Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 176/2014. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 176/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 790/318/2014

Dosar nr._ Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 176/2014

Ședința publică de la 07 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Grefier S. O. P.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către condamnatul U. C.-I. împotriva sentinței penale nr. 347/04.02.2014, pronunțată de către Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns condamnatul, asistat de către apărător din oficiu, avocat P. N., conform delegației de asistență juridică obligatorie nr. 570/2014.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că, după care,

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, tribunalul a acordat cuvântul asupra fondului cauzei.

Apărătorul condamnatului avocat P. N., a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței atacate, iar pe fond aplicarea legii penale mai favorabile.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a contestației ca nefondată și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, întrucât condamnatului i s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. 1 din vechiul Cod Penal, cu corespondent în art. 233 alin. 1 din N.C.pen., iar pedeapsa aplicată nu depășește maximul special de 7 ani închisoare prevăzut de legea nouă.

Având cuvântul, condamnatul a arătat că lasă soluția la aprecierea instanței.

TRIBUNALUL,

Asupra contestației formulate de către condamnatul U. C.-I., reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 347/04.02.2014, pronunțată de către Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost respinsă contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu privind pe condamnatul Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile din cadrul penitenciarului Tg-J. privind pe condamnatul U. C. I..

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut faptul că prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, „Comisia de evaluare a situației juridice a condamnaților aflați în executarea pedepselor” de la Penitenciarul Tg-J. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 906 din 22.12.2010, pronunțată de Judecătoria Râmnicu V., definitivă prin decizia penală nr. 125/15.02.2011 a Curții de Apel Pitești, privind pe condamnatul U. C. I..

S-a arătat, în acest sens, că prin sentința penală nr. 906 din 22.12.2010, pronunțată de Judecătoria Râmnicu V., definitivă prin decizia penală nr. 125/15.02.2011 a Curții de Apel Pitești inculpatul U. C. I. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare la care a fost adăugat un spor de 6 luni în total 5 ani și 6 luni închisoare emițându-se MEPI nr. 1238/16.02.2011 de către Judecătoria Râmnicu V..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 C. pen., art. 3 și 4 din Legea nr.187/2012, art. 595 C. pr. pen. și art. 23 din Legea nr. 255/2013.

La dosarul cauzei s-au depus copiile mandatului de executare a pedepsei închisorii, o sentinței de condamnare, precum și fișa de evaluare întocmită de către comisie.

Potrivit art. 6 alin 1 C.pen.:„ când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim „.

Cum pedeapsa aplicată de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin 1 cu aplicarea art. 37 lit. a Codul penal din 1969 și art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc.pen. nu depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, instanța a respins contestația la executare formulată.

Împotriva acestei contestații a formulat contestație condamnatul, contestație care nu a fost motivată, contestatorul precizând că va indica în fața instanței motivele contestației.

Contestația este nefondată.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, reține că în mod corect instanța de fond a respins contestația formulată de către petiționarul condamnat, constatând că prin sentința penală nr. 906 din 22.12.2010, pronunțată de Judecătoria Râmnicu V., definitivă prin decizia penală nr. 125/15.02.2011 a Curții de Apel Pitești inculpatul U. C. I. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare la care a fost adăugat un spor de 6 luni în total 5 ani și 6 luni închisoare emițându-se MEPI nr. 1238/16.02.2011 de către Judecătoria Râmnicu V..

Conform art. 6 alin 1 C.pen. „ când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim. „

Art. 4 din Legea nr. 187/2012, prevede că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului Penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul Penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Având în vedere că pedeapsa aplicată nu depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunile săvârșite, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea formulată de petiționarul condamnat.

Prin decizia penală nr. 1/14.04.2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie prin încheierea din data de 7 februarie 2014, în dosarul nr._, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni și s-a stabilit că:

„În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.

În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal.

În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.

În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi."

Această decizie este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Soluția instanței de fond nu conține dispoziții contrare celor conținute în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție mai sus prezentată.

Prin urmare, apreciind sentința instanței de fond ca fiind temeinică și legală, va fi respinsă contestația petiționarului condamnat, cu obligarea acestuia la cheltuielile judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul condamnat U. C. I., fiul lui I. și M., născut la data de 05.12.1985 în Râmnicu V., Județul V., domiciliat în comuna Mihăiești, ., CNP._, deținut în Penitenciarul Tg-J., împotriva sentinței penale nr. 347/2014 din 04.02.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

Obligă contestatorul condamnat la 140 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei, reprezintă onorariu avocat din oficiu și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 07.05.2014, la Tribunalul Gorj.

PREȘEDINTE:

D. P.

Grefier:

S.-O. P.

Red. Jud. D.P.

Tehnored.S.O.P.09 Mai 2014/2ex

Jud. fond. L.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 176/2014. Tribunalul GORJ