Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 166/2014. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 166/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 1748/318/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

Decizia Nr. 166/2014

Ședința publică de la 30 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ș. Ș.

Grefier Șef I. L.

Ministerul Public fiind reprezentat de procuror M. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatorul condamnat C. P. împotriva sentinței penale nr. 608 din 26.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat C. P., asistat de avocat P. L. în substituire pentru avocat C. C., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care tribunalul constatând că nu mai sunt alte cererii de formulat sau excepții de invocat și contestația fiind în stare de judecată s-a acordat cuvântul pentru dezbateri:

Avocat P. L. pentru contestatorul condamnat C. P. a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței, aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea pedepsei.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea contestației ca nefondată, apreciind soluția instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Contestatorul condamnat C. P. a cerut reducerea pedepsei în urma aplicării legii penale mai favorabile.

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față;

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa ce o execută.

În urma efectuării de demersuri din oficiu, la dosar au fost depuse în copie mandatul de executare a pedepsei închisorii, sentința ce a stat la baza emiterii acesteia, precum și fișa de evaluare întocmită de către comisie.

Judecătoria Tg-J. soluționând cauza, prin sentința penală nr. 608/26.02.2014 a respins cererea condamnatului de aplicare a legii penale mai favorabile.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 2414/22.05.2013 a Judecătoriei Târgu-J. s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, compusă din două pedepse de 3 ani pentru infracțiunea prev. de art 208 alin 1 - 209 alin. 1 lit a, g, i din C.pen., respectiv pentru art. 208 alin 1 - 209 alin. 1 lit a, i din Cp.

Totodată, pe numele petiționarului mai este emis un mandat de executare privind o pedeapsă rezultantă de doi ani închisoare stabilită prin s.p. nr. 495/12.03.2013 a Judecătoriei Tg-J., compusă din două pedepse a doi ani închisoare aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. 2 Cp, respectiv pentru infracțiunea prev. de art. 208 – 209 alin. 1 lit a, g Cp.

Potrivit art. 6 alin. (1) C.pen. „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.

În primul rând, instanța a observat că pe numele petiționarului sunt emise două mandate pentru pedepse pentru care nu s-a solicitat contopirea, neputându-se proceda la o astfel de operațiune pe calea contestației și prin procedura normată de OG nr. 116/2013.

Procedând la analiza faptelor pentru care a fost aplicată pedeapsa potrivit fișei de evaluare, a reținut instanța că acestea sunt prevăzute ca infracțiuni în Codul penal în vigoare, respectiv de art. 335 alin. 1 și art. 338 alin. 1 C.p., iar pedepsele aplicate anterior pentru faptele reținute ca infracțiuni nu sunt mai mari decât maximele legale prevăzute în prezent, astfel că nu-și găsește incidența disp. art 6 alin 1 C.pen.

Având în vedere că pedepsele aplicate și care sunt contestate sub aspectul cuantumului nu depășesc maximul legal prevăzut de Codul penal, instanța neconstatând vreo cauză de micșoare a pedepsei prev. de art 598 alin 1 lit d C.p.p. a respins contestația la executare pentru aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de petiționarul condamnat.

Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat contestație condamnatul C. P. solicitând reducerea pedepsei în urma aplicării legii penale mai favorabile.

Contestația este nefondată.

Potrivit disp. art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod penal „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitiva sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusa în urma intrării în vigoare a acestei legi”.

În cauză pedepsele aplicate condamnatului pentru infracțiunile comise nu depășesc maximul special prevăzut de Noul Cod penal.

Astfel fiind, se constată că prima instanță a reținut în mod corect că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, în sensul art. 6 din Noul Cod penal.

În consecință, contestația urmează să fie respinsă ca nefondată, în baza art. 4251 pct. 1 lit. b C.pr.pen.

Văzând și dispozițiile art. 275 C.pr.pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația formulată de condamnatul C. P., fiul lui P. și P., născut la data de 07.06.1970, în ., C.N.P._, deținut în Penitenciarul Tg-J., împotriva sentinței penale nr. 608/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, ca nefondată.

Obligă contestatorul condamnat la 50 de lei cheltuieli judiciare statului.

Cheltuielile judiciare în sumă de 100 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2014 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

Ș. Ș.

Grefier șef,

I. L.

Red. Ș.Ș.

Tehnored. I.L.

Jud. fond M. M.

3 ex./08.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 166/2014. Tribunalul GORJ