Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 57/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 776/318/2014
Dosar nr._
Cod operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Decizia penală nr. 57/2014
Ședința publică de la 11 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. I.
Grefier E. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C.,
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj;
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației declarate de condamnatul E. F. împotriva sentinței penale nr. 309 din 04.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 06.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când tribunalul, în aceeași compunere, având în vedere dispozițiile art. 391 alin. 1 C.pr.pen., a stabilit termen pentru pronunțare la data de 11.03.2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele;
Prin sentința penală nr. 309 din 04.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, a fost respinsă contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile din cadrul penitenciarului Tg-J., cu privire la condamnatul E. F. fiul lui N. și G., născut la data de 15.04.1988 în Tg-J., domiciliat în Mătăsari, ., ., CNP._, deținut în Penitenciarul Tg-J..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, Comisia de evaluare a situației juridice a condamnaților aflați în executarea pedepselor de la Penitenciarul Tg-J. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 181 din 30.08.2012 pronunțată de Judecătoria Motru, definitivă prin decizia penală nr. 2204/30.10.2014 a Curții de Apel C., privind pe condamnatul E. F..
S-a arătat, în acest sens, că prin sentința penală nr. 181 din 30.08.2012 pronunțată de Judecătoria Motru, definitivă prin decizia penală nr. 2204/30.10.2014 a Curții de Apel C. inculpatul E. F. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, emițându-se MEPI nr. 232/31.10.2012 de către Judecătoria Motru.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 C.pen., art. 3 și 4 din Legea nr. 187/2012, art. 595 C.pr.pen. și art. 23 din Legea nr. 255/2013.
La dosarul cauzei s-au depus copiile mandatului de executare a pedepsei închisorii, sentinței de condamnare, precum și fișa de evaluare întocmită de către comisie.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 181 din 30.08.2012 pronunțată de Judecătoria Motru, definitivă prin decizia penală nr. 2204/30.10.2014 a Curții de Apel C., inculpatul E. F. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în componența căreia intră următoarele pedepse: pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 alin 7 C.pr.pen.; pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 3201 alin 7 C.pr.pen.; pedeapsa 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.; pedeapsa 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.; pedeapsa 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Codul penal din 1969.
Potrivit art. 6 alin 1 C.pen. „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim.”
Cum pedeapsa aplicată, de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 3201 alin 7 C.pr.pen. nu depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, instanța a respins contestația la executare formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestației condamnatul E. F., iar în motivele dezvoltate oral în instanță a admiterea contestației și reducerea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de furt.
Examinând contestația promovată, din prisma dispozițiilor art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen., tribunalul constată că este fondată, din considerentele ce succed:
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, contestatorul E. F. a fost condamnat prin sentința penală nr. 181 din 30.08.2012 pronunțată de Judecătoria Motru, definitivă prin decizia penală nr. 2204/30.10.2014 a Curții de Apel C., la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în componența căreia intră următoarele pedepse: pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 alin 7 C.pr.pen.; pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 3201 alin 7 C.pr.pen.; pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.; pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. și pedeapsa 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Codul penal din 1969.
În baza acestei sentințe, s-a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr. 232/31.10.2012 de către Judecătoria Motru.
În raport de prevederile codului penal în vigoare de la data de 01 februarie 2014, se constată că, în privința condamnatului E. F. a intervenit o lege penală mai favorabilă sub aspectul dispozițiilor de incriminare și a regimului sancționator pentru infracțiunea de furt, astfel cum este sancționată de dispozițiile art. 228 alin. 1 cod penal, conform cărora „luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Astfel, se reține că, pentru această infracțiune, pedeapsa aplicată condamnatului, în a cărei executare se află în prezent, depășește maximul special prevăzut de lege, respectiv acela de 2 ani închisoare, calculat în raport de aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 cod procedură penală, conform cărora „când judecata s-a desfășurat numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dacă inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa (ipoteză prevăzută de art. 374 alin. 4 cod procedură penală coroborat cu art. 375 cod procedură penală - dispoziții care reglementează procedura simplificată de judecată prevăzută și în legea veche de dispozițiile art. 3201 cod procedură penală) limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, se reduc cu o treime”.
În acest sens, se constată că, în situația persoanelor condamnate definitiv, noul cod penal a instituit principiul aplicării legii penale mai favorabile fie în situația dezincriminării faptelor prin legea nouă (art. 4 din noul cod penal), fie în situația în care pedeapsa care se execută depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită (art. 6 alin. 1 din noul cod penal), în speță, prezentei contestații fiindu-i aplicabile prevederile art. 6 alin. 1 privitor la infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a Codul penal din 1969, norma de incriminare fiind în prezent art. 228 alin. 1 cod penal din noul cod penal.
Totodată, se reține că pedepsele analizate prin prezenta contestație au fost aplicate unei persoane judecată în procedura simplificată, în baza recunoașterii în totalitate a faptelor și a însușirii probelor administrate în faza urmăririi penale, procedură care este prevăzută și de noua lege procesual penală și care determină un regim sancționator diferit față de inculpații judecați în procedură obișnuită; astfel, se reține că procedura prevăzută de art. 3201 cod procedură penală, respectiv art. 396 alin. 10 cod procedură penală raportat la art. 374 alin. 4, art. 375 cod procedură penală actual, constituie o cauză de reducere a pedepsei diferită de circumstanțele de atenuare a pedepsei (circumstanțe legale sau judiciare atenuante), astfel că trebuie să își producă efectele asupra regimului sancționator și în condițiile legii penale în vigoare în prezent, în caz contrar încălcându-se principiul legalității pedepsei, întrucât condamnatul ar beneficia de reducerea pedepsei conform legii mai favorabile numai în limitele maximului special prevăzut de aceasta, similar cu persoanele condamnate pentru același tip de infracțiuni, dar care nu au recunoscut comiterea faptelor și a căror vinovăție a fost stabilită după administrarea probelor în faza cercetării judecătorești.
În raport de considerentele anterioare, se reține că persoanei condamnate i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 3201 alin 7 C.pr.pen., iar această faptă penală este în prezent incriminată cu o pedeapsă al cărei maxim este de 2 ani închisoare, conform prevederilor art. 228 alin. 1 noul cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din noul cod procedură penală, față de care contestația este întemeiată în condițiile art. 595 alin. 1 din noul cod procedură penală, coroborat cu art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 6 alin. 1 din noul cod penal.
De asemenea, în ceea ce privește pedeapsa rezultantă, în cauză urmează să se rețină că legea penală mai favorabilă este reprezentată de prevederile noului cod penal, respectiv art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b cod penal, care dispun în sensul că pedeapsa rezultantă se stabilește prin contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate faptelor concurente, în pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate infracțiunilor care alcătuiesc concursul.
În acest sens, se reține că, în cauză nu poate fi examinată aplicarea legii mai favorabile după regula instituțiilor autonome, în cazul concursului de infracțiuni, deoarece, într-o asemenea situație s-ar ajunge la încălcarea prevederilor art. 6 cod penal, conform cărora în cazul persoanelor condamnate definitiv nu se realizează o nouă reindividualizare judiciară a pedepselor, decât în ceea ce privește depășirea maximului special pentru una sau mai multe dintre infracțiunile care alcătuiesc pluralitatea de infracțiuni, iar normele după care se stabilește pedeapsa rezultantă sunt întotdeauna cele din legea nouă, reținută ca lege mai favorabilă în cazul persoanei condamnate.
Astfel, se constată că, în noul cod penal, legiuitorul a prevăzut distinct cele trei situații de concurs de legi în timp care impun determinarea legii penale mai favorabile, respectiv: dezincriminarea infracțiunii, prevăzută în art. 4 din codul penal, aplicabil deopotrivă atât persoanelor aflate în curs de judecată cât și persoanelor condamnate definitiv; aplicarea legii mai favorabile în cazul persoanelor aflate în curs de judecată, pentru care este necesară verificarea mitior lex pe instituții autonome, prevăzută în art. 5 cod penal; aplicarea legii mai favorabile în cazul persoanelor condamnate definitiv, exclusiv în raport de depășirea limitei speciale de incriminare prin noua lege penală a infracțiunii prin pedeapsa pe care condamnatul o execută, prevăzută în art. 6 cod penal.
Față de acestea, se reține că prezenta contestație este întemeiată în limitele anterior expuse, urmând să fie admisă și, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a cod procedură penală, să fie desființată sentința atacată și, în rejudecare, să se procedeze la admiterea contestației la executare formulată împotriva sentinței penale nr. 309 din 04 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J., să fie descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele componente de: 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat; 1 an închisoare pentru infracțiunea de furt, 6 luni închisoare pentru art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002; 6 luni închisoare pentru art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și sporul de 1 an, după care se va proceda la reducerea la maximul special, potrivit art. 6 alin. 1 C.pen., de 2 ani închisoare, a pedepsei stabilită pentru infracțiunea de furt calificat, conform art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
În raport de prevederile art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b din noul cod penal, se va stabili pedeapsa rezultantă, prin recontopirea pedepselor, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se va adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 8 luni închisoare, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.
Totodată, reținând că persoana condamnată a executat o perioadă din pedeapsa principală rezultantă, se va deduce perioada executată de la 23.06.2012 la zi și, în baza art. 599 alin. 4 C.pr.pen., se va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 232 din 31.10.2012 emis de Judecătoria Motru și emiterea unui nou mandat de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația declarată de condamnatul E. F. împotriva sentinței penale nr. 309 din 04.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală nr. 309 din 04 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J..
În baza art. 595 C.pr.pen. combinat cu art. 23 din Legea nr. 255/2013, admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Tg-J. cu privire la condamnatul E. F., deținut în Penitenciarul Tg-J. în vederea executării pedepsei de 4 ani închisoare.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele componente de: 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat; 1 an închisoare pentru infracțiunea de furt, 6 luni închisoare pentru art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002; 6 luni închisoare pentru art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și sporul de 1 an.
În baza art. 6 alin. 1 C.pen. reduce la 2 ani închisoare pedeapsa stabilită pentru infracțiunea de furt calificat, conform art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
În baza art. 38 - 39 C.pen. contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 8 luni închisoare, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.
Deduce perioada executată de la 23.06.2012 la zi.
În baza art. 599 alin. 4 C.pr.pen. anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 232 din 31.10.2012 emis de Judecătoria Motru și dispune emiterea unui nou mandat de executare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11.03.2014.
PREȘEDINTE,
R. I.
Grefier,
E. C.
Red. I.R.
Tehnored. E.C.
Jud.fond L.B.
4 ex. /03 Aprilie 2014
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 135/2014.... → |
|---|
