Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 384/2014. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 384/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 8294/95/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

Sentința nr. 384/2014

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. B.

Grefier L.-L. P.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. Părăușeanu,

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj;

Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de contestatorul condamnat R. V. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apărătorul desemnat din oficiu, avocat P. L. pentru contestatorul condamnat R. V. A., lipsă la termenul de judecată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, din oficiu, instanța pune în discuție excepția lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Gorj în soluționarea prezentei contestații la executare.

Apărătorul desemnat din oficiu, avocat P. L. pentru contestatorul condamnat R. V. A. solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului București, instanța competentă potrivit art. 595 C.pr.pen.

Reprezentantul Ministerului Public solicită, în raport de actele și lucrările de la dosar și, urmare verificărilor efectuate din care rezultă că petentul condamnat execută pedeapsa în cadrul Penitenciarului Jilava București, în temeiul art. 50 C.pr.pen. raportat la art. 595 alin. 2 C.pr.pen. solicită declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului București, aceasta fiind instanța corespunzătoare în grad instanței de executare și aflată în raza teritorială în care se află locul de deținere, în care execută pedeapsa contestatorul R. V. A..

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. _ contestatorul condamnat R. V. A. a contestat mandatul de executare a pedepsei în baza căruia execută pedeapsa de 11 ani închisoare pentru art. 233 C.pen. în vederea aplicării legii penale mai favorabile conform Noului Cod penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, arătând că i s-a aplicat legea penală mai favorabilă doar la una dintre infracțiunile pe care le-a comis, ci nu la ambele, întrucât, legea penală mai favorabilă se aplică la ambele fapte care depășesc maximul de pedeapsă prevăzut de Noul Cod penal.

A susținut, de asemenea, că instanța de judecată nu a aplicat legea mai favorabilă în totalitate, ci parțial, deoarece se impunea aplicarea regimului sancționator al concursului de infracțiuni conform Codului penal din 1969, care îi este mai favorabilă și nu se mai impunea necesitatea aplicării sporului de pedeapsă lăsat la aprecierea instanței.

Tribunalul, în raport de excepția de necompetență teritorială, din oficiu, verificându-și competența teritorială de soluționare a contestației la executare, prin prisma dispozițiilor art. 598 alin. 2 C.pr.pen., art. 597 alin. 6 C.pr.pen. și art. 595 alin. 2 C.pr.pen., constată următoarele:

Potrivit art. 598 alin. 2 C.pr.pen., instanța competentă să dispună asupra contestației la executare pentru situația prev. de art. 598 lit.d C.pr.pen. este, după caz instanța prevăzută la art. 597 alin. 1 și 6. C.pr.pen. și la art. 595 alin. 2 C.pr.pen.

Din referatul nr._ întocmit la data de 11.11.2014 (fila 30), din adresa nr. H2/_/PTJGJ/06.11.2014 a Penitenciarului Tg-J., precum și din cererea contestatorului condamnat R. V. A. (fila 36) comunicată instanței la dosar de către Penitenciarul București Jilava, rezultă că pedeapsa este executată de către condamnatul R. V. A. în cadrul Penitenciarului București Jilava, care se află în executarea unei pedepse de 11 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, pedeapsă pe care o execută în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 480 din 07.03.2014 emis în baza sentinței penale nr. 426 din 26.02.2014 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr._ (fila 11).

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 50 C.pr.pen. raportat la art. 597 alin. 6 C.pr.pen. și art. 595 alin. 2 C.pr.pen., tribunalul va declina competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul R. V. A., în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului București, privind pe contestatorul condamnat R. V. A., fiul lui A. și D. A., născut la data de 08.06.1989 în municipiul București, sector 6, cu domiciliul în municipiul București, .. 12A, sector 6, CNP_.

Cheltuielile judiciare în sumă de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se vor avansa din fondurile M.J. către Baroul Gorj și vor fi avute în vedere la soluționarea fondului cauzei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 13.11.2014 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

T. B.

Grefier,

L.-L. P.

Red. T.B.

Tehnored. L.L.P.

2 ex./14 Noiembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 384/2014. Tribunalul GORJ