Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 470/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 470/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 5155/318/2014/a2
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Decizie Nr. 470/2014
Ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S. N.
Grefier Șef I. L.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de inculpata A. O. împotriva încheierii nr. 103 din 03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea inculpată A. O. asistată de apărător ales D. V. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apărătorul ales al inculpatei a depus la dosar referatul cu propunere de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive; încheierea nr. 103 din 03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 14; încheierea din 26.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 14; încheierea nr. 8 din 17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 14; încheierea de cameră preliminară nr. 55 din 28.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 14 și decizia nr. 459/02.12.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Penală în dosarul nr._/318/2014, după care, nemaifiind alte cereri sau excepții de formulat, s-a acordat cuvântul pentru dezbateri:
Avocat D. V. C. pentru contestatoarea inculpată A. O. a expus starea de fapt, a făcut trimitere la instituțiile de drept ce operează în cauză și a solicitat, în esență, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admiterea contestației, desființarea încheierii și pe fond, rejudecând, respingerea cererii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea contestației ca nefondată, cu motivarea că încheierea pronunțată de Judecătoria Tg-J. este legală și temeinică.
Contestatoarea inculpată A. O. a solicitat admiterea contestației și a susținut că își însușește concluziile apărătorului său ales.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față;
Prin încheierea nr. 103 din 03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 14, a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
În baza art. 215 alin. (7) C. proc. pen., art. 242 alin.3 C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 C. proc. pen., a fost înlocuită măsura controlului judiciar dispusă prin ordonanța nr. 3461/P/2012 din data de 26.03.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. și menținută prin încheierea nr. 8 din data de 17.04.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 14 cu măsura arestării preventive a inculpatei A. O., fiica lui G. și M., născută la data de 11.01.1969 în Baia de A., județul M., cu domiciliul în comuna Padeș, . Gorj, cetățean român, studii superioare, căsătorită, fără antecedente penale, CNP_, pe o perioadă de 20 de zile, de la data de 03.12.2014, până la data de 22.12.2014.
În baza art. 238 C. proc. pen. raportat la art. 230 C. proc. pen. s-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatei.
În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut că, prin cererea formulată in cauza nr._ la data de 26.11.2014, P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. a solicitat înlocuirea măsurii controlului judiciar, luată de procuror față de inculpata A. O., prin ordonanța nr.3461/P/2012 din data de 26.03.2014.
In motivarea propunerii, s-au arătat, in esență următoarele: inculpata este cercetată in prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată și aflate în concurs, fapte prevăzute și pedepsite de art.244 alin 1 și alin.2 și art. 322 alin. 1 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 35 alin 1 și art. 38 alin. 1 din C. pen.
În cursul cercetării judecătorești, martorele D. C., C. E., A. C. și C. M. au făcut afirmații mincinoase, încercând să inducă în eroare instanța de judecată, fapt pentru care, procurorii de ședință s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către acestea a infracțiunilor de mărturie mincinoasă, fiind înregistrat dosarul nr. 5591/P/2014 la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J..
S-a mai arătat că, în urma cercetărilor efectuate in dosarul anterior menționat, s-a stabilit că inculpata A. O. a intervenit pe lângă martori pentru a-și schimba declarațiile date inițial, înmânându-le xerocopii ale acestora. Abordarea martorilor de către inculpata s-ar fi făcut pe holurile Judecătoriei Tg-J., anterior începerii ședinței de judecată.
S-a apreciat că măsura controlului judiciar dispusă de către procuror si menținută de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Tg-J. prin încheierea nr. 8/17.04.2014, nu mai poate asigura in continuare realizarea scopului prevăzut de art. 202 C.pr.pen., astfel apare ca fiind imperios necesara înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestării preventive.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive a inculpatei, pentru următoarele motive:
Prin rechizitoriul nr. 3461/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost trimisă în judecată inculpata A. O., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată și aflate în concurs, fapte prevăzute și pedepsite de art.244 alin 1 și alin.2 și art. 322 alin. 1 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 35 alin 1 și art. 38 alin. 1 din C. pen.
Totodată, s-a propus menținerea măsurii preventive a controlului judiciar luată de procuror fată de inculpată prin ordonanța 3461/P/2012 din data de 26.03.2014.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Tg-J., sub nr._ 14, iar prin încheierea nr. 8/12.04.2014, judecătorul de camera preliminara a instituit in sarcina inculpatei, in temeiul art. 207 rap. la art. 215 alin. 8 si 9 C.pr.pen., următoarele obligații: să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; să informeze judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la C. Supraveghere Judiciară din cadrul Poliției orașului Tismana organ desemnat cu supravegherea acestora, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Ulterior, față de inculpata A. O. a fost pusă in mișcare acțiunea penală prin ordonanța nr. 5591/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 273 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. (4 fapte), dispunându-se și trimiterea in judecată a acesteia pentru săvârșirea infracțiunii menționate, cauza fiind înregistrată sub nr._/318/2014 la Judecătoria Tg-J..
Astfel, s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 215 alin. 7 C.pr.pen., potrivit cărora „în cazul în care, pe durata controlului judiciar există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege”.
Totodată, conduita procesuală a inculpatei, prin atitudinea pe care a înțeles să o adopte pe parcursul judecății, prin influențarea martorilor să facă declarații contrare adevărului, contactându-i pe aceștia în sediul Judecătoriei Tg-J. și înmânându-le notițe pentru a declara că nu este vinovată de săvârșirea infracțiunilor pentru care fusese trimisă în judecată, impune luarea unei măsuri preventive mai grele.
Art.242 alin.3 C.pr.pen. prevede înlocuirea măsurii preventivă, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, s-a apreciat că măsura preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 al. 1 C.pr.pen .
Conduita procesuală a inculpatei este de natură a afecta buna desfășurare a procesului penal, fiind evidentă intenția inculpatei în a denatura, prin mijloace la care s-a făcut referire, bunul mers al procesului penal, iar modul în care se poate realiza scopul măsurii preventive, așa cum acesta este reglementat de art. 202 C.pr.pen., este înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive.
Instanța a apreciat că privarea de libertate a inculpatei este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, prin raportare la următoarele argumente: inculpata nu a înțeles beneficiul ce i s-a acordat prin lăsarea sa în libertate sub control judiciar, gravitatea acuzațiilor aduse inculpatei, în sensul că pretinsa activitate infracțională așa cum este descrisă în rechizitoriu este una amplă și de o gravitate sporită, modalitatea concretă de săvârșire a presupuselor fapte de către aceasta, persistența cu care ar fi acționat ținând seama de faptele pentru care a fost trimisă în judecată, de repetabilitatea actelor materiale, valoarea socială protejată de lege, urmarea produsă.
În același timp, nici circumstanțele personale ale inculpatei, printre care și lipsa antecedentelor penale, nu sunt în favoarea lăsării acesteia în continuare în libertate, neavând o înrâurire semnificativă la acest moment procesual, având în vedere faptul că aceasta este o situație de absolută normalitate.
Instanța a constatat că inculpata nu oferă garanții suficiente că nu va aduce atingere, in continuare, bunei desfășurări a procesului penal în condițiile în care, cercetarea judecătorească nu s-a terminat, la solicitarea acesteia, fiind admisă cererea de efectuare a unei expertize contabile.
În raport de considerentele arătate, instanța a apreciat că măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatei, circumstanțele personale ale acesteia, conduita procesuală.
Argumentele dezvoltate mai sus conduc la concluzia că măsura arestului preventiv este singura aptă să asigure scopul bunei desfășurări a procesului penal, al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, conform art. 202 C.pr.pen., în condițiile în care măsura controlului judiciar s-a dovedit a fi insuficientă pentru asigurarea acestui scop.
Pentru toate motivele prezentate, instanța a admis cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. privind înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de inculpata A. O..
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpata A. O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar în motivele susținute oral de apărătorul său, a solicitat, în esență, admiterea contestației, desființarea încheierii și pe fond respingerea cererii formulată de P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. privind înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune în acest sens.
Examinând contestația de față, tribunalul reține că aceasta este nefondată pentru următoarele motive:
Încheierea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, în mod corect apreciindu-se asupra cererii formulate de parchet cu privire la înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă.
Astfel, potrivit art. 242 alin. 3 C.pr.pen. măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură preventivă mai grea în următoarele condiții:
a - sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia;
b - în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduite procesuale a inculpatului se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 C.pr.pen.
În același timp art. 215 alin. 7 C.pr.pen. stipulează în mod concret, că în cazul în care pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul încalcă cu rea credință obligațiile care-i revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive în condițiile prevăzute de lege.
Prin rechizitoriul nr. 3461/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost trimisă în judecată inculpata A. O., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată și aflate în concurs, fapte prevăzute și pedepsite de art.244 alin 1 și alin.2 și art. 322 alin. 1 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 35 alin 1 și art. 38 alin. 1 din C. pen.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Tg-J., sub nr._ 14, iar prin încheierea nr. 8/12.04.2014, judecătorul de camera preliminara a instituit in sarcina inculpatei, in temeiul art. 207 rap. la art. 215 alin. 8 si 9 C.pr.pen., următoarele obligații: să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; să informeze judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la C. Supraveghere Judiciară din cadrul Poliției orașului Tismana organ desemnat cu supravegherea acestora, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Ulterior, față de inculpata A. O. a fost pusă in mișcare acțiunea penală prin ordonanța nr. 5591/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 273 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. (4 fapte), dispunându-se și trimiterea in judecată a acesteia pentru săvârșirea infracțiunii menționate, cauza fiind înregistrată sub nr._/318/2014 la Judecătoria Tg-J..
Prin încheierea nr. 103 din 03.12.2014 a Judecătoriei Tg-J. s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 215 alin. 7 C.pr.pen., potrivit cărora „în cazul în care, pe durata controlului judiciar există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege”.
Or, având în vedere aceste aspecte și dispozițiile art. 215 alin. 7 C.pr.pen. instanța de fond în mod corect a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura preventivă a arestării preventive, măsură care este aptă să răspundă întru totul desfășurării în condiții normale a procesului penal.
Tribunalul are în vedere în acest sens, perseverența inculpatei în sensul săvârșirii unor noi infracțiuni, precum și împrejurarea că aceasta, date fiind circumstanțele actuale, nu oferă garanții suficiente că nu va aduce atingere în continuare bunei desfășurări a procesului penal.
Nu este primită apărarea formulată de inculpată prin avocat ales cum că în speță este vorba de o dublă sancționare pentru aceleași fapte, întrucât instituția arestării preventive și instituția înlocuirii controlului judiciar cu arestarea preventivă au o reglementare distinctă funcționând independent una față de cealaltă. Mai exact împrejurarea că a săvârșit o nouă infracțiune în timp ce se afla sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar dispunându-se arestarea pentru această faptă nu exclude de „plano” înlocuirea controlului judiciar în temeiul art. 215 alin. 7 C.pr.pen. cu măsura arestării preventive.
Sintetizând tribunalul și-a format convingerea că încheierea nr. 103/03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 14 este temeinică și legală, prima instanță procedând la o temeinică și judicioasă interpretare a stării de fapt și instituțiilor de drept ce operează în cauză.
Având în vedere aspectele invocate, instanța de control judiciar, văzând și dispozițiile art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. și art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va respinge contestația ca nefondată, cu obligarea contestatului inculpat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația formulată de inculpata A. O., fiica lui G. și M., născută la 11.01.1969 în Baia de A., județul M., cu domiciliul în comuna Padeș, . Gorj, CNP_, împotriva încheierii nr. 103 din 03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 14, ca nefondată.
Obligă contestatoarea la 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință Publică azi 09.12.2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte,
A. S. N.
Grefier șef,
I. L.
Red. A.S.N.
Tehnored. I.L.
Jud.fond R.E.P.
3 ex./16.12.2014
| ← Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Sentința nr. 310/2014.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|








