Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 3/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 3313/318/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 3/2014
Ședința publică de la 03 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S. N.
Judecător Ș. Ș.
Grefier I. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Michala T. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tg-J., împotriva sentinței penale nr. 2806 din 26 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, privind pe intimatul inculpat D. M. A., intimat părți civile P. I. A. și S. de Urgență Județean Tg-J..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul inculpat D. M. A., lipsă fiind intimat părți civile P. I. A. și S. de Urgență Județean Tg-J..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, din oficiu, în baza art. 10 din Legea nr. 255 din 19.07.2013 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, instanța recalifică calea de atac a recursului în cale de atac a apelului și dispune soluționarea prezentei cauze de către tribunal, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel.
Nemaifiind alte cereri s-a constat apelul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul:
Reprezentantul Ministerului Public a cerut, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei soluții legale și temeinice, susținând că în mod nelegal instanța de fond a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către S. Județean de Urgență Tg-J., atâta timp cât s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată.
Intimatul inculpat D. M. A. a lăsat la aprecierea instanței.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin sentința penală nr.2806 din 26 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în baza art.11 pct. 2 lit. b C.p.p. raportat la art.10 lit. h C.p.p., a încetat procesul penal prin retragerea plângerii prealabile de către partea vătămată P. I. A., fiul lui A. și I. C., născut la data de 19.09.1991, în Tg-J., CNP:_, cu domiciliul în municipiul Tg-J., . D, județul Gorj.
A fost admisă cererea părții civile S. Județean de Urgență Tg-J..
A fost obligat inculpatul D. M. A., fiul lui I. și M., născut la data de 19.01.1980, cu domiciliul în comuna Plopșoru, ., CNP:_, la plata către partea civilă a sumei de 633 lei, cu dobânda legală aferentă, până la data achitării efective a debitului, cu titlu de despăgubiri și la plata către partea vătămată la 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr.583/P/2012 din 26.02.2013 a fost trimis în judecată inculpatul D. M. A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin.2 C.p.
În fapt, s-a reținut că la data de 07.01.2012, organele de poliție au fost sesizate de către partea vătămată P. I. A., cu privire la faptul că în timp ce se afla în clubul ce aparține . din oraș Turceni, a fost lovit de către inculpatul D. M. A..
Din cercetările efectuate a rezultat că partea vătămată a fost invitată de către patronul clubului K-Roll pentru a susține un program artistic de stand-up comedy, sens în care aceasta, însoțită de martorii P. E. și S. Harold D. P., s-a deplasat în oraș Turceni, ajungând în jurul orei 23:00.
In timpul programului artistic, partea vătămată se afla așezată pe niște scări din incinta clubului, timp în care simțindu-se jignit, inculpatul D. M. A. s-a îndreptat spre aceasta și i-a aplicat mai multe lovituri la nivelul capului și corpului.
Urmare a loviturilor primite, partea vătămată a căzut în șezut pe treptele acelei scări.
După ce a fost lovită, a intervenit personalul de ordine din club și a fost condusă într-o altă încăpere.
In aceste condiții, partea vătămată P. I. A. a apelat la serviciul de urgență 112, iar la fața locului au sosit organele de poliție, care au aplicat sancțiuni contravenționale atât învinuitului, cât și părții vătămate, pe motivul că ar fi adresat injurii.
Nefiind de acord cu sancțiunea aplicată de polițiști, partea vătămată a contestat temeinicia procesului-verbal la instanța de judecată și de asemenea a depus plângere penală împotriva inculpatului.
Din declarația martorului P. E. a rezultat că a însoțit partea vătămată la acel spectacol întrucât anterior și el susținuse un program de stand-up comedy, confirmând că inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona feței și a corpului părții vătămate P. I. A..
De precizat că între martorul P. E. și partea vătămată n-a
există nicio relație de rudenie, fiind coincidență de nume.
În cauză au mai fost audiați martorii G. C. L. și M. L. C., care, cu toate că se cunosc cu învinuitul, având același domiciliu, au confirmat că acesta din urmă a împins partea vătămată, care a căzut întrucât aceasta, în spectacolul pe care îl susținea, a folosit cuvinte vulgare la adresa celor prezenți în sală.
Declarația acestor doi martori s-a apreciat ca fiind parțial subiectivă, având în vedere leziunile provocate părții vătămate, așa cum sunt descrise în certificatul medico-legal.
Astfel, conform CML nr. 38/11.01.2012 emis de SML Gorj, partea vătămată P. I. A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, reliefând echimoze la nivelul feței, care nu puteau fi produse doar printr-un act de împingere.
Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut că a împins partea vătămată care a căzut pe următoarea treaptă, însă este imposibil ca leziunile traumatice constatate în certificatul medico-legal să fi fost produse în aceste circumstanțe, întrucât în cădere, aceasta nu s-a lovit în zona feței.
În cauză, s-a constituit parte civilă S. Județean de Urgență Tg-J., cu suma de 633 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu internarea medicală și tratamentul acordat părții vătămate, cu dobânda legală aferentă, până la data achitării efective a debitului.
În ședința publică din 26.11.2013, partea vătămată a declarat expres că-și retrage plângerea formulată, astfel că în baza art.11 pct.2 lit.b. C.pr.pen. rap. la art.10 lit. h C.pr.pen., s-a dispus încetarea procesului penal și obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Analizând cererea părții civile, instanța a constat-o întemeiată, având în vedere legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului și cheltuielile necesitate de internarea și tratamentul medical acordat părții vătămate, astfel încât, a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile, în cuantumul solicitat și probat.
S-a mai impus observația, că retragerea plângerii prealabile nu înlătură vinovăția inculpatului, reprezentând un caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale și nu o cauză de înlăturare a vinovăției, autorul putând cere continuarea procesului penale, potrivit art.13 C.pr.pen. Pe de altă parte, s-a apreciat că lăsarea nesoluționată a acțiunii civile potrivit art. 346 alin. 4 indice 2 C.pr.pen, vizează cererea formulată de persoana care a retras ulterior plângerea.
Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Tg-J., pe care o critică, susținând, că în mod nelegal instanța de fond a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către S. Județean de Urgență Tg-J., cu încălcare dispozițiilor art. 346 alin. 4 ind. 2 C.pr.pen.
Apelul este fondat.
Examinând sentința penală apelată prin prisma motivului de apel invocat cât și din oficiu se constată că este nelegală.
Prin sentința penală apelată, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmarea a retragerii plângerii prealabile formulată de partea vătămată P. I. A..
Potrivit art. 346 alin. 4 ind. 2 din vechiul Cod de procedură penală, instanța penală nu soluționează acțiunea civilă când pronunță achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit.b C.pr.pen. ori, când pronunță încetarea procesului penal pentru vreunul dintre cazurile prevăzute în art.10 alin.1 lit.f și j precum și în caz de retragerea a plângerii prealabile. O dispoziție similară este prevăzută și de noul Cod de procedură penală în art. 25 alin. 5, când instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă în cazul retragerii plângerii prealabile.
Din moment ce partea vătămată și-a retras plângerea prealabilă, potrivit textului de lege sus menționat, prima instanța trebuia să lase nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea civilă S. Județean de Urgență Tg-J. și nu să oblige pe inculpat la 633 lei cu titlul de despăgubiri către această parte civilă.
Procedând în acest mod, se constată că prima instanță a pronunțat o sentință nelegală și ca atare, apelul parchetului se va admite în baza art. 421 pct.2 lit.a din noul Cod de procedură penală și se va desființa sentința în sensul că se va lăsa nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea civilă S. Județean de Urgență Tg-J..
Celelalte dispoziții ale sentințe urmează să fie menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. împotriva sentinței penale nr. 2806 din 26 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, privind pe intimatul inculpat D. M. A., intimați părți civile P. I. A. și S. de Urgență Județean Tg-J..
Desființează sentința în sensul că lasă nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea civilă S. Județean de Urgență Tg-J..
Menține restul dispozițiilor sentinței penale pronunțată de Judecătoria Tg-J., apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 03 februarie 2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte, Judecător, A. S. N. Ș. Ș.
Grefier,
I. D.
Red. Ș.Ș.
Tehnored.I.D.
Jud.fond.C.E.M.
2 ex/18.02.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 258/2014.... → |
|---|








