Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 382/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 382/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 1145/93/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 382
Ședința publică de la data de 05.05.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – R. M. R.
GREFIER – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare (art. 598 NCpp), privind pe condamnatul N. M. A., în prezent aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1870 / 2012 al Tribunalului București, Secția I – a penală .
Cauza a fost reținută spre solutionare la data de 17.04.2014, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25.04.2014 și apoi pentru data de 05.05.2014, când, după deliberare, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 30.12.2013, sub nr._/3/2013, petentul condamnat N. M. A. a formulat contestație împotriva executării sentințe penale nr.935/23.11.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală.
În motivarea cererii petentul a arătat că nu i-au fost aplicate disp. art.16 din Legea nr.143/2000, deși a îndeplinit condițiile cerute de acest text de lege, astfel că solicită, în temeiul art.598 alin.1 lit.d raportat la art.595 Cod procedură penală, aplicarea disp. art.6 din Noul Cod penal, respectiv faptul că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, instanța fiind obligată să ia măsuri pentru aplicarea legii mai favorabile.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Art. 598 lit. d Cpp, raportat la art. 595 alin. 1 și 2 Cpp, și art. 6 Cp și art. 15 din Constituția României.
Prin sentința penală nr. 430/2014 a Tribunalului București – Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2014, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul N. M. A. în favoarea Tribunalului Ilfov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 26.03.2014, sub nr._ .
La dosarul cauzei s-au atașat următoarele: dosarul nr._/3/2014 al Tribunalului București – Secția I Penală, copia M.E.P.I cu nr. 1870 / 22.10.2012 al Tribunalului București, Secția I Penală, precum și fișa de evaluare întocmită de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza HG nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 6 alin. (1) NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Față de dispozițiile mai sus invocate, instanța constată că în ceea ce privește cele 2 pedeapse, de 7 ani si respectiv de 5 ani si 6 luni de închisoare, aplicate pentru săvârșirea în concurs a 2 infracțiuni (prev. de art. 2 alin.2 si respectiv art. 3 alin.2) din legea 143/2000, ambele cu aplicarea art. 320 ind.1 Cpp, ambele se situează sub limitele maxime de închisoare prev. de art. 2 alin.2 si respectiv art. 3 alin.2 din legea 143/2000 (în vigoare de la 01.02.2014), ambele cu aplicarea art. 396 alin.10 din noul Cpp - aceasta fiind noua încadrare juridică susceptibilă în spetă – maximul special din noile reglementări fiind de 10 ani si respectiv de 8 ani de închisoare. Prin urmare nu se impune reducerea niciuneia dintre cele două pedepse aplicate conform art. 6 NCP, deoarece pedeapsele aplicate conform vechii reglementări penale nu depăsesc maximul special prevăzut de noua lege penală, în vigoare de la 01.02.2014 .
De asemenea, nici pedeapsa complementară aplicată conform vechii reglementări penale (interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale) nu depășește maximul special prevăzut de noua lege penală - limita maximă a oricărei pedeapse complementare aplicate fiind de 5 ani, conform art. 66 alin.1 din noul Cod penal, în vigoare începând din data de 01.02.2014.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petentul condamnat N. M. A. .
Având în vedere culpa procesuală a petentului, în baza art. 275 alin. (2) NCPP instanta îl va obliga pe petent la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 din noul Cod de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014), respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petentul condamnat N. M. A., fiul lui V. și constanța, născut la data de 03.10.1989 în București, CNP_, în prezent aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1870 / 2012 al Tribunalului București, Secția I – a penală .
În baza art. 275 alin. (2) NCPP obligă petentul la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER,
R. M. R. A. M.
-Red. și tehnored.-Jud. R.M.R.- 16.06.2014 - 2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 384/2014.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








