Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 178/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 178/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 8052/4/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ

operator de date cu caracter personal nr._

dosar nr. 8052/ 4/ 2014

DECIZIA PENALA nr.178/C

Ședința publică din data de 19.06.2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – N. A. - judecător

GREFIER – C. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror N. M..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestatia formulata de condamnatul B. G. F. împotriva sentinței penale nr. 1436 din data de 16.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014.

Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns condamnatul B. G. F., personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D. Doinița, care depune la dosar delegația avocatiala nr._/2014.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Tribunalul solicită părților să precizeze dacă au cereri de formulat.

Condamnatul B. G. F. depune înscrisuri la dosar, respectiv un raport de recompensare și o caracterizare.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau exceptii de invocat, Tribunalul constată contestația în stare de judecată și acorda cuvantul in dezbaterea acesteia.

Av. D. Doinița, având cuvântul în apărarea condamnatului B. G. F., solicita admiterea contestatiei formulate și, rejudecand, să se dispună punerea în libertate a condamnatului, apreciind ca sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, respectiv petentul a executat fractia de pedeapsa, a avut un comportament corespunzător pe perioada detenției dând dovezi suficiente de îndreptare.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicita respingerea contestatiei ca nefondată apreciind că sentința penala nr. 1436 din data de 16.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014, contestată, este legala si temeinică, având în vedere comportamentul condamnatului pe perioada detenției, cuantumul pedepsei și faptul că are numeroase antecedente penale.

Condamnatul B. G. F., având personal cuvântul, solicita admiterea contestatiei, apreciind ca a îndeplinit condițiile prevăzute de lege, a ieșit la muncă și a participat la cursuri.

S-au declarat dezbaterile inchise, dupa care:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestatiei penale de față, constată următoarele:

Prin sentinta penala nr. 1436 din data de 16.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014, s-au dispus următoarele:

S-a respins ca nefondată propunerea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat B. G. F. în prezent încarcerat în Penitenciarul București Jilava.

S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 14.07.2014.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a mai dispus ca onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului condamnat, în cuantum de 100 lei, să se vireze din fondul MJ către Baroul București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sector 4 București reținut următoarele:

La data de 18.03.2014 s-a propus liberarea condiționată a petentului condamnat B. G. F..

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța a reținut din procesul verbal nr. 10/13.03.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, care însoțește cererea de liberare condiționată formulată de condamnat, că deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Executarea pedepsei a început la data de 02.08.2010 și va expira la data de 01.08.2015, transformate în zile pedepsele sunt egale cu 1826 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate deținutul trebuie sa execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1217 zile. Deținutul a executat de la data de 02.08.2010 până la data de 13.3.2014, în total 1346 de zile, fiind la a doua analiză a comisiei.

Comisia a apreciat că deținutul poate fi liberat condiționat.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a retinut că, potrivit art. 59 Cod penal, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că deși petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

Așa cum rezultă din caracterizarea aflată la dosarul cauzei petentul a avut un comportament relativ necorespunzător, fiind recompensat de 2 ori și sancționat disciplinar de 2 ori.

Instanța, analizând cele menționate mai sus, a constatat, în dezacord cu comisia de propuneri din cadrul PNT Jilava, că timpul petrecut în penitenciar de către petent nu a fost suficient pentru a-l libera condiționat pe acesta, nefiind îndeplinite față de acesta funcțiile pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

Instanța a reținut că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracția prev. de lege deoarece față de acesta funcțiile pedepsei nu au fost realizate impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept.

Simpla trecere a timpului în penitenciar și mai ales cu sancțiuni disciplinare nu poate duce în niciun caz automat la liberare condiționată, instituție juridică ce de altfel ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul condamnat odată pus în libertate nu își va mai continua comportamentul infracțional, garanție ce ar trebui să reiasă din faptul că în penitenciar acesta a avut un comportament care să genereze măcar o prezumție în acest sens.

Prin urmare, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, și, față de cele reținute mai sus, propunerea a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile cumulative menționate mai sus.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a statuat în sensul celor mai sus menționate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestatie în termen legal, contestatorul condamnat B. G. F., aceasta fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ din data de 06.06.2014.

Contestația nu a fost motivată în scris, motivele care au stat la baza cererii fiind dezvoltate oral în fața instanței, la termenul de judecată.

Din examinarea comparativă a dispozițiilor art. 100-101 C. pen. și art. 59- 60 C. pen. din 1969 privitoare la liberarea condiționată, rezultă că au fost înăsprite condițiile de acordare a liberării condiționate condamnaților la pedeapsa închisorii pentru toate tipurile de infracțiuni deoarece, deși fracțiunile de pedeapsă au rămas neschimbate (cu excepția infracțiunilor săvârșite din culpă, a infracțiunilor săvârșite de condamnați cu vârsta de peste 60 de ani pentru care fracția de pedeapsă s-a majorat), au fost introduse noi cerințe pe care condamnații trebuie să le îndeplinească.

Incidența noilor dispoziții legale în materie, în raport cu faptele și cu persoanele, este guvernată de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție care, consfințind regula că legea dispune numai pe viitor, admit ca unică excepție legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul său, cât și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este și cazul liberării condiționate.

Situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește dacă, de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, de la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifică instituția liberării condiționate, cum este cazul Legii 286/2009, face ca determinarea legii penale aplicabile să se efectueze potrivit prev. art. 15 alin. 2 din Constituție și ale art. 6 C. pen., independent de data la care sentința de condamnare a rămas definitivă. Prin urmare, legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă, în același sens statuând Curtea Constituțională prin decizia nr. 214/ 16.06.1997 și ÎCCJ prin Decizia nr. XXV/ 2007 de recurs în interesul legii.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor indicate de contestatorul condamnat și sub toate aspectele de fapt și de drept prin prisma acestor reglementări, respectiv în condițiile prevăzute de art. 4251 alin. 4 C.pr.pen. rap. la art. 416 C.pr.pen. și art.418 C.pr.pen., tribunalul apreciază că hotărârea atacată este temeinică și legală.

Astfel, din probatoriul existent la dosar se constată că B. G. F. a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința penală nr. 332/2011, la 5 ani si (1826 de zile) închisoare, pentru tâlhărie prev. și ped. de art. 211 C. pen. din 1969; de asemenea, se constată că, cel în cauză, a executat fracția minimă obligatorie, până la data de 13.03.2014 având executate 1346 zile de închisoare.

Din caracterizarea și procesul verbal nr. 10/ 13.03.2014 întocmite de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate rezultă că petentul condamnat a fost repartizat pentru executarea pedepsei în regim semideschis, că acesta are antecedente penale, fiind recidivist, că a participat la activități de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere, că a fost selecționat să participe la activități productive, precum și că a fost sancționat disciplinar de două ori pentru deținerea unor obiecte interzise, iar pentru implicarea în cadrul activităților productive a fost recompensat de 2 ori .

Sub aspectul profilului psihologic, s-a identificat o personalitate structurată pe atitudinile și valorile antisociale, manifestată prin comportamente infracționale repetate; comportament necorespunzător de la data ultimei evaluări; integrare deficitară a normelor și cerințelor sociale; nu prezintă dificultăți majore din punct de vedere cognitiv.

În ceea ce priveste antecedentele penale, desi nu constituie un impediment la acordarea liberării condiționate, este unanim acceptat ca nici nu se poate face abstracție de existența acestora.

Este relevantă din acest punct de vedere măsura în care antecedentele penale reflecta o potentialitate criminogena, neputând fi ignorate atunci când se fac aprecieri cu privire la existența premiselor că persoana condamnată să se îndrepte, nici gravitatea infracțiunilor savirsite în trecut, nici natura omogena sau eterogena a acestor infractiuni, nici intervalul de timp scurs între savarsirea lor, nici condițiile în care ele au fost comise.

Or, față de imprejurarea ca petentul B. G. F. este cunoscut cu antecedente penale, aspect care denotă perseverență infracțională și nerealizarea scopului pedepsei, de comportamentul in detentie, se poate constata existența și persistența unor modalitati antisociale ce impun în continuare privarea de libertate a condamnatului- contestator.

În consecință, din analiza dispozițiilor legale relative la instituția liberării condiționate rezultă că aceasta nu se aplică automat, după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai în situația în care din probatoriul administrat rezultă convingerea, ținând seama de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei și de antecedentele sale penale, că îndreptarea și reeducarea acestuia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă. În atari împrejurări, Tribunalul constata, ca nu exista dovezi temeinice de indreptare apreciind că, raportat la cele anterior expuse, în mod legal si temeinic prima instanță a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului, apreciind că timpul pe care l-a petrecut în penitenciar în executarea pedepsei nu este suficient pentru ca acesta să își însușească în totalitate scopul preventiv și educativ al pedepsei, prevăzut de art. 100 C. pen.

Nu exista premisele ca timpul executat din pedeapsă să fi fost suficient pentru reeducarea acestuia și că acesta și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, scopul preventiv și educativ al pedepsei fiind atins, însă funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei nu sunt îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viață normală, părăsind câmpul infracțional, ținând seama și de faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b rap la art. 587 alin. 3 C. pr. pen., Tribunalul urmează să respingă ca nefondată contestația formulată de condamnatul B. G. F. pe care, în baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen., îl va obliga la plata sumei de 300,00 lei- cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b rap la art. 587 alin. 3 C. pr. pen. respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul B. G. F., fiul lui R. și V., născut la data de 07.01.1983 împotriva sentinței penale nr. 1436 din data de 16.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014.

În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 300,00 lei- cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. A. C. V.

Red. și tehnored. jud. N.A./.2014/2 ex.

Jud. Sector 4 Bucuresti / jud. CDM

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 178/2014. Tribunalul ILFOV