Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 763/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 763/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 3073/93/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
operator de date cu caracter personal nr._
dosar nr. 3073/ 93/ 2014
SENTINȚA PENALA NR.763/F
Ședința publică din data de 11.12.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – N. A. - judecător
GREFIER – C. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestatia la executare formulată de condamnații D. M. și P. C..
Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședința publică condamnații D. M. și P. C. au fost reprezentați de apărătorii desemnați din oficiu P. D., în substituirea d-nului apărător P. I. A. și, respective, N. C. G., conform împuternicirilor avocațiale aflate la filele 36 și 37 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează ca petenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă și, de asemenea, că petenta P. C. a învederat, printr-un memoriu, că nu a formulat prezenta cerere, după care:
Față de precizările contestatorei, Tribunalul pune în discuție disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul D. M..
Procurorul de ședință și apărătorii condamnaților, având pe rând cuvântul, arată că sunt de acord cu disjungerea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Tribunalul acordă cuvântul părților asupra contestației formulată de condamnata P. C..
Reprezentantul Ministerului Public, a solicitat respingerea contestației ca nefiind formulată de condamnată.
Av. N. C. G., având cuvântul pentru condamnata P. C., a solicitat sa se ia act ca acesta nu a formulat prezenta contestatie.
Tribunalul rămâne în pronunțare cu privire la cererea formulată de condamnata P. C..
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față,
La data de 10.10.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, cererea având ca obiect contestația la executare formulată de către condamnații D. M. și P. C., fără a preciza care sunt motivele contestaților.
În drept cererile nu au fost precizate.
Prin declarația olografă depusă la dosarul cauzei de condamnat la data de 11.12.2014 (fila 50), condamnata P. C. a învederat că nu are cunoștință de cererea formulată, că nu-i aparține și nu și-o însușește.
În atari împrejurări, în baza art.46 C.pr.pen., va dispune disjungerea cauzei si formarea unui nou dosar, avand ca obiect contestatia la executare formulată de condamnatul D. M..
În raport de contestația formulată în numele condamnatei P. C., Tribunalul va constata ca nu există un act de sesizare care să o investească legal.
În atare situație, față de lucrările dosarului, instanța stabilind că exercitarea dreptului prev. de dispozițiile art. 598 C. pr. pen., în virtutea principiului disponibilității nu se poate face decât personal, urmează să dispună respingerea contestației la executare formulată în numele condamnatei P. C..
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 272 C. pr. pen. va dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 597 alin. 4, art. 598 C. pr. pen., respinge contestația la executare formulată în numele condamnatei P. C., fiica lui C. și C., născută la data de 11.12.1991.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
În temeiul art. 272 C. pr. pen. dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției.
In baza art.46 C.pr.pen., va dispune disjungerea cauzei si formarea unui nou dosar (în care se vor atașa, în copie, filele 2, 3, 25-27 și 37), avand ca obiect contestatia la executare formulată de condamnatul D. M., cu termen de judecata la data de 22.01.2014, ora 09,00, completul 4-CP/F.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. A. C. V.
Red. și tehnored. jud. N.A./.2014/2 ex.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 383/2014.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|








