Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 72/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 72/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 464/93/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 72
Ședința publică de la data de 14.02.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. A.
GREFIER: F. C. M.
Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul - condamnat N. B..
Fără participarea procurorului și a condamnatului.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apărătorul ales al contestatorului-condamnat, avocat L. I., care depune împuternicirea avocațială nr._/2014 la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că Penitenciarul Jilava a comunicat instanței relațiile solicitate, respectiv faptul că nu a fost întocmită sesizare către instanță în privința contestatorului pentru reducerea pedepsei, întrucât s-a apreciat ca nu sunt aplicabile disp. art. 4 și 6 NCP, copie MEPI nr. 1009/30.08.2013 emis de Tribunalul București Secția a II- a Penală, precum și fișa de cazier judiciar a contestatorului, după care:
Apărătorul ales al contestatorului-condamnat N. B., avocat L. I., având cuvântul, solicită instanței să aibă in vedere că inculpatul execută o pedeapsă de 7 ani, in baza deciziei penale nr. 369/21.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 5940._, care este atașată la dosarul cauzei, și nu cum in mod greșit s-a menționat sentința penala nr. sentința penală nr. 1680/13.12.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a II- a Penală. Mai arata ca prezenta contestație vizează faptul ca că pedeapsa pe care o execută condamnatul depășește maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută in sarcina sa.
De asemenea, solicită instanței să aibă în vedere faptul că așa cum rezulta din mandatul de executare al pedepsei, inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. art.323 Cod penal și a încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru săvârșirea infecțiunii prev. de art.291 și singura infracțiune pentru care este condamnat inculpatul este înșelăciune și având in vedere aceste aspecte, consideră că pedeapsa aplicată condamnatului este cu 2 ani mai mare decât maximul prevăzut de lege.
Totodată, învederează instanței, faptul că in fișa de evaluare întocmita de Comisia din cadrul Penitenciarului Jilava, se menționează că potrivit disp. art. NCP rap. la art. 2 slin.1, 2 NCP cu aplicare art. 35 alin.1 și art. 3 alin.1 NCP, pedeapsa maximă este de 5 ani închisoare poate fi majorată cu 3 ani, conform art. 3 alin.1 NCP, însă consideră apărarea că dacă această pedeapsă poate fi majorată, se poate și micșora cu 3 ani, menționând că legea prevede decât maximul pedepsei prevăzut de lege și nu aplicarea unui spor.
Tribunalul reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată la data de 12.02.2014, pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._, contestatorul - condamnat N. B. a solicitat aplicarea legii mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1680/13.12.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a II- a Penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 1795/27.05.2013 pronunțată de I.C.C.J.
În fapt, s-a arătat că prin sentința penală nr. 1680/13.12.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a II- a Penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 1795/27.05.2013 pronunțată de I.C.C.J., contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 5 C.p., sentință in baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1009/30.08.2013.
În motivarea contestației, s-a arătat că având în vedere apariția unei legi penale mai favorabile, care prevede pentru aceiași infracțiune o pedeapsă maximă de 5 ani închisoare, solicită aplicarea disp. art. 595 NCPP, in sensul modificării pedepsei, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 6 NCP.
De asemenea, solicita instanței să constate că in cadrul noii legi, care la rândul său încriminează infracțiunea de înșelăciune ( art. 244 NCP), pedeapsa pentru această infracțiune este mai ușoară, totodată, solicitând instanței aplicarea principiului retroactivității legii penale și aplicarea legii mai favorabile.
Mai arată că pedeapsa la care a fost condamnat, de 7 ani închisoare, este mai mare decât maximul pedepsei prevăzute in noua lege penală pentru aceiași infracțiune, motiv pentru care solicită diminuarea pedepsei la maximul pedepsei prevăzută in noua lege, respectiv la 5 ani închisoare.
În concluzie, solicită admiterea contestației la executare, solicitând instanței să constate că pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 5 C.p. sunt incidente disp. art. 6 din Legea nr. 286/2009 și să recalifice faptele prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 5 C.p. în art. 244 alin. 1 și2 NCPP, pentru care maximul pedepsei prevăzut de lege este de 5 ani, aplicând aceasta pedeapsa in locul celei de 7 ani închisoare. Totodată, solicită anularea mandatului de executare a pedepsei și emiterea unui nou mandat.
Depune la prezenta contestație, ca probe: decizia penală nr. 369/21.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 5940._ și copie MEPI nr. 1009/30.08.2013.
La data formulării contestației, petentul se afla în stare de detenție la Penitenciarul București Jilava.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.. 598 alin.1 lit. d NCPP.
La dosarul cauzei s-au depus: adresă din partea Penitenciarul Jilava, prin care s-a menționat că nu a fost întocmită sesizare către instanță în privința contestatorului pentru reducerea pedepsei, întrucât s-a apreciat ca nu sunt aplicabile disp. art. 4 și 6 NCP, fișa de evaluare, copie MEPI nr. 1009/30.08.2013 emis de Tribunalul București Secția a II- a Penală, precum și fișa de cazier judiciar a contestatorului .
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele
Prin sentința penală nr. 1680/13.12.2005 pronunțată de Tribunalul București Sectia a II- a Penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 1795/27.05.2013 pronunțată de I.C.C.J, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a inculpatului N. B. din art.215 alin.1, 2, 3, 5 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 cp, art.291 cp cu aplic. art.41 alin.2 și în art.323 cp în art. 31 alin.2 cp rap. la art.215 alin.1, 2, 3, 5 cp cu aplic. art.41 alin.2 cp, în art.291 cp cu aplic. art.41 alin.2 cp și art.323 Cod penal, toate cu aplic. art.33 lit.a cp și art. 13 cp.
În baza prev. art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. art.323 Cod penal cu aplic. art. 13 cp.
Prin aceiași sentință, în baza art.11 pct.2 lit. b Cod procedură penal rap. la art.10 lit. g Cod procedură penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului, pentru infracțiunea prev. de art.291 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției speciale în condițiile art.124 Cod penal rap. la art.122 alin.1 lit. d Cod penal .
În baza art.31 alin.2 rap.la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.74 lit.a Cod penal, 76 lit. a Cod penal și art.80 Cod penal a fost condamnat inculpatul N. B. la 7 ani închisoare și la câte 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, după executarea pedepsei principale. În baza art.71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a teza a ll-a Cod penal.
Conform art. 34 C.p. urmează ca inculpatul N. B. să execute 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.
În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 1009/30.08.2013 emis de Tribunalul București Secția a II- a Penală, executarea pedepsei începând la data de 29.05.2013.
Instanța urmează a respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de N. B., având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 6 alin. (1) NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Instanța constată că contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săv. infr. prev. de art. 215 al. 1,2,3, și 5 C.p. cu reținerea art. 41 al. 2 C.p.
În actuala reglementare infracțiunea pentru care a fost condamnat inculatul este prev. de art. 244 al. 1 și 2 NCP, iar limitele prevăzute de lege pentru această infracțiune sunt închisoare de la 1 la 5 ani. În cazul în care această infracțiune este săvârșită în formă continuată, conform art. 35. al. 1 NCP rap. la art. 36 al. 1 lit. b NCP limita maximă a pedepsei pentru infracțiunea săvârșită în formă continuată este de 8 ani (5 ani plus un spor de 3 ani).
Faptul că acest spor este facultativ și în această reglementare, nu înseamnă că nu trebuie să se țină cont de el la stabilirea maximului de pedeapsă ce poate fi aplicată contestatorului și datorită faptului că la individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată contestatorului, instanța a ținut cont de faptul că acesta a săvârșit fapta în formă continuată, chiar dacă nu a aplicat un spor de pedeapsă.
Instanța constată că pedeapsa aplicată, de 7 ani închisoare, este sub limita maximă prevăzută de lege, de 8 ani închisoare, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de N. B..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 C.p.p. respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de N. B. (fiul lui N. și E., ns. la 02.08.1956, încarcerat în Penitenciarul Jilava).
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R. A. F. C. M.
Red. și tehnored. jud. A.R./27.02.2004/2 ex.
Tribunalul Ilfov.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|








