Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 725/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 725/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 3340/93/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
operator de date cu caracter personal nr._
dosar nr._
SENTINTA PENALA NR.725/F
Ședința publică din data de 20.11.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – N. A. - judecător
GREFIER – C. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror C. L..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul S. M., privind sentința penală nr. 1576/ 23.10.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 3216/ 22.10.2013 a ÎCCJ, MEPÎ nr. 1576 din 23.10.2013.
Procedura de citare este legal indeplinita fara citarea partilor.
S-a expus referatul cauzei de grefierul de ședință, după care
Instanța constată că prezenta cauză a fost reținută în pronunțare în data de 13.11.2014 când a fost stabilit termen pentru soluționare la data de 20.11.2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea nr. 2085/ 12.08.2014 depusă la Judecatoria Sector 4 Bucuresti -Secția Penala și înaintată pe cale administrativă Tribunalul Bucuresti unde a fost înregistrată la data de 04.09.2014 sub nr. de dosar_/3/2014, condamnatul S. M. a solicitat anularea MEPÎ nr. 1576 din 23.10.2013 emis de Tribunalul Bucuresti si emiterea altuia nou in care să fie contopite pedepsele de 2 ani închisoare cu suspendare rămasă definitivă la data de 24.04.2012 și ulterior revocată în privința beneficiului suspendării și 5 ani închisoare rămasă definitivă la 23.10.2013.
În motivarea contestației, condamnatul S. M. a susținut că a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare în urma unui denunța formulat în data de 13.02.2012, iar organul de cercetare penală nu a început urmărirea penală la data respectivă încălcând dispozițiile art. 305 alin. 1, 2 și 3 C. pr. pen. și a amânat îndeplinirea acestei condiții obligatorii până la data de 17.05.2012, aspect care i-a atras revocarea beneficiului suspendării condiționate și adăugarea, prin cumul aritmetic, a pedepsei de 2 ani închisoare la cea de 5 ani închisoare, deși cele două fapte pentru care a fost condamnat la aceste pedepse sunt concurente.
Din oficiu, instanța a solicitat Penitenciarului Spital București- Jilava comunicarea MEPÎ nr. 1576 din 23.10.2013 emis de Tribunalul Bucuresti (filele 28-29), atașând și fisa de cazier judiciar a inculpatului (fila 37) si sentinta penala nr.933/27.12.2012 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a II-a Penala.
Prin sentința penală nr. 2411/02.10.2014, Tribunalul Bucuresti-Secția I Penala a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și, în temeiul art.50 C.pr.pen. rap. la art.598 C.pr.pen. rap. la art.597 alin.6 C.pr.pen.cu referire la art.595 C.pr.pen. si art.23 din Legea nr.255/2013., a declinat competența de soluționare a prezentei cereri formulată de petentul condamnat în favoarea Tribunalului Ilfov.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalului Ilfov la data de 12.09.2014, sub numărul de dosar 3340/ 93/ 2014.
Examinând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 1576/ 23.10.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II- Penală ramasa definitivă prin decizia penală nr. 3216/ 22.10.2013 a ÎCCJ, petentul S. M. a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 7 ani închisoare compusa din: 5 ani inchisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influenta prev. și ped. de art. 257 alin. 1) C.pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 37 alin. 1) lit. a) C.pen. si 2 ani inchisoare aplicată prin sentința penală nr. 903/F/29.11.2010 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1338/27.04.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._/3/2009, a cărei suspendarea sub supraveghere a fost revocată, în temeiul disp. art. 864 alin. 1) C.pen. din 1969 rap. la art. 83 C.pen. din 1969.
În baza sentinței penale anterior menționată, la data rămânerii definitive, Tribunalul București, Secția a II-a Penală, a emis în sarcina condamnatului S. M. mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1576 din 23.10.2013 în a cărui executare se află.
În aceste condiții, sentința penală nr. 933/ 27.12.2012 a Tribunalului București, Secția a II-a Penală, rămasă definitivă la data de 22.10.2013 prin decizia penală nr. 3216/ 22.10.2013 a ÎCCJ, a dobândit autoritate de lucru judecat, cererea formulată de condamnat prin intermediul prezentei contestații privind anularea revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare și constatarea existenței unui concurs de infracțiuni între faptele pentru care contestatorul S. M. a fost condamnat la pedepsele de 2 ani închisoare și 5 ani închisoare, apărând ca fiind inadmisibilă.
Pe de altă parte, se va reține că instituția contestației la executare este privită ca un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, iar cazurile în care aceasta poate fi promovată sunt expres prevăzute de lege, respectiv de disp. art. 598 alin. 1 C. pr. pen., tocmai pentru a se împiedica transformarea acestui mijloc procesual de rezolvare a incidentelor la executare într-o cale care să împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor penale definitive, orice interpretare sau adăugare la lege fiind exclusă, iar hotărârea contestată, respectiv sentința penală nr. 933/ 27.12.2012 a Tribunalului București, Secția a II-a Penală a fost supusă controlului judiciar al Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin decizia penală nr. 3216/ 22.10.2013, a menținut-o în totalitate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 597 alin. 4, art. 598 lit. d C. pr. pen., instanța urmează să respingă ca inadmisibilă prezenta contestație la executare, iar în baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., să oblige contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat care urmează a fi stabilite prin apreciere la suma de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 597 alin. 4, art. 598 alin. 1 C. pr. pen., respinge contestația la executare formulată de condamnatul S. M., fiul lui M. și L., născut la data de 18.08.1981, privind sentința penală nr. 1576/ 23.10.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II- Penală, definitivă prin decizia penală nr. 3216/ 22.10.2013 a ÎCCJ, MEPÎ nr. 1576 din 23.10.2013.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. obligă condamnatul la plata sumei de 300,00 lei- cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. A. C. V.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 722/2014.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








