Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 387/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 387/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 1369/93/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 387
Ședința publică de la data de 05.05.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – R. M. R.
GREFIER – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art. 595 NCpp), privind pe condamnatul N. I., în prezent aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 449 / 2013 al Tribunalului G..
Cauza a fost reținută spre solutionare la data de 17.04.2014, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25.04.2014, apoi pentru 05.05.2014, când, după deliberare, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14.04.2014, sub nr._, pe rolul Tribunalului Ilfov, petentul N. I. a contestat mandatul de executare nr. 449 / 2003 al Tribunalului G..
În cuprinsul contestației, s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.4 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, respectiv s-a solicitat sesizarea corespunzătoare a Curții Constituționale. În concret, s-a susținut că textul de lege indicat contravine principiului legii penale mai favorabile, care ar trebui aplicat și atunci când maximul special al pedepsei prevăzute de noua lege coincide cu pedeapsa aplicată condamnatului precum și atunci când pedeapsa aplicată este mai redusă decât maximul special al noii legi.
În final, după ce s-au expus câteva argumente în susținerea excepției, s-a considerat că se impune a se constata că excepția ridicată este admisibilă în raport de exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992 - republicată.
Ulterior, la data de 18.03.2014, prin Serviciul Registratură, la dosarul cauzei a fost atașat un înscris (fila 5), prin care contestatorul solicită reducerea pedepsei prin aplicarea legii mai favorabile.
La dosarul cauzei s-au atașat, în fotocopie, următoarele înscrisuri: M.E.P.I cu nr. 449 / 2003 a Tribunalului G., precum și fișa de evaluare întocmită de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza HG nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava.
1. Pe fondul cauzei, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată contestatia formulată în cauză, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 6 alin. (1) NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Față de dispozițiile mai sus invocate, instanța constată că toate cele 3 pedeapse aplicate petentului ( pedeapsa de 5 ani de închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin.2 din vechiul Cod penal, pedeapsa de 2 ani de închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 36 alin.1 din decretul 328/1966 si pedeapsa de 9 ani de închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin.2 din vechiul Cod penal ) se situează sub limitele maximului special corespunzător fiecăreia dintre cele 3 infractiuni mai sus amintite, astfel cum sunt aceste 3 limite maxime speciale prevăzute în noul Cod penal (în vigoare de la 01.02.2014), sens în care, conform art. 6 din noul Cod penal, nu se impune reducerea niciuneia dintre cele 3 pedeapse aplicate petentului .
Pentru considerentele expuse, instanța urmează ca, pe fondul cauzei, să respingă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petentul condamnat N. I. .
2. În cadrul contestatiei formulate, condamnatul N. I. a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. art. 6 alin 1 din noul Cod penal, cu referire la art. 4 din Legea 187/2012, în raport de dispozițiile art. 15 si 16 din Constituiția României și de dispozițiile art. 7 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului (filele 3 - 4 d.i.).
În acest din urmă sens, în deliberare, în raport de prevederile art.29 alin.5 din legea 47/1992,Tribunalul trebuie să verifice dacă excepția de neconstituționalitate invocată este admisibilă. Astfel, din această perspectivă, față de disp. art. 29 alin.5 din legea 47/1992 raportat la disp. art. 29 alin.1,2 și 3 din legea 47/1992, prezenta instanță constată că excepția de neconstituționalitate invocată este admisibilă pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
În primul rând, excepția vizează o prevedere dintr-o lege în vigoare, și care are legătură cu soluționarea prezentei cauze, deoarece în baza disp. art. 6 alin 1 din noul Cod penal (în vigoare de la 01.02.2014), se impune ( sau nu) reducerea pedepselor definitiv aplicate condamnatului în speță.
În al doilea rând, excepția a fost ridicată la cererea uneia dintre părți (în concret, la cererea condamnatului petent N. I.), în timpul derulării cercetării judecătorești (chiar dacă aceasta se desfășoară fără participarea procurorului și a condamnatului, conform art. 23 din legea 255/2013) în fața instanței de fond.
În al treilea rând, din verificările prezentei instanțe nu a rezultat că prevederile disp. art. 6 alin 1 din noul Cod penal (în vigoare de la 01.02.2014) sau ale disp. art. 4 din Legea 187/2012 au fost până în prezent constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Față de toate aceste argumente și conform art.29 alin.5 din legea 47/1992, Tribunalul va constata admisibilă excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză de către condamnatul petent N. I., iar conform art.29 alin.4 din legea 47/1992 va dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată în cauză.
Cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate invocată, prezenta instanță constată că, față de art.29 alin.1 din legea 47/1992, Curtea Constituțională este singura instanță din România îndrituită (și, totodată, obligată) să decidă asupra temeiniciei sau netemeiniciei oricărei excepții de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești din România. Cu toate acestea, având în vedere prevederile art.29 alin.4 din legea 47/1992 (care, printre altele, impun instanței -în fața căreia s-a ridicat excepția- obligația de a formula o ,,opinie” asupra respectivei excepții), prezenta instanță are opinia că excepția de neconstituționalitate invocată în dosarul în speță de către condamnatul petent N. I. este netemeinică.
Și aceasta în primul rând pentru că, prin raportare la art. 16 din Constituție, egalitatea în fața legii se păstrează pentru toți condamnații judecați în mod definitiv până la data de 01.02.2014, toți cei care sunt condamanți la pedepse mai mari decât maximul special prevăzut de legislația penală intrată în vigoare la data de 01.02.2014 urmând să beneficieze de reducerea pedepselor până la noul maxim special, fără nicio discriminare.
În al doilea rând, prin raportare la art. 15 din Constituție, prezenta instanță are opinia că excepția de neconstituționalitate invocată în dosarul în speță de către condamnatul petent N. I. este netemeinică și pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează. Astfel, conform art. 15 alin.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Or tocmai o astfel de excepție este instituită de către disp. art. 6 alin 1 din noul Cod penal (în vigoare de la 01.02.2014). E adevărat că excepția nu se aplică ,,de plano” (automat) tuturor petenților definitiv condamnați înainte de 01.02.2014, ci doar unora dintre aceștia (cei care îndeplinesc condiția de a fi condamanți la pedepse mai mari decât maximul special prevăzut de legislația penală intrată în vigoare la data de 01.02.2014…), dar această condiție nu intră sub incidența art. 15 alin.2 din Constituție, ci, eventual, sub incidența art. 16 din Constituție – iar sub acest din urmă aspect prezenta instanță și-a exprimat opinia mai sus.
În orice caz, față de argumentele mai sus prezentate și conform art.29 alin.5 din legea 47/1992, prezenta instanță reiterează că va constata admisibilă excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză de către condamnatul N. I., iar conform art.29 alin.4 din legea 47/1992 va dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată în cauză.
Având în vedere culpa procesuală a petentului (pe fondul contestatiei promovate de către acesta), în baza art. 275 alin. (2) NCPP instanta îl va obliga pe petent la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
1. În baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 din noul Cod de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014), respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petentul condamnat N. I.,fiul lui I. si I., născut la data de 09.11.1978 în ., domiciliat în B., ., ., ., CNP_, în prezent aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 449 / 2013 al Tribunalului G..
2. Conform art.29 alin.5 din legea 47/1992, constată admisibilă excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză de către petentul N. I..
Conform art.29 alin.4 din legea 47/1992, dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză de către petentul N. I. .
În baza art. 275 alin. (2) din noul Cod de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014), obligă petentul la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare relativ la soluția dată pe fondul cauzei.
Fără cale de atac relativ la soluția dispusă cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză .
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER,
R. M. R. A. M.
-Red. si tehnored.-Jud. R.M.R.- 06.06.2014. - 2 ex.
.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 362/2014.... | Contestaţie reabilitare judecătorească. Art.535 NCPP. Decizia... → |
|---|








