Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 212/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 212/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 894/93/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDEȚUL ILFOV

TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 212/F

Ședința publică de la data de 20.03.2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: P. R.

GREFIER: D. I.

Pe rol soluționarea cauzei penale avand ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP), formulata de catre petentul S. C..

Judecata a avut loc la data de 13.03.2014, cand, Tribunalul, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de astazi, cand, in aceeasi compunere, a hotarat urmatoarele:

TRIBUNALUL,

Prin cererea inregistrata initial pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia I Penala sub nr._ la data de 06.02.2014, petentul – condamnat S. C. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa rezultanta de 10 ani inchisoare aplicata prin sentința penală nr.279/10.10.2011 pronunțată de Tribunalul Harghita, ramasa definitiva prin nerecurare, pentru savarsirea infractiunilor prev.de art.2 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b si art.41 alin.2 Cod Penal si art.221 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.b si art.39 alin.4 Cod Penal.

In drept s-au invocat dispozitiile art.598 alin.1 lit.d CPP si art. 595 NCPP.

Prin sentinta penala nr.375/F/21.02.2014, Tribunalul Bucuresti - Sectia I Penala, in baza art.47 al.3 și 4 coroborat cu art.595 N.C.P.P., a admis excepția necompetentei teritoriale invocate din oficiu.

În baza art. 50 N.C.P.P. a declinat competenta de solutionare a cauzei privind pe S. C. în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas în sarcina acestuia.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov – Sectia Penala sub nr._ la data de 07.03.2014.

La dosarul cauzei s-au atasat fisa de cazier a condamnatului, o copie a mandatului de executare a pedepsei inchisorii și fisa de evaluare intocmita de comisia din cadrul Penitenciarului Jilava.

Analizând actele si lucrarile dosarului, Tribunalul reținecaprin sentința penală nr.279/10.10.2011, Tribunalul Harghita, in baza art.36 C.p., a contopit pedeapsa de 10 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.568/12.07.2010 a Tribunalului Bucuresti in dosarul nr._/3/2009 si pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.56 din data de 18.01.2010 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti in dosarul nr._, inculpatul executand in final pedeapsa de 10 ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a si b CP pe o durata de 5 ani.

În baza sentintei penale anterior menționate, Tribunalul Harghita a emis MEPI nr. 418/25.10.2011.

Potrivit art.6 alin.(1) Noul Cod Penal: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”

In raport de situatia de fapt anterior retinuta si de normele legale incidente, Tribunalul retine ca in prezenta cauza nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile. In acest sens, Tribunalul retine ca pedeapsa maxima prevazuta de legea noua pentru prima fapta săvârșită de catre condamnat este mai mare decat pedeapsa aplicata de catre instanta de judecata (18 ani inchisoare, conform art. 2 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1, art.41 si 43 alin.5 NCP), aspect care este valabil si in ceea ce privește cea de-a doua fapta (pedeapsa maxima prevazuta de legea noua este de 7 ani si 6 luni inchisoare, conform art. 270 alin.1 NCP cu aplicarea art.41 si art.43 alin.5 NCP).

Nu in ultimul rand, prin raportate la noile dispozitii din Codul Penal (art. 39 alin.1 lit.b NCP si art.40 alin.2 NCP), se constata ca pedeapsa rezultanta ar depasi cuantumul de 10 ani inchisoare stabilit prin hotararea de condamnare, dat fiind faptul ca legea noua impune aplicarea unui spor de o treime din pedeapsa de 3 ani inchisoare, deci o pedeapsa rezultanta de 11 ani inchisoare.

Prin urmare, Tribunalul urmeaza să respinga ca neîntemeiată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de condamnatul S. C., facand totodata aplicarea disp.art.275 alin.2 NCP.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de condamnatul S. C. (fiul lui I. si Constanta, nascut la data de 19.08.1967, CNP:_, detinut in Penitenciarul Jilava).

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă condamnatul la 20 lei cheltuieli judiciare avansate de stat (în contul RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Trezoreria B. cod fiscal_).

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. R. D. I.

Red./Tehn. Jud.P.R./09.05.2014/2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 212/2014. Tribunalul ILFOV