Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 259/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 259/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 21-08-2014 în dosarul nr. 13826/4/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 259/C
Ședința publică din data de 21.08.2014
Tribunalul constituit din :
PREȘEDINTE: R. A.
GREFIER: F. C. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror P. D..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul I. B. împotriva sentinței penale nr. 2382 din data de 07.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .
Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul-condamnat I. B. personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu-avocat D. D. A., conform delegației pentru asistență obligatorie nr._/2014 atașată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Tribunalul acorda cuvântul in dezbaterea contestației.
Apărătorul desemnat din oficiu al petentului - condamnat I. B., având cuvântul, în temeiul disp. art. 587 C.p.p., solicită admiterea contestației formulată de petentul-condamnat împotriva sentinței penale nr. 2382 din data de 07.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._, considerând că petentul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 100 C.p., privind liberarea condiționată, a executat fracția de pedeapsă și a dat dovezi temeinice de îndreptare, respectiv a participat programe educative și sociale, a urmat cursuri de calificare și a fost recompensat de13 ori. Totodată, solicită instanței să aibă in vedere și vârsta contestatorului și problemele de sănătate pe care acesta le are.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea contestației formulate, apreciind ca că scopul educativ și preventiv al pedepsei a fost atins in ceea ce privește pe petent si acesta poate fi reintegrat in societate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulate de petent ca nefondată, apreciind sentința penală nr. 2382 din data de 07.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ ca fiind legală si temeinica. Având in vedere caracterizarea aflată la dosarul cauzei, respectiv faptul că petentul a avut un comportament oscilant, respectiv din anul 2010 a avut un comportament necorespunzător, faptul că a fost sancționat disciplinar de 5 ori pentru abateri grave, faptul că se află la prima analiză, apreciază că nu este oportună liberarea condiționată a la acest moment, petentul nedând dovezi temeinice de îndreptate.
Contestatorul-condamnat I. B., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța.
S-au declarat dezbaterile închise, după care:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penala nr. 2382 din data de 07.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:
S-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat I. B..
S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 07.03.2015.
A fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului condamnat se va vira din fondul MJ către Baroul București.
Măsura dispusă s-a comunicat administrației locului de deținere.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București petentul condamnat I. B. a contestat procesul verbal al comisiei de liberări din cadrul PNT București Jilava prin care s-a propus amânarea liberării condiționate, solicitând liberarea sa condiționată.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța a reținut din procesul verbal nr. 18/08.05.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, care însoțește cererea de liberare condiționată formulată de condamnat, că deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 640/1999 a Tribunalului București.
Executarea pedepsei a început la data de 08.02.2000 și va expira la data de 01.05.2019, transformate în zile pedepsele sunt egale cu 7305 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate deținutul trebuie sa execute 3/4 din pedeapsă, respectiv 5487 zile, din care, în cazul în care muncește 608 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 4870 zile efectiv executate.
Deținutul a câștigat si executat în total 5486 de zile, fiind la prima analiză a comisiei.
Comisia a apreciat că deținutul nu poate fi liberat condiționat, și a dispus amânarea pentru 12 luni a reanalizării petentului, dată fiind lipsa dovezilor temeinice de îndreptare ale petentului.
În primul rând trebuie observat că instanța urmează a face aplicarea art. 5 NC.p. cu privire la legea penală mai favorabilă, urmând a analiza condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare iar nu conform noilor reglementări penale și procesual penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014. Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate instanța constată că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal din anul 1969, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive atât cu privire la cerințele imperative pentru acordarea liberării condiționate cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după ce acesta ar fi fost liberat condiționat.
Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța retine că, potrivit art. 59 Cod penal, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că deși petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind la latitudinea instanței de judecată.
Așa cum rezultă din caracterizarea aflată la dosarul cauzei, de la depunerea în penitenciar și până la prima analiză a comisiei petentul a avut un comportament oscilant, fiind sancționat de 5 ori inclusiv pentru abateri de o gravitate ridicată precum autoagresiune și distrugere de bunuri. Instanța are în vedere faptul că petentul a fost recompensat de 13 ori pe perioada detenției, însă a fost depus in penitenciar in luna februarie a anului 2000, astfel incat raportat la timpul petrecut in penitenciar (peste 13 ani) acesta ar fi trebuit să prezinte dovezi convingătoare în sensul depunerii de eforturi temeinice pentru îndreptarea comportamentului. De altfel, instanța a constatat că din anul 2002 petentul nu a mai obținut nicio recompensă, iar comportamentul său a fost necorespunzător din anul 2010 când a început să fie sancționat disciplinar.
Cu toate că pe perioada detenției petentul a participat la câteva programe educaționale și sociale, acestea urmează a fi apreciate tot în raport de perioada de timp efectiv petrecută în penitenciar. Luând în considerare motivele expuse, instanta a considerat ca eforturile depuse de petent au fost minime si nicidecum nu pot duce la concluzia existentei unor dovezi temeinice de indreptare.
Instanța, analizând cele menționate mai sus, a constatat în acord cu comisia de propuneri din cadrul Penitenciarului Jilava că timpul petrecut în penitenciar de către petent nu este suficient pentru a-l libera condiționat pe acesta, nefiind îndeplinite față de acesta funcțiile pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
Instanța a reținut că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracția prev. de lege deoarece față de acesta funcțiile pedepsei nu au fost realizate impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept.
În consecință, având în vedere comportamentul avut până la acest moment instanța a constatat astfel că timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească în totalitate scopul preventiv și educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 Cod penal, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte fapte infracționale și să fie redat societății.
Chiar dacă petentul condamnat a executat deja parte din pedeapsă acest fapt nu are relevanță în cauză, în condițiile în care acesta nu a avut un comportament corespunzator nici măcar la locul de deținere, iar el ar trebui să fie redat societății cu convingerea că se va reintegra și nu va mai reveni în mediul penitenciar.
Simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate duce în niciun caz automat la liberare condiționată, instituție juridică ce de altfel ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul condamnat odată pus în libertate nu își va mai continua comportamentul infracțional, garanție ce ar trebui să reiasă din faptul că în penitenciar acesta a avut un comportament care să genereze măcar o prezumție în acest sens. Ori așa cum s-a arătat comportamentul petentului în penitenciar nu a fost în acest sens. Instanța consideră că petentul trebuie să dovedească cu mai multa certitudine sau claritate faptul că scopul pedepsei este realizat față de el, printr-un comportament care să iasă în evidență.
Prin urmare, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, și, față de cele reținute mai sus, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.
Instanța a fixat termen de reiterare a cererii la data de 07.03.2015, termen considerat corespunzător comportamentului dezinteresat manifestat de petent.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală petentul condamnat a fost obligat la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul condamnat I. B., contestație înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 25.07.2014.
Contestația nu a fost motivată în scris, motivele care au stat la baza cererii fiind dezvoltate oral în fața instanței, la termenul de judecată.
Examinând sentința contestată, față de motivele invocate și din oficiu, Tribunalul va respinge contestația formulată de petentul I. B., pentru următoarele considerente:
Tribunalul apreciază că judecătorul fondului a analizat în mod amănunțit situația condamnatului I. B. atât din punct de vedere legal cât și personal, pronuntând o soluție legală și temeinică.
Astfel, conform art. 100 al. 1 N.C.p. condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii sunt, printre altele:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Conform art. art. 59 C.p.1969, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Analizând comparativ instituția liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii, conform disp. art. 59 C.p. 1969 și art. 100 NC.p., tribunalul constată că, sub aspectul condițiilor ce trebuie îndeplinite de condamnat pentru a beneficia de aceste dispoziții, dispozițiile legale din vechea lege sunt mai favorabile acestuia.
Astfel, legea nouă introduce condiții noi pe care condamnatul trebuie să le îndeplinească în cazul în care dorește să beneficieze de beneficiile liberării condiționate cum ar fi: cel condamnat să se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis și cel condamnat să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Prin al. 4 al art. 100 NC.p. s-a reformulat într-o manieră mai largă condiția cu privire la evaluarea din punct de vedere personal a condamnatului după executarea fracției obligatorii prev. de lege.
Făcând aplicarea disp. art. 59 din C.p.1969, tribunalul constată că, într-adevăr chiar dacă condamnatul a executat fracția prevăzută de lege, timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească în totalitate scopul preventiv și educativ al pedepsei și nu este pregătit din punct de vedere educativ să revină în societate, dat fiind gravitatea infracțiunii comise, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav ( art. 176 VCP)
Se observă, de asemenea, așa cum rezultă din caracterizarea aflată la dosarul cauzei, de la depunerea în penitenciar și până la prima analiză a comisiei petentul a avut un comportament oscilant, nu a desfășurat activități productive și a fost sancționat disciplinar de 5 ori pentru distrugere de bunuri, autoagresiune, ingerare de medicamente și nerespectarea Regulamentului de Ordine Interioară. Având în vedere ca perioada extrem de mare de timp petrecută în penitenciar ( 2000) acesta a fost recompensat de 13 ori ( ultima recompensă fiind aplicată in anul 2002) de la acel moment pana in prezent, nedând dovadă că ar încerca să se evidențieze în vreun fel, motiv pentru care nu există suficiente garanții că petentul condamnat, odată pus în libertate, nu va reitera un comportamentul infracțional.
Desi petentul a participat la programe de activități educative și asistență psihosocială organizate la locul de deținere, numarul acestora poate fi considerat redus in raport cu perioada efectiva de timp petrecuta in interiorul locului de detenție. Prin urmare, eforturile depuse de petent au fost minime si nicidecum nu pot duce la concluzia existentei unor dovezi temeinice de îndreptare.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.4251 al. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. raportat la art. 587 alin.3 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de I. B. împotriva sentinței penale nr. 2382 din data de 07.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., fiind în culpă procesuală, va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.4251 al. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. raportat la art. 587 alin.3 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de I. B. (fiul lui N. și A., născut la 11.11.1954, CNP_) împotriva sentinței penale nr. 2382 din data de 07.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu D. D. A., în cuantum de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.08.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R. A. F. C. M.
Red. și tehnored. jud.A.R. /2 ex./05.09.2014
Jud. Sectorului 4 / jud. L.Z.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 107/2014.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|








