Confimare redeschidere urmărire penală. Art.335 alin. 4 NCPP. Încheierea nr. 165/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 165/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 1759/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA PENALĂ
INCHEIEREA NR 165
Ședința din Camera de Consiliu din data de 14 mai 2014
Completul compus din:
JUDECATOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ - D. M. C.
Grefier - M. Z.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe petentul P. DE PE L. TRIBUNALUL O., având ca obiect confirmare redeschidere urmărire penală (art.335 alin. 4 NCPP).
Procedură legală fără citare .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se retine cauza spre soluționare.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.05.2014, sub nr._, P. de pe lângă Tribunalul O. a solicitat confirmarea redeschiderii urmăririi penale în dosarul penal nr. 313/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., privind pe învinuiții N. C. F., D. C. S., B. I. A. și D. A. N., cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 4și art. 9 alin 1 lit. b din Legea 241/2005.
În fapt, s-a reținut că prin Ordonanța din data de 07.04.2014 emisă de P. de pe lângă Tribunalul O. în dosarul 313/P/2011 s-a dispus clasarea cauzei privind pe suspecții:
- N. C. F., pentru infracțiunile de evaziune fiscală, prev. de art.4 și art.9 al. 1 lit. b din legea 241/2005;
- D. C. S., B. I. A. și D. A. N. pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev de art.322 Cp. și evaziune fiscală, prev de art.9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005.
De asemenea, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumelor existente în contul . CONSTRUCT SRL Drăgănești-O..
Împotriva acestei soluții a formulat plângere petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., criticând-o ca ca fiind netemeinică și nelegală.
Prin ordonanța nr. 377/II/2/2014 din data de 12.05.2014 dispusă de P.-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. a fost admisă plângerea formulată de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., făcută în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. și a fost infirmată ordonanța emisă în dosarul 313/P/211 și s-a dispus redeschiderea urmăririi penale față de învinuiții:
- N. C. F., pentru infracțiunile de evaziune fiscală, prev. de art.4 și art.9 al. 1 lit. b din legea 241/2005;
- D. C. S., B. I. A. și D. A. N. pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev de art.322 Cp. și evaziune fiscală, prev de art.9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005, urmând ca procurorul să dea o soluție temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată că:
Potrivit art. 335 alin.1 din NCPP “dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale”.
De asemenea, potrivit art.335 alin. 4din NCPP “redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară care hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a suspectului sau, după caz, a inculpatului, asupra legalității și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă.”
Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că în perioada 20.02.2009 – 30.12.2009 învinuitul N. C. F. în calitate de administrator al . SRL DRĂGĂNEȘTI - O. a emis 178 de facturi fiscale numerotate în ordine crescătoare, pe care le-a completat personal și le-a înmânat administratorilor . CONSTRUCT SRL, aspect rezultat din concluziile raportului de expertiză grafică.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat de . SRL a fost stabilit prin expertiză judiciară ca fiind în sumă de 532.844,01 lei, valoare ce reprezintă impozit pe profit, TVA, penalități și majorări de întârziere.
La data de 22.03.2013 au fost extinse cercetările și față de suspecții D. C. Spini, B. I. A. și D. A. N., asociați și administratori la . CONSTRUCT SRL, cu mențiunea că aceștia au falsificat un număr de 13 contracte de prestări servicii în baza cărora au fost înregistrate cheltuieli fictive de către . SRL.
S-a constatat că în realitate, suspecții D. C. S., B. I. A. și D. A. N. asociați și administratorii la . CONSTRUCT SRL au contractat mai multe lucrări de "construcții pentru diferiți beneficiari, pe care le-au executat, au primit contravaloarea lucrărilor, însă, pentru a se sustrage de la plata impozitului pe profit și TVA, au întocmit mai multe contracte în care au menționat în mod fictiv că lucrările sunt executate de către . SRL, deși această societate avea doar 2 angajați dintre care unul era asociatul.
Astfel, din raportul de expertiză grafică efectuat a rezultat că doar semnătura de la rubrica executant de pe contractul nr. 238/2008 aparține lui N. C. iar pe restul contractelor în numele acestuia a semnat o altă persoană care nu a putut fi identificată, același lucru fiind valabil și pentru semnăturile de la rubrica prestator. Nu au fost găsite devize de lucrări pentru nici un contract, deși valoarea lucrărilor este de 907.225,79 lei sumă achitată numai cu numerar.
Pe de altă parte, persoanele care au beneficiat de aceste lucrării declară că acestea au fost executate de către . CONSTRCT SRL, procesele verbale de recepție fiind semnate de către reprezentanții acestei societăți.
Prin urmare, . CONSTRUCT SRL, nu a achitat nicio sumă de bani către . SRL lucrările fiind executate în totalitate de către această firmă iar contravaloarea acestor lucrării a fost încasată de aceștia, taxele și impozitele la bugetul de stat fiind diminuate cu suma de 265.400 lei sumă ce reprezintă prejudiciul prin neplata impozitului pe profit și TVA.
În acest context în mod corect s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin 1 lit. c din Legea 241/2005 deoarece cei trei suspecți au înregistrat în contabilitate în cunoștință de cauză 178 de facturi care au la bază operațiuni fictive, lucrările nefiind executate de către . SRL așa cum rezultă din contractele încheiate.
Pe de altă parte, față de suspectul N. C. nu se poate reține infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b deoarece aceste nu a înregistrat în contabilitate cele 178 de facturi deoarece aveau un conținut nereal.
Pe parcursul urmăririi penale suspectul N. C. F. a decedat la data de 12 decembrie 2013 conform certificatului de deces DZ_ din 23 ianuarie 2014.
Soluția este nelegală și pentru că procurorul a omis să se pronunțe pentru persoana juridică deși plângerea penală viza efectuarea de cercetări și față de aceasta și a omis să se pronunțe cu privire la infracțiunea prev. de art. 9 alin 1 lit. d din legea 241/2005 așa cum este formulată plângerea penală.
De asemenea în mod greșit s-a dispus soluție de netrimitere în judecată față de art. 4 din legea 241/2005 de vreme ce competența de soluționare aparține în acest caz Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.
Pentru considerentele expuse anterior soluția adoptată așadar prin Ordonanța emisă în dosarul 313/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O. este însă nelegală.
Ca urmare, în baza art. 335 alin. 4 din NCPP, constatând legalitatea și temeinicia ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, va confirma măsura dispusă.
În baza art. 275 alin. 3 din NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul O. și pe cale de consecință:
În temeiul art. 335 Cod de procedură penală constată legalitatea și temeinicia Ordonanței nr. 377/II/2/2014 din 12.05.2014 emisă de P. de pe lângă Tribunalul O. în dosarul nr. 313/P/2011 și confirmă redeschiderea urmăririi penale față suspecții N. C. F. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 4 și art. 9 alin 1 lit. b din Legea 241/2005 D. C. S., B. I. A. și D. A. N. cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev și ped de art. 322 din NCP și evaziune fiscală prev. de art. 9 alin 1 lit. c din Legea 241/2005.
În baza art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu azi, 14.05.2014.
JUDECATOR DE CAMERA PRELIMINARA
D. M. C.
Grefier,
M. Z.
Tehnoredactat DMC
EX.2/27.05.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 281/2014.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|








