Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 281/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 281/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 2787/104/2014
Dosar nr._ art.598 C.P.P -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA PENALĂ
INSTANTA DE FOND
SENTINȚA PENALĂ NR.281
Ședința publică din data de 16 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. M.
GREFIER - M. N.
Ministerul Public a fost reprezentat prin A. E. A. – Procuror la P. de pe lângă Tribunalul O.
Pe rol, soluționarea cauzei penale privind condamnatul A. L., deținut în Penitenciarul C., având ca obiect contestație la executare privind pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată de Judecătoria Pitești la data de 8 august 2011.
La apelul nominal făcut in ședință publică lipsește contestatorul condamnat A. L., în stare de deținere și asistat de avocat din oficiu T. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că pe rolul Tribunalului O. se mai află cauza penală nr._, având același obiect și aceiași parte, respectiv contestație la executare formulată de același contestator.
Reprezentantul Ministerului Public solicită reunirea cauzei nr._ la prezenta cauză în temeiul art.43 lit. b și c C.p.p, deoarece au același obiect și aceiași parte, respectiv contestație la executare formulată de același contestator.
Avocat din oficiu T. C. pentru contestatorul condamnat A. L. solicită reunirea cauzei nr._ la prezenta cauză în temeiul art.43 lit. b și c C.p.p. deoarece au același obiect și aceiași parte, respectiv contestație la executare formulată de același contestator.
Instanța deliberând aspra cererii de reunire constată că în cauză se impune reunirea cauzelor pentru o mai bună înfăptuire a justiției, conform art. 43 alin 2 lit. b C.p.p. deoarece au același obiect și aceiași parte, respectiv contestație la executare formulată de același contestator.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată dosarul în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra acestei cereri.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită declinarea competentei soluționării cauzei in favoarea Judecătoriei C., conform art. 598 alin 2 C.p.p, ca fiind instanța de la locul de detenție, având în vedere că la momentul formulării cererii condamnatul se afla in Penitenciarul C..
Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul A. L., avocat T. C. având cuvântul solicită declinarea soluționării cauzei in favoarea Judecătorie C., deoarece condamnatul se afla in Penitenciarul C. la data formulării contestației la executare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția Penală la nr._, condamnatul A. L. a formulat contestație la executare privind pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată de Judecătoria Pitești la data de 8 august 2011.
In motivarea cererii contestatorul arată că a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani închisoare privativă de libertate, pedeapsă care este foarte aspră în raport cu fapta săvârșită.
Prin cererea înregistrată la nr._, același petent a formulat contestație la executare împotriva mandatului de executare a pedepsei de 9 ani închisoare privativă de libertate, fără a motiva cererea.
La termenul din data de 16 octombrie 2014, procurorul a solicitat reunirea cauzei_ cu cauza nr._, având același obiect și aceiași parte, respectiv contestație la executare formulată de același contestator, cererea fiind admisă de instanță.
Anterior la termenul din data de 25 septembrie 2014, s-a dispus reunirea cauzelor nr._ , nr._, la prezenta cauză, pentru același motiv, respectiv faptul că au același obiect și aceeași parte.
Analizând cererea formulată în raport cu obiectul acesteia, cu actele și lucrările dosarului și dispozițiile incidente în materie, respectiv art. 597 și urm. C.p.p. instanța reține următoarele :
La termenul din data de 16 octombrie 2014, instanța verificând actele dosarului a constatat că petentul condamnat la data formulării contestației se afla încarcerat în Penitenciarul C., situație în care a pus în discuție declinarea soluționării cauzei in favoarea Judecătoriei C. în a cărei rază teritorială se află locul de deținere..
În această situație, competența de soluționare a contestației la executare, aparține potrivit art. 598 alin. 2 C.p.p., alin. 1 lit. d C.p.p. potrivit cărora „contestația se face după caz la instanța prev. la art. 597 alin. 1 sau 6” Judecătoriei C. în a cărei rază teritorială se află locul de deținere al petentului.
Cum, în speță, la momentul formulării prezentei cereri contestatorul condamnat era deținut in Penitenciarul C., în baza art. 50 alin. 3 C.p.p., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina cauza în favoarea Judecătoriei C., instanță în a cărui circumscripție se află locul de deținere.
Asupra cheltuielilor judiciare avansate de stat, inclusiv onorariul avocat oficiu, desemnat în cauză de Baroul O. conform delegației de asistență judiciară obligatorie nr.1107 din 17.09.2014,(avocat T. C. D.) nr.1120 din 19.09.2014 (avocat M. R.) și nr. 1190 din 09.10.2014 (avocat P. R.)., se va pronunța instanța competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRASTE
În baza art.50 alin. 1 C.p.p. rap. la art.598 alin. 2 C.p.p.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatorul A. L., în favoarea Judecătoriei C..
În baza art.275 alin. 3 C.p.p. avansează din fondul Ministerului Justiției către Baroul O. suma de 150 lei onorariu parțial avocat oficiu conform delegațiilor de asistență juridică obligatorie nr.1107 din 17.09.2014,(avocat T. C. D.) nr.1120 din 19.09.2014 (avocat M. R.) și nr. 1190 din 09.10.2014 (avocat P. R.).
Fără cale de atac, conform art. 50 alin.4 C.p.p.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2014 la sediul Tribunalului O..
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. M. M. N.
Red. GhM
Tehnored.CM
Ex.2/31.10.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 236/2014.... | Confimare redeschidere urmărire penală. Art.335 alin. 4 NCPP.... → |
|---|








