Confimare redeschidere urmărire penală. Art.335 alin. 4 NCPP. Încheierea nr. 280/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 280/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 2990/104/2014
Dosar nr._ -conf.red.ur.pen.-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIEREA Nr. 280
Ședința din Camera de Consiliu din 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
Judecător de Cameră Preliminară- D. G. Zăvălași
Grefier - M. M.
Pe rol soluționarea cererii formulate de P. de pe lângă Tribunalul O., având ca obiect redeschiderea urmăriri penale față de suspectul D. Ș., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscala, prev. de art. 9 alin.1 lit. b si c din Leg. 241/2005, in dosarul nr. 436/P/2013.
Procedura legal îndeplinită fără citarea parților și participarea procurorului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care s-a trecut la soluționarea cauzei.
JUDECATORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.10.2014, sub nr._ P. de pe lângă Tribunalul O. a solicitat confirmarea redeschiderii urmăririi penale în dosarul penal nr.436/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., privind pe suspectul D. S. cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b, c din Legea 241/2005.
În fapt, s-a reținut că prin ordonanța nr. 436/P/2013 din data de 27.08.2014 P. de pe lângă Tribunalul O., a dispus, în baza dispozițiilor art. 315 alin. (1) lit. b), rap. la art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen., clasarea cauzei care face obiectul dosarului cu nr. de mai sus privind pe suspectul D. Ș. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 NCP, în baza dispozițiilor art. 315 alin. 1 lit. b) rap. la art. 16 alin. 1lit. h C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. 1 teza a III- a din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 5 NCP, clasarea cauzei privind pe același suspect pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005, și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 900 lei.
Prin ordonanța nr. 763 /II/2/2014 din data de 09.10.2014 a prim- procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul O., s-a dispus infirmareaordonanței nr. 436/P/2013 din data de 27.08.2014, redeschiderea urmăririi penale.
În esență la adoptarea acestei soluții s-a reținut că cercetările sunt incomplete și cauza nu a fost soluționată în mod complet, în sensul că nu s-au efectuat cercetări și sub aspectul infracțiunii prev. de art. 8 din Legea 241/2005, s-a omis disjungerea cauzei și înaintarea spre competentă soluționare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 4 din Legea 241/2005, nu s-a adoptat o soluție cu privire la . SRL Bals, față de care s-a formulat plângere penală pentru infracțiunea prev. de art. 4, 9 lit. a, b, c din Legea 241/2005, nu s-a adoptat o soluție față de suspect cu privire la infracțiunea prev. de art. 9 lit. a din Legea 241/2005, menționată în plângere.
Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată, în conformitate cu dispozițiile art. 335 alin. (4), rap. la art. 335 alin. (1) C. proc. pen., că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru redeschiderea urmăririi penale.
Astfel, se constată că, în mod corect s-a reținut că cercetările sunt incomplete și cauza nu a fost soluționată sub toate aspectele, nu s-au efectuat cercetări și sub aspectul infracțiunii prev. de art. 8 din Legea 241/2005, s-a omis disjungerea cauzei și înaintarea spre competentă soluționare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 4 din Legea 241/2005, nu s-a adoptat o soluție cu privire la . SRL Bals, față de care s-a formulat plângere penală pentru infracțiunea prev. de art. 4, 9 lit. a, b, c din Legea 241/2005, nu s-a adoptat o soluție față de suspect cu privire la infracțiunea prev. de art. 9 lit. a din Legea 241/2005, menționată în plângere.
Ca urmare, în baza art. 335 alin. (4) C. proc. pen., constatând legalitatea și temeinicia ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale va confirma măsura dispusă.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul O..
În baza art. 335 C. proc. pen. constată legalitatea și temeinicia ordonanței nr.763/II/2/2014 din data de 09.10.2014 emisă de prim- procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. și confirmă redeschiderea urmăririi penale față de suspectul D. Ș. cu domiciliul în Slatina ., ., ., cercetat sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b și c din Legea 241/2005, în dosarul nr. 436/P/2013 al aceluiași parchet.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu azi, 15.10.2014.
Judecător de cameră preliminară,
D. G. Zăvălași
Grefier,
M. M.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Sentința nr. 290/2014.... → |
|---|








