Omorul. Art. 174 C.p.. Sentința nr. 21/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 21/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 5033/104/2013

Dosar nr._ - art.192 alin 2 C.p.

- art.20 rap. la art.174 alin.1 C.p.

ROMANIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE FONDSENTINTAPENALA NR. 21

Ședința publică din 21 ianuarie 2014

Completul constituit din:

P. - L. O.

GREFIER - M. Z.

Ministerul Public a fost reprezentat de D. A., procuror sef sectie la P. de pe lângă Tribunalul O.

Pe rol, pronuntarea asupra procesului penal privind pe inculpatul P. M. în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Sigurantă C., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. nr.895/P/2013 din 11.12.2013 pentru săvârșirea infracțiunilor prev. si ped. de art.192 alin.2 c.p. și art. 20 c.p. la art 174 alin.1 C.p., cu aplicarea art. 33 lit a C.p.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Constatându-se că dezbaterile în cauza de fată au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2014 și au fost consemnate in încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre ,dată la care instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de azi 28.01.2014, pronunțând următoarea soluție

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. nr. nr.895/P/2013 din data de 11.12.2013, în baza art. 262 pct. 1 lit. b C.p.p., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului P. M. în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Sigurantă C. pentru săvârșirea infracțiunilor de „violare de domiciliu” și „tentativă de omor” prev. si ped. de art.192 alin.2 C.p. și art.20 C.p. rap. la art.174 alin.1 C.p. cu aplic.art. 33 lit. a C.p., constând în aceea că în seara de 29.10.2013 a pătruns fără drept în curtea părții vătămate V. G., înarmat cu un cuțit, după care i-a aplicat o lovitură în zona hemitoracelui stâng, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 25 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor dacă nu survin complicații care i-au pus viața în primejdie.

In fapt, în cuprinsul actului de sesizare s-a reținut că în data de 29.10.2013, organele de urmărire penală au fost sesizate telefonic cu privire la faptul că numitul V. G. din ., în timp ce se afla în curtea locuinței a fost înjunghiat cu un cuțit, de către vecinul său P. M..

Ancheta efectuată în cauză a stabilit realitatea celor sesizate, stabilindu-se că în acea zi, în jurul orelor 19,00, partea vătămată V. G. și fratele său V. F., au revenit la locuința acestuia, după o deplasare efectuată la un imobil aflat în construcție situat pe raza aceleași localități, parcând pe podețul din fața porții lor de acces auto marca F. Tempra cu nr. de înmatriculare_ cu care efectuaseră deplasarea. După ce a coborât din autoturism, partea vătămată a remarcat prezența atelajului particular al inculpatului P. M. în apropierea gardului din dreptul locuinței, motiv pentru care l-a strigat de mai multe ori cu intenția de a-i solicita să-l deplaseze de acolo și pentru că nu a răspuns, l-a anunțat pe agentul de poliție V. F., sesizând un posibil incident.

In acest timp inculpatul, soția și fiica sa au ieșit la poarta locuinței, ajungând în apropierea locuinței părților, agentul de poliție constatând că inculpatul și partea vătămată își adresau reciproc injurii și amenințări, motiv pentru care le-a solicitat să înceteze această manifestare.

Cu toate acestea, chiar în prezența agentului de poliție, inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinței vecinului său, partea vătămată V. G., pe care l-a lovit cu un cuțit o singură dată, în zona hemitoracelului stâng, descriind o mișcare în plan orizontal, în acest moment intervenind agentul de poliție care l-a scos pe autor în afara curții părții vătămate.

Deoarece partea vătămată acuza dureri ca urmare a plăgii înțepate, a fost transport la S. Clinic Județean de Urgență Slatina, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale de necesitate și unde a rămas internată până la data de 9.11.2012.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 2454/E din 10.12.2013 întocmit de SJML O., numitul V. G. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 25 zile îngrijiri medicale, punându-i în primejdie viața, acestea putând fi produse la data de 29.10.2013 prin lovire cu un corp tăietor înțepător.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă de omor prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 174 alin. 1 C.p. și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 C.p. cu aplic.art. 33 lit. a C.p.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului O. la data de 12.12.2013 sub nr._ .

Pe parcursul cercetării judecătorești dar înainte de citirea actului de sesizare, în condițiile art. 320/1 C.p.p. inculpatul P. M. asistat de apărătorul ales, a solicitat să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală învederând că recunoaște integral fapta pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunile de tentativă de omor și violare de domiciliu așa cum au fost descrise în rechizitoriu, arătând că în ziua de 29.10.2013, în urma unor discuții contradictorii cu partea vătămată V. G., vecinul său, cu care se află în relații conflictuale de mai mult timp, a pătruns în curtea locuinței acestuia „2-3 pași” și i-a aplicat o lovitură cu un cuțit în zona hemitoracelui stâng.

Inculpatul a mai arătat că, inițial partea vătămată a vorbit cu cineva la telefon și chiar i-a adresat injurii, împrejurare în care a replicat în același mod, și pentru că nu a încetat, a pătruns în curtea locuinței acestuia și l-a agresat, prezent fiind agentul de poliție V. F..

A fost de acord să plătească spitalizarea și să-i achite părții vătămate o sumă cu titlul de daune morale apreciată de instanță (fila 47 dosar).

Prin apărătorul său ales, inculpatul a solicitat proba cu înscrisuri ce au fost depuse la dosar la același termen de judecată, respectiv caracterizări și copia sentinței penale nr. 118/23.01.1996 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 6967/1995 (fil. 33-46 dosar).

De menționat că, la același termen, respectiv în ședința publică din data de 21.01.2013 a fost ascultată partea vătămată, numitul V. G., care a înțeles să se constituie parte civilă în cauză cu suma de 400.000 lei reprezentând daune morale.

A arătat totodată că a fost internat în S. Județean Slatina și nu a achitat cheltuielile de spitalizare (fila 32 dosar).

Cu adresa nr. 1152/17.01.2014 S. Județean de Urgență Slatina a înțeles să se constituie parte civilă în cauză cu suma de 6522,61 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu internarea părții vătămate V. G., în perioada 29.10._13 (fila 29 dosar).

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, declarația inculpatului dată în conformitate cu art. 320/1 C.p.p. instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Potrivit art. 320/1 C.p.p. judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate fapte reținute în actul de sesizare al instanței și nu solicită administrarea de probe cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere, instanța de judecată soluționând astfel latura penală când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

In cauza dedusă judecății, instanța constată îndeplinite condițiile prev. de art. 320/1 alin. 4 C.p.p în sensul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă cu evidență că în ziua de 29.10.2013, în jurul orelor 19,00, între partea vătămată V. G. și inculpatul P. M. pe fondul unei relații tensionate a avut loc un conflict verbal care a escaladat, în sensul că, chiar în prezența agentului de poliție V. F., inculpatul a pătruns fără drept în locuința părții vătămate pe care a lovit-o cu un cuțit, o singură dată, în zona hemitoracelului stâng, descriind o mișcare în plan orizontal.

In această împrejurare agentul de poliție l-a scos pe inculpat din curtea locuinței părții vătămate și pentru că urmare a loviturii de cuțit aplicate de inculpat, partea vătămată a început să acuze dureri, a fost anunțată ambulanța care a transportat-o pe aceasta la S. Clinic Județean de Urgență Slatina, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate, rămânând internată până la data de 19.11.2013.

Raportul de constatare medico-legală nr. 2454/E din_ întocmit de SJML O., a concluzionat că numitul V. G. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse la data de 29.10.2013 prin lovire cu un corp tăietor înțepător ce au necesitat pentru vindecare 25 zile îngrijiri medicale, punându-i în primejdie viața.

Situația de fapt descrisă în rechizitoriul și prezentată în paragrafele anterioare ale prezentei hotărâri, privind pătrunderea fără drept a inculpatului în curtea locuinței părții vătămate și agresarea victimei în ziua de 29.10.2013 prin aplicarea unei lovituri cu un cuțit în zona hemitoracelui stâng, rezultă din ansamblul mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, inclusiv de examinare a inculpatului în ziua incidentului, declarație parte vătămată, raport de constatare medico-legală nr. 1254/E din 10.12.2013 întocmit de SJML O. și concluzii preliminare precum și acte medicale, respectiv foaie de observație și transfer privind pe victima V. G., declarații martori V. F., V. F., P. L., P. M. și declarația inculpatului.

Această situație de fapt a fost recunoscută de inculpat în condițiile art. 320/1 C.p.p., astfel că fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 302/1 alin. 4 C.p.p. întrucât din toate aceste probe administrate în cursul urmăririi penale rezultă existența infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă de omor ce au fost comise de inculpat, instanța fără a mai face analiza în detaliu a acestora, va reține că în drept faptele inculpatului de a pătrunde fără drept în domiciliul părții vătămate în ziua de 29.10.2013, ora 19,00 și de a-i aplica o lovitură de cuțit în zona hemitoracelui stâng, ce a provocat leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 25 zile îngrijiri medicale și au fost de natură a pune în primejdie viața victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu și tentativă de omor în varianta calificată a pătrunderii fără drept în locuința a unei persoane înarmată, inculpatul P. M. folosindu-se în acea zi de un cuțit, acesta constituind o armă asimilată în sensul art. 151 alin. 2 C.p. prev. de art. 192 alin. 2 C.p. și art. 20 Cp. rap. la art 174 alin. 1 C.p. pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Constatând îndeplinite condițiile răspunderii penale prev. de art. 345 alin.2 C.p.p.,instanța va dispune condamnarea inculpatului iar la individualizarea pedepselor principale ce se vor aplica inculpatului, se vor avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele legale incriminatoare (reduse cu o treime prin aplicarea dispoz. art.320/1 alin.7C.p.p.) și toate celelalte date care particularizează atât faptele comise cât și persoana acestuia, respectiv criteriile generale prev. de art.72C.p. „dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă, persoana făptuitorului, gradul de pericol social al faptelor săvârșite și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală”.

Astfel, instanța va avea în vedere gradul de pericol social generic și concret al faptelor săvârșite și împrejurarea că acestea prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de modul în care a conceput și realizat în concret acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunilor de „violare de domiciliu” și tentativă de omor dar și de împrejurările care le particularizează, de împrejurarea că faptele au fost comise pe fondul unei relații tensionate, în prezența mai multor persoane și cu deosebire în prezența unui agent de poliție, chiar și în aceste condiții inculpatul pătrunzând fără drept în locuința părții vătămate în scopul agresionării acesteia cu un cuțit, de caracterul și importanța obiectului material lezat sau pus în pericol, constând în corpul persoanei agresate, de caracterul și gravitatea urmărilor dar și de persoana inculpatului, care, deși a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunilor, este o persoană cunoscută cu antecedente penale așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar existentă la fila 92 dosar urmărire penală.

In considerarea tuturor acestor aspecte, instanța nu va reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante, ci în baza art. 20 rap. la art. 174 C.p. cu aplic.art. 320 /1 alin. 1-7 C.p.p. va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b C.p. iar în baza art. 192 alin. 2 C.p. cu aplic.art. 320/1 alin. 1-7 C.p.p. îl va condamna la o pedeapsă de 4 ani închisoare, în temeiul art. 33-34 alin. 1 lit. b C.p. și art. 35 c.p. contopind aceste pedepse și dând spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție, în condițiile art.57 C.p. și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b C.p., apreciind că aceasta este de natură a atinge scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C.p.

In ceea ce privește pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi vor fi avute în vedere atât dispozițiile art. 71 alin. 2 C.p. în conformitate cu care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii, atrage de drept interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 C.p., dar în special jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea din 28.09.2004 pronunțată în cauza S. și P. împotriva României prin care s-a constatat că interzicerea drepturilor părintești, în mod automat și absolut cu titlul de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absența oricărui control exercitat de instanțele judecătorești și fără a lua în considerare tipul infracțiunii sau interesul minorului reprezintă o încălcare a art. 8 din Convenție.

Deși hotărârea vizează doar aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. d C.p. mutatis mutandis aceleași argumente se impun și în cazul celorlalte pedepse accesorii, instanța având obligația să motiveze stabilirea acelora care se justifică a fi aplicate.

În cauză, examinând proporționalitatea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.p., instanța reține că inculpatul a săvârșit o pluralitate de infracțiuni cu intenție directă, a căror gravitate relevă faptul că inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața, astfel că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a C.p. teza a II-a și lit. b C.p., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, cu titlul de pedeapsă accesorie, este proporțională și justificată pe durata executării pedepsei principale.

În ceea ce privește măsura arestării preventive, la acest moment procesual, instanța constată subzistența temeiului de fapt și de drept, avut în vederea la luarea acesteia, respectiv dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. și în plus reține existența unei hotărâri de condamnare, a inculpatului, chiar nedefinitivă, ceea ce determină aprecierea necesității menținerii măsurii arestării preventive în conformitate cu dispozițiile art. 350 C.p.p.

Având în vedere că la data de 30.10.2013 inculpatul a fost reținut (ordonanța de reținere nr. 895/P/2013 din data de 30.10.2013 – fila 94 d.u.p.) iar ulterior la data de 30.10.2013 a fost arestat preventiv, astfel cum rezultă din încheierea nr. 96/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 71/30.10.2013, măsură ce fost menținută pe parcursul cercetării judecătorești, în baza art. 88 C.p. instanța va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive, de la data de 30.10.2013 la zi.

În ceea ce privește acțiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă S. Județean de Urgență Slatina, instanța reține că în conformitate cu art. 313 alin. 1 din Legea 95/2006 modificată prin OUG 72/2006, potrivit cărora „ persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspuns potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată” așa încât în baza art. 14 C.p.p. rap. la art. 346 C.p.p. va angaja răspunderea civilă a inculpatului pentru plata sumei de 6522,61 lei către S. Județean de Urgență Slatina, reprezentând cheltuieli de spitalizare, sumă reactualizată la data plății efective.

Pe de altă parte tot cu privire la latura civilă a procesului penal se constată că partea vătămată V. G., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 400.000 lei daune morale (fil. 32 d.u.p.).

În ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor mortale, ce constau genetic în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere în lipsa unor criterii legale, consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsură în care au fost vătămate aceste valori, și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de persoana prejudiciată .

Așadar, stabilirea cuantumului daunelor morale se face prin raportare la datele concrete ale cauzei cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

In considerarea acestor aspecte, având în vedere condițiile în care s-a consumat incidentul, pe fondul unor relații tensionate vechi, în acea zi părțile adresându-și injurii în mod reciproc dar având în vedere în același timp și leziunile suferite de partea vătămată, cu raportare la numărul zilelor de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, precum și trauma fizică și psihică generată de faptele inculpatului, instanța apreciază că suma de 20.000 lei acordată cu titlul de daune morale părții civile, prin obligarea inculpatului, este în măsură a compensa și acoperi în totalitate prejudiciul moral suferit de aceasta.

Instanța nu va face aplicarea art. 118 C.p. privind confiscarea cuțitului de care inculpatul s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, deoarece astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului de urmărire penală, acesta nu a fost identificat.

În baza art. 7 din legea 76/2008 se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor sale genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare având în vedere infracțiunea pentru care a fost condamnat, prevăzută în anexa 3 a acestui act normativ și decizia în interesul legii nr. 18/2013 pronunțată de ICCJ.

Fiind în culpă infracțională, în baza art.191 C.p.p. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare statului (suma de 500 lei avansați la urmărirea penală).

In baza art.193 alin 1 C.p.p. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către partea vătămată V. G., reprezentând onorariu avocat ales (conform chitanței nr.49/14.01.204 – fila 31 dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

In baza art. 20 CP. rap. la art. 174 C.P. cu aplic art. 320/1 alin. 1-7 CPP condamnă inculpatul P. M., fiul lui fiul lui N. și M., născut la data de 18.05.1959 în Slatina, jud. O., domiciliat în comuna Slătioara, ., C.N.P._, cu antecedente penale, cetățean român, în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Sigurantă C., la 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II a si lit. b C.p.

In baza art. 192 alin 2 CP cu aplic art. 320/1 al 1- 7 CPP condamnă inculpatul la 4 ani închisoare .

In baza art. 33-34 alin.1 C.p. lit. b si art.35 C.P. contopește aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a si lit. b CP.

In baza art.71 alin 1 CP. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a si lit b CP. pe durata executării pedepsei principale.

In baza art. 350CPP menține măsura arestării preventive a inculpatului .

In baza art. 88 CP deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii si arestării preventive începând cu 30.10.2013 la zi .

Admite acțiunea civilă promovată de partea civilă S. Județean de Urgentă Slatina si în baza art. 14 rap. la art. 346 CPP si art. 313 din L.95/2006 obligă inculpatul la pata sumei de 6522,61 lei cheltuieli de spitalizare, sumă reactualizată la data plații efective .

Admite în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă V. G. si in baza art. 14 rap. la art. 346 CPP si art. 1357 NCC obligă inculpatul la plata sumei de 20.000 lei, daune morale .

In baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul P. M. în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul N. de Date Genetice Judiciare.

In baza art. 191 CPP obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare statului ( 500 lei avansată la urmărirea penală) .

In baza art.193 alin 1 CPP obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către partea vătămată V. G., reprezentând onorariu avocat ales .

Cu apel .

Pronunțată în sedintă publică azi 28.01.2014.

Președinte,

L. O.

Grefier,

M. Z.

Tehnored.IM

Ex.2/12.02.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omorul. Art. 174 C.p.. Sentința nr. 21/2014. Tribunalul OLT