Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 287/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 287/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 756/104/2014
Dosar_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SENTINTA PENALĂ NR. 287
Ședința publică din data de 24 octombrie 2014
PREȘEDINTE – C. D. M.
GREFIER – M. Z.
Ministerul Public a fost reprezentat de A. D. – procuror la P. de pe lângă Tribunalul O.
Pe rol, judecarea cauzei privind pe inculpatul M. D. C., arestat preventiv în P. C., privind, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor prev. de art. 32 al.1 rap. la art.188 alin.1 NCP, în contradictoriu cu partea vătămată N. V. având ca obiect omorul (art. 188 NCP) – art.32 alin 1 C.p. rap. la art. 188 alin.1 C.p. cu aplic. Art. 5 C.p.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul M. D. C. personal, în stare de arest preventiv și asistat de avocații aleși C. R. și N. P., lipsă persoana vătămată N. V. reprezentată de avocat ales V. N. lipsă fiind si părțile civile S. Județean de Urgentă Slatina si S. C. de Urgentă Floreasca Bucuresti.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a fost înaintat de către Comisia de Control si Avizare a actelor medico-legale de pe lângă IML C. avizul la cele două rapoarte medico-legale înaintate spre avizare de instanță.
Instanța permite apărătorilor inculpatului să ia legătura cu acesta.
Apărătorul părții civile, avocat V. N. depune la dosarul cauzei proba cu înscrisuri în dovedirea pretențiilor civile solicitate de partea civilă în cererea de constituire ca parte civilă, respectiv bonuri fiscale ce reprezintă transportul părții civile de domiciliu la București în perioada internării sale și inclusiv transportul la București pană la data emiterii ultimului act medical.
Instanța comunică și reprezentantului ministerului Public înscrisurile depuse la dosar de apărătorul părții civile pentru a lua la cunoștință de conținutul acestora.
Avocat C. R., apărător ales al inculpatului M. D. C., solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin 2 si 3 C.p.p.
Instanța pune in discuție cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de apărătorul ales al inculpatului, avocat C. R. .
Avocat C. R., apărător ales al inculpatului M. D. C., avand cuvantul, sustine că inculpatul nu a avut nicio clipă intenția de a o lovi pe partea vătămată si, in raport de concluziile celor două rapoarte de expertiză medico-legale întocmite de SJML O. avizate de Comisia de Control si Avizare de pe langă I.M.L.C., rezultă că victimei nu i-a fost pusă in primejdie viata prin leziunile produse de inculpat, de declarația părții vătămate care a spus că este posibil ca inculpatul să nu fi avut intenția de a-l lovii si care se coroborează atât cu declarația inculpatului cat si cu declarațiile martorilor audiați de către instanță.
In concluzie, solicită admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice constatându-se că probele administrate in cauză nu au dovedit intenția inculpatului de a-l lovii cu autoturismul său pe partea vătămată, că inculpatul aflat in stare de ebrietate a avut un conflict anterior o altă persoană si nu cu victima, iar fapta pentru care acesta se face vinovat ar fi infracțiunea de vătămare corporală din culpă .
Avocat N. P., apărător al inculpatului M. D. C. solicită ca in baza art. 386 alin.1 C.p.p. schimbarea încadrării juridice a faptei reținută in sarcina inculpatului aceea de tentativă la omor prev. de art. 32 alin 1 rap. la art. 188 alin 1 C.p. in infracțiunea de vătămare din culpă prev.de art. 196 alin 2 C.p. avand in vedere - concluziile avizului dat de Comisia de Control si Avizare de pe langă I.M.L.C. celor două rapoarte de expertiză medico-legală întocmite in cauză care le-a menținut pe ambele cu singura diferență că a apreciat un alt număr de zile de îngrijiri medicale necesare victime pentru vindecare ;
Astfel, in raport de împrejurările comiterii faptei, conduita inculpatului, în raport de probatoriul administrat in cauză consideră că fapta săvârșită de inculpat este vătămarea corporală din culpă si nu tentativa la omor .
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice, având in vedere că in cauză este vorba de o infracțiune contra vieții, o infracțiune deviată, tipică, apreciind că inculpatul a avut intenția de a săvârși fapta pentru care a fost trimis in judecată .
Apărătorul ales al părtii civile, avocat V. N. înțelege să lase la aprecierea instanței in ceea ce privește cererea de schimbarea încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător raportat la declarația părții vătămate care a spus că este posibil ca inculpatul să nu fi avut intenția de a-l lovii .
Instanta respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de avocat C. R., apărător ales al inculpatului din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin 2 si 3 NCP ca neîntemeiată.
Constatând că in cauză nu mai sunt alte cereri de formulat instanța declară încheiată cercetarea judecătorească si trece la dezbateri acordând cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul expune oral situația de fapt așa cum a fost reținută in actul de sesizare constând in aceea că în seara zilei de 14.12.2013, inculpatul M. D. C. 14.12.2013 in jurul orelor în jurul orelor 21:00, s-a urcat la volanul autoturismului marca Hyundai Sonata cu nr._, proprietate personală, cu toate că anterior consumase băuturi alcoolice, pe care l-a condus pe raza or. Scornicești și la un moment dat, în urma unei altercații cu un grup de persoane aflate pe trotuar, a demarat și s-a deplasat în direcția acestora cu viteză, lovind-o pe victima N. V. și fracturându-i ambele picioare și producându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 65 – 70 zile îngrijiri medicale.
In cauză au fost efectuate două expertize medico -legale de către SJML O. care au stabilit un număr diferit de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru vindecare, iar Comisia de Control si Avizare de pe langă IML C. a stabilit că leziunile traumatice suferite de persoana vătămată N. V. au necesitat pentru vindecare 100-120 de ingrijiri medicale .
Mai sustine că în cauză a fost administrată si proba testimonială atata in faza de urmărire penală cat si in faza de cercetare judecătorească, iar din ansamblul tuturor probelor administrate rezultă cu certitudine că inculpatul de face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost trimis in judecată si pentru care solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate in regim de detenție iar la individualizarea pedepsei să se aibă in vedere faptul că inculpatul s-a aflat in stare de ebrietate .
Solicită ca in baza art. 72 alin. 1 NCP și art. art. 399 alin. 1 NCPP să se deducă din pedeapsa aplicată inculpatului M. D. C. perioada reținerii și arestării preventive de la 16.12.2013 până la data de 24.10.2014. iar în baza art. 399 alin. 1 din NCPP să se mențină măsura arestării preventive a acestuia.
Totodată solicită ca in temeiul art. 7 din Legea 76/2008 să se dispună prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii in SNDGJ, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
In ceea ce privește latura civilă solicită admiterea acțiunii civile formulată de către partea civilă N. V. și obligarea inculpatului M. D. C. la plata despăgubirilor civile si a daunelor morale solicitate si să se constate că inculpatul a achitat deja suma de 16.300 lei.
De asemenea solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare către: S. C. de Urgență București în sumă de 14.781,37 lei si către S. jud. de urgență Slatina in sumă de 368,487 lei precum și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul părții civile, avocat V. N., având cuvântul achiesează la concluziile reprezentantului Ministerului Public in ceea ce privește latura penală a cauzei în sensul de a se constatat vinovăția inculpatului, iar in ceea ce privește cuantumul pedepsei înțelege să lase la aprecierea instanței soluția.
In ceea ce privește latura civilă solicită admiterea acțiunii civile formulată de către partea civilă, să se constate că in raport de cererea de constituire ca parte civilă cu înscrisurile depuse astăzi există diferențe.
Solicită a se avea în vedere și sumele menționate în adresa emisă de la locul de muncă al părții civile cu referire la diferența de 2123 lei rezultată din scăderea din suma pe care ar fi putut-o câștiga dacă ar fi lucrat efectiv si cea efectiv încasată ca si îndemnizație de concediu medical. Solicită de asemenea a fi obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 euro daune morale reprezentând suferințele fizice si psihice provocate părții civile urmare comiterii faptei.
Solicită să se ia act că inculpatul i-a achitat părții civile pană in prezent suma de 16.300 lei.
Depune la dosar chitanța reprezentând onorariu de avocat si solicităobligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat N. P., având cuvântul, pentru inculpatul M. D. C. solicită achitarea inculpatului in baza art. 396 alin 1 si 5 rap. la art. 16 lit. a C.p.p. – fapta nu există iar in subsidiar solicită achitarea in temeiul art. 16 lit. c C.p.p. nu există probe din care să rezultă că inculpatul ar fi comis fapta de tentativă la omor.
In situația in care se va aprecia că inculpatul se face vinovat solicită a se aplica o pedeapsă coborâtă sub minimul special prevăzut de lege având în vedere atitudinea procesuală a inculpatului, în sensul că a recunoscut de la început să a lovit victima însă că nu a avut intenția de a o lovi, acționând eronat maneta marșarierului în loc de a introduce în viteza I-a, nu are antecedente penale, avea un loc de muncă la momentul săvârșirii faptei si a achitat o parte din despăgubirile civile către partea vătămată.
Ca modalitate de executare a pedepsei solicită aplicarea dispozițiilor art. 91 Cp. în sensul suspendării executării pedepsei sub supraveghere si totodată să se constate că legea nouă este legea mai favorabilă ce i se aplică inculpatului.
Avocat C. R., avand cuvantul pentru inculpatul M. D. C., achiesează in totalitate la concluziile puse de colega sa, avocat N. P. si nu are alte concluzii in completare .
Inculpatul M. D. C., avand ultimul cuvant susține că nu a avut nicio clipă intenția de a o omorî pe persoana vătămată și consideră că nu se face vinovat de infracțiunea de tentativă la omor așa cum a reținut procurorul, infracțiune pentru care solicită achitarea sa.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. emis la data de 07.03.2014 în dosarul 1078/P2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M. D. C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev și ped de art. 32 rap la art. 188 alin. 1 din NCP.
S-a reținut în esență în sarcina acestuia că în seara zilei de 14.12.2013, deși consumase băuturi alcoolice s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca Hyundai Sonata, înmatriculat sub nr._, pe care l-a condus pe raza orașului Scornicești și, la un moment dat, în urma unei altercații cu un grup de persoane aflate pe trotuar, a demarat și s-a deplasat în direcția acestora cu viteză, lovind-o pe victima N. V. și fracturându-i ambele picioare, după care a părăsit locul accidentului fără a anunța organele de poliție.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului O. la data de 10.03.2014 sub nr._ și a parcurs faza de cameră preliminară care s-a finalizat prin pronunțarea încheierii prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a fost fixat termen pentru începerea judecății la data de 18.04.2014.
În cadrul cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul și persoana vătămată care s-a constituit și parte civilă în procesul penal precum și martorii audiați în faza de urmărire penală.
La data de 20.06._ partea civilă prin apărătorul ales a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale (fila 194 vol. I fond), cerere care a fost încuviințată prin încheierea din data de 07.07.2014, Raportul de expertiză fiind atașat la dosar (filele 89 – 91 vol. II fond).
Din actele și lucrările dosarului instanța fondului a reținut următoarele:
STARE DE FAPT
În seara zilei de 14.12.2013 inculpatul M. D. C. s-a întâlnit la domiciliul său situat în orașul Scornicești, cu prietenii săi I. G. și E. Nicușor și în timp ce se afla împreună cu aceștia a venit și M. A. M. care a propus să meargă la părinții săi în localitatea Negreni (filele 73 verso și 79 verso UP), inculpatul consumând băuturi alcoolice, respectiv bere dar și coniac (fila 148 verso și 196 vol. I fond).
Ca urmare inculpatul a propus prietenilor săi să-i conducă cu autoturismul său în localitatea Negreni, deși martorul I. G. i-a spus că putea să se deplaseze cu autoturismul său deoarece nu consumase băuturi alcoolice dar inculpatul a insistat adăugând că va veni oricum cu mașina lui după martor (fila 73 verso dosar UP), astfel încât martorul a renunțat.
În faza de cercetare judecătorească, atât inculpatul cât și martorii I. G. și M. A. M. și-au schimbat în parte declarațiile, în sensul că, au motivat că plecarea inculpatului cu autoturismul în seara zilei de 14.12.2014 a fost forțată cumva de împrejurarea că tatăl martorului I. G. era cam bolnav și a primit un telefon prin care li se solicita prezența la domiciliul acestuia (filele 197 și 200 vol. I fond), fără a se dovedi cu acte medicale acest aspect.
Inculpatul și martorii precizați s-au urcat în autoturismul inculpatului M. D. C. iar pe Bulevardul Muncii din orașul Scornicești, context în care s-au întâlnit pe calea de rulaj cu autoturismul condus de martorul D. I., în care se afla partea civilă N. V. și soția acestuia, mașina rulând mai încet pentru ca aceștia din urmă să poată observa supermarketul aflat în construcție.
Inculpatul M. D. C., pe fondul irascibilității create de consumul de băuturi alcoolice, a tras concluzia că este șicanat în trafic de autoturismul de culoare gri metalizat condus de martorul D. I., prin faptul că, în opinia sa, acesta ar fi frânat în mod repetat și nejustificat.
În drum spre localitatea Negreni inculpatul M. D. C. a mers și la restaurantul unde lucra prietena sa, unde a rămas timp de 10 minute după care au revenit pe Bulevardul Muncii și au oprit autoturismul deoarece tocmai îl observaseră pe martorul G. D. A., pe care voiau să-l salute.
În timpul în care cei trei stăteau de vorbă a apărut la fața locului N. M. C. cu care inculpatul a avut un schimb de injurii legat de șicanarea în trafic dintre cele două autoturisme conduse de inculpat și respectiv de martorul D. I..
Pe acest fond conflictual martorul N. C. M. i-a dat un pumn inculpatului M. D. C. care a căzut în genunchi după care i-a mai dat un pumn, astfel că inculpatul a căzut de tot la pământ (fila 198 vol. I fond).
Inculpatul M. D. C. a fost ridicat de la pământ de martorii I. G., M. A. M. și E. Nicușor care au vrut să-l așeze pe bancheta din spate, însă inculpatul a protestat, s-a prins de stâlpii și ușa mașinii, după care s-a urcat la volan (filele 74 și 92 UP), martorii M. A. M. și E. Nicușor apucând să se urce în autoturism în timp ce martorul I. G. nu a mai avut timp.
În acest timp martorul D. I. a afirmat către inculpat că îl filmează cum se urcă băut la volan și va da filmarea poliției, afirmație care a fost de natură să-l enerveze pe inculpat care a turat motorul, roțile au scârțâit și a demarat în trombă urcând bordura și trecând peste trotuar îndreptându-se către martorul D. I. care era însoțit de partea civilă N. V., astfel că a trecut cu roata stângă față peste piciorul acestuia iar martorii D. I. și N. C. M. s-au repezint să o tragă de sub roțile mașinii pe victimă. (fila 92 verso UP - declarația martorului G. D. A., prieten al inculpatului).
Imediat ce a pătruns pe spațiul verde inculpatul a frânat și după 5 – 6 secunde a efectuat manevra de mers înapoi (fila 74 UP) după care în autoturism s-a urcat și martorul I. G. care i-a spus inculpatului că a lovit o persoană, însă „acesta și-a continuat drumul fără nici o reacție..”.
Împrejurarea menționată a fost susținută și de martora M. A. M. care se afla în autoturismul inculpatului M. D. C. și care a precizat că în momentul în care inculpatul s-a urcat în autoturism, l-a auzit înjurând, după care a pornit brusc mașina, fără a manevra volanul spre stânga sau spre dreapta, a accelerat mașina și s-a deplasat către trotuar, moment în care a văzut în farurile mașinii o persoană care a fost lovită cu partea din față a autoturismului (fila 79 verso UP) în timp ce martorul E. Nicușor a precizat că răspunsul inculpatului la această remarcă a fost acela că „ducem mașina și vedem după” (fila 82 verso UP).
Martorul D. I. s-a repezit pentru a o scoate de sub roțile mașinii, însă cu toate acestea inculpatul M. D. C. a efectuat manevra de mers înapoi, patinând peste picioarele victimei, astfel trecând încă odată peste picioarele acesteia. Martorul a precizat că este sigur că inculpatul l-a văzut atât pe acesta cât și pe victimă, întrucât avea farurile aprinse la mașină, i-a auzit țipând, iar acesta și victima se aflau pe partea stângă a mașinii acestuia și puteau fi văzute ușor.
După ce inculpatul M. D. C. a trecut de două ori peste picioarele victimei, a întors autoturismul în stradă și a părăsit locul faptei.
Din cele anterior expuse a rezultat că inculpatul M. D. C. a acționat cu intenția de a ucide, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, atunci când a pornit autoturismul și s-a îndreptat către un grup de persoane, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte, cu atât mai mult cu cât acesta a trecut de două ori peste picioarele victimei.
Inculpatul s-a urcat la volan aflat fiind sub influența băuturilor alcoolice, după care s-a lăsat antrenat într-un conflict în trafic în urma căruia a fost lovit și în loc să renunțe a mai conduce autoturismul a insistat să conducă în continuare, aflat fiind într-o stare de surescitare, deși putea și trebuia să renunțe, pentru ca astfel să ia sfârșit și starea conflictuală.
Trebuia inculpatul să prevadă că aceste acțiuni ale sale, cumulate, nu pot avea un rezultat satisfăcător, ci sunt de natură a amplifica conflictul anterior generat și alimentat inclusiv de el.
Chiar dacă martorul D. I. l-ar fi șicanat în trafic, în opinia instanței fondului acesta nu este o împrejurare suficientă pentru a justifica provocarea, singura atitudine corectă din partea inculpatului M. D. C. fiind renunțarea de a alimenta conflictul deja generat.
Din concluziile preliminare medico-legale din data de 15.12.2013 întocmite de medicul legist C. A. din cadrul SJML O. rezultă că victima N. V. de 44 de ani, din localitatea Crîmpoia jud.O. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 14.12.2013, prin lovire cu și de corpuri dure, în condițiile traumatismului de trafic rutier suferit.
Din raportul de expertiză medico – legală nr.2896/E/2013 din 19.02.2014 a rezultat că victima N. V. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 14.12.2013, prin lovire cu și de corpuri dure și posibil călcare în condițiile traumatismului de trafic rutier suferit, care necesită 65 – 70 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor (filele 64 – 65 UP).
Prin Raportul de expertiză redactat ca urmare a examinării persoanei vătămate (filele 89 – 91 vol. II fond) s-a concluzionat că victima a necesitat pentru vindecare 150 – 180 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor incluzând și tratamentul medicamentos și fizioterapeutic de recuperare iar acestea nu i-au pus în pericol viața și nu prezintă infirmitate fizică sau psihică.
Ambele lucrări medico-legale au fost avizate conform avizului de la data de 20.10.2014 (fila 151 vol. II fond).
STARE DE D.
Fapta inculpatului M. D. C., care în seara zilei de 14.12.2013, în jurul orelor 21:00, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca Hyundai Sonata, înmatriculat sub nr._, pe care l-a condus pe raza orașului Scornicești și la un moment dat, în urma unei altercații, a demarat și s-a deplasat în direcția acestora cu viteză, lovind-o pe victima N. V. și fracturându-i ambele picioare, care au necesitat 150 – 180 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 al.1 C.p. rap. la art.188 alin. 1 C.p.
Din ansamblul probelor administrate a rezultat faptul că inculpatul M. D. C. a acționat cu intenție directă sub aspectul laturii subiective, în sensul că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, rezultat pe care l-a urmărit prin săvârșirea acelei fapte, niciuna dintre acțiunile martorilor D. I. sau N. M. C. nejustificând demarajul în trombă cu urcarea trotuarului și lovirea persoanei vătămate N. V..
La data 03.10.2014 inculpatul M. D. C. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor prev și ped de art. 32 rap la art. 188 din NCP (filele 107 – 108 vol. II fond) în infracțiunea de vătămare corporală din culpă susținând că de fapt inculpatul nu a urmărit să suprime vița victimei ci că acesta a greșit manevra la pornirea autoturismului și în loc să efectueze manevra de mers înapoi pentru a pleca de la locul unde oprise să vorbească cu martorul G. D. Alexandrul a făcut manevra de mers înainte pentru că nu a mai reacționat corect deoarece fusese lovit de martorul N. M. C..
Tribunalul reține însă că infracțiunea de tentativă de omor se poate săvârși și cu intenție indirectă, în sensul că inculpatul putea și trebuia să prevadă că în contextul în care s-a urcat la volan sub influența alcoolului (chiar dacă nu era în stare de ebrietate) și a insistat să conducă autoturismul după ce fusese victima unei agresiuni, ignorându-i astfel pe prietenii săi, martorii M. A. M., I. G. și E. Nicușor, care au vrut să-l așeze pe bancheta din spate pentru a nu se mai urca la volan nu poate să semnifice decât că și-a asumat consecințele generate de un astfel de context conflictual.
Împrejurarea că în speță inculpatul a lovit victima N. V. în loc să-i lovească eventual pe martorii D. I. ori N. M. C., față de care ar fi dorit să-și îndrepte acțiunile de violență nu echivalează cu inexistența intenției, astfel că cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor prev și ped de art. 32 rap la art. 188 din NCP (filele 107 – 108 vol. II fond) în infracțiunea de vătămare corporală din culpă se va respinge ca nefondată.
INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A PEDEPSEI
La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului se va tine seama de limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, de criteriile de individualizare a pedepsei astfel cum au fost prevăzute de art. 74 din NCP, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, natura și gravitatea rezultatului produs gravitatea faptei săvârșite, modul si condițiile în care a fost săvârșită.
În cauza de față inculpatul a recunoscut în cea mai mare parte situația de fapt, însă a pretins că a fost provocat prin atitudinea martorilor D. I. și N. M. C., împrejurare neconfirmată însă de probatoriul administrat.
Inculpatul în loc să acorde îngrijiri victimei care se afla căzută la pământ a plecat de la locul faptei fiind oprit de poliție.
Prin urmare, simpla recunoaștere a stării de fapt și regretul formal, nu poate atrage recunoașterea în mod automat în beneficiul inculpatului și a circumstanțelor atenuante prev de art. 74 lit. a) și c) Cpen.
Astfel, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana inculpatului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală prin Decizia 1227/02.04.2009, ceea ce nu este cazul în situația în speță.
Instanța fondului apreciază însă că în raport de circumstanțele cauzei nu este posibilă recunoașterea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului M. D. C..
Din acest motiv, legea mai favorabilă pentru inculpatul în cauza de față este legea nouă, respectiv Noul Cod Penal, prin care limitele de pedeapsă pentru infracțiunea pentru care este judecat inculpatul sunt de la 5 la 10 ani, fiind faptă în forma de tentativă și nu faptă consumată, spre deosebire de legea veche, pentru care limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru forma de tentativă erau cuprinse de la 7 ani și 6 luni până la 12 ani și 6 luni.
În consecință se va aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special, în regim privativ de libertate, cuantumul pedepsei nepermițând o altă modalitate de executare a pedepsei, respectiv pedeapsa de cinci ani închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev și ped de prev și ped de art. 32 alin. 1 rap. la art.188 alin.1și 2 din NCP, la data de 28.09.2012.
În ceea ce privește pedepsele accesorie și complementară, potrivit art. 12 din legea de punere în aplicare a NCPP respectiv Legea 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, și pe cale de consecință în raport de dispozițiile legale enunțate se va aplica inculpatului M. D. C. pedepsele accesorii și complementare prevăzute de Noul Cod Penal și nu cele prevăzute de vechiul Cod Penal.
Întrucât pedeapsa principală ce a fost stabilită pentru inculpat este închisoarea cu privare de libertate, în temeiul art. 54 și art. 65 alin. 1 și 3 din NCP se va aplica acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) și h) din NCP, pe durata executării pedepsei principale.
Deoarece și noul legislator penal a prevăzut că în situația săvârșirii unei infracțiuni de omor este obligatorie și aplicarea pedepsei complementare, în temeiul art. 55 și art. 67 alin. 2 din NCP va aplica inculpatului M. D. C. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) și h) din NCP pe o durată de trei ani după executarea pedepsei principale.
Întrucât infracțiunea de omor deosebit de grav este prevăzută la pct. 3 din Anexa nr. 1 a Legii 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, între infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul M. D. C., în vederea introducerii profilului genetic în sistemul național de date genetice judiciare, la eliberarea din penitenciar.
Acest act normativ a fost adoptată de România pentru crearea cadrului legal intern aplicării Deciziei 2008/615/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere. Potrivit art. 1, legea are drept scop ,,..constituirea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, pentru prevenirea și combaterea unor categorii de infracțiuni prin care se aduc atingeri grave drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, în special dreptului la viață și la integritate fizica și psihică, precum și pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor dispărute sau a persoanelor decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracțiunilor de omor sau a actelor de terorism”.
Mai mult, și Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 5 alin. 3 din Legea 76/2008, prin Decizia 485/02.04.2009, prin care a statuat că „drepturile consacrate de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu sunt drepturi absolute, ele putând fi supuse anumitor limitări ori restricții din partea autorităților. Între componentele dreptului proteguit de art. 8 din Convenție se regăsește respectarea dreptului la viața privată, care însă poate fi supus anumitor ingerințe cu condiția ca acestea să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să apară ca necesare într-o societate democratică, să privească un drept apărat de Convenție și să fie proporționale cu scopul urmărit”. De asemenea, în considerentele deciziei menționate, Curtea Constituțională a arătat că „judecătorul, ca reprezentant al autorității, în pofida absenței consimțământului celui vizat, are dreptul sa dispună cu privire la necesitatea prelevării de probe biologice de la o anumită categorie de persoane, și anume aceea a suspecților”.
În aceste condiții, genotiparea probelor biologice recoltate din câmpul infracțiunii alături de probele de referință recoltate de la persoanele ce fac parte din cercul de suspecți, este o măsura necesară într-o societate democratică și nu este contrară prevederilor art. 8 din Convenție.
Legea 76/2008 constituie cadrul legal adecvat soluționării cererii de prelevare probe biologice, existând create garanții pentru înfăptuirea interesului general, cu protejarea dreptului personal al intimatului. În plus, legiuitorul a emis și Norme metodologice care reglementează aplicarea Legii 76/2008 și stabilește reguli clare, precise și detaliate cu privire la procedura care se urmează în situația prelevării unor probe biologice.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M. D. C. perioada reținerii și arestării preventive de la 16.12.2013 până la data de 24.10.2014.
Va menține măsura arestării preventive a inculpatului M. D. C..
LATURA CIVILĂ
La data de 17.04.2014 persoana vătămată N. V. s-a constituit parte civilă (fila 87 vol. I fond) în cauză cu:
- suma de 20.000 lei reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli efectuate cu spitalizarea, examinările medicale și administrarea tratamentului medical;
- suma de 100.000 euro reprezentând traumele psihice produse prin afectarea vieții sociale, profesionale și de familie comparativ cu situația anterioară săvârșirii infracțiunii.
Din adeverința nr. 100/789/14.10.2014 emisă de angajatorul inculpatului, respectiv . 142 vol. II fond) a rezultat că partea civilă N. V. a încasat o indemnizație de concediu medical mai mare decât salariul pe care l-ar fi încasat dacă ar fi fost prezent la serviciu iar din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că acesta a efectuat cheltuieli în legătură cu traumatismul suferit în sumă de 3884,48 lei în perioada 15.12.2013 – 14.01.2014 în care a fost internat la București la S. C. de Urgență București, tribunalul reținând ca relevante bonurile fiscale ce se încadrează în intervalul de timp precizat factura ce reprezintă contravaloarea protezei ortopedice, subliniate în tabelul de fila 165 vol. II fond.
Cu referire la daunele morale, cuantificarea prejudiciului moral, nu este supusă unor criterii legale de determinare. Stabilirea cuantumului acestora include o doză de aproximare avându-se în vedere consecințele negative suferite de reclamante pe plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii este necesar ca cel ce pretinde daunele să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, au fost lezate prin suferința produsă, și, pe cale de consecință, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.
În privința daunelor morale - a reținut ÎCCJ în decizia 4505/3.07.2008 a secției civile și de proprietate intelectuală - nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral cauzat, fără ca prin aceasta să se încerce o reparare cu mult peste vătămarea produsă, determinând o îmbogățire fără justă cauză în persoana reclamantului. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei (în cauza de față moștenitorilor defunctei) - S.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr.89 din 9 iunie 2003.
Prin art. 1391 din Noul cod civil a fost reglementată posibilitatea reparării prejudiciului nepatrimonial, cât și mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale la care o persoană poate recurge în cazul decesului victimei unei fapte delictuale, în sensul că „în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială sau socială”.
În speță victimei i-au fost restrânse posibilitățile de viață familială și socială, ca urmare a leziunilor provocate de agresiune, fiind nevoit a depune un efort suplimentar pentru recuperare.
Pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul a achitat victimei suma de 16.300 lei astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 98 – 105 vol. II fond, astfel că se va ține seama de suma deja achitată.
În raport de aceste considerente apreciază Tribunalul că acordarea unei sume de_ lei cu titlu de daune morale este echitabilă, motiv pentru care va obliga inculpatul M. D. C. la plata sumei precizate către partea civilă N. V. cu titlu de daune morale.
Unitățile medicale S. C. de Urgență București și S. județean de urgență Slatina s-au constituit parte civilă în cauză (fila 121 vol. I dosar fond și (fila 126 vol. I dosar fond), pe cale de consecință în temeiul art. 25 și 397 din NCPP cu aplicarea art. 313 din Legea 95/2006 va obliga pe inculpat la plata sumei de 14.781,37 lei, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății, cu titlul de despăgubiri, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate N. V. către S. C. de Urgență București precum și la plata sumei de 368,487 lei, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății, cu titlul de despăgubiri, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate N. V. către S. jud. de urgență Slatina.
CHELTUIELI JUDICIARE
În baza art. 398 din NCPP și art. 274 alin. 1 din NCPP va obliga inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 756 lei din cursul urmăririi penale iar suma de 1244 lei cheltuieli judiciare din cursul judecății.
În baza art. 398 din NCPP și art. 276 alin.1 și 2 din NCPP va obliga inculpatul M. D. C. să plătească părții civile N. V. suma de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că pentru inculpatul M. D. C. legea mai este favorabilă este NCP.
În baza art. 386 din NCPP respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de tentativă de omor prev și ped de art. 32 rap la art. 188 alin. 1 din NCP în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev și ped de art. 196 alin. 2 din NCP, ce nefondată.
Condamnă pe inculpatul M. D. C., fiul lui G. și S., născut la data de 24.02.1985 în mun. Slatina, jud. O., CNP_, în prezent deținut în PMS C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev și ped de art. 32 rap la art. 188 alin. 1 din NCP cu aplicarea art. 5 NCP, săvârșită la data de 14.12.2013 față de partea vătămată N. V..
În baza art. 67 alin. 2 NCP rap. la art. 188 alin. 1 NCP interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h NCP pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 NCP interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h NCP pe toată durata executării pedepsei principale.
În baza art. 72 alin. 1 NCP și art. art. 399 alin. 1 NCPP deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M. D. C. perioada reținerii și arestării preventive de la 16.12.2013 până la data de 24.10.2014.
În baza art. 399 alin. 1 din NCPP menține măsura arestării preventive a inculpatului M. D. C..
În baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii in SNDGJ, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 5 alin. 5 din Legea 76/2008 informează pe inculpat că aceste probe biologice vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) a profilului său genetic.
În baza art. 25 și 397 din NCPP admite în parte acțiunea civilă și pe cale de consecință obligă inculpatul M. D. C. la plata sumei totale de 33.884,5 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă N. V. din care :
- suma de 3884,48 lei cu titlu de daune materiale;
- suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale;
Constată că din suma totală de 33.884,5 lei la care a fost obligat inculpatul M. D. C. cu titlu de despăgubiri civile a fost deja achitată părții civile N. V. suma de 16.300 lei (fila 96 dosar fond vol. II ), urmând ca acesta să mai plătească efectiv părții civile N. V. suma de 17.584,5 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 25 și 397 din NCPP cu aplicarea art. 313 din Legea 95/2006 admite acțiunea civilă formulată de partea civilă
- S. C. de Urgență București și pe cale de consecință obligă pe inculpat la plata sumei de 14.781,37 lei, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății, cu titlul de despăgubiri, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate N. V. (fila 121 vol. I dosar fond).
- S. jud. de urgență Slatina și pe cale de consecință obligă pe inculpat la plata sumei de 368,487 lei, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății, cu titlul de despăgubiri, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate N. V. (fila 126 vol. I dosar fond).
În baza art. 398 din NCPP și art. 274 alin. 1 din NCPP obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 756 lei din cursul urmăririi penale iar suma de 1244 lei cheltuieli judiciare din cursul judecății.
În baza art. 398 din NCPP și art. 276 alin.1 și 2 din NCPP obligă inculpatul M. D. C. să plătească părții civile N. V. suma de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2014.
Președinte Grefier
D. M. C. M. Z.
Tehnoredactat DMC
Ex. 2/24.11.2014
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 255/2014.... → |
|---|








