Acţiune în constatare. Decizia nr. 1586/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1586/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 1846/87/2014

Dosar nr._ (Număr în format vechi 924/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.1586

Ședința publică din data de 08.05.2015

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE C. G. C.

Judecător D. E. O.

Grefier N. C.

Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelanta S.C. E. DISTRIBUȚIE DOBROGEA S.A., împotriva sentinței civile nr.19 din data de 13.01.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. G., având ca obiect „acțiune în constatare - constatare încadrare a grupei de muncă, obligarea de a emite adeverință”.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că intimatul a depus la dosar note scrise, la data de 19.03.2015, prin serviciul registratură al acestei secții, precum și faptul că atât apelanta cât și intimatul au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, conform art.411 Cod procedură civilă.

Curtea, având în vedere că prin cererea de apel și notele scrise s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.19 din data de 13.01.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul D. G., în contradictoriu cu pârâta . SA -, și pe cale de consecință, s-a constatat că reclamantul a desfășurat activitate în grupa I de muncă sub incidența Ordinul 50/1990, pentru perioada 19.02.1980/21.04.1982, 30.11.1983/19.01.1984 și respectiv 16.05.1988/01.04.2001, în procent de 100%.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță că reclamantul a fost salariat al unității pârâte în perioadele 19.02.1980/21.04.1982, 30.11.1983/19.01.1984 și 16.05.1988/01.04.2001 în funcția de electrician, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus în xerocopie la dosar.

A arătat reclamantul că a desfășurat activitate, care în conformitate cu legislația muncii, se încadrează în grupă de muncă, respective grupa I de muncă, deși angajatorul nu a făcut această mențiune în carnetul de muncă, iar prin întâmpinare a susținut că acesta nu este beneficiar al grupei de muncă nedesfășurând activități în condiții specifice grupelor de muncă.

Față de obiectul cauzei, precum și poziția procesuală a părților, instanța a apreciat ca fiind utilă, concludentă și pertinentă cauzei, proba cu expertiză tehnică judiciară de specialitate, pe care a și admis-o prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2014), stabilind ca obiective – determinarea condițiilor de muncă efective, în care reclamantul și-a desfășurat activitatea respectiv condiții de microclimat, instalații efective de lucru, echipament avut în dotare, observarea înscrisurilor și a criteriilor menționate de INCDPM, precum și dacă ar putea fi încadrat în condiții de muncă specifice grupei I.

În cauză a fost desemnat expert tehnic judiciar Z. V..

La data de 17.11.2014, s-a depus de către expertul desemnat în cauză raportul de expertiză tehnică judiciară față de care pârâta . SA, a formulat la data de 13.01.2015 obiecțiuni, primite însă conform rezoluției după terminarea ședinței de judecată, când dosarul a rămas în pronunțare.

Față de această situație, instanța a analizat raportul de expertiză tehnico judiciară așa cum a fost depus în formă inițială.

Din raportul de expertiză tehnico judiciară depus la dosarul cauzei, a reținut expertul desemnat în cauză că perioadele 19.02.1980/21.04.1982, 30.11.1983/19.01.1984 și 16.05.1988/01.04.2001 pot fi încadrate în grupa I de muncă prin raportare la dispozițiile Ordinul 50/1990, precum și a Ordinul 125/1990 ce reglementează „activitatea de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național 113, electricienii și alt personal din formațiile de revizii și reparații ale LEA de 110KV și mai mari care lucrează sub tensiune sau la potențial 114, personalul de tură din instalațiile de 750KV care desfășoară activitate la pupitrul de comandă și în restul instalației, 115, montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de înaltă tensiune la înălțimi peste 15 m.

Față de concluziile raportului de expertiză, precum și având în vedere dispozițiile Ordinul 50/1990 și a Ordinul 125/1990, instanța a admis acțiunea și a constatat că perioadele nominalizate de reclamant în acțiune sunt desfășurate de acesta în grupa I de muncă, în procent de 100%, pârâtei incumbându-i și obligația de a emite reclamantului adeverință privind perioada încadrată în grupa I de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta . SA.

În motivarea apelului, apelanta a susținut că a reclamantului a fost salariat al filialei de Relele Electrice Slobozia în funcția de electrician energie electrică categoria 2B (2 baza), în perioadele sus menționate, fără a desfășura activitate în instalații de înaltă tensiune, așa cum greșit a reținut instanța de fond.

Autorizarea electricienilor care desfășoară activități de proiectare și executare de instalații electrice se face de către Autoritatea Naționala de Reglementare în domeniul Energiei Electrice ((ANRE), prin regulament aprobat de Președintele autorității, regulament care definește categoria III B ca fiind: "gradul IIIB, pentru executare de instalații electrice cu orice putere instalată tehnic realizabila și Ia o tensiune nominală maximă de 20 KV”.

Astfel, reclamantul a desfășurat activitatea de electrician în cadrul unei societăți de distribuție a energiei electrice, lucrând cu tensiuni ale curentului electric cuprinse între 1 și 20 KV- instalații de medie tensiune proprii distribuției de energie electrică. Tensiunile mai mari fac parte din sistemul de transport al energiei electrice, respectiv liniile electrice de 110 kV (înaltă tensiune) și stațiile electrice de transformare din înalta tensiune în medie tensiune 100/40/20 kV.

În mod neîntemeiat, pentru a se pronunța în favoarea reclamantului, instanța de fond a avut în vedere prevederile Ordinului nr.50/1990 (anexele I și II), și ale Ordinului 125/1990, precum și Carnetul de munca depus de reclamant la dosarul cauzei.

Solicită să se constate că prevederile legale invocate sunt greșit aplicate, fata de situația de fapt expusă, astfel, deși instanța de fond reține prevederile Ordinului nr.50/1990 anexele I și II în care sunt prevăzute locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele de munca I și II, respectiv: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activitățile prevăzute de anexele I și II, în mod gresit considera că reclamantul se încadrează în aceste categorii de personal, admițând acțiunea acestuia.

În acest sens, instanța de fond menționează și prevederile ordinului nr.125/05.05.1990 potrivit cărora se încadrează în grupa II de muncă:

„122 Activitatea de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național;

113 Electricienii și alt personal din formațiile de revizii și reparații ale LEA de 110 KV și mai mari care lucrează sub tensiune sau la potențial;

114 Personalul de tură din instalații de 750 KV care desfășoară activitatea la pupitru de comandă și în restul instalației;

115 Montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și liniilor electrice de înaltă tensiune, la înălțimi de peste 15 m".

Toate aceste activități enumerate fac referire la locurile de muncă și activitățile desfășurate de electricienii din liniile și instalațiile de înaltă tensiune, peste tensiunea de 110 kV.

Așa cum a precizat, reclamantul nu a desfășurat activitatea de electrician decât în instalațiile de medie tensiune, cuprinse între 1 și 20 kV, activitate proprie societăților de distribuție a energiei electrice care nu deține decât instalații de medie tensiune și stații de transformare a energiei electrice de la 110/20 kV.

Deși reclamantul nu face în nici un fel dovadă că a lucrat în instalații de înaltă tensiune, instanța de fond își fundamentează hotărârea pe aceste prevederi legale care nu sunt aplicabile spetei. Reclamantul nu depune în acest sens decât copia carnetului de munca prin care face dovada că a fost încadrat ca electrician categoria 2B, neavând dreptul cu o astfel de încadrare să desfășoare decât activități în instalații de joasă și medie tensiune.

Deși în apărarea formulată, societatea a precizat în mod clar faptul că în cadrul societății nu a fost emis nici un act administrativ prin care să se nominalizeze persoanele încadrate în grupele I și II de muncă, activitatea desfășurata de reclamant în perioadele menționate că electrician nu s-a încadrat în grupa I de muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, instanța de fond reține în mod greșit ca „încadrarea în grupele superioare de muncă se putea face și pe baza existenței condițiilor de munca deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil", fără a avea în vedere că societățile sunt cele care fac aceste încadrări în baza unor acte administrative, (conform art.6 din Ordinul nr.50/1990).

Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

La pronunțarea sentinței atacate,instanța de fond a avut în vedere faptul că reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada 19.02._82, 30.11._84 și 16.05._01, în funcția de electrician iar din raportul de expertiză tehnico –judiciară depus la dosarul cauzei,expertul desemnat în cauză a reținut că perioadele mai sus indicate pot fi încadrate în grupa I de muncă prin raportare la dispozițiile Ordinului 50/1990 precum și ale Ordinului 125/1990 ce reglementează activitatea de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național 113, electricienii și alt personal din formațiile de revizii și reparații ale LEA de 110KV și mai mari care lucrează sub tensiune sau la potențial 114, personalul de tură din instalațiile de 750KV care desfășoară activitate la pupitrul de comandă și în restul instalației, 115, montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de înaltă tensiune la înălțimi peste 15 m.

Însă,astfel cum rezultă din mențiunile existente în carnetul de muncă al reclamantului,acesta a exercitat funcția de electrician energie electrică categoria 2 B și 3B,fără a desfășura activitate în instalații de înaltă tensiune.

Pârâta a arătat,iar susținerile sale nu au fost infirmate,faptul că reclamantul a desfășurat activitate de electrician în cadrul unei societăți de distribuție a energiei electrice,lucrând cu tensiuni ale curentului electric cuprinse între 1 și 20 KV,respectiv instalații de medie tensiune proprii distribuției de energie electrică,tensiunile mai mari făcând parte din sistemul de transport al energiei electrice,respectiv liniile electrice de 110KV-inaltă tensiune și stațiile electrice de transformare din înaltă tensiune în medie tensiune 100/40/20 KV.

Aceasta deoarece,autorizarea electricienilor care desfășoară activități de proiectare și executare de instalații electrice se face de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei Electrice,prin regulament aprobat de președintele ANRE,ce încadrează categoria II B ca fiind executare de instalații electrice cu orice putere instalată tehnic realizabilă și la o tensiune nominală mai mică de 1 KV iar grupa III B referindu-se la executarea de instalații electrice cu orice putere instalată tehnic realizată și la o tensiune nominală maximă de 20 KV.

Astfel cum s-a arătat mai sus,Ordinul nr.125/1990 și Ordinul nr.50/1990 avute în vedere de către prima instanță, reglementează activitățile din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național 113, electricienii și alt personal din formațiile de revizii și reparații ale LEA de 110KV și mai mari care lucrează sub tensiune sau la potențial 114, personalul de tură din instalațiile de 750KV care desfășoară activitate la pupitrul de comandă și în restul instalației, 115, montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de înaltă tensiune la înălțimi peste 15 m,reclamantul nefăcând dovada faptului că a lucrat în instalații de înaltă tensiune pentru a putea beneficia de încadrare în grupa I de muncă.

Cum încadrarea în grupe superioare de muncă se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a acelor persoane ce au lucrat în astfel de condiții iar încadrarea unei activități în grupele de muncă prevăzute de Ordinul nr.50/1990 nu se poate face decât ținând seama de condițiile concrete în care persoana respectivă și-a desfășurat activitatea și de timpul efectiv lucrat în locurile de muncă incluse în aceste grupe,reclamantului îi revenea îndatorirea de a proba prestarea unei activități de natura celor indicate în Ordinul nr.50/1990 și a Ordinului nr.125/1990 ,probă care în speță nu s-a realizat.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va admite apelul, va schimba, în tot, sentința apelată în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta S.C. E. DISTRIBUȚIE DOBROGEA S.A., cu sediul în C., ..89 A, jud. C., împotriva sentinței civile nr.19 din data de 13.01.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. G., cu domiciliul ales la C. Av M. C. Teo – cu sediul în Fetești (Piațeta Gară), . A, jud. Ialomița.

Schimbă, în tot, sentința apelată în sensul că:

Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.05.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C. G. C. D. E. O.

GREFIER

N. C.

Red.: C.G.C.

Dact.: A.C./4ex.

08.06.2015

Jud. fond: M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 1586/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI