Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 2629/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2629/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 7622/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8598/2014)
DECIZIE CIVILĂ NR.2629
Ședința publică de la 29.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- D. A. T.
JUDECĂTOR - A. I. COTORGEA
GREFIER – I. L. B.
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul-reclamant S. G. împotriva sentinței civile nr.6599/05.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI, cauza având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2015, fiind consemnate separat în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, moment la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.06.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6599 din data de 05.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul S. G., în contradictoriu cu pârâta R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul este angajat al pârâtei în baza contractului individual de muncă nr._/29.03.1994, în funcția de conducător tramvai, potrivit fișei postului din data de 17.05.2013. Conform actului adițional semnat de cele două părți la data de 07.10.2013, reclamantul este încadrat în cadrul Atelierului Exploatare - Depoul V. - Divizia Transport Electric - Direcția Programare și Siguranță Circulație.
Prin decizia de sancționare nr.279 din 05.02.2013 intimata a dispus sancționarea cu avertisment scris a contestatorului, deoarece în data de 21.11.2012 a refuzat nejustificat să plece în cursă și nu a executat sarcinile date.
Potrivit art.247 din Codul Muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În temeiul art. 268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Potrivit art. 252 alin.2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.251 alin.(3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din dispozițiile legale menționate, instanța a reținut că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziilor.
Din analiza deciziei de sancționare rezultă că aceasta îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, iar contestatorul nu a relevat, prin cererea de chemare în judecată, încălcarea uneia din condițiile de formă prevăzute de legislația muncii sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia faptei, din susținerile ambelor părți, s-au reținut următoarele: la data de 21.11.2012, contestatorul a fost repartizat să lucreze în turul II, de la ora 1249, până la ora 1809, însă acesta nu s-a prezentat pentru a efectua turul pentru care fusese repartizat. Această situație de fapt este recunoscută și de reclamant în cererea de chemare în judecată, care arată că nu s-a prezentat la serviciu în acea zi întrucât avea un examen la cursurile de învățământ profesional pe care le urma în acea perioadă, iar în ceea ce privește ziua respectivă, ceruse anterior o zi de concediu fără plată.
Aceste apărări ale contestatorului au fost înlăturate de instanță, ca neîntemeiate.
Astfel, contestatorul nu a depus înscrisuri în dovedirea afirmațiilor sale potrivit cărora în data de 21.11.2012 a susținut un examen în cadrul cursurilor de învățământ pe care le urma în perioada 01.10._13, așa cum afirmă în cererea de chemare în judecată, această situație de fapt fiind, prin urmare, nedovedită.
Pe de altă parte, contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul intimatei prevede modalitatea prin care salariații care sunt angajați ai reclamantei ar fi putut obține o zi de concediu fără plată. În acest sens, conform art.51 II) din CCM: "Concediile fără plată se acordă de conducerea Regiei și a entităților organizaționale subordonate în conformitate cu prevederile legale", iar potrivit alin.3 al aceluiași articol: "cererile de concediu fără plată care nu depășesc un număr de 5 zile, se înaintează conducerii cu cel puțin 24 de ore lucrătoare, înainte de efectuarea acestuia".
Cererea contestatorului pentru efectuarea concediului fără plată în data de 21.11.2012 a fost înregistrată de intimată sub nr.1692/21.11.2012 (f.32), însă a fost redactată în cursul zilei de 20.11.2012 (f.32 verso), cel mai probabil la ora 1250, astfel cum rezultă din Declarația contestatorului înregistrată sub nr.1686/20.11.2012 (f.31 verso). Prin urmare, cererea de efectuare a concediului fără plată a fost formulată cu mai puțin de 24 de ore lucrătoare, înainte de momentul la care ar fi început turul contestatorului, având în vedere dispozițiile Regulamentului Intern, din care se reține că durata normală a timpului de muncă în cadrul intimatei este de 8 ore/zi (f.83). În plus, după cum rezultă din mențiunile conducerii, cererea contestatorului nu a fost aprobată, astfel încât contestatorul nu a beneficiat în ziua de 21.11.2012 de o zi liberă, așa cum își dorise și prin urmare, el nu a avut nicio justificare pentru a absenta de la programul normal de lucru, care îi fusese repartizat potrivit dispozițiilor art.102 din Regulamentul Intern.
De altfel, cu toate că legislația specială, respectiv Codul muncii, stabilește dreptul angajatului de a beneficia de concediu fără plată pentru formarea profesională (art.155 din Codul muncii), același act normativ, mai stipulează și obligația salariatului de a formula o cerere în acest sens cu cel puțin o lună înainte de efectuarea acestuia (art.156 alin.1 din Codul muncii), termen în care angajatorul are posibilitatea de a preîntâmpina lipsa salariatului său de la programul normal de muncă. Or, s-a reținut în speța dedusă judecății, faptul că salariatul nu a respectat acest termen și mai mult, el nu a respectat nici termenul de 24 de ore lucrătoare stabilit de Contractul Colectiv de Muncă, astfel cum s-a arătat anterior.
Pe de altă parte, instanța nu se poate substitui angajatorului și nu poate, în lipsa unei reglementări legale, să modifice decizia acestuia de neaprobare a unei zile de concediu fără plată, în sensul transformării zilei de 21.11.2012 în zi de concediu neplătit pentru angajat. În condițiile speței, instanța nu poate decât să analizeze legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare, astfel cum s-a arătat anterior.
Astfel fiind, instanța a constatat că pentru data de 21.11.2012 contestatorului nu-i fusese acordată de către conducerea unității o zi de concediu fără plată, și, prin urmare, salariatului îi revenea obligația ca în acea zi să se prezinte la muncă.
În aceste condiții, instanța a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare referitoare la: fapta contestatorului, care a absentat nemotivat de la programul normal de muncă, faptă ce este în legătura cu munca și prin care s-au încălcat dispozițiile regulamentului intern, care a fost săvârșită cu vinovăție de salariat, acesta lipsind de la programul normal de lucru, cunoscând faptul că nu avea acordul superiorului ierarhic.
Pe de altă parte, instanța a constatat că sancționarea contestatorului cu avertisment scris este temeinică în raport de gravitatea faptei contestatorului, care a lipsit nemotivat de la program pe parcursul zilei de 21.11.2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. G., la data de 09.12.2014, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de muncă și Asigurări Sociale la data de 15.12.2014 sub numărul_ .
Prin motivele de apel formulate, apelantul critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, cererea de concediu fără salariu este o cerere tip, pe care o primesc toți angajații care solicita zile de concediu fără plată în baza Art.153 aliniatul 1 și 2 din Codul Muncii pentru rezolvarea unor situații personale, unde trebuie să motivezi pentru ce dorești zile libere, iar examen facultate se încadrează în baza art. 153, fără să se specifice că salariatul dorește să solicite concediu pentru formare profesională conform art. 154-158 din Codul Muncii și prin urmare nu necesită înscrisuri doveditoare pentru Susținerea examenului.
Cererea de concediu fără salariu nu solicită niciunde ora redactării sau înregistrării acesteia (dacă conținea oră ar fi fost o dovadă clară că cererea a fost depusă cu mai mult de 24 de ore), de aceea solicită să se ia în calcul 24 de ore calendaristice.
De asemenea, solicită o analiză mai atentă a repartizării zilnice al conducătorilor de vehicule, unde în dreptul numărului de serviciu_ S. G. unde se observă atât în dreptul turului/linie cât și la observații unde este trecut programul de lucru, ca acestea au fost tăiate cu o linie iar în dreptul tur/linie este menționat foarte clar că i-a fost aprobată cererea de CFS (concediu fără salariu), iar repartizarea zilnică este afișată în stația de mișcare pentru a o vedea tot personalul și este singurul mod în care ești anunțat oficial de activitatea pe care trebuie să o desfășori în următoarele zile.
Prin întâmpinarea formulată la 28.01.2015 intimata a solicitat respingerea apelului.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, atât în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, cât și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, potrivit art. 477 alin. 1, 478 și 479 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, se constată că Tribunalul a făcut o justă interpretare a materialului probator administrat în cauză și a aplicat în mod corect dispozițiilor legale incidente, neputându-se reține criticile invocate de apelantul-reclamant.
Astfel, în mod corect a reținut prima instanță întrunirea condițiilor răspunderii disciplinare referitoare la fapta contestatorului (constând în absența nemotivată de la programul normal de muncă), faptă ce este în legătura cu munca și prin care s-au încălcat dispozițiile regulamentului intern, care a fost săvârșită cu vinovăție de salariat, acesta lipsind de la programul normal de lucru.
Apelantul încearcă să se exonereze de răspunderea disciplinară invocând formularea unei cereri de acordare a concediului fără plată pentru ziua de 21.11.2012.
Cererea apelantului a fost însă respinsă. În această situație salariatul având obligația de a se prezenta la serviciu, conform programării. Nemulțumirile apelantului referitoare la modul în care persoanele competente a efectua repartizarea zilnică nu îl îndreptățeau să nu se prezinte la serviciu, cu încălcarea astfel a obligației inerente raporturilor de muncă de a respecta programul de lucru stabilit de angajator. În ipoteza în care salariatul apreciază că alte persoane din cadrul angajatorului își exercită abuziv/preferențial atribuțiile de serviciu, inclusiv cele referitoare la programarea în curse, cu încălcarea prevederilor ce reglementează timpul de muncă și de odihnă, salariatul nu este îndreptățit să lipsească nemotivat de la serviciu, ci trebuie să urmeze căile legale pentru rezolvarea situației.
Apărările apelantului în sensul că nu a fost anunțat dacă i-a fost sau nu aprobată cererea de acordare a concediului nu pot fi reținute, cât timp obligația de a urmări modul de rezolvare al respectivei cereri revenea tocmai salariatului.
Potrivit dispozițiilor art.153 C.muncii, angajatorul are obligația corelativă dreptului angajatului la acordarea concediului fără plată. Însă, deși angajatul are dreptul la acordarea concediului fără plată, pentru rezolvarea unor situații personale, acest drept nu este unul absolut, angajatorul decizând asupra cererii în funcție de condițiile concrete în care se desfășoară activitatea lui la acel moment.
Curtea notează încă o dată că, în speță, indiferent dacă cererea de acordare a concediului fără plată a fost sau nu formulată în termen, în condițiile în care nu a fost aprobată, salariatul avea obligația de a respecta programul de lucru stabilit, iar în cazul în care aprecia că în mod nelegal sau netemeinic i-a fost soluționată cererea, avea de urmat alte căi, respectiv cele puse de lege la îndemâna sa și nu pe aceea de a absenta de la serviciu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. G., având CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.6599/05.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI având nr. de înmatriculare ORC J_, C. RO1589886, cu sediul în București, .. 1, sector 1, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.06.2015.
Președinte, Judecător,
D. A. T. A. I. C.
Grefier,
I. L. B.
Red.: T.D.A.
Dact.: N.V.
4 ex./07.07.2015
Jud.fond: S. V.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1586/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 379/2015.... → |
|---|
