Acţiune în constatare. Decizia nr. 2416/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2416/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 1769/87/2014
Dosar nr._ (1295/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2416
Ședința publică din data de 18 iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulate de apelanții-reclamanți P. M., L. V., T. A. L., P. E., D. P., JĂRCAN C. împotriva sentinței civile nr. 127 din data de 29 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., în cauza având ca obiect - acțiune constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții-reclamanți P. M., L. V., T. A. L., P. E., D. P., Jărcan C., prin avocat T. C. R., cu împuternicire avocațială . nr._/18.06.2015 atașată la fila 84 dosar, lipsind intimata-pârâtă ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul apelanților-reclamanți solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, pentru a demonstra situații similare ale angajaților; audierea martorilor L. M. și S. A., foști angajați, pentru a face dovada că au desfășurat activitate în condițiile grupei I de muncă și practică judiciară.
După deliberare, Curtea încuviințează apelanților proba cu înscrisuri în sensul depunerii la dosar a actelor menționate fiind vorba de situații similare ale angajaților intimatei și practica judiciară; proba cu martori o respinge, nefiind concludentă soluționării cauzei față de obiectul cererii de chemare în judecată-recunoașterea grupei de muncă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat,
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Avocatul apelanților-reclamanți P. M., L. V., T. A. L., P. E., D. P., Jărcan C. susține verbal motivele de apel inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată; fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrară sub nr._, reclamanții P. M., L. V., T. A. L., P. E., D. P. și J. C. au chemat in judecata pe parata S.C. E. S.A. București solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că în perioadele 01.06.1984 – 01.04.2001, pentru PETEREANU M., 02.09.1991 – 01.04.2001, pentru L. V., 23.02.1990 – 01.04.2001, pentru T. A. L., 28.12.1981 – 01.04.2001, pentru P. E., 10.04.1990 – 01.04.2001, pentru D. P., 16.07.1973 – 01.04.2001, pentru J. C., au desfășurat activitate ce se încadrează în grupa I de muncă, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990, cu modificările și completările ulterioare, precum și obligarea pârâtei la emiterea către fiecare reclamant a unei adeverințe în acest sens.
Prin sentința civilă nr.127/29.01.2015 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții P. M., L. V., T. A. L., Petrecu E., D. P., și J. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În perioadele în care reclamanții au solicitat să se constate că activitatea desfășurată se încadrează în grupa I de muncă, activitatea acestora s-a desfășurat în cadrul instalațiilor de transport, distribuție și furnizare a energiei electrice către consumatori, iar activitatea de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național 113, electricienii și alt personal din formațiile de revizii și reparații ale LEA de 110 KV și mai mari, care lucrează sub tensiune sau la potențial 114, personalul de tură din instalațiile de 750 KV care desfășoară activitate la pupitrul de comandă și în restul instalației, 115, precum și activitățile vizând montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de înaltă tensiune, la înălțimi peste 15 m, este prevăzută la punctele 112, 113, 114 și 115 din Anexa II la Ordinul nr. 125/1990.
Excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității invocate de pârâtă au fost respinse ca nefondate pentru considerentele expuse prin încheierea din data de 23.10.2014.
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a constatat că acțiunea prin care reclamanții au solicitat să se constate că în perioadele 01.06.1984 – 01.04.2001, pentru PETEREANU M., 02.09.1991 – 01.04.2001, pentru L. V., 23.02.1990 – 01.04.2001, pentru T. A. L., 28.12.1981 – 01.04.2001, pentru P. E., 10.04.1990 – 01.04.2001, pentru D. P., 16.07.1973 – 01.04.2001, pentru J. C., au desfășurat activitate ce se încadrează în grupa I de muncă, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990, cu modificările și completările ulterioare, precum și obligarea pârâtei la emiterea către fiecare reclamant a unei adeverințe în acest sens, este neîntemeiată, și urmează a fi respinsă.
Astfel, din raportul de expertiză de specialitate efectuat în cauză, coroborat cu mențiunile din carnetele de muncă ale reclamanților privind funcțiile avute în perioadele solicitate, se constată că reclamanții au efectuat lucrări de întreținere, reparații, mentenanță, intervenții la avarii sau în situații de urgență, de reparații trafo, motoare și aparataj electronic, reparații auto și transport, fiind expuși factorilor de risc prezentați detaliat în raport.
De asemenea, potrivit raportului de expertiză se constată că realizarea sarcinilor de serviciu, în perioada pentru care se solicită acordarea grupei I de muncă s-a făcut în condiții dificile, prin expunere la factori de risc – suprasolicitări fizice și psihice prin volumul sarcinilor de muncă, expunere la noxe specifice mai ales la noxa CEM – câmp electromagnetic din ce în ce mai intensă, prin nivelele mari ale tensiunilor rețelelor și stațiilor electrice precum și în condiții meteo defavorabile – temperaturi externe, iar pentru aceste condiții grele, reclamanților li s-au acordat sporuri, însă această împrejurare nu exclude posibilitatea încadrării în grupele superioare de muncă.
În cauză, prin niciun mijloc de probă, pârâta nu a dovedit că măsurile de securitate a muncii care au fost luate, sunt de natură să elimine posibilitatea încadrării în grupa a II a de muncă a activității desfășurată de reclamanți, dat fiind faptul că, prin lege, acesteia îi revine obligația de a lua măsuri vizând protejarea securității și sănătății angajaților săi – art. 171 – 187 C.M.
Ca atare, urmare a condițiilor de mediu și de muncă, în care reclamanții și-au desfășurat activitatea în perioada în discuție, instanța reține că activitatea desfășurată de aceștia, respectiv întreținere – reparații – mentenanță, intervenții la avarii sau în situații de urgență, reparații trafo, motoare și aparataj electric, reparații auto și transport, îndeplinește condițiile prevăzute de actele normative în materie pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Astfel, conform dispozițiilor Ordinului nr. 125/1990, punctele 112,113, 114 și 115 din anexa 2, se încadrează în grupa a II-a de muncă activitatea de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național, electricienii și alt personal din formațiile de revizie și reparații ale LEA de 110 KV și mai mari care lucrează sub tensiune sau la potențial, personalul de tură din instalațiile de 750 KV, care desfășoară activitate la pupitrul de comandă și în restul instalației, precum și activitățile vizând montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de înaltă tensiune, la înălțimi peste 15 m.
Cum activitatea desfășurată de reclamanți, se încadrează în ipotezele avute în vedere de punctele 112, 113, 114 și 115 din anexa II a Ordinului nr. 125/1990, Tribunalul, constatând că activitatea desfășurată de reclamanți în perioadele menționate, se încadrează în grupa a II-a de muncă și nu în grupa I de muncă, va respinge acțiunea ca nefondată, reclamanții neîncadrându-se nici în dispozițiile art. 3 alin. 2 din Ordinul nr. 50/1990, deoarece această prevedere legală se referă expres la categoriile de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activitățile prevăzute la anexa nr. 1 care cuprinde o enumerare expresă și limitativă a locurilor de muncă, a activităților și categoriilor profesionale, cu condiții deosebite care se încadrează în grupa I de muncă, enumerare care nu lasă loc nici unei alte asimilări între diversele locuri de muncă.
Susținerile reclamanților în sensul că activitatea desfășurată în perioadele menționate s-ar încadra în grupa I de muncă în temeiul prevederilor art. 3, art. 6 și art. 7 din Ordinul nr. 50/1990, modificat și actualizat, nu pot fi primite, întrucât, potrivit dispozițiilor din Ordinul nr. 50/1990, pct. 3, reclamanții s-ar fi încadrat în grupa I de muncă doar în ipoteza în care ar fi ocupat funcții pe care legiuitorul le încadrează direct în grupa I și doar dacă lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexa nr. 1, situație ce nu se regăsește în cauză.
De asemenea, Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii, abrogat prin . Legii nr. 19/2000, a stabilit la art. 6 că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă, concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective, iar la art. 7 a prevăzut expres că încadrarea în grupeIe I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa a II-a cel puțin 70% din programul de lucru.
Ori, în ceea ce îi privește pe reclamanți, pârâta nu a procedat la încadrarea acestora în vreuna dintre cele două categorii de grupe de muncă, refuzând și în prezent să dea curs solicitărilor reclamanților în acest sens.
În consecință, împrejurarea că reclamanții își fundamentează juridic acțiunea pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, invocând o situație similară cu alte categorii sociale, respectiv caracterul discriminatoriu față de aceste categorii sociale, nu poate avea ca și efect încadrarea activității desfășurate de aceștia în grupa I de muncă, atâta timp cât astfel cum s-a arătat încadrarea activităților în grupa I sau a II-a de muncă se face potrivit reglementărilor legale, după o analiză atentă a condițiilor de muncă de către sindicate și unitatea angajatoare.
Pe de altă parte, cu referire la starea de discriminare, este de reținut că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, fiind necesar pentru reținerea tratamentului diferențiat să se stabilească faptul că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există aceasta nu trebuie să-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000).
Ori, în cauză, este evident că reclamanții au invocat discriminarea prin raportare la soluțiile legislative alese de către legiuitor, ceea ce nu poate fi primit, întrucât exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, astfel că, în afara legii, nu se poate vorbi de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare
Față de considerentele expuse, Tribunalul a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții P. M., L. V., T. A. L., P. E., D. P. și J. C. în contradictoriu cu pârâta ..
În termen legal, împotriva acestei sentințe au formulat cerere de apel reclamantii P. M., L. V., T. A. L., P. E., D. P., J. C..
In motivarea apelului se arata ca in mod greșit instanța de fond a respins ca nefondata cererea introductiva formulată de reclamanții P. M., L. V., T. A. L., Petrecu E., D. P., J. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A.
Astfel, potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fară limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc).
Ordinul nr. 50/1990 nu are caracter limitativ, deoarece încadrarea în grupe superioare de muncă se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a acelor persoane ce au lucrat în astfel de condiții, Anexele nr-.l și 2 ale acestui ordin constituind o enumerare a unor activități, ce cuprind în fapt mai multe meserii.
Totodată, Ordinului nr. 50 / 1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ superior, o astfel de interpretare impunându-se cu atât mai mult cu cât forma dobândit de Ordinul în discuție, prin completările și modificările ulterioare, a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.
In practica ÎCCJ, s-a reținut ca a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului si a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală si nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă.
Industria energetica in general si domeniul furnizării de energie in particular, a fost considerat, anterior anului 1990, ca un domeniu deosebit de important, fiind supus unei reglementari stricte, cum ar fi cele din Decretul 400/1981 sau unui control riguros din partea statului, astfel incat, prin Ordinul 202/1985, in conducerea marilor unități producătoare de energie electrica pe cărbune si a centralelor de furnizare si distribuție energie electrica s-a numit si un comandant militar care participa la întreaga activitate a structurilor de conducere a respectivelor centre.
Anterior anului 1990, apelanții - reclamanți si-a desfășurat activitatea in aceste condiții stabilite pentru întreg sistemul energetic național
Ulterior anului 1990, a lucrat in aceleași condiții de lucru grele, periculoase, cu risc deosebit de accidente si boli profesionale, motiv pentru care au beneficiat de sporuri la salariu pentru condiții grele, periculoase, sau nocive in concordanta cu condițiile de lucru deosebit de grele.
Activitatea lor s-a desfășurat in locuri de munca in care exista risc de accidente, explozii, arsuri, electrocutări, căderi de la inaltime si intoxicare cu substanțe chimice provenite de la baterii de condensatoare si acumulatoare cu acid sulfuric si in unități trafo care conțin cantități mari de ulei, care determina pericol de incendiu in caz de defecțiuni
Activitatea se desfășura in echipe comune de lucru pentru aceleași instalații electrice cu tensiuni cuprinse intre 20-100.000 volți, executând lucrări de exploatare si întreținere a capacităților de producție a altor societăți, ai căror angajați beneficiază de grupa I de munca.
Potrivit art. 3 al. 2 din Ord. 50/1990 salariații care efectuează lucrări de exploatare si intretinere a capacităților de producție ale societăților a căror angajați beneficiază de grupa I de munca, beneficiază la rândul lor de grupa I de munca, fara a mai fi necesara completarea Ord. 50/1990 conform scrisorilor MMPS refertoare la activitatea din industria energetica.
Faptul ca in intervalul 1990-2001 angajatorul nu a stabilit in mod corect si obiectiv lista locurilor de munca cu pericol de accidentare si lista riscurilor de accidentare si îmbolnăvire profesionala care ar fi determinat potrivit Ord. 50/1990 încadrarea pe grupe de munca nu este imputabil salariaților, apelanți -reclamanți in prezenta cauza.
De altfel, angajatorul nu a mai păstrat nici lista locurilor cu grad ridicat de periculozitate întocmit in temeiul art. 21 din Decretul 400/1981 si care la acel moment nu conferea încadrarea in grupe de munca decât pentru un număr limitat de persoane conform legislației in vigoare anterior anului 1990.
Toate aceste deficiente in activitatea angajatorului nu pot conduce la o stare de discriminare a reclamanților care nu beneficiază de aceleași drepturi de Încadrare a muncii prestate in grupa I de munca, ca si colegii lor care dețin funcții si meserii identice, ori similare.
Aceasta concluzie se desprinde si din HG nr.1223/1990 si in Decizia nr, 87/1999 a Curții Constituționale.
In cauza a fost întocmit si un raport de expertiza judiciara in cuprinsul cauia s-a constatat ca, potrivit raportului de evaluarea riscurilor de accidente si îmbolnăvire profesionala la locul de munca, ocupate de reclamanți, nivelul de risc global ar locului de munca este de 2,69, ceea ce reprezintă conform scalei de incadrare a nivelurilor de risc /securitate, iar conform anexei 1, activitatea electricienilor are ca factori de risc: deplasări / staționari in zone periculoase, deplasări cu pericol de cădere, alunecare, prin pășire in gol, poziții de lucru vicioase, sau forțate, ritm de munca mare, decizii dificile in scurt timp, pericol de surpare a lucrărilor, balans, recut, jet, erupție, factori de risc termic,, factori de risc chimic, fizic.
Conform prevederilor pct. 4 din Ordinul nr 50/1990, încadrarea in grupa I de munca se face in situația in care cu toate masurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute in aceasta grupa, depășește nivelul maxim admis prevăzut in normele de protecție a muncii.
Condițiile deosebite la locurile de munca conform pct. 5 din același ordin trebuiau sa rezulte din determinările de noxe efectuate de catre organele Ministerului Sanatatii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților Aceste determinări trebuiau confirmate de catre inspectorii de stat teritorial pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei au constatat ca s-au aplicat toate masurile posibile de normalizare a condițiilor de munca si ca toate instalațiile de protecție a muncii au funcționat normal.
In cazul de față, s-a procedat la evaluarea riscurilor, comandandu-se la Institutul N. de Cercetare Pentru Protecția Muncii un raport care sa edifice o incadrare corecta a locurilor de munca din unitate.
Din raportul de expertiza, coroborat cu mențiunile din carnetele de munca ale reclamanților, privind funcțiile avute in perioadele solicitate se retine ca reclamanții au efectuat lucrări de exploatare, revizie, verificare si reparare a instalațiilor electrice sub tensiune, precum si intervenții in caz de avarii sau calamități in condiții deosebite de munca, fiind expuși factorilor de risc prezentați detailat in raport.
Astfel, realizarea sarcinilor de serviciu in perioadele pentru care se solicita acordarea grupei I de munca, s-a făcut in condiții dificile, prin expunerea la factori de risc: camp electromagnetic, suprasolicitare neuropsihica prin stresul determinat de lucru in ture alternante zi-noapte si in regim de lucru prelungit peste 8 ore/zi precum si de pericolele instalațiilor electrice de a produce oricând o avarie cu explozie sau incendiu si stresul determinat de responsabilitatea ridicata a activității pentru realizarea siguranței in funcționarea sistemului energetic național, Iucrandu-se la instalații electrice de inalta tensiune cu efecte nocive asupra organismului.
De asemenea activitatea reclamanților s-a desfășurat continuu indiferent de anotimp sau de condiții meteorologice in condiții de microclimat defavorabil și temperaturi extreme.
Pentru aceste condiții grele reclamanților li se acorda sporuri dar aceasta nu exclude posibilitatea incadrarii in grupele superioare de munca.
De altfel, parata nu a dovedit prin nici un mijloc de probe ca masurile de securitate a muncii luate in spiritul legii sunt de natura sa elimine posibilitatea incadrarii in grupa I de munca a reclamanților, prin lege aceasta având obligația sa vegheze la protejarea securității si sanatatii angajaților sai (art. 171-187 Codul muncii).
Astfel, urmare a condițiilor de mediu si de munca, activitatea de exploatare, revizie, verificare - măsurători PRAM si reparare a instalațiilor electrice sub tensiune precum si intervenții in caz de avarii sau calamității din cadrul paratei, prezintă factori de risc si pericol comparabili cu cei de la SNCFR, personalul acestei societăți fiind incadrat in grupa I de munca, ceea ce conduce la concluzia necesitații incadrarii in grupa superioare de munca si a personalului din cadrul paratei, care indeplineste activitate similare, in condiții similare.
De altfel, posibilitatea extinderii condițiilor de munca si incadrarii acestora in grupa I de munca, desi nu se încadrează in unul din punctele prevăzute de anexa 1 din Ordinul 50/1990, rezulte din interpretarea dispoz. art3 alin.2 din Ordin precum si din Nota de fundamentare la HG nr.1223/1990 ,esential fiind ca aceasta extindere se aiba la baza condițiile de munca.
In concluzie, apelanții solicită admiterea apelului asa cum a fost formulat.
La data de 01.04.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimata . respingerea apelului.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Curtea apreciaza ca fiind temeinica si legala sentinta apelata, ale carei considerente si le insuseste in intregime, pentru a nu le mai relua.
Este nefondat apelul intemeiat pe motive de temeinicie a solicitării de constatare a unei alte încadrări a condițiilor de muncă decât permite legea.
Se reține așadar, că încadrarea în grupele superioare de muncă nu se poate face prin voința celui care aplică legea: acesta, judecător, este ținut s-o respecte, în primul rând, în litera ei, neputând adăuga la ea, atribuindu-și o competență pe care nu o are și care revine tradițional, emitentului legii (în sens larg, înțelegând prin aceasta nu numai Parlamentul, ci și alte autorități învestite cu puterea de a adopta norme obligatorii: Guvernul, ministerele de resort, autoritățile administrației publice locale, în limita prerogativelor ce le revin). Din acest punct de vedere, de extinderea aplicabilității Ordinului nr.50/1990, nu se poate vorbi decât în limitele interpretărilor obligatorii pe care Înalta Curte și Curtea Constituțională le-au dat în materie, adică raportat doar la succesiunea redactărilor acestui act, în sensul că specialitățile încadrabile nu sunt numai cele din forma inițială, ci și cele din completările lui ulterioare. În aceste limite, însă, Ordinul rămâne de strictă interpretare, ca aplicabil numai „locurilor de muncă” și „activităților” prevăzute în ipotezele sale, condițiile efective de muncă reprezentând o cerință cumulativă, nu una independentă de felul muncii, care singură să permită și să oblige la atribuirea grupei superioare sau înlocuirea grupei a II-a cu grupa I, în virtutea unei aprecieri proprii interpretului legii. Este real că Ordinul nr.50/1990 se referă și la „alte categorii de personal”, dar această referire nu face decât să instituie o nouă ipoteză legală, nu o posibilitate nelimitată, mai ales că se reiterează condiția de a lucra efectiv în locurile de muncă (prin care nu înțelegem condițiile de mediu profesional, ci, precum s-a mai spus, felul muncii) și activitățile anume prevăzute în anexele sale. Or, nu s-a dovedit și nici Tribunalul nu a arătat în concret care este acea specialitate dintre cele prevăzute în anexa 1, pe care reclamantul ar fi exercitat-o efectiv (indiferent care ar fi fost denumirea formală a ocupației sale).
Rezultă așadar, că o primă încadrare o realizează însuși legiuitorul, prin instituirea tipurilor de activități pe care înțelege să le califice ca aparținând uneia sau alteia dintre grupe, iar actul propriu-zis de punere în aplicare revine angajatorului, considerând în plus, și condițiile concrete ale muncii. Încadrarea pretinsă în speță constituia așadar o prerogativă exclusivă a angajatorului, potrivit unei metodologii ce presupunea stabilirea categoriilor de activități încadrabile pe baza expertizării locurilor de muncă (dintre cele reglementate de lege) pentru a determina gradul de periculozitate, nocivitatea mediului, precum și faptul că, în ciuda măsurilor luate pentru reducerea lor, nu s-a putut asigura normalizarea „condițiilor” de lucru, obținerea avizelor ministeriale în același scop, nominalizarea propriu-zisă, adică o întreagă procedură pentru identificarea în concret a realităților postului. În același sens, al stabilirii concrete a condițiilor specifice locului de muncă și păstrării caracterului expertizabil al acestora, a defipt legiuitorul un termen de 30 de zile pentru precizarea situației încadrării personalului în grupele de muncă, conform Ordinului nr.50/1990, după epuizarea căruia se naște dreptul la acțiune al persoanei care s-ar considera nedreptățită prin măsura luată ori prin omisiune, drept exercitabil în termenul de prescripție general de 3 ani specific obligațiilor de „ a face”. După expirarea acestei durate, instanța nu mai poate da concursul său, căci ar ajunge să se substituie conducerii unității și reprezentanților salariaților de la acel moment, sub control ministerial, spre a decide în locul acestora, între cincizeci și douăzeci de ani mai târziu, și numai pe baza condițiilor muncii, că locul de muncă era încadrabil.
În consecință, instanța de judecată nu este îndrituită să acorde grupa superioară, pentru că nu are această prerogativă ce aparține exclusiv angajatorului. Instanta nu ar putea să intervină decât dacă termenele ar mai permite-o și doar de manieră sancționatorie, adică pentru a cenzura actul încadrării într-o eventuală contestație împotriva acestuia (cum ar fi fost contestarea încadrării nemulțumitoare în grupa a II-a), respectiv pentru a obliga persoanele și autoritățile cu atribuții în această procedură de atribuire a grupei de muncă, să și le îndeplinească, în caz de omisiune culpabilă. Altfel, faptul că recurentul reclamant a suportat condiții grele și riscante, care poate ar fi autorizat un tratament juridic mai favorabil, nu este suficient pentru a recunoaște o altă grupă de muncă decât a acordat însuși legiuitorul, pe baza riscului profesional a cărui apreciere îi revine, în mod primar. Iar instanta nu poate dispune altfel, chiar întemeiat pe părerea unui specialist, căci nici judecătorul, nici expertul nu se pot substitui legii aplicabile, spre a o completa, corecta și stabili în afara ei, o altă limită de nocivitate, dificultate ori risc al mediului profesional decât a prezumat aceasta când a împărțit activitățile în două grupe, fără posibilitatea migrării de la una către cealaltă.
Rezultă, potrivit celor expuse, că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corecta a legii, în mod temeinic, astfel că, în conformitate cu prevederile art.480 Cod de procedură civilă, apeludeclarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanți P. M., CNP_, domiciliat in T. Magurele,., județ Teleorman; L. V., CNP_, domiciliat in T. M., .,.; T. A. L., CNP_, domiciliat in T. M. . J. Teleorman,P. E. CNP_, domiciliat in T. M., ., B1.A7, ., D. P., CNP_, domiciliat in . JĂRCAN C. CNP_, cu domiciliul in Tr. M., .. 15, ., împotriva sentinței civile nr. 127 din data de 29 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., CF RO13267221 cu sediul in mun. București, .. 9, Sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
P. A. L. H.
GREFIER
F. V.
Red. Jud. LH
Dact: Z.G./9 ex/20.07.2015
Jud.fond: M.N.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3/2015.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1795/2015.... → |
|---|
