Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 770/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 770/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 31119/3/2012

Dosar nr._ (Număr în format vechi 8309/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 770/2015

Ședința publică de la 02 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. G. E.

Judecător D. A. C.

Judecător M. P.

Grefier I. R. M.

Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta S.C. H. A. ROMÂNIA S.R.L. împotriva încheierii de suspendare din data de 14.11.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. A. M., cauza având ca obiect – acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta S.C. H. A. România S.R.L., prin avocat M. Crainer, ce depune împuternicire avocațială ._/2015, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul avocatului recurentei în susținerea recursului.

Recurenta S.C. H. A. România S.R.L., prin avocat, solicită admiterea recursului și repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecății, având în vedere că instanța de fond a suspendat judecarea cauzei, fără a ține cont că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În temeiul art.150 din Codul de procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 14.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa nejustificată a părților și anume reclamanta S.C. H. A. Romania S.R.L. și pârâtul M. A. M., obiectul cauzei constituindu-l acțiune în răspundere patrimonială.

Împotriva acestei încheieri de ședință a formulat cerere de recurs recurenta S.C. H. A. ROMÂNIA S.R.L., apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică, deoarece prin cererea introductivă s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsa acesteia în conformitate cu art. 242 alin.1 lit. 2 din Codul de procedură civilă.

Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este fondat.

Într-adevăr, prin cererea de chemare în judecată (fila 4 dosar primă instanță), reclamanta S.C. H. A. ROMÂNIA S.R.L. a solicitat judecarea și în lipsă a cauzei, invocând dispozițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Față de acest aspect, soluția primei instanțe de suspendare a judecății, pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 242 alin.1 lit. 2 din Codul de procedură civilă, este nelegală, impunându-se judecata dosarului chiar și în lipsa părților.

În consecință, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, recursul declarat va fi admis, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza pentru continuarea judecății, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta S.C. H. A. ROMÂNIA S.R.L. împotriva încheierii de suspendare din data de 14.11.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. A. M..

Casează încheierea din data de 14.11.2014 și trimite cauza la aceeași instanța, pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Martie 2015.

Președinte,

D. G. E.

Judecător,

D. A. C.

Judecător,

M. P.

Grefier,

I. R. M.

Red. DAC

Dact: Z.G./2 ex/05.03.2015

Jud.fond: M.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 770/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI