Obligaţie de a face. Decizia nr. 467/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 467/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 2642/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6750/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.467
Ședința publică din data de 06.02.2015
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE C. G. C.
Judecător D. E. O.
Judecător N. R. I.
Grefier N. C.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „C.F.R. CĂLĂTORI” S.A. - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.4681 din data de 16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2014, în contradictoriu cu intimata U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI, în numele și pentru membra de sindicat N. E., având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare, la data de 10.12.2014, prin serviciul registratură al acestei secții, precum și faptul că atât recurenta, cât și intimata au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de recurs și întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4681 din data de 16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2014, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă; a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București), în numele și pentru membrul său N. E., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R Călători S.A. și a fost obligată pârâta la calcularea și plata către reclamanta a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective; au fost respinse restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art.41 alin.3 lit.a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din 24.01.2008, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
În anexa nr.5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din 24.01.2008, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008, cuprinzând unitățile la care se aplică contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, în care organizațiile sindicale semnatare au membri, la poziția nr.1 este menționată SNTFC CFR Călători SA - București.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, în speță, nu se poate reține incidența dispozițiilor art.268 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii (art.283 alin.1 lit.e anterior republicării), conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, întrucât drepturile solicite prin cererea de chemare în judecată au natura juridică au unor drepturi de natură salarială, ceea ce înseamnă că regimul juridic aplicabil, sub aspectul prescripției, este cel prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii (art.283 alin.1 lit.c anterior republicării), conform cărora conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În ceea ce privește susținerea pârâtei din întâmpinare că pentru pretențiile din octombrie 2009 nașterea dreptului a intervenit la 31.10.2009, iar acțiunea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul București la data de 26.10.2012, Tribunalul a considerat că nu este întemeiată, având în vedere faptul că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii (art.283 alin.1 lit.c anterior republicării) se calculează începând cu data scadenței sumelor solicitate (adică începând cu data la care i se cuveneau a i se plăti drepturile pentru luna octombrie 2009), după rezultă din prevederile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Deși pârâta menționează în întâmpinare că dreptul material la acțiune al reclamantului privind pretențiile aferente anului 2009 s-a prescris, acțiunea fiind formulată după termenul de 3 ani, Tribunalul a reținut că în considerarea motivelor anterior expuse, nici sub acest aspect excepția nu este întemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a arătat în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, potrivit înscrisurilor prezentate de către reclamanți, necontestate de pârâtă, reclamanta – persoana fizică N. E. ia, a avut calitatea de salariat ai pârâtei în perioada 01.10.2009 – 31.12.2010.
În speță, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a susținut că prevederile din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În consecință, s-a determinat dacă în aceste condiții pârâta poate fi obligată la plata diferențelor de drepturi salariale, în sensul în care s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Conform dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit dispozițiilor art.24 alin.1 din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate.
Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective.
Chiar dacă prin dispozițiile art.224 lit.d din Legea nr.62/2011 a dialogului social, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.322 din 10.05.2011, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: d) Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.184 din 19 mai 1998, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a apreciat că acest act normativ are relevanță în condițiile în care se solicită drepturi și din perioada în care acesta a fost în vigoare și mai mult decât atât, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din 24.01.2008 publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008 a fost încheiat conform art.10 și art.11 din Legea nr.130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Or, potrivit dispozițiilor art.241 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din 24.01.2008, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, conform dispozițiilor art.40 alin.2 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din 24.01.2008 publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Conform alin.2 din aceeași prevedere contractuală, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada denunțării înseamnă că acesta s-a prelungit conform prevederii contractuale.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art.41 alin.3 lit.a din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru N. E. în perioada 01.10._10, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data punerii în întârziere (data introducerii cererii de chemare în judecată), până la data plății efective.
Acordarea sumei actualizate în raport de rata inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului.
Pentru aceste sume, pârâta a fost obligată la plata către reclamanți și a dobânzii legale de la data punerii în întârziere (data formulării în instanță cererii de chemare în judecată), până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamant și a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a dobânzii legale de la data nașterii dreptului și a ratei inflației de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective pentru ca reclamantului să nu-i fie imputată o îmbogățire fără justă cauză.
Având în vedere că la dosar nu s-a făcut dovada efectuării de cheltuieli de judecată, instanța a respins, ca neîntemeiată, această solicitare a reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal și motivat, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R Călători S.A..
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., recurenta a susținut că, contractul valabil încheiat este legea părților contractante - art.236 alin.4 Codul muncii (în vigoare în anii 2009, 2010, 2011), art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996.
Învederează instanței că în perioada 01.10._10 în care reclamantul-intimat Sindicatul Liber Feroviar Mișcare - Comercial a solicitat diferența de drepturi salariale rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexei 1 din C.C.M. la Nivel de SNTFC „C.F.R." S.A., a existat la S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători"- S.A. contract colectiv de munca valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2009/2010 ale cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamantei.
Ca atare, părțile au înțeles de comun acord ca pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienții de ierarhizare, decât cei prevăzuți în C.C.M. la Nivel de R. Transporturi și, prin urmare, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Mai mult, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 - 2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009 - 2010, prin actul adițional nr.370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008 - 2010 la art.4 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioadă de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07._12.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamantul solicită diferența de salarii, solicită instanței să constate că drepturile cuvenite acestuia în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate invocat în cererea introductivă și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatată de instanța competenta la cererea părții interesate - art.24 alin.1, alin.2, alin.3 și alin.4 coroborat cu art.8 alin.2 și alin.3 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabilă în perioada 2009 - 2010 de valabilitate a C.C.M. la Nivel de Unitate și C.C.M. la Nivel de G. de Unități.
Solicită instanței a se avea în vedere că în perioada de valabilitate a C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare intimatul singur sau prin intermediul organizațiilor sindicale avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constatau că clauzele prevăzute în art.7 și anexa 1 din C.C.M. la Nivel de S. Naționala de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A., conțin drepturi la nivel inferior față de drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi.
În acest context și în condițiile în care instanța de judecată astfel sesizată, a constatat nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate iar până la renegocierea acestora puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente în contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existenței contractului colectiv de munca -art.268 alin.1 pct.d Codul muncii, (fost art.283 alin.1 lit.d).
Învederează instanței că reclamanta a solicitat diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și Anexei 1 din C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.
Ori, se poate observa că reclamanta a solicitat înlocuirea unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, a căror existență s-a încheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi, expirat și acesta la data de 31.12.2010.
Însă, conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de muncă încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Față de cele mai sus arătate, solicită a se avea în vedere la pronunțarea soluției în prezenta cauză de următoarele aspecte: instanța de judecată nu a fost investită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători" S.A; chiar dacă instanța de judecată ar califica cererea reclamantei ca fiind o cerere de constatare a nulității unor clauze ale C.C.M la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători" S.A., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art.268 alin.1 pct.d din Codul muncii; clauzele CCM la nivel de SNTFC „CFR” SA și CCM la nivel de grup de unități feroviare nu pot fi înlocuite de către instanța de judecată cu clauzele mai favorabile prevăzute în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi în lipsa unei cereri de constatare a nulității acestora introdusă în termenul legal prevăzut de art.268 alin.1 lit.d din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată, intimata U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București), în numele și pentru membrul său N. E., a invocat excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei, iar pe fond respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei SNTFC CFR Călători SA - Sucursala de Transport Feroviar Călători SA București, invocată de intimată, Curtea reține următoarele:
Intimata a arătat, în susținerea acestei excepții, că prin cererea de chemare în judecată, a formulat acțiunea împotriva Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, și nu a Sucursalei.
Însă, astfel cum dovedesc actele depuse de către aceeași recurentă în combaterea aceleiași excepții invocată de aceeași intimată în dosare care, ca și cel de față, au fost disjunse din dosarul nr._/3/2012 al Tribunalului București-secția a VIII-a și care au fost deduse spre soluționare acestei instanțe, recursul a fost declarat de SNTFC CFR Călători SA – Sucursala de Transport Feroviar Călători SA București, în condițiile în care directorul general al societății a delegat competențe de reprezentare și semnare a actelor către directorii sucursalelor în numele și pentru SNTFC CFR Călători SA, inclusiv către directorul Sucursalei de Transport Feroviar de Călători București.
Astfel, potrivit dispoziției nr.89/16.12.2011 a Directorului General al SNTFC CFR Călători SA, art.1, „directorii numiți prin decizie de directorul general la Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, … vor reprezenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, în relațiile cu terții, cu băncile, instanțele judecătorești, autoritățile și instituțiile publice”, conform art.3 alin.1 lit.a și b „directorilor Sucursalei de Transport Feroviar de Călători București, … li se deleagă și următoarele competențe: a) să exercite drepturile procedurale privind întocmirea, încheierea și semnarea oricăror acțiuni în justiție, exercitarea tuturor căilor de atac, precum și a oricăror acte juridice în raport cu instanțele judecătorești de orice grad și a tuturor autorităților judiciare și publice; b) să reprezinte cu puteri depline și să susțină interesele SNTFC CFR Călători SA, în fața tuturor instanțelor de judecată de orice grad și a tuturor autorităților judiciare și publice”.
De asemenea, potrivit dispoziției nr.84/19.07.2013 a Directorului General al SNTFC CFR Călători SA, art.1 lit.B pct.1, 2 „se deleagă directorilor Sucursalelor de Transport Feroviar de Călători București, … următoarele competențe: B. în domeniul juridic - 1. exercită drepturile procedurale privind întocmirea, încheierea și semnarea oricăror acțiuni în justiție, exercitarea tuturor căilor de atac, precum și a oricăror acte juridice în raport cu instanțele judecătorești de orice grad și a tuturor autorităților judiciare și publice; 2. reprezintă cu puteri depline și susține interesele Societății Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, în fața tuturor instanțelor de judecată de orice grad și a tuturor autorităților judiciare și publice”.
Prin decizia nr.4/17.04.2014 a Directoratului SNTFC Călători SA, s-a prevăzut (art.2 din aceasta) că dispoziția Directorului general al SNTFC Călători SA nr.84/19.07.2013, privind competențele acordate Directorului Sucursalei de Transport Feroviar de Călători continuă să producă efecte juridice până la anularea expresă a acesteia.
Prin urmare, este dovedită calitatea de reprezentant a SNTFC „CFR Călători”- Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, prin director, pentru S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA.
Pe de altă parte, potrivit art.41 alin.2 C.pr.civ., asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, excepția lipsei capacității de exercițiu, invocată de intimată prin întâmpinarea depusă în recurs, cu motivarea că sucursala nu are personalitate juridică, fiind neîntemeiată.
Trecând la examinarea recursului declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Sunt nefondate criticile recurentei vizând acordarea către reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut, conform art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01.10._10.
Astfel, potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Acest contract a fost înregistrat sub nr.722/24.01.2008 și a fost publicat în Monitorul Oficial nr.3 din 11.02.2008, părțile contractante fiind reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Națională a Patronatului Român - C.N.P.R, U. Națională a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate în acest contract colectiv de muncă.
În perioada 2009-2010, la nivelul societății recurente a fost valabil contractul înregistrat sub nr.2572/4.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București și actul adițional la acest contract, înregistrat la 21.04.2010, prin acestea nefiind însă preluate dispozițiile art.41 alin.2, 3, 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010.
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de recurentă în perioada de referință, astfel încât, la nivelul acestei unități, nu au fost respectate prevederile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, cu privire la cuantumul salariului de bază minim brut, acesta având valori inferioare celei stabilite prin clauza contractuală mai sus menționată.
Sub acest aspect se reține că, potrivit art.238 din Codul muncii:
„1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Potrivit art.239 din același Cod, „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală.”
Așadar, trebuia ca prevederile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 să fie preluate în CCM valabil la nivelul recurentei-pârâte în intervalul 2009-2010 și, de asemenea, să fie transpuse în mod corespunzător și în conținutul clauzelor contractelor individuale de muncă ale salariaților recurentei.
În aceste condiții nu are relevanță împrejurarea că reclamanta nu a solicitat preluarea prevederilor art.41 alin.3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi, câtă vreme potrivit art.243 din Codul muncii, „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”, iar „neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta”.
În conformitate cu art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, angajatorul are obligația „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.
De asemenea, art.57 alin.4 din Codul muncii prevede că „în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.”
În raport de cele deja arătate, se reține că reclamanta era îndreptățită la a i se stabili și plăti salariul potrivit art.41 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi, clauză ce trebuia preluată și transpusă în mod corespunzător în contractul său individual de muncă.
În raport de considerentele mai sus expuse, nu pot fi reținute susținerile recurentei referitoare la faptul că acțiunile în constatarea nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă pot fi formulate numai pe durata existenței contractului colectiv de muncă - art.268 alin.1 pct.d Codul muncii, precum și la faptul că înlocuirea unor clauze ale acestora, cu clauze mai favorabile existente în contractul de muncă încheiat la nivel superior, se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
De asemenea sunt lipsite de relevanță referirile recurentei la formula de calcul a salariului de bază brut prevăzută în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv la algoritmul de calcul conținut de Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, în condițiile în care, în speță, problema în discuție era aceea că reclamanta era îndreptățită la a i se stabili și plăti salariul potrivit art.41 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi, clauză ce trebuia preluată și transpusă în mod corespunzător în contractul său individual de muncă.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de exercițiu a recurentei.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „C.F.R. CĂLĂTORI” S.A. - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.4681 din data de 16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2014, în contradictoriu cu intimata U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI, în numele și pentru membra de sindicat N. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. D. E. N. R.
C. O. I.
GREFIER
N. C.
Red.: D.E.O.
Dact.: A.C./2ex.
10.02.2015
Jud. fond: M. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1108/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
