Obligaţie de a face. Decizia nr. 1108/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 1108/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 49214/3/2012

ROMÂNIA

DOSAR NR._ (59/2015)

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1108

Ședința publică de la 27.03.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE- N. R. I.

JUDECĂTOR - M. V. D.

JUDECĂTOR - C. G. C.

GREFIER - E. D. C.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-contestatori S. N. și P. Ș. C. și recurenta-intimată C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „C.F.R.” SA, împotriva sentinței civile nr.9852/22.10.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-intimată prin consilier juridic S. L., care depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsă fiind recurenții-contestatori.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul convențional al recurentei-intimate arată că nu are alte cereri de formulat, care să conducă la amânarea dezbaterilor.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurenta-intimată.

Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului pentru motivele expuse în cererea de recurs.

Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurenții-contestatori.

Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamanții S. N. și PIRIU S. C. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE S.A. „CFR” S.A. pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta să acorde drepturile bănești, reprezentând diferența dintre drepturile salariale stabilite pornind de la salariul minim de 700 lei, prevăzut de art.41 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pe anii 2008-2010 și drepturile efectiv încasate în perioada decembrie_10, a salariului suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului pe luna decembrie a anului pentru care se acordă, prevăzute de art.30 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007 și prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010, a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. și Premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, drepturi salariale prevăzute de art.71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, precum și a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. pe anul 2009, prevăzut la art.71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.9852 din data de 22 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul București a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții S. N. și Piriu Ș. C., în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada decembrie_10 și au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, a primei de Paști și de C., a primei de Ziua Feroviarului pentru anul 2010, precum și a primei de C. 2009.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, părțile au stabilit un salariu de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008, negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, în valoare de 700 lei, stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.

Ulterior, a fost încheiat contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 la nivel de unitate, prin care s-a prevăzut un salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1, în cuantum de 570 lei. Totodată, prin actul adițional nr. 1708/21.04.2010, s-a prevăzut un salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1, în cuantum de 600 lei.

Tribunalul a apreciat că această împrejurare nu determină însă inaplicabilitatea prevederilor CCM Unic la Nivel de R. Transporturi deoarece contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură are forță juridică superioară în raport de contractele colective încheiate la nivel inferior.

În acest sens, statuează și dispozițiile art. 8 alin. 2-4 din Legea 130/1996, în vigoare la momentul încheierii contractului colectiv de muncă, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.

Prin urmare, contractul colectiv de muncă are caracter obligatoriu numai dacă este încheiat cu respectarea legii, or, în cauza de față, contractul colectiv încheiat la nivel de unitate nesocotește clauzele cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, referitoare la salariul minim, neputând produce efecte juridice în relațiile dintre părți. De asemenea, nu a putut fi acceptată teza avansată de pârâtă referitoare la nulitatea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, deoarece, în cauza de față, pretențiile reclamantei se întemeiază pe dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, instanța nefiind chemată să constate, pe cale de acțiune sau incidentală, nulitatea unor clauze din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.

În concluzie, ținând seama de dispozițiile art.11 din Legea nr.130/1996, Tribunalul a reținut faptul că pârâta trebuia să respecte clauzele CCM Unic la nivel de ramură referitoare la nivelul salariului de bază minim brut în negocierea contractului colectiv la nivel de unitate.

În ceea ce privește aplicabilitatea CCM Unic la nivel de ramură, Tribunalul are în vedere dispozițiile art. 4 alin. 1 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, conform cărora acesta se aplică până la 31.12.2010 și că, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, atunci valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.

Pentru aceste considerente, instanța a obligat pârâta să plătească reclamanților diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada decembrie_10, actualizate cu rata inflației la data plății efective.

În ceea ce privește capetele de cerere referitor la plata salariul suplimentar pentru anul 2010, a primelor de Paști și de C. și primei pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, precum și a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. pe anul 2009, s-a constatat că aceste drepturi consacrate prin dispozițiile art.71, respectiv art.30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități pentru anii 2006-2008, prelungit până în data de 31.01.2011, conform procesului verbal încheiat la data de 28.12.2010 (fila 27), au fost preluate întocmai prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 (filele 28-31)

Însă ulterior părțile au încheiat Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 la nivel de unitate (fila 31 verso) prin care prevederile contractuale referitoare la salariul suplimentar, ajutoarele acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. și pentru Ziua Ceferiștilor nu se aplică în anul 2009 și 2010, urmând a se aplica începând cu 01.01.2011.

Tribunalul a apreciat că această clauză este deplin valabilă exprimând acordul de voință al partenerilor sociali care, ulterior, semnării contractului colectiv la nivel de unitate au înțeles să modifice aplicabilitatea acestor drepturi, dat fiind contextul economic al societății angajatoare.

Prin urmare, nu s-a putut susține că, în cauză, au fost nesocotite drepturile salariaților consacrate convențional la nivel de ramură sau grup de unități deoarece acestea au fost prevăzute și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, fiind respectată forța obligatorie a contractului de muncă încheiat la nivel superior și nici nu se poate considera că prin actul adițional, salariații au renunțat la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, renunțare prohibită de art.38 Codul Muncii, de vreme ce actul adițional prevede doar inaplicabilitatea dispozițiilor contractuale pentru anul 2010, plata drepturilor urmând a se realiza începând cu ianuarie 2011.

Așadar, în contextul în care Actul adițional reprezintă acordul de voință al părților, el produce efecte juridice până la denunțarea lui convențională sau judiciară, în privința salariului suplimentar și al ajutoarelor de Paști și de C., precum și de ziua Feroviarului.

Pentru aceste considerente, au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la plata salariului suplimentar, a primei de Paști și de C., a primei de Ziua Feroviarului pentru anul 2010, precum și a primei de C. pe anul 2009.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs în termen legal și motivat, reclamanții S. N. și Piriu Ș. C., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304¹ din Codul de procedură civilă, recurenții solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Se arată în fapt că, sunt salariați la C. Naționala de Căi Ferate CFR SA (CNCF CFR SA).

Pentru perioada 2008 - 2010 a fost negociat, încheiat si înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse, Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi .

Prin contractul colectiv de munca unic încheiat la nivel de ramura transporturi valabil pe anii 2008 - 2010, si aplicabil paratei după cum rezulta din Anexa 5 la acesta, sunt negociate următoarele drepturi salariale:

Art. 41 alin. (3) lit. a) - Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 Ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizați incluse in acesta".

Pentru a contura si mai mult aceste clauze contractuale si a nu fi altfel interpretate, părțile "Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unității și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la An. 40, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariații, vor fi adoptați coeficienți minimi de ierarhizare stabiliți la Art. 40, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă".

Așadar, potrivit acestor dispoziții contractuale, salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 este de 700 lei, Ia care se adaugă indemnizații, sporuri prime si alte adaosuri.

Cu toate ca dispozițiile Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi sunt imperative, iar contractele colective de munca la nivel de unitate nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, contractul colectiv de munca la nivel de unitate (CNCF „CFR" SA) valabil pe anii 2009 - 2010 (prelungit prin act adiționai) conține dispoziții inferioare Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi.

Deși Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi prevede ca salariul de baza minim brut este de 700 Iei, contractul colectiv de munca la nivel de unitate (CNCF „CFR" SA) valabil pe anii 2009 - 2010 (prelungit prin act adițional) prevede ca acesta este de 570 lei începând cu 01.06.2009 si 600 lei începând cu 22.04.2010.

D. urmare, exista o încălcare a prevederilor Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi tocmai prin stabilirea in contractul colectiv de munca la nivel de unitate (CNCF „CFR* SA) a unor dispoziții inferioare contractului colectiv de munca încheiat la nivel superior, aspect interzis de Legea nr. 53/2003, republicata - Codul muncii.

Aceasta încălcare a prevederilor din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi a condus la calcularea unor drepturi salariale inferioare celor care s-ar fi cuvenit angajaților si prin urmare prejudicierea acestora, prin aplicarea coeficienților de ierarhizare negociați pentru fiecare clasa de salarizare (Anexa 1 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate CNCF „CFR" SA pe anii 2009 - 2010, prelungit prin act adițional) la un salariu minim brut inferior celui negociat prin Contractul Colectiv de Munca Unic ta Nivel de Ramura Transporturi.

F. de cele menționate, învederează ca nu au beneficiat de prevederile cuprinse la art. 41 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi, deși au fost negociate si obținute prin înțelegerea pârtilor, deoarece conducerea societății nu a respectat si aplicat prevederile ce fac referire la acestea.

Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Legea nr. 53/2003, republicata - Codul muncii si art. 41 alin, 5 din Constituție, angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca, in cazul nostru paratele nu au dat eficienta prevederilor precizate din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008 - 2010.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. 3 din Legea nr. 162/2011 - Legea dialogului social:Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite Prin contractul colective de munca aplicabil încheiat la nivel superior"

În conformitate cu dispozițiile art. 229 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, republicata - Codul muncii, contractul colectiv de munca este convenția încheiata in forma scrisa intre,angajator sau organizația patronala de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca, efectele clauzelor contractului colectiv de munca întinzându-se pentru toți salariații încadrați in toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca.

Potrivit art. 148 din Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea pârtilor care se fac vinovate de aceasta.

In materia executării obligațiilor se vorbește, in general de principiul executării in natura a obligației, aceasta însemnând executarea obligației in natura ei specifica, realizarea obiectului avut in vedere de părți, debitorul neputând înlocui acest obiect cu o alta prestație.

In cazul in care debitorul nu executa de buna voie obligația, creditorul, pentru valorificarea dreptului sau subiectiv patrimonial poate sa recurgă la toate mijloacele pe care legea i le pune ia dispoziție pentru a-l sili la executare.

Potrivit art. 160 si art. 229 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, republicata - Codul muncii coroborat cu art. 1270 atin.1 din Codul civil, intre organizațiile sindicale reprezentative semnatare a contactelor colective de munca la nivel de unitate si parata s-a stabilit de comun acord ca aceste drepturi salariale vor fi plătite salariaților, care odată stipulate ele devin legea pârtilor.

B) Pentru perioada 2006 - 2010 a fost negociat contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar intre asociația patronată la nivel de grup de unități din transportul feroviar (alcătuita din C. Naționala de Cai Ferate „CFR" SA, Societatea Naționala de Transport Feroviar de Marfa „CFR Marfă" SA si Societatea Naționala de Transport Feroviar de Calatori „CFR Calatori" SA) si organizațiile sindicale reprezentative ale salariaților.

Prin contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar (contract încheiat la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate) valabil pe anii 2006-2007(prelungit prin act adiționat pana la data de 28.12.2010), înregistrat la Ministerul Muncit Solidarității Sociale si Familiei sub nr. 2836/20/28.12.2006 sunt negociate următoarele drepturi salariale:

Art. 30. al.(1) - Pentru munca ireproșabila desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Art. 71. prima liniuță - cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare;

Art. 71. a doua liniuță - pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere ai cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei 1 de salarizare.

F. de cele menționate, învederează ca nu au beneficiat de aceste prevederi, deși au fost negociate si obținute prin înțelegerea pârtilor, deoarece conducerea companiei nu a respectat si aplicat prevederile ce fac referire la acestea.

Potrivit ari 40 alin. 2 lit. c din legea nr. 53/2003, republicata - Codul muncii si art. 41 alin. 5 din Constituție, angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca, in cazul nostru paratele nu au dat eficienta prevederilor precizate din contractul colectiv de munca încheiat ta nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adițional).

In conformitate cu prevederile cuprinse la art. 2 ai.(4) din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adițional): „Contractele colective de munca la nivel de unități vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract"

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. 3 din Legea nr. 162/2011 - Legea dialogului social: „ Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel Inferior celor stabilite prin contractul colective de munca aplicabil încheiat la nivel superior"

In conformitate cu dispozițiile art. 229 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, republicata - Codul muncii, contractul colectiv de munca este convenția încheiata in forma scrisa intre angajator sau organizația patronala de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca, efectele clauzelor contractului colectiv de munca întinzându-se, astfel cum stabilește art. 133. alin.1. lit. b din Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social, pentru toți angajații încadrați in unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca.

In materia executării obligațiilor se vorbește, în general de principiul executării in natura a obligației, aceasta însemnând executarea obligației in natura ei specifica, realizarea obiectului avut in vedere de părți, debitorul neputând înlocui acest obiect cu o alta prestație.

Potrivit art. 160 si art. 229 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, republicata - Codul muncii coroborat cu art. 1270 atin.1 din Codul civil, intre organizațiile sindicale reprezentative semnatare a contractelor colective de munca ia nivel de unitate si parata s-a stabilit de comun acord ca aceste drepturi salariate vor fi plătite salariaților, care odată stipulate ele devin legea pârtilor.

Instanța a admis doar in parte acțiunea, respectiv doar capătul de cerere nr.1 privind obligațiile intimatei de a le plati diferențele dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700-lei, conform art.41 al.3, lit. a din CCM Unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada decembrie_10.

In ceea ce privește celelalte capete de cerere, instanța le-a respins cu motivarea ca ulterior încheierii CCM la nivel de grup de Unități pentru anii 2006-2008 prelungit pana la data de 31.01.2011, la nivel de unitate, s-a încheiat un act adițional prin care prevederile contractuale referitoare la salariul suplimentar, ajutoarele acordate cu ocazia sărbătorilor de Paste, C. si Ziua Ceferiștilor nu se aplică in anul 2009 si 2010, urmând a se aplica începând cu 01.01.2011.

Din punctul recurenților de vedere motivarea instanței este netemeinica in primul rând pentru faptul ca a considerat valabil actul adițional încheiat la nivel de unitate, act adițional care restrânge drepturile acordate prin CCM la nivel de grup de unități, situație ce este prohibita de lege întrucât nu este permis ca drepturile acordate la un nivel superior sa fie restrânse la un nivel inferior.

In al doilea rând, consideră recurenții ca si in situația in care s-ar lua ca valabil actul adițional încheiat la nivel de unitate se poate observa ca prin acel act adițional practic nu se înlătura drepturile pe perioada anilor 2009-2010 ci intervine o suspendare în acordarea acestora motivata de problemele financiare date de criza economica.

Asta nu împiedica ca o dată depășite problemele financiare aceste drepturi sa nu fie acordate, partite estimând ca aceasta situație s-ar întâmpla după data de 01.01.2011, data de Ia care se puteau acorda retroactiv si drepturile salariate constând in ajutorul material suplimentar, ajutorul material pentru sărbătorile de Paste, C. si Ziua Feroviarului pe anul 2010 si C. pe anul 2009.

De altfel si practica instanțelor de judecata de pe raza Curții de Apel G. (Tribunalul G., Tribunalul V.), Curții de Apel Prahova (Tribunalul B., Tribunalul Ploiești) au considerat ca acel act adițional încalcă dispozițiile legale, respectiv art.38 din codul muncii.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal și motivat și pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” – S.A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și art.304¹ din Codul de procedură civilă, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii pretențiilor acordate de prima instanță în principal ca inadmisibile și în subsidiar ca neîntemeiate.

Se arată în fapt că,în ceea ce privesc diferențele de drepturi calculate în raport de salariu minim brut stabilit în CCM la Nivel de Ramura Transporturi

Acțiunea este inadmisibila din perspectiva faptului că salariul de bază a fost negociat iar salariații și-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnarea, în perioada de referință, a actului adițional la CIM.

Prin urmare, cererea reclamanților de acordare a unor diferențe la salariul de bază este total neîntemeiată și nejustificată având în vedere că aceștia au semnat CIM și toate actele adiționale aferente fără obiecțiuni în ceea ce privește salariul.

Astfel, prin actele adiționale la CIM fiecărui reclamant i s-a stabilit un salariu de bază brut prin negociere, salariu la care a achiesat fără obiecțiuni.

Mai mult decât atât, valoarea salariului avut de reclamanți în perioada de referință este mult peste valoarea salariului minim invocat.

De asemenea, la salariul de bază lunar stabilit prin negociere se adaugă și sporurile prevăzute în actele adiționale la CIM sus-menționate, astfel încât se poate concluziona că venitul brut lunar al salariaților în cauză depășește cu mult salariul minim prevăzut în hotărârile de guvern menționate.

Consideră că acordul de semnare a actului adițional în care s-a stabilit salariul reclamanților a fost liber exprimat astfel încât nu se justifica atitudinea manifestată în formularea acțiunii.

Situația juridică salariala a reclamanților a fost guvernată de prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate, contracte înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă București, fără obiecțiuni.

Învederează că, în perioada 01.12._10 în care reclamanții solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile artA1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008-2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și - anexei 1 din C.C.M. la nivel de C.N.C.F. "CF.R." S.A., au existat la C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. contracte colective de muncă valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2009/2010 și 2010/2011 ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți conform dispozițiilor ari. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților, în vigoare în perioada de referință.

Aceste contracte colective de muncă încheiate la nivel de unitate au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă București fără obiecțiuni.

Solicită să se rețină că ITM în conformitate cu prevederile legale incidente în cauză au obligația de a verifica înainte de înregistrare îndeplinirea condițiilor legale, iar în cazul în care acestea au fost încheiate fără respectarea dispozițiilor legale sunt restituite semnatarilor pentru îndeplinirea acestora.

Câtă vreme aceste contracte colective nu au fost restituite de către ITM pentru neîndeplinirea condițiilor legale, prezumția legală în sensul că salariul de bază al reclamanților depășește minimul salariului de bază prevăzut în CCM la ramură nu poate fi răsturnată întrucât venitul brut lunar al reclamanților depășește salariul minim prevăzut în CCM la ramura transporturi. fiind menționat în actele adiționale pe care aceștia le-au semnat fara obiecțiuni.

Pe de alata parte, contractele colective de muncă la nivel de unitate aplicabile pentru anii 2009-2010 și 2010-2011 au fost încheiate cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv cu respectarea Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional nr. 629/28.12.2010 până la data de 31.01.2011. Prin urmare, salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamanților se încadrează atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare.

Mai mult, prin C.C.M. la nivel de C.N.C.F. "C F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.

Prin urmare, în raport de CCM încheiat la nivel de unitate, salariul de bază brut al reclamanților s-a calculat prin aplicarea coeficientului corespunzător clasei de salarizare la salariul minim stabilit pe unitate, iar salariul de bază brut astfel rezultat depășește cu mult salariul de bază brut stabilit la nivel de ramura transporturi.

Prin urmare cererea reclamanților de plată a acestor drepturi bănești prin raportare la nivelul salariului minim ele 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi este neîntemeiată.

Atât contractul individual de muncă cât și contractul colectiv de muncă reprezintă convenții de muncă părțile fiind patronii și salariații. Contractul colectiv are o valoare normativă.

Pentru a fi aplicat într-un raport juridic concret, contractul colectiv de muncă implică în mod necesar existența unui contract individual de muncă din care să izvorască acest raport juridic.

Contractele individuale concretizate, în măsura necesară, drepturile și obligațiile părților prevăzute nu numai de lege, dar și de contractul colectiv.

Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natura consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru anii 2009 și 2010 au existat încheiate la nivel de unitate contracte colective de muncă, unde în Anexa 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare cât și nivelul celorlalte clase considerăm că înlocuirea acestei grile pentru unii salariați este netemeinica și nelegala.

Prin urmare, având în vedere că, CCM-urile încheiate la nivel de unitate au fost înregistrate de ITM fără obiecțiuni și ținând cont de faptul că salariul de bază brut al reclamanților, stabilit inițial prin negociere colectivă și ulterior prin negociere individuală, a fost stabilit prin încheierea unor acte adiționale la CIM, fără obiecțiuni, solicită să se rețină ca în cauză sunt incidente și:

- dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, care statuează că "drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă";

- prevederile ari. 229 alin 4 din Codul Muncii care statuează că, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților";

- prevederile art. 1270 alin. 1 cod civil care dispune că, "contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante" Î art. 969 vechiul cod civil "convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante") și

- dispozițiile art.41 alin.5 din Constituție care garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.

Câtă vreme raporturile de muncă dintre reclamanți și recurentă se realizează în temeiul unui contract individual de muncă semnat fără obiecțiuni și care nu a fost modificat ori anulat, iar recurenta a plătit acestora salariile la care s-a obligat, neavând alte datorii către aceștia, solicită să se rețină că în speță sunt incidente și prevederile art. art. 1470 noul Cod civil care statuează ca "orice plată presupune o datorie" (1092 vechiul Cod civil "orice plată presupune o datorie").

În aceste împrejurări, solicită să se rețină că nu se poate aprecia asupra nerespectării salariului de bază brut la ramura, câtă vreme reclamanților nu le-au fost plătite salarii mai mici decât cele stabilite la acest nivel.

Pe de altă parte instanța de judecată nu poate interveni, nu poate limita principiul libertății de voință a părților atunci când aceasta libertate a părților se manifestă cu respectarea dispozițiilor legale.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește recursul formulat de pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” – S.A., Curtea reține următoarele:

Pe fondul recursului, se arată că prin CCM la nivel de Ramura Transporturi valabil pe anii 2008-2010, art.41 alin. (3) lit. a), s-a stabilit ca salariul de bază minim brut pe unitate, la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, să fie de 700 lei/ron, adică 4,12 lei/oră. Valabilitatea contractului a încetat, conform prevederilor art.4 alin.(1), la data de 31.12.2010. Fiind vorba despre salariul de bază minim brut, ca element fix predeterminat de contractul colectiv de muncă superior, la care toți ceilalți coeficienți ori sporurile recunoscute la nivel de unitate urmează să se aplice, el nu se confundă nici cu drepturile total încasate, nici cu salariul de încadrare efectiv rezultat, mai mare decât valoarea de 700 lei, întrucât această rezultantă este urmarea produsului dintre valoarea de bază utilizată (600 lei) și coeficientul de ierarhizare la care era îndreptățit salariatul, iar totalul de plată, și din cuprinderea sporurilor și altor adaosuri. Or, prezenta cauză nu antamează în niciun fel aceste elemente de salarizare (coeficienți de ierarhizare, sporuri), rămase pe deplin valabile, ci exclusiv salariul de bază minim brut la care, după un algoritm prestabilit, ele urmează să se aplice.

După cum a argumentat și prima instanță, întrucât a fost convenit la nivel de ramură, potrivit art.11 alin.1 lit.c) din Legea nr.130/1996 sub imperiul căreia s-a încheiat, contractul colectiv de muncă în discuție produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitatile din ramura transporturi pentru care a fost negociat. Mai departe, devine incident art. 8 alin.(2) din același act normativ, conform căruia contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior (imediat superior ori mediat de trepte intermediare). Este cazul în speță al contractului colectiv la nivel de unitate (raportat direct la actul de ramură), prin care s-a convenit asupra unei valori mai mici a salariului de bază minim brut, sancțiunea nerespectării standardului minimal reprezentat de dispoziția mai favorabilă cuprinsă în contractul aplicabil ramurii fiind înlocuirea de drept a clauzei conținute de contractul la nivel de unitate cu cea dintâi, căci reglementează același drept într-un cuantum superior. Din această perspectivă, precum s-a anticipat, nu pot fi primite în sens contrar motivele privitoare la încadrarea în fapt a reclamanților, cu un salariu superior valorii de 700 lei, căci acesta este rezultatul aplicării coeficientului de ierarhizare la valoarea de bază minim brută, or, în discuție, în speță, este însăși aceasta din urmă, de valorificat într-un cuantum superior, rezultat din contractul aflat la un atare nivel.

Soluția se întemeiază pe prevederile exprese ale art.24 din Legea nr.130/1996 și pe realitatea, specifică relațiilor de muncă reglementate juridic, potrivit căreia, în această materie, conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte (acțiune, în concret, prescrisă), ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la un nivel superior conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, contrar aprecierii recurentei, nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior. În materia raporturilor de muncă, inclusiv legea (în sens larg, referirea purtând în speță și la hotărârile de guvern care-l vizează pe angajator) reprezintă un prag minimal pentru drepturile cu privire la care se poate conveni prin acte colective sau individuale.

Rezultă pe baza celor expuse, că este irelevant că salariații unității pârâte au consimțit, prin reprezentanții lor care au participat la încheierea actelor colective la nivelul unității ori al grupului, la un standard al salariului de bază minim brut sub cel prevăzut de contractul colectiv la nivel de ramură, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute în contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.

Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea, va respinge recursul formulat de recurenta pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” – S.A., ca nefondat.

În ceea ce recursul formulat de reclamanții S. N. și Piriu Ș. C., Curtea reține următoarele:

Prima instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor legale incidente in speta in privinta pretentiilor cu titlu de salariu suplimentar, prima de Paste 2010, C. 2009-2010 si Ziua Feroviarului 2010, ceea ce constituie motiv de modificare a hotararii, conform art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recursul urmand a fi admis sub acest aspecte.

Curtea retine ca, din coroborarea dispozițiilor art.241 alin.1 lit.c din Codul muncii, în varianta aplicabilă anterior republicării și art.11 alin.1 lit.c) din Legea nr.130/1996 sub imperiul căreia s-a încheiat Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008, prelungit pana la data de 31.01.2011, prin actele aditionale nr. 570/20.06.2008 si nr. 629/04.01.2011, rezulta ca, in cazul contractelor colective de munca încheiate la nivel de grup de unități și la nivelul ramurilor de activitate, clauzele negociate sunt aplicabile doar in unitățile expres prevăzute in cadrul acestor contracte.

In aceste condiții, dispozițiile art.239 Codul muncii, care reprezintă dreptul comun in raport cu legea speciala, respectiv Legea nr.130/1996, dispoziții aplicabile, trebuie interpretate in sensul ca prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unitati produc efecte pentru toți salariații din unitățile in care se aplica clauzele negociate, expres prevăzute in contract, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate.

In mod constant, atât doctrina, cat si jurisprudența au apreciat ca efectele contractelor colective de munca la nivel de grup de unitati se produc pentru toți salariații, indiferent de afiliere, încadrați la angajatorii la care se refera aceste contracte, unitățile trebuind sa fie expres menționate in contract ca fiindu-le aplicabil.

Potrivit art. 8 alin.(2) din Legea nr. 130/1996, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

Mai mult, dispoziții referitoare la caracterul minimal al drepturilor prevăzute în favoarea salariaților se regăsesc și în convenția colectivă la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008. Astfel, potrivit art.113 al.3, drepturile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă sunt considerate minime, de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri, cu excepția celor care sunt stabilite în cuantum fix sau maxim. În același sens sunt și prevederile art.114, potrivit cărora drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă nu pot fi stabilite sub nivelul celor adoptate prin prezentul contract colectiv de muncă și, după caz, ale celor încheiate la nivel inferior acestuia. Pentru începerea negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, angajatorul va lua ca bază de negociere prezentul contract colectiv de muncă publicat în Monitorul Oficial.

Aceste dispoziții trebuiau să fie avute în vedere și în cazul contractului colectiv la nivel de unitate, sancțiunea nerespectării standardului minimal reprezentat de dispoziția mai favorabilă cuprinsă în contractul aplicabil ramurii sau grupului de unități fiind înlocuirea de drept a clauzei conținute de contractul la nivel de unitate cu cea dintâi.

Soluția se întemeiază pe prevederile exprese ale art.24 din Legea nr.130/1996, care deschid posibilitatea renegocierii, dispunând că până la realizarea acesteia, clauzele a căror nulitate a fost constatata sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior. Pe de o parte, obiectul prezentei acțiuni nu îl constituie constatarea nulității clauzei contractului la nivel de unitate repudiat, pentru a fi pertinente susținerile recurentei parate. Pe de altă parte, în spiritul reglementării este că declararea nulității clauzei contractului de muncă negociat la nivel inferior se impune dacă se intenționează renegocierea ei, eventual peste standardul minim pe care-l instituie contractul cu sferă mai largă de incidență, dar nu este obligatorie pentru ca salariatul să se bucure de prevederile și drepturile mai favorabile consacrate de acesta, care i se cuvin oricum, ca nivel minim imperativ, actul bilateral fiind direct aplicabil și putând fi invocat nemediat pentru valorificarea beneficiilor pe care le recunoaște.

Conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte, ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la nivelul următor conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, contrar aprecierii recurentei parate, nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior.

În privința efectelor clauzelor mai favorabile din convenția colectivă la nivel superior este irelevant că salariații unității au consimțit, prin reprezentanții lor, la neacordarea primelor de Paste, C. si Ziua Feroviarului pentru anii 2009-2010, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute în contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.

Este neaplicabila in speta conventia colectiva de munca la nivel de unitate, prin care partile ar fi convenit de comun acord ca aceste ajutoare sa nu se acorde in anii 2009-2010. Se impune a se da eficienta prevederilor art.71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006/2008, prelungit prin acte adiționale până la data de 31.01.2011, conform carora salariații vor beneficia cu ocazia sarbatorilor de Paste, C. si Ziua Feroviarului, de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.

Intimata parata nu a făcut dovada plății acestor drepturi, iar susținerile acesteia referitoare la neaplicarea convenției colective la nivel de grup de unități nu pot fi reținute, după cum am arătat mai sus.

În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anul 2010, Curtea reține că potrivit art.30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”, rezultând așadar că acest drept nu este condiționat nici de posibilitățile financiare ale unității debitoare, nici formulat sub condiție pur potestativă, ci este reglementat de manieră imperativă și necontestat de angajatorul căruia îi revenea sarcina probei, din perspectiva meritului salariatului reclamant de a-l obține.

Potrivit art.11 alin.1 lit.c) din Legea nr.130/1996, contractul colectiv de muncă produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitatile grupul pentru care a fost negociat.

Mai departe, devine incident art. 8 alin.(2) din același act normativ, conform căruia contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.

Este cazul în speță al contractelor colective la nivel de unitate și actelor adiționale la acestea, prin care s-a convenit asupra unor restrângeri ale condițiilor de acordare a premiului anual, asupra renunțării la el pentru anumite perioade, sancțiunea nerespectării standardului minimal reprezentat de dispoziția mai favorabilă cuprinsă în contractul aplicabil grupului din care face parte și angajatorul fiind înlocuirea de drept a clauzei conținute de contractul la nivel de unitate cu cea cea superioară, căci reglementează același drept într-un cuantum superior ori în condiții mai puțin restrictive.

Rezultă, pe baza celor expuse, că este irelevant că salariații unității pârâte au consimțit, prin reprezentanții lor, să nu aplice pe anii 2009-2010 aceste prevederi, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, iar negocierile făcute în contra lor, lipsite de efectele urmărite.

Pentru considerentele anterior arătate, cu majoritate, Curtea va admite recursul formulat de recurenții reclamanți S. N. și P. Ș. C., va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta să plătească acestora și drepturile reprezentând salariu suplimentar 2010, ajutoare materiale pentru C. 2009 și 2010, Paști și Ziua Feroviarului 2010. Va menține în rest sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Cu majoritate:

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă C. Națională de Căi Ferate "C.F.R." SA, împotriva sentinței civile nr.9852 din data de 22.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în contradictoriu cu recurenții - reclamanții S. N. și P. Ș. C., ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurenții - reclamanții S. N. și P. Ș. C., împotriva sentinței civile nr.9852 din data de 22.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în contradictoriu cu recurenta - pârâtă C. Națională de Căi Ferate "C.F.R." SA.

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă pe pârâtă să plătească acestora și drepturile reprezentând salariu suplimentar 2010, ajutoare materiale pentru C. 2009 și 2010, Paști și Ziua Feroviarului 2010.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2015.

Președinte, Judecător,

N. R. I. M. V. D.

Grefier,

E. D. C.

Tehnored.: M.V.D.

Dact: S.Ș./2 ex./07.04.2015

Jud. fond: C. L. G.

Cu opinia parțial separată a d-nei judecător C. G. C., în sensul de a admite recursul reclamanților numai cât privește ajutorul material de Paști 2010, menținând pentru rest sentința.

La pronunțarea sentinței atacate,în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la plata salariul suplimentar pentru anul 2010, a primelor de Paști și de C. și primei pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, precum și a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. pe anul 2009, prima instanță a avut în vedere faptul că aceste drepturi consacrate prin dispozițiile art.71, respectiv art.30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități pentru anii 2006-2008, prelungit până în data de 31.01.2011, conform procesului verbal încheiat la data de 28.12.2010 au fost preluate întocmai prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009-2010,însă ulterior,părțile au încheiat Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 la nivel de unitate,prin care prevederile contractuale referitoare la salariul suplimentar, ajutoarele acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. și pentru Ziua Ceferiștilor nu se aplică în anul 2009 și 2010, urmând a se aplica începând cu 01.01.2011.

Într-adevăr,potrivit art.247 din Legea nr.53/2003, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior se aplică numai în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă.

Or, în speță, pentru perioada în litigiu,sunt aplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, cu privire la care se reține că, prin Actul adițional înregistrat la ANPPS sub nr. 1718/22.04.2010 părțile semnatare au convenit ca pentru anii 2009 și 2010 să nu se acorde ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Ziua Feroviarului,precum și neacordarea pentru anul 2010 a salariului suplimentar prevăzut în Contractul colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA.

Însă,potrivit dispozițiilor art.24 alin 3 din Legea nr.130/1996,contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării, astfel încât, la data înregistrării actului adițional nr.1718/22.04.2010 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ziua aniversară reprezentată de P. 2010 se petrecuse, astfel încât, clauza contractuală nu poate să retroactiveze, recurenții fiind îndreptățiți așadar la primirea acestei sume.

Astfel, fără a nega dreptul părților semnatare ale Contractului colectiv de muncă de a conveni suspendarea aplicării acestuia ori modificarea clauzelor contractului pe parcursul executării lui, nu se poate aprecia că, în speță, cele convenite de părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă ar putea produce efecte în ceea ce privește dreptul la acordarea ajutorului material pentru sărbătoarea de Paști 2010, drept născut anterior încheierii actului adițional nr.1718/22.04.2010.

Producând efecte de la data înregistrării,recurenții nu mai pot beneficia însă de acordarea salariului suplimentar, prima pentru Ziua Ceferistului și a primei de C. pentru anul 2010, ca efect al suspendării acestor drepturi prin actul adițional nr.1718/22.04.2010 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Este adevărat că la nivel de grup de unități clauzele Contractului Colectiv de muncă erau mai favorabile,având prioritate de aplicare,însă,pentru perioada în litigiu,exista un Contract colectiv de muncă la nivel de unitate,acesta fiind cel aplicabil recurenților, deoarece Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior se aplică în măsura în care nu există contracte colective de muncă la nivel inferior.

De asemenea,este cert că un CCM încheiat la nivel superior, are forță juridică superioară față de un CCM încheiat la nivel inferior, însă potrivit dispozițiilor art.8 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, în vigoare la data nașterii drepturilor solicitate, singura situație în care se pot înlocui anumite clauze nefavorabile este cea în care instanța constată nulitatea unor clauze din contractul colectiv de muncă, la cererea părții interesate, conform art.8 și art.24 din Legea nr.130/1996, situație care, însă, nu se regăsește în speță.

Clauzele contractului colectiv de muncă, negociate de partenerii sociali, sunt obligatorii potrivit dispozițiilor Legii nr.130/1996, în vigoare la momentul pentru care se pretinde acordarea drepturilor ce fac obiectul acțiunii.

În măsura în care vreuna sau mai multe din clauzele contractului colectiv de muncă ar încălca legea, se poate invoca nulitatea lor.

În speță, însă recurenții nu au făcut dovada atacării Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, pentru anii 2009-2010. În această situație, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, convenite de partenerii sociali, până la desființarea lor, sunt opozabile salariaților.

Judecător,

C. G. C.

← Despăgubire. Decizia nr. 1856/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Obligaţie de a face. Decizia nr. 467/2015. Curtea de Apel... →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 1108/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 1108/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI