Despăgubire. Decizia nr. 1856/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1856/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 38486/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 166/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1856
Ședința publică din data de 21.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant PAȘTIN Ș. A. împotriva sentinței civile nr._ din data de 07.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ȘI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAȚII, cauza având ca obiect „acțiune în pretenții”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 21.05.2015 și a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr._ din data de 07.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a admis excepția prescripției și în consecință, s-a respins ca prescrisă acțiunea prin care reclamantul PAȘTIN Ș. A. a solicitat obligarea pârâtei A. NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ȘI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAȚII (ANCOM) la plata primei de sfârșit de carieră profesională, în cuantum de 12 salarii de bază, dar nu mai puțin de 12 salarii medii de bază pe unitate, conform art. 90 (2) din CCM încheiat la nivelul ANCOM, respectiv suma de_ lei; dobânda legală aferentă începând cu 06.03.2013 și până la data plății efective.
Totodată, în baza art. 187 Cod Procedură Civilă, reclamantul a fost obligat la plata unei amenzi judiciare în cuantum de 1000 lei.
Reclamantul a declarat apel, criticând sentința suscitată sub următoarele aspecte, în esență:
Instanța de fond a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune bazându-se pe următorul raționament:
„La data încetării raporturilor de muncă salarizarea personalului ANCOM era reglementată de Legea nr.284/2010 astfel că drepturile bănești cuvenite acestora nu mai erau stabilite conform CCM și CIM ci conform legii.
La data intrării în vigoare a Legii nr.299/2013 - 21 noiembrie 2013 între părți nu mai exista nici o relație contractuală și prin urmare această lege nu poate fi invocată ca temei al pretențiilor reclamantului.
Prin reglementarea salarizării personalului ANCOM conform legii unice a salarizării nu s-a suspendat aplicarea clauzelor din CCM cu privire la drepturile bănești ci s-a abrogat implicit acordarea acestora."
Cu alte cuvinte, instanța de fond a respins argumentele conform cărora dreptul pe care îl solicită (prima de sfârșit de carieră profesională) nu a fost înlăturat sau stins prin modificările legislative apărute, ci doar s-a dispus amânarea începutului exercițiului său și deci nu s-ar aplica dispozițiile art. 2524 alin. 2 din Codul civil, care vizează ipoteza dreptului subiectiv afectat de un termen suspensiv.
Raționamentul conform căruia „la data intrării în vigoare a Legii nr.299/2013 - 21 noiembrie 2013 între părți nu mai exista nici o relație contractuală și prin urmare această lege nu poate fi invocată ca temei al pretențiilor reclamantului" este greșit.
Este adevărat că la data 21.11.2013 - când a intrat în vigoare Legea nr.299/2013 - între părți „nu mai exista nici o relație contractuală", în sensul că prin pensionare a încetat contractul individual de muncă, dar acest fapt nu este un impediment pentru a solicita acordarea dreptului conferit de 90 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă.
Dacă s-ar achiesa la acest „raționament" eliptic al instanței ar însemna că un pensionar nu ar putea pretinde drepturi rezultate din raporturile de muncă avute pe motiv că la data introducerii cererii de chemare în judecată au încetat relațiile contractuale prin pensionare; ori este evident că drepturile pretinse în instanță sunt examinate nu în raport cu data solicitării acestora, ci cu data nașterii lor care, de cele mai multe ori, este anterioară ieșirii la pensie.
Mai arată instanța de fond că „prin reglementarea salarizării personalului ANCOM conform legii unice a salarizării nu s-a suspendat aplicarea clauzelor din CCM cu privire la drepturile bănești, ci s-a abrogat implicit acordarea acestora."
Se observă că instanța a făcut doar o simplă afirmație pe care nu a motivat-o în nici un fel. Chiar și așa, susținerea este eronată.
Așa cum s-a arătat pe larg cu ocazia dezbaterilor, în fapt, prin acte normative succesive, legiuitorul nu a suprimat dreptul conferit de art.90 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă, ci doar a suspendat temporar acordarea lui în anul 2012, iar mai apoi în anul 2013.
Prin „legea unică a salarizării" nu s-a abrogat implicit „acordarea" drepturilor prevăzute de CCM, așa cum susține instanța, deoarece:
- printr-o lege sunt „abrogate", expres sau tacit, dispoziții dintr-o altă lege anterioară ceea ce nu este cazul aici;
- printr-o lege nu se pot „abroga" drepturi prevăzute într-un contract colectiv de muncă; modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă se poate face doar de către părți în condițiile legilor speciale care reglementează această materie (Legea nr.130/1996 și, ulterior Legea nr.62/2011).
Instanța nu poate explica de ce drepturile bănești stabilite de art. 90 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă, înregistrat la D.M.P.S. București sub nr.3247/16.07.2009, au fost acordate persoanelor care au ieșit la pensie ulterior datei de 21.11.2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 299/2013 deși, potrivit acesteia, „conform legii unice a salarizării nu s-a suspendat aplicarea clauzelor din CCM cu privire la drepturile bănești ci s-a abrogat implicit acordarea acestora."
Astfel, cu titlu de exemplu, foștii săi colegi S. A. (Direcția regională București a ANCOM), G. M. (din aparatul central al ANCOM), T. V. (din aparatul central al ANCOM), C. A. (Direcția regională Cluj a ANCOM) și A. Ș. (Direcția regională Cluj a ANCOM) au ieșit la pensie după data de 21.11.2013 și au beneficiat de prima de sfârșit de carieră profesională stabilită de art. 90 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă, înregistrat la D.M.P.S. București sub nr.3247/16.07.2009.
Prin sentința atacată, instanța de fond a aplicat și o amendă judiciară de 1000 lei motivând astfel:
„Întrucât dispozițiile legale aplicabile în cazul de față sunt clare și nu lasă loc de interpretare, drepturile reclamantului nu au fost încălcate, cum simpla nemulțumire a acestuia cu privire la măsurile luate de guvernul B. nu poate fi temei al admiterii acțiunii și cum pentru soluționarea nemulțumirii exprimată prin acțiunea în justiție statul a alocat fonduri materiale și financiare care în speță au fost pierdute în loc să fie folosite pentru rezolvarea unei probleme reale, instanța apreciază că cererea este formulată cu rea credință, motiv pentru care va aplica reclamantului amenda judiciară prevăzută de art.187 C.proc. Civ., în cuantum de 1000 lei."
Instanța nu a respectat procedura prevăzută de art.190 din codul de procedură civilă în sensul că amenda nu a fost stabilită prin încheiere executorie ci direct prin sentință.
Faptul că în opinia instanței „dispozițiile legale aplicabile în cazul de față sunt clare și nu lasă loc de interpretare " nu poate constitui în sine un motiv pentru sancționarea reclamantului care se adresează instanței de judecată! Poate că aceste dispoziții sunt „clare" pentru un profesionist al dreptului cum este judecătorul, dar pentru un preopinent nu.
Faptul că dispozițiile legale „nu lasă loc de interpretare " este contrazis de apărările pe respingerea excepției prescripției. Textele de lege pot fi „interpretate" și în alt fel și, deci, nu sunt imuabile așa cum le consideră instanța. Din păcate, instanța de fond nu a examinat în nici un fel aceste apărări, nici măcar în sensul de a motiva respingerea lor
Activitatea jurisdicțională a judecătorului presupune în esență o activitate de „interpretare" a legii; chiar și atunci când instanța de fond a arătat ritos că „dispozițiile legale aplicabile în cazul de față sunt clare", în fond a „interpretat" legea. Din acesta perspectivă, pentru a stabili că textul este „clar" legea este „interpretabilă", iar pentru acest motiv nu trebuie sancționat reclamantul care a „îndrăznit" să se adreseze justiției.
Mai arată instanța că „drepturile reclamantului nu au fost încălcate". Reclamantul este privat de drepturile bănești conferite de art. 90 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă. Pe acest aspect, orice comentariu este de prisos
„Argumentul" instanței potrivit căruia „simpla nemulțumire a acestuia cu privire la măsurile luate de guvernul B. nu poate fi temei al admiterii acțiunii și cum pentru soluționarea nemulțumirii exprimată prin acțiunea în justiție statul a alocat fonduri materiale și financiare are în speță au fost pierdute în loc să fie folosite pentru rezolvarea unei probleme reale " nu este de natură juridică.
Statul nu a alocat în mod special „fonduri materiale și financiare" pentru acțiunea reclamantului ci, prin legea bugetului de stat, a alocat fonduri pentru serviciul public al justiției. Mergând pe „logica" instanței, aceste „fonduri" nu ar trebui cheltuite în justiție pentru a stabili dacă un reclamant are sau nu dreptate, în condițiile în care, instanța apreciază că dispozițiile legale sunt „clare", ci ar trebui folosite „pentru rezolvarea unei probleme reale"
Trecând peste faptul că instanța nu arată care este, în opinia sa, acea „problemă reală", observăm cu stupoare că această abordare este tipic proletară. Este adevărat că membrii completului de judecată, în calitate de cetățeni, pot avea simpatii politice și concepții despre viață proprii, chiar și de sorginte socialistă, dar acestea nu trebuie să interfereze cu actul de justiție pe care sunt chemați să-l facă.
Rolul justiției este și acela de a contribui la respectarea drepturilor cetățenești prin dreapta judecată inclusiv în cadrul conflictelor de muncă. În Statul de D. ce se dorește a fi respectat, drepturile omului reprezintă drepturile ființei umane de a primi o judecată dreaptă și a nu fi amendat atunci când își revendică drepturile sale naturale ca drepturi inalienabile și imprescriptibile.
Pe fondul cauzei
Instanța de fond nu a făcut nici o referire la argumentele privind respingerea excepției prescripției, dar care au vizat deopotrivă și fondul cauzei.
La 16.07.2009 la nivelul ANCOM a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la D.M.P.S. București sub nr.3247/16.07.2009.
Potrivit art.2 alin.1, Contractul Colectiv de Muncă „se încheie până la data de 31 decembrie 2014, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părților, în aceleași condiții sau în altele care vor fi negociate."
La 05.11.2009, Contractul Colectiv de Muncă a fost modificat prin Actul adițional nr.1 din 05.11.2009 înregistrat la D.M.P.S. București sub nr.4846/06.11.2009.
Articolul 90 alin.2 din Contract Colectiv de Muncă, așa cum a fost modificat prin Actul adițional nr.1, dispune următoarele:
„Salariații cu o vechime de cel puțin un an în unitate, care se pensionează anticipat, la împlinirea vârstei de pensionare sau pe caz de boala fără a fi supuși revizuirii medicale periodice (în cazul primei întocmiri a dosarului) primesc o primă de sfârșit de carieră profesională în valoare de 12 salarii de bază, dar nu mai puțin de 12 salarii medii de bază pe unitate”.
Potrivit legislației în vigoare, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. Astfel, art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, în vigoare la data încheierii Contractului Colectiv de Muncă, cât și art.148 alin.1 din Legea nr.62/2011 privind dialogul social, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată dispun expresis verbis: „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți."
Potrivit art.9 din art.II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.80/2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.283/2011: „în anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă."
După cum se observă, datorită insuficienței fondurilor bugetare, legiuitorul a dispus doar suspendarea cu caracter temporar - anul 2012-a acordării acestor drepturi.
Potrivit art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.84/2012, „prevederile art.7 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012, și ale art.1 alin.4 și 5, art.2, 3, art.4 alin.1 și 2, art.6, 7, 9, 11, art.12 alin.2 și art.13 ale art.II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
După cum se observă, prin acest act normativ, s-a dispus o prorogare a suspendării acordării acestor drepturi și pentru anul 2013.
Argumente în plus din care rezultă că dreptul conferit de art.90 alin.2 din Contract Colectiv de Muncă s-a menținut și nu a fost înlăturat de legislație, ci doar s-a suspendat executarea lui rezultă și din interpretarea per a contrario a art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.84/2012:
„pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii (cum este și cazul ANCOM s.n.), aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și din cele aflate în coordonarea prim-ministrului și cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă își încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgentă, salariile se stabilesc potrivit anexei nr.VIII la Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, utilizându-se coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în această anexă și valoarea de referință prevăzută la art.10 alin.4 din Legea-cadru nr.284/2010, cu modificările ulterioare."
Prevederi similare regăsim și în alte acte normative relevante în materia salarizării:
- art.2 alin.2 din Ordonanță de urgență a Guvernului nr.19/2012: „pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integrat din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și din cele aflate în coordonarea primului-ministru și cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de munca își încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență, salariile se stabilesc potrivit anexei nr.VIII la Legea-cadru nr.284/2010, cu modificările ulterioare."
- art.4 alin.3 din art.II din Ordonanță de urgență a Guvernului nr.80/2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.283/2011: „prin excepție de la prevederile alin.2, pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și din cele aflate în coordonarea primului-ministru și cele aflate sub controlul Parlamentului, ale căror contracte colective de munca își încetează valabilitatea în anul 2012, salariile se stabilesc potrivit anexei nr.VIII la Legea-cadru nr.284/2010, cu modificările ulterioare, fără a depăși nivelul din luna decembrie 2017".
- art.37 alin.2 și 3 din Legea nr.284/2010:
„2) Salarizarea personalului autorităților și instituțiilor publice care și-au schimbat regimul de finanțare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, cu modificările și completările ulterioare, din instituții finanțate integral din venituri proprii în instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.
3) După expirarea perioadei de valabilitate a contractelor colective de muncă legal încheiate, salarizarea personalului prevăzut la alin.(2) se realizează în funcție de modul de organizare și finanțare al autorităților și instituțiilor publice vizate, potrivit prevederilor prezentei legi.”
După cum se observă, legiuitorul a înțeles - așa cum era firesc - să nu afecteze în nici un fel contractele colective de muncă în vigoare și, pe cale de consecință, nici drepturile salariale rezultate din acestea, încheiate la nivelul instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii: trecerea la un sistem unic de salarizare pentru personalul acestor instituții urmând să se facă după expirarea acestor contracte. O astfel de poziție a legiuitorului este în deplin acord cu respectarea principiului obligativității contractelor colective de muncă prevăzut de art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996 și, ulterior, de art.148 alin.1 din Legea nr.62/2011.
Potrivit art.1 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.22/2009, A. Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații este autoritate publică autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii.
Prin Legea nr. 299/2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.53/2013 pentru completarea art.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, art.18 alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.22/2009 a fost modificat astfel:
„4) Salarizarea personalului ANCOM și celelalte drepturi de personal se stabilesc exclusiv în condițiile Legii nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă la nivelul ANCOM și al contractului individual de muncă, în limitele bugetului de venituri și cheltuieli, prevederile actelor normative cu caracter general care vizează stabilirea drepturilor salariale colective sau individuale din sectorul bugetar nefiind aplicabile. Contractul colectiv de muncă se încheie cel mai târziu la data expirării contractului colectiv de muncă în vigoare."
Așadar de la ..11.2013 - a Legii nr.299/2013 a încetat suspendarea acordării dreptului la prima de sfârșit de carieră, prevăzut de art. 90 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă, care fusese dispusă succesiv prin art.9 din art. II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.80/2010 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.84/2012.
Tot de la data intrării în vigoare a Legii nr.299/_13 - începe să curgă și termenul de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune de 6 luni prevăzut de art.286 alin.1 lit.e din Codul muncii; cererea de chemare în judecată a fost depusă în termen.
Pârâta aplică Legea nr.299/2013 în mod discriminatoriu: persoanele pensionate ulterior datei de 21.11.2013 beneficiază de prima de sfârșit de carieră, prevăzut de art.90 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă, iar reclamantului care a ieșit la pensie anterior, i se refuză acordarea acestui drept, deși contractul colectiv de muncă a produs efecte în tot acest timp.
Prin întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 480 alin. 3 Cod Procedură Civilă, Curtea va admite apelul, va anula sentința atacată și evocând fondul cauzei, va respinge acțiunea ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În mod eronat Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, respingând ca prescrise pretențiile ce i-au fost deduse judecății, pretenții având ca obiect plata primei de sfârșit de carieră profesională conform art. 90 (2) din CCM la nivelul ANCOM (intimata-pârâtă).
Așa cum rezultă din probele administrate în cauză pe parcursul judecății în fond (înscrisuri), este incontestabil faptul că între părțile în proces au existat raporturi juridice de muncă până la data de 05.03.2013, când apelantul-reclamant a îndeplinit cerințele pentru pensionare, iar contractul său individual de muncă a încetat conform art. 56 alin. 1 lit. c din Codul Muncii.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă valabil la nivelul intimatei-pârâte, „salariații cu o vechime de cel puțin un an în unitate, care se pensionează anticipat, la împlinirea vârstei de pensionare sau pe caz de boala fără a fi supuși revizuirii medicale periodice (în cazul primei întocmiri a dosarului) primesc o primă de sfârșit de carieră profesională în valoare de 12 salarii de bază, dar nu mai puțin de 12 salarii medii de bază pe unitate”.
Apelantul-reclamant se află într-o asemenea ipoteză, deci este în drept să pretindă prima de sfârșit de carieră profesională. Corelativ, există obligația intimatei-pârâte de a plăti această primă, întrucât potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, angajatorul are obligația „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.
Fiind vorba despre un drept stabilit printr-o clauză CCM, termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, respectiv 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În mod evident, dreptul la acțiune al apelantului-reclamant cât privește prima în discuție s-a născut în ziua încetării raporturilor sale de muncă, deci la data de 05.03.2013.
Autorul acțiunii a solicitat achitarea primei de sfârșit de carieră profesională, formulând în acest sens cererea înregistrată la ANCOM sub nr. SC –_ din 24.05.2013 (a se vedea filele 64-65 dosar fond).
La data de 10.06.2013, intimata-pârâtă i-a comunicat că nu poate da curs solicitării (filele 66-68 dosar fond).
Cererea de chemare în judecată a fost promovată la data de 03.12.2013 (a se vedea fila 1 dosar fond).
Prima instanță a considerat că în condițiile în care dreptul la acțiune s-a născut la data de 05.03.2013, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 03.12.2013, a fost depășit termenul de prescripție extinctivă de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii.
Această soluție este greșită, întrucât Tribunalul nu a ținut seama de mai multe aspecte ce vor fi expuse mai jos.
Astfel, prin dispozițiile pct. 9 din art. II al OUG nr. 80/2010 s-a statuat că „în anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă”.
Conform art. 2 din OUG nr. 84/2012:
„Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestor norme juridice reiese că în cursul anilor 2012 și 2013, nu pot fi acordate „ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă”, deci nici dreptul prevăzut de art. 90 alin. 2 din CCM valabil la nivelul ANCOM. Această concluzie este acceptată de ambele părți în proces.
D. fiind modul de redactare al normelor amintite, este evident că prin intermediul lor a fost stabilit un termen suspensiv privind plata drepturilor patrimoniale la care fac referire. Altfel spus, prevederile în discuție au avut ca efect nu stingerea (încetarea), ci suspendarea acordării drepturilor patrimoniale pe care le enumeră, fiind afectată exercitarea acestor drepturi (amânându-se plata lor).
Se impune a preciza și faptul că obligația ce revine angajatorului conform art. 90 alin. 2 din CCM valabil la nivelul ANCOM este o obligație de „a da”, adică de a plăti o anumită sumă de bani.
Or, în conformitate cu prevederile art. 2524 alin. 2 cod civil din materia executării obligațiilor de „a da” și „a face”, „în cazul în care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la împlinirea termenului…”.
Aceste dispoziții legale sunt incidente în speța de față întrucât potrivit art. 278 alin. 1 din Codul Muncii „dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
Acest ultim text legal relevă rolul de drept comun al ramurii dreptului civil în raport cu cea a dreptului muncii, rol în virtutea căruia dispozițiile din legislația civilă se aplică ori de câte ori normele de dreptul muncii nu sunt îndestulătoare, deci inclusiv în ceea ce privește materia prescripției extinctive.
Ca atare, în completarea dispozițiilor art. 268 din Codul Muncii se aplică inclusiv prevederile art. 2524 alin. 2 Cod Civil din materia executării obligațiilor de „a da” și „a face”.
Aceasta înseamnă că exercitarea dreptului prevăzut de art. 90 alin. 2 din CCM valabil la nivelul ANCOM a fost suspendată în intervalul 2012-2013, astfel încât nu se poate vorbi despre intervenția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în cazul apelantului-reclamant, căci în lumina dispozițiilor art. 2524 alin. 2 Cod Civil, câtă vreme dreptul având ca obiect prima de sfârșit de carieră profesională nu a putut fi exercitat, fiind suspendat, este rezonabil și logic din punct de vedere juridic să se considere că nici termenul prescripției extinctive nu a început să curgă.
În raport de toate cele ce preced, este evident că admițând excepția prescripției extinctive și respingând acțiunea ca prescrisă, prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, ceea ce face necesară admiterea apelului în baza art. 480 alin. 3 Cod Procedură Civilă și anularea sentinței atacate, urmând a se reține cauza spre judecată în vederea evocării fondului.
Se impune o mențiune și cât privește măsura obligării apelantului-reclamant la plata unei amenzi judiciare în cuantum de 1000 lei conform art. 187 Cod Procedură Civilă.
Această dispoziție din sentința atacată este nelegală.
Potrivit art. 190 Cod Procedură Civilă, o asemenea amendă poate fi aplicată doar prin încheiere executorie, iar nu printr-o hotărâre de desesizare, precum cea apelată. Aceasta pentru că singura cale de atac prevăzută de lege împotriva încheierii la care face referire art. 190 Cod Procedură Civilă, este cererea de reexaminare prevăzută de art. 191 din același cod.
Aplicând o amendă judiciară prin sentința atacată, prima instanță a încălcat flagrant dispozițiile legale precitate și mai mult, a adus atingere unui principiu fundamental al procesului civil, cel al respectării dreptului la apărare (art. 13 Cod Procedură Civilă), punându-l pe apelantul-reclamant în imposibilitate de a folosi calea legală de atac prevăzută de art. 191 Cod Procedură Civilă.
Revenind la fondul cauzei, Curtea reține că apelantul-reclamant se află în ipoteza prevăzută de art. 90 alin. 2 din CCM valabil la nivelul ANCOM cu privire la dreptul la prima de sfârșit de carieră profesională.
Însă, prin dispoziții legale ce trebuie să-și producă efectele juridice în vederea cărora au fost adoptate (pct. 9 din art. II al OUG nr. 80/2010 și art. 2 din OUG nr. 84/2012) s-a prevăzut că în anii 2012 și 2013, „nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă”.
Apelantul-reclamant a formulat cererea de plată a primei de sfârșit de carieră profesională în cursul anului 2013 și tot în același an a promovat și cererea de chemare în judecată.
Or, în contextul în care respectivul drept patrimonial nu poate fi acordat în cursul anului 2013, pretențiile deduse judecății apar ca neîntemeiate. Ipoteza contrară (admiterea lor) ar însemna nerespectarea interdicției legale stabilite prin normele art. 2 din OUG nr. 84/2012 coroborate cu cele ale pct. 9 din art. II al OUG nr. 80/2010).
Sub acest aspect, apare ca fiind nerelevantă . dispozițiilor Legii nr. 299/2013, căci acest act normativ nu a dispus în mod expres (explicit) ridicarea interdicției de acordare în 2013 a „ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă”.
Pct. 2 din articolul unic al acestei legi prevede doar că „salarizarea personalului ANCOM și celelalte drepturi de personal se stabilesc exclusiv în condițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă la nivelul ANCOM și al contractului individual de muncă, în limitele bugetului de venituri și cheltuieli, prevederile actelor normative cu caracter general care vizează stabilirea drepturilor salariale colective sau individuale din sectorul bugetar nefiind aplicabile. Contractul colectiv de muncă se încheie cel mai târziu la data expirării contractului colectiv de muncă în vigoare”.
Însă, dreptul la plata primei de sfârșit de carieră profesională nu este un drept salarial sau de personal, ci unul cu caracter patrimonial ce izvorăște dintr-o clauză a unui CCM. Acesta este și motivul pentru care în cazul său sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, iar nu cele de la lit. c. a aceleiași norme juridice.
Un drept salarial este acela care corespunde definiției prevăzute de art. 159 din Codul Muncii, text în conformitate cu care „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”.
De asemenea, art. 160 din același cod statuează:
„Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”.
Or, prima de sfârșit de carieră profesională nu este prevăzută în contractul individual de muncă și nu reprezintă o contraprestație a muncii; totodată, nu poate fi asimilată vreunuia dintre elementele componente ale salariului enumerate de art. 160 din Codul Muncii.
Cele ce preced demonstrează netemeinicia primului capăt de cerere al acțiunii, cel ce are caracter principal și vizează acordarea primei prevăzute de art. 90 alin. 2 din CCM valabil la nivelul ANCOM.
Cât privește capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale aferente, acesta are caracter accesoriu și va fi privit tot ca neîntemeiat, întrucât „accesoriul urmează soarta principalului”.
Mai este necesară o precizare cât privește susținerile apelantului potrivit cărora foști colegi ai săi de serviciu au beneficiat de acordarea primei de sfârșit de carieră profesională după . Legii nr. 299/2013. În măsura în care s-au făcut asemenea plăți în cursul anului 2013 (ipoteza în care se află apelantul), acestea sunt nelegale, angajatorul putând solicita restituirea lor. Însă, acesta nu poate fi un motiv valabil și suficient pentru a admite pretențiile deduse judecății, deoarece ar însemna încălcarea interdicției ce rezultă din coroborarea art. 2 din OUG nr. 84/2012 cu pct. 9 din art. II al OUG nr. 80/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant PAȘTIN Ș. A., domiciliat în București, ..126-128, ., sector 2, CNP_, împotriva sentinței civile nr._ din data de 07.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ȘI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAȚII, cu sediul în București, .. 2, sector 3.
Anulează în tot sentința atacată.
Evocând fondul cauzei, respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. L. U. L. C. Dobraniște
GREFIER
F. V.
Red.: C.D.
Dact.: A.C./4 ex.
29.05.2015
Jud. fond: M. S. V. C.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 770/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1108/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
