Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 514/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 514/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 279/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 418/2015)
DECIZIE Nr. 514/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Judecător L. U.
Judecător A. D. Ș.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul M. K., împotriva deciziei civile nr. 5044/27.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2011 în contradictoriu cu intimații . și D. E. M..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă revizuentul, prin apărător ales, cu delegație la fila 17 dosar revizuire, lipsind intimații.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, intimatul D. E. M. a formulat concluzii scrise, înregistrate de serviciul registratură al instanței la data de 06.02.2015, precum și că la dosar s-a transmis dovada cheltuielilor de judecată achitate de revizuent, după care:
Revizuentul, prin apărător ales, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care solicită a se pune în vedere intimatei . să depună la dosarul cauzei certificatul constatator eliberat de ORC, în integralitate, precizând că din cel depus la dosar în mod deliberat nu s-a depus și fila 6, ceea ce, în opinia sa este un fals. Arată că fila 6 se referă la situația mandatului administratorului în cursul anului 2008. În susținerea acestei solicitări se depune la dosar un certificat constatator emis în anul 2008, care atestă o altă situație, respectiv M. K. și E. M. nu mai erau administratori din aprilie 2008. Se arată că instanța a reținut în mod greșit faptul că, potrivit certificatului constatator, în decembrie 2008, M. K. era încă administrator al societății. Mai mult, mai exista și un al treilea administrator, aceasta nerezultând din certificatul constatator falsificat și depus de către intimata societate, acesta regăsindu-se la filele 19-20 dosar fond.
Curtea, după deliberare, respinge proba cu înscrisuri solicitată de revizuent, constatând că certificatul constatator în discuție se află depus la dosarul de recurs, în aceeași formă.
Revizuentul, prin apărător ales, arată că acesta a fost depus la dosar împreună cu concluziile scrise, fără a fi încuviințat ca probă, astfel încât nu a fost avut în vedere de instanța de recurs la pronunțarea soluției.
Curtea, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac și acordă cuvântul revizuentului asupra acestei chestiuni.
Revizuentul, având cuvântul, arată că certificatul constatator, așa cum reiese și din încheierea de ședință, nu a fost încuviințat ca probă, nefiind luat în considerare de către instanța de recurs. Mai arată că la acel termen de judecată a existat și o problemă cu împuternicirea avocațială, sens în care nu a avut posibilitatea de pune concluzii în dosar.
Curtea ia act de precizările revizuentului și în raport de prevederile art. 150 Cod procedură civilă reține caza în pronunțare asupra admisibilității prezentei căi de atac.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de revizuire cu care a fost învestită, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.5044 din data de 27.10.2014, pronunțată în dosarul nr._/3/2011 (4368/2014), Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă . împotriva sentinței civile nr.1173 din data de 05.02.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. E. M. și M. K., a casat sentința atacată și, în consecință, a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a constatat că Tribunalul a aplicat greșit dispozițiile legale privind prescripția extinctivă.
Astfel, pentru a se verifica dacă în speță este incidentă prescripția extinctivă, a fost necesar să se stabilească natura juridică a acțiunilor formulate de recurenta din prezenta cauză împotriva intimaților și, ulterior, să se identifice momentul de început al termenului de prescripție extinctivă, întrucât actul normativ care reglementează termenul de prescripție aplicabil este cel în vigoare la data la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă.
În ceea ce privește acțiunea formulată împotriva intimatului M. Kukuc, aceasta este întemeiată pe dispozițiile art. 272 din Codul muncii (actualul articol 256 din Codul muncii), conform căruia salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Obligația de restituire se naște indiferent de vinovăția salariatului, prin urmare nu reprezintă o formă a răspunderii patrimoniale, ci este întemeiată pe plata lucrului nedatorat.
Acțiunea formulată împotriva pârâtului D. E. M. este întemeiată pe prevederile art. 270 din Codul muncii (actualul art. 254 din Codul muncii), conform căruia salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca sa. În speță, este vorba de răspunderea contractuală a celui vinovat de efectuarea unei plăți nedatorate. Răspunderea acestuia este subsidiară, astfel încât va suporta acoperirea prejudiciului numai în măsura în care acesta nu poate fi recuperat de la salariatul beneficiar.
Legea care guvernează prescripția extinctivă este cea în vigoare la data la care a început să curgă termenul de prescripție. Această regulă este consacrată de prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care completează legislația muncii în materie de prescripție extinctivă. Potrivit articolului menționat, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
În consecință, având în vedere că termenul de prescripție a început să curgă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 62/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 322/10.05.2011), acest act normativ nu este aplicabil în speță în ceea ce privește prescripția extinctivă.
La data la care s-a efectuat plata nedatorată, precum și la data la care angajatorul a luat cunoștință de caracterul nedatorat al plății și de fapta pârâtului D. E. M., de a efectua plățile către pârâtul M. K., erau în vigoare următoarele dispoziții legale care reglementau prescripția extinctivă în dreptul muncii:
Art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate, după cum urmează: d) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute de salariați în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Dispozițiile art.73 lit. b) menționate, nu sunt aplicabile în speță, având în vedere că termenul de 3 ani calculat de la data producerii pagubei este prevăzut pentru acțiunile formulate de salariați, iar în speță acțiunea a fost formulată de angajator. Nu se poate considera, prin analogie, că acest termen de prescripție este prevăzut și pentru acțiunile în justiție ale angajatorului, având în vedere caracterul imperativ și de strictă interpretare (în perioada de referință) al normelor care reglementau prescripția extinctivă. Astfel, având în vedere consecințele, efectele prescripției extinctive, respectiv stingerea dreptului material la acțiune, nu se poate institui, pe cale de interpretare, termenul, respectiv data de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă pentru angajator.
Potrivit art. 268 din Codul muncii, „(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; (2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.”
În consecință, întrucât legislația specifică dreptului muncii prevedea ca moment de început al curgerii termenului de prescripție data nașterii dreptului la acțiune, pentru identificarea datei nașterii dreptului la acțiune se aplică dreptul comun în materie de prescripție extinctivă, în vigoare în perioada 2007-ianuarie 2009, respectiv Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei.
Această regulă se aplică atât în cazul răspunderii civile delictuale, cât și în cazul răspunderii contractuale. Regula privind începutul prescripției extinctive se aplică corespunzător și acțiunii izvorâte din îmbogățirea fără justă cauză căreia îi este asimilată și acțiunea întemeiată pe plata nedatorată.
Termenul de prescripție în privința acțiunii bazate pe plata nedatorată începe să curgă de la o dată ulterioară efectuării plății, respectiv de la momentul în care se ia ori trebuie să se ia cunoștință de caracterul nedatorat al plății.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt din speță, s-a constatat că termenul de prescripție este comun pentru acțiunile formulate împotriva fiecărui pârât și a început să curgă din momentul în care recurentul din prezenta cauză a luat cunoștință de faptul că, deși nu s-a prezentat la locul de muncă, intimatului M. K. i s-au plătit drepturile salariale, precum și de identitatea persoanei care a efectuat plățile – intimatul D. E. M..
Prin decizia civilă nr. 5618/R/14.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel București s-a reținut că între S.C. C. ROMÂNIA S.R.L. și dl. M. K. s-a încheiat contractul individual de muncă pe perioadă determinată, înregistrat la ITM București sub nr. 6787/08.11.2001, prin care reclamantul a fost încadrat în societate pe funcția de Director General. Încheiat inițial pe perioadă determinată, acesta a devenit contract de muncă pe perioadă nedeterminată prin efectul actului adițional nr. 8 înregistrat la ITM București în data de 29.11.2007.
Până la data de 01.12.2008 recurentul M. K. a cumulat funcția de Director General al societății cu cea de administrator al aceleiași societăți, fiind înregistrat la registrul comerțului ca reprezentant legal al societății.
La aceeași dată, 01.12.2008, asociatul unic al societății a adoptat decizia de revocare din funcția de administrator a dl. M. K..
La aceeași dată, 01.12.2008, a fost numit administrator dl. Varabiescu R. C. (fila 355 dosar Tribunalul București).
În consecință, ținând cont de funcțiile deținute de intimatul M. K. (director general și administrator), Curtea a constatat că recurenta trebuia să ia cunoștință și a luat cunoștință de caracterul nedatorat al plății drepturilor salariale, efectuate prin ordine de plată semnate de intimat, respectiv de faptul că plățile au fost efectuate cu acordul intimatului D. E. M. (director financiar), cel mai devreme la data numirii noului administrator, 01.12.2008.
Termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 01.12.2011, însă cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalul București anterior, la data de 30.11.2011.
În concluzie, s-a reținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost greșit soluționată, iar sentința civilă recurată a fost pronunțată fără a fi cercetat fondul, caz de casare cu trimitere, conform art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire M. K., întemeiată în drept pe dispozițiile art.322 alin.1 pct.4 și 5, din Codul de procedură civilă.
În motivarea cererii, revizuentul susține că decizia instanței de recurs a fost pronunțată în temeiul unui înscris fals (art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă), solicitând a se declara caracterul fals al acestuia pe cale incidentală, cu prilejul soluționării prezenței cereri. De asemenea, solicită a se constata că, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința intimatei (art. 322 pct. 5 Cod procedura civilă).
Prin decizia nr. 5004/2014, instanța de recurs a admis în mod greșit recursul declarat de intimata-recurentă S.C. C. ROMÂNIA SRL împotriva sentinței civile nr.1173/05.04.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și a casat cu trimitere sentința recurată, reținând că recurenta trebuia să ia cunoștința și a luat cunoștință de caracterul nedatorat al plații drepturilor salariale, efectuate prin ordine de plată semnate de intimat cel mai devreme la data numirii noului administrator, 01.12.2008.
În mod greșit instanța de recurs a concluzionat în sensul celor de mai sus, în temeiul Certificatului nr._/17.11.2011 eliberat de Oficiul Național al Registrului, din cuprinsul căruia lipsea - în mod deliberat se susține - fila nr.6 referitoare la administratorii societății existenți în cursul anului 2008 (și la durata mandatului acestora), înscris prezentat ca probă de către intimata-recurentă ..
În măsura în care instanța de recurs ar fi avut acces la certificatul constatator real și nu la cel falsificat de către intimata-recurentă, ar fi observat faptul că încă din cursul lunii aprilie 2008, mai exact de la data de 12 aprilie 2008, atât revizuentul-recurent, cât și intimatul-pârât E. M. D., nu mai aveau dreptul de a reprezenta în mod legal societatea, având mandatul de administrator expirat - așa cum rezultă din evidentele registrului comerțului.
Mai mult decât atât, din același certificat constatator falsificat de către intimata-recurenta ., s-ar fi putut observa că în perioada cuprinsă între 12 aprilie 2008 (data expirării mandatului revizuentului-recurent și a intimatului-pârât E. M. D.) și data de 01.12.2008, precum și ulterior acestei date, intimata-recurentă . a fost reprezentată în mod legal de Dl. Boite Andreeas Johannes - în funcția de administrator ai acesteia, cu o durată nelimitată a mandatului de administrator începând cu data de 12.04.2006.
Așadar, revizuentul arată că nu înțelege pentru ce motive ar fi fost nevoie de numirea unui alt administrator și de pretinsă revocare a salariatului revizuent și a intimatului-pârât E. M. D. din funcția de administratori pentru ca intimata-recurenta să ia cunoștință de așa-zisa producere a unei pagube prin plata drepturilor salariale - în condițiile în care aceasta avea deja un reprezentant legal în persoana d-lui. Boite Andreeas Johannes care ar fi fost oricând în măsură - având în vedere calitatea acestuia de administrator - să auditeze societatea și să ia eventuale măsuri ce s-ar fi impus conform Codului muncii (inclusiv introducerea unei cereri de chemare în judecată). Așadar, administrator existent al intimatei-recurente avea posibilitatea să ia cunoștință de producerea pagubei invocate cel puțin după data expirării mandatului de administrator a salariatului revizuent și a intimatului-pârât E. M. D. - data de 12 aprilie 2008 (presupunând - așa cum a reținut în mod greșit instanță de recurs - faptul că funcțiile deținute de revizuent în cadrul intimatei-recurente ar fi fost în măsură să o împiedice să ia cunoștință de producerea acestui pretins prejudiciu) dacă nu chiar și mai devreme de această dată.
De asemenea, se menționează că salariatul revizuent a luat cunoștință de existența acestui fals și a înscrisurilor doveditoare reținute la data de 14 ianuarie 2015, ulterior aprobării la aceeași dată de către Tribunalul București a unei cereri de studiu dosar și copii xerox.
În realitate, intimata-recurentă a dorit încă de la început să inducă instanța în eroare prin prezentarea unui certificat constatator falsificat, astfel încât să nu fie evident faptul că, în realitate, cel mai târziu de la data de 12 aprilie 2008 intimata-recurentă era în măsură să ia cunoștință de așa-zisa producere a pagubei - cu consecința admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și a respingerii recursului.
În concluzie, se solicită admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca nefondat a recursului promovat de intimata-recurentă ., admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și menținerii sentinței civile nr. 1173 din 05.04.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Analizând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 326 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care dezbaterile în revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 4 și 5 din Codul de procedură civilă, invocate ca temei al cererii cu care Curtea a fost învestită, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, între altele, în următoarele cazuri: 4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză; 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Din formularea art. 322 Cod procedură civilă, rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre definitivă, determinate de necunoașterea de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei soluții conforme cu legea și adevărul.
Revizuirea vizează doar acele hotărâri prin care s-a soluționat fondul cauzei.
Prin prisma dispozițiilor legale anterior enunțate, primul aspect ce trebuie analizat este dacă hotărârea atacată, pronunțată de instanța de recurs, este o hotărâre care evocă fondul, susceptibilă de revizuire.
Curtea constată că, deși instanța de recurs a făcut o analiză proprie a probelor, în vederea determinării momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune, aceasta nu a dezlegat ea însăși fondul pricinii, după casare sau modificare, ci a trimis cauza spre rejudecare în fond Tribunalului București.
Or, instanța de recurs evocă fondul atunci când admite recursul, casează sau modifică hotărârea recurată și se pronunță ea însăși asupra raporturilor juridice deduse judecății.
Nefiind vorba despre o hotărâre de evocare a fondului, cererea de revizuire nu poate fi primită.
În ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, din economia dispoziției legale rezultă că înscrisul fals trebuie să fi constituit fundamentul hotărârii pronunțate, adică acest înscris să fi avut un caracter determinant pentru soluția la care s-a oprit instanța. Numai în acest caz hotărârea a cărei revizuire se cere reflectă o realitate deformată și nu corespunde adevărului.
În cauză însă, înscrisul cu privire la care revizuentul susține că nu reflectă realitatea întrucât a fost prezentat trunchiat de partea adversă (certificatul nr._/7.11.2011 eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului) nu este înscrisul pe care instanța de recurs și-a întemeiat soluția.
Astfel, Curtea s-a raportat la data de 1 decembrie 2008 ca moment de început al cursului prescripției extinctive, având în vedere, pe de o parte, starea de fapt rezultată din considerentele deciziei nr. 5504/16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2009, irevocabilă (filele 343-344 din dosarul de fond), iar pe de altă parte, mențiunile din cuprinsul înscrisului intitulat „Furnizare informații extinse”, cu nr._, eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului și depus la fila 355 din dosarul de fond.
Cum înscrisul la care revizuentul face referire nu a avut nicio înrâurire asupra hotărârii pronunțate, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 din codul de procedură civilă nu este incident în cauză.
În ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, se reține că înscrisul nou invocat trebuie să fie doveditor și determinant pentru corecta soluționare a cauzei, să fie preexistent pronunțării hotărârii, dar să fi rămas necunoscut părții, care l-a descoperit ulterior pentru că a fost reținut de partea potrivnică ori s-a aflat în imposibilitate de a-l prezenta instanței, din motive care exclud culpa sa. Or, nu aceasta este situația din speță.
Înscrisul nou trebuie să fie prezentat de partea care exercită calea de atac a revizuirii și să aibă forță probantă prin el însuși.
În cauză, prin cererea de revizuire nu se face referire la vreun înscris nou, revizuentul indicându-l doar la termenul din 10.02.2015 ca fiind certificatul constatator nr._ din 30 septembrie 2008 eliberat de Oficiului Registrului Comerțului.
Menționatul certificat a fost depus și la dosarul de recurs chiar de partea care a formulat cererea de revizuire și care susține că instanța nu a avut cunoștință de el, întrucât nu l-a încuviințat ca probă, fiind anexat concluziilor sale scrise formulate după închiderea dezbaterilor.
Cum partea a depus certificatul constatator nr._ din 30 septembrie 2008 eliberat de Oficiului Registrului Comerțului la dosarul de recurs (filele 47-49), în data de 23.10.2014, anterior pronunțării deciziei din 27.10.2014, nu se poate considera că revizuentul a descoperit înscrisul ulterior pronunțării hotărârii. Altfel spus, existența înscrisului nu a fost ignorată de revizuent, care a avut cunoștință de el și îl putea înfățișa, cu minimă diligență, instanței de recurs înainte de închiderea dezbaterilor.
Mai mult decât atât, înscrisul provine de la Oficiul Registrului Comerțului, căruia partea îl putea solicita oricând informații, nefiind împiedicată să o facă, astfel încât nu există motiv de revizuire.
Revizuentul face referire doar în concluziile scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, la paginile lipsă ale certificatului constatator nr._/7.11.2011, eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, ca reprezentând de fapt înscrisul doveditor reținut de partea potrivnică, pe care ar fi înțeles să-și întemeieze cererea de revizuire. Or, aceste precizări, făcute după reținerea cauzei în pronunțare, nu pot fi avute în vedere.
În plus, argumentele anterior expuse, privind caracterul determinant pe care trebuie să îl fi avut înscrisul în soluționarea cauzei și posibilitatea părții de a obține ea însăși de la Oficiul Registrului Comerțului mijlocul de probă necesar își păstrează pe deplin valabilitatea.
Pentru considerentele arătate, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 4 și 5 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge cererea, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul M. K., împotriva deciziei civile nr. 5044/27.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2011 în contradictoriu cu intimații . și D. E. M., ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2015.
Președinte, R. G. | Judecător, L. U. | Judecător, A. D. Ș. |
Grefier, Ș. T. |
Ș.T. 13.02.2015/2ex.
Red.L.U./24.02.2015
Tehnored.N.V./2 ex./17.02.2015
Jud.recurs: N.R. I.; E.D. B.; D.A. T.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 747/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 39/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
