Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 946/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 946/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 4593/87/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2662/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 946/2015
Ședința publică de la 23 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător I. - A. C.
Grefier R. N. C.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de apelantul-pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr.270 din data de 27.02.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. C. C. și cu intimații-pârâți C. T. „A. SALIGNY” ROȘIORI DE VEDE și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cauza având ca obiect: „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că părțile au fost citate în vederea discutării perimării apelului, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea pricinii, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din R.O.I.I.J., dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, de asemenea nu au răspuns părțile.
S-a făcut din nou referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția de perimare a apeluluidedus judecății și reține cauza în pronunțare cu privire la această excepție.
CURTEA ,
Constată că, la data 14.03.2014, a fost înregistrată, pe rolul Curții de Apel București, cererea de apel formulată de apelantul-pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN TELEORMAN împotriva sentinței civile nr.270/27.02.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. C. C. și cu intimații-pârâți C. T. A. SALIGNY ROȘIORI DE VEDE și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE BUCUREȘTI, cauza având ca obiect: „drepturi bănești”.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la incidentul procedural al perimării, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea din data de 16.05.2014, judecata prezentului apel a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, având în vedere lipsa ambelor părți, care nu au cerut ca judecata pricinii să aibă loc în lipsa lor .
În conformitate cu dispozițiile art. 416 din Codul de procedură civilă: „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.”.
În raport de dispozițiile legale mai sus citate, Curtea reține că, urmare a suspendării judecății, ce a fost dispusă la data de 16.05.2014, timp de mai mult de 6 luni nu s-a îndeplinit nici un act de procedură în prezenta cauză, în vederea judecării apelului de față.
Observând că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege menționat anterior, precum și că nu au intervenit cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, conform dispozițiilor art. 417 și art. 418 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să constate perimat apelul ce face obiectul dosarului de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE ,
ÎN NUMELE LEGII ,
DECIDE :
Constată perimat apelul declarat de apelantul-pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN TELEORMAN, cu sediul în A., ., J. TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr.270 din data de 27.02.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. C. C., cu domiciliul în ROȘIORI DE VEDE, ., J. TELEORMAN și cu intimații-pârâți C. T. „A. SALIGNY” ROȘIORI DE VEDE, cu sediul în ROȘIORI DE VEDE, ., J. TELEORMAN și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în, București, .. 28 - 30, sector 1.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. P. I. - A. C.
GREFIER,
R. N. C.
red.:/M.P./25.05.2015
dact.CRN/27.03.2015/6 ex.
Jud.fond: M. N.
← Despăgubire. Decizia nr. 3033/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 430/2015.... → |
---|