Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2212/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2212/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 22078/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 220/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2212/2015
Ședința publică de la 10 iunie 2015
Curtea constituită din
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTOR - P. I. N.
GREFIER - S. Ș.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta ASOCIAȚIA DE P. „UNIRE”, împotriva sentinței civile nr.9800 din 21.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. N., având ca obiect: contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta – pârâtă, reprezentată de avocat G. M., în baza împuterniciri avocațiale nr._/2015, pe care o depune la dosar, și intimatul – reclamant D. N., personal și asistat de avocat O. R., în baza împuternicirii avocațiale nr._/24.07.2015, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea, în raport de prevederile art.219 alin.1 Cod procedură civilă, procedează la identificarea intimatei – reclamante, aceasta legitimându-se cu carte de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Apelanta – pârâtă, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv Suplimentul descriptiv al certificatului de calificare profesională al salariatului C. F., pe care îl depune la dosar, învederând că vrea să dovedească competențele dobândite de acesta prin atestatul pentru ocupația de administrator imobile.
Intimatul – reclamant, prin apărător, nu se opune probei cu înscrisuri, solicitată de către apelanta – pârâtă. Totodată, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar înscrisul intitulat „Baza de calcul a cotelor de întreținere pe luna mai 2014” și comunicându-l părții adverse.
Apelanta – pârâtă, prin apărător învederează că nu se opune probei cu înscrisuri, solicitată de către intimatul – reclamant.
Curtea, după deliberare, constată că la dosarul primei instanțe a fost depus Suplimentul descriptiv al certificatului de calificare profesională al salariatului C. F. și încuviințează pentru partea intimată proba cu înscrisul depus la acest termen, pe care îl consideră administrat în condițiile Codului de procedură civilă
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în susținerea și în combaterea cererii de apel.
Apelanta – pârâtă, prin apărător, solicită admiterea apelului, pentru motivele invocate în cererea de apel, arătând că prin desființarea prostului de administrator s-a economisit suma de 5.148 lei, adică peste 60% din totalul cheltuielilor cu personalul și întreținerea spațiilor comune.
Apelanta – pârâtă, prin apărător, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, pe cale separată.
Intimatul – reclamant, prin apărător, solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică și să se aibă în vedere la pronunțarea acestei soluții, împrejurarea că din probatoriul administrat în cauză, cu preponderență în prima fază procesuală, dar și din înscrisul pe care l-a depus, rezultă fără dubiu faptul că desființarea postului nu a avut o cauză reală și serioasă, că în realitate postul nu a fost desființat. Totodată, arată că, în fapt noua persoană încadrată în funcția de funcționar economic, îndeplinește funcția de administrator, că funcția de administrator de condominiu este absolut necesară în buna funcționare a unei asociații de proprietari și legea care reglementează cadrul legal al funcționării administrațiilor, prevede explicit că, asociația poate angaja ca administrator, o persoană fizică ca și salariat sau poate semnaliza această prestație către un furnizor extern.
Intimatul – reclamant, prin apărător, solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.9800/21.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost admisă cererea privind pe reclamantul D. N., în contradictoriu cu pârâta Asociația de P. ,, Unirea”, s-a dispus anularea deciziei nr. 11/07.06.2013, emisa de parata, a fost obligată parata sa reintegreze reclamantul in funcția și postul deținut anterior concedierii, a fost obligată parata la plata către reclamant a unei despăgubiri egala cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data desfacerii contractului de munca si pana la reintegrarea sa efectiva, a fost respinsă, ca neîntemeiata, cererea de plata a cheltuielilor de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr. 11/07.06.2013 parata a dispus, in temeiul dispozitiilor art. 65 alin.1 Codul muncii, concedierea reclamantului determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de aceasta, ca urmare a motivelor constand in necesitatea de a limita si a reduce costurile asociatiei, precum și de a eficentiza administrarea asociatiei. In considerentele deciziei de concediere se reține faptul că, în urma Hotararii Comitetului Executiv al Asociatiei de proprietari nr.07/09.05.2013, postul de administrator este desfiintat.
Intre parti, incepand cu data de 01.06.2012, s-a incheiat contractul individual de munca nr. 1/28.05.2012 in care se specifica functia de functia de administrator imobile.
La data de 10.05.2013 reclamantul a primit Notificarea nr. 09/10.05.2013, prin care i s-a adus la cunostinta desfiintarea postului de administrator si i se acorda termenul de preaviz de 20 de zile.
În conformitate cu prevederile art.65 Codul Muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă al salariatului, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Conform art. 272. CM „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Art. 273. - Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgență, instanța fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.”
În speță, parata a procedat la desfiintarea postului de administrator, concediind reclamantul si a infiintat un post de functionar economic, încadrand pe acest post o persoana care are si atestat de administrator condominii. Din statele de plata depuse de parata la dosarul cauzei reiese ca noul salariat, C. F., este angajat pe functia de functionar economic, cu un salariu mai mic cu 140 lei brut decat avea reclamantul atunci cand ocupa functia de administrator. Intrucat motivele ce au determinat concedierea reclamantului erau necesitatea de a limita si a reduce costurile asociatiei, precum si de a eficientiza administrarea asociatiei, parata nu a justificat necesitatea angajarii unui functionar economic, in conditiile in care aveau angajat deja un contabil, chiar daca pentru un salariu mai mic decat cel al reclamantului.
In plus, functionarul economic angajat, care detine si atestat de administrator condominii a incheiat cu reclamantul un proces-verbal de predare-primire a cheilor asociatiei in care a semnat in calitate de „noul administrator”.
Mai mult, procesul verbal al Adunarii Generale Ordinare din data de 04.04.2014 a fost semnat din partea administratiei de C. F..
Astfel, rezulta ca functionarul economic a indeplinit, în fapt, și functia de administrator.
Un post poate fi desființat dacă nu este indispensabil unei persoane juridice, neputîndu-se nega dreptul acesteia de a face schimbări la nivel organizatoric, schimbări care implică inclusiv concedieri. Însă, schimbările de structură trebuie să fie justificate, iar angajatorul să aibă ca prioritate protejarea salariatului, concedierea fiind o măsură ce se dispune motivat și doar în situația în care au fost epuizate celelalte mijloace care au ca scop rentabilizarea societății. Ori, chiar din Notificarea nr.07/09.05.2013, actul care a stat la baza desfiintarii postului reclamantului, reise ca postul reclamantului era indespensabil paratei, in Notificare se specifica ca atributiile reclamantului vor fi preluate de lucratorul financiar–contabil, iar pentru eventualele necesitati se va angaja personal specializat pe baza de contract prestari-servicii.
Din coroborarea intregului material probator administrat in cauza s-a reținut ca desfiintarea locului de munca nu a fost efectiva si nu a avut o cauza reala si serioasa.
Față de considerentele expuse, constatand nelegalitatea concedierii, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 78 CM, anulând decizia de concediere nr.11/07.06.2013. Pe cale de consecință, părțile au fost repuse în situația anterioară, conform art. 80 C. Muncii, prin reintegrarea reclamantului in functia detinuta anterior concedierii și obligarea angajatorului la plata unui despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii pana la data reintegrarii efective.
Tribunalul a respins capatul de cerere privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiat, avand in vedere că în conformitate cu prevederile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, partea care a câștigat procesul are dreptul la plata cheltuielilor de judecată numai în măsura dovedirii efectuării lor, astfel încât, desi sarcina probei îi incumba, reclamantul nu a facut dovada efectuării acestora prin depunerea unei chitante justificative la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel, în termenul legal, pârâta Asociația Locativă de P. „Unirea", criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Potrivit art. 65 al. (1) din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.
În aceste situații, concedierea poate fi individuală sau colectivă, salariații beneficiind de măsuri active de combatere a șomajului, precum și de compensații in condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Art. 65 al. (1) este similar art. 130 al. (1) lit. a din vechiul Cod al muncii, în noua reglementare reținându-se, în mod expres, că desființarea postului trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, măsura luată trebuind sa corespundă unor nevoi reale de reducere a personalului, să se întemeieze pe motive obiective, nu pe justificări aparente.
În cauza de față,apreciază apelanta că desființarea locului de muncă este efectivă din moment ce această funcție nu mai figurează în prezent în organigrama asociației, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv extrasele Revisal. Prin urmare, postul a fost suprimat din structura apelantei din moment ce nu se mai regăsește în organigramă și nici în statul de funcții, dar atribuțiile de natură tehnică (reparații și întreținere) au fost preluate, fără retribuție, de către președintele asociației apelante.
Cauza este reală și prezintă un caracter obiectiv, adică a fost impusă de dificultăți economice, independente de buna sau reaua credință apelantei, așa după cum s-a mai arătat, în sensul că suma totală economisită în perioada de referință este de: 6264 lei/an, constituită din economii obținute prin desființarea postului de administrator (salariul brut lunar 510 lei) și angajarea unui funcționar economic (salariu brut lunar 370 lei), reprezintă 2.148 lei/an; eliminarea cheltuielilor cu telefonul mobil, decontate către fostul administrator (în medie 70 lei/luna): 840 lei/an;eliminarea sumelor lunare încasate de către fostul administrator de la firme comerciale aflate la parterul condominiului (Alpha Bank 170 lei/luna și A. Pan 10 lei/luna): 2160 lei/an;economii obținute prin reducerea salariului brut lunar aferent postului de contabil de la 358 lei la 285 lei, începând cu data de 01.06.2013: 1.116 lei/an; economii privind cheltuielile administrative, realizate prin schimbarea furnizorilor de servicii tehnice si înlocuirea sistemului de iluminat al scării blocului:suma totală economisită în perioada de referință este de: 2400 lei/an, din care: economii obținute prin reducerea cheltuielilor lunare de întreținere a liftului de la 250 lei la 200 lei: 600 lei/an;economii obținute prin reducerea cheltuielilor lunare cu întreținerea interfonului de la 50 lei la 0 lei: 600 lei/an;economii obținute prin reducerea cheltuielilor cu lumina de pe scara blocului, prin instalarea unui sistem economic de iluminare: 1200 lei/an.
Din cele ce preced rezultă, pe de o parte, că, prin desființarea postului de administrator, s-a economisit suma de 5.148 lei, adică peste 60% din totalul cheltuielilor cu personalul și întreținerea spațiilor comune arătate mai sus.
In sensul că s-a avut în vedere o reevaluare serioasă a cheltuielilor administrației este și diminuarea semnificativă și a veniturilor aferente postului de contabil expert, respectiv cu 20% și, pe de altă parte, dar și restructurarea activității asociației, ca urmare a necesității reducerii drastice a cheltuielilor, a privit și contractele de prestări servicii fiind realizate economii totale de: 8.664 lei/an (722 lei/luna).
Cauza a fost și este serioasă fiind impusă din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Motivele ce au determinat concedierea reclamantului-intimat au fost necesitatea de a limita și a reduce costurile asociației, precum și de a eficientiza administrarea acesteia.
Referitor la protejarea salariatului, în prezenta speță, arată apelanta că fostul administrator are calitatea de pensionar și înregistrează venituri astfel că nu este pus în situația de a fi lipsit de mijloace de subzistență.
Mai arată apelanta-pârâtă că în descrierea grupei majore din care face parte ocupația de funcționar economic, se arată că acesta având un nivel de pregătire mediu și eventual cursuri de specializare, înregistrează și realizează prelucrarea informațiilor; execută lucrări de birou și secretariat; ține registre de evidență pentru aprovizionare și transport; realizează lucrări de birou în biblioteci; clasifică documente; realizează trierea, înregistrarea și distribuirea corespondenței; pregătesc și colaționează manuscrise înaintea tipăririi; realizează operațiuni de casa etc.
Funcționarul economic, în descrierea subgrupei majore din care face parte ocupația de funcționar economic, respectiv funcționarii de birou înregistrează, ordonează, stochează și realizează prelucrarea informațiilor; execută lucrări de birou și secretariat; înregistrează și prelucrează date contabile, statistice, financiare și clasifică documente; realizează trierea, înregistrarea și distribuirea corespondenței etc.
Funcționarul economic, în descrierea grupei de bază sau minore din care face parte ocupația de funcționar economic, respectiv funcționarii din serviciile de evidență contabilă si financiară realizează operații financiare și contabile; calculează salariile; realizează operațiuni de casă și plăți în numerar; culeg, colaționează date contabile; financiare și alte date numerice; realizează operațiuni financiare la bănci sau instituții financiare.
Din cele ce preced rezultă nu numai necesitatea angajării unui funcționar economic dar si lipsa de identitate dintre atribuțiile unui administrator de condominiu și un lucrător economic, acesta din urmă având atribuții cu preponderență de colectare de date contabile și efectuare de plăți.
Chiar și în situația în care funcționarul nostru economic are cunoștințele și dovada absolvirii cursurilor de administrator de condominiu acesta în sine nu este o probă în sensul celor reținute de instanță și, spunem noi, nici chiar semnătura acestuia de pe un proces-verbal completat de reclamantul-intimat nu poate fi considerată o dovadă deplină, nefiind susținută de o altă probă împrejurarea că funcționarul economic ar depune o activitate de administrator de condominiu, în fapt.
Tocmai existența unui expert contabil exclude necesitatea existenței postului de administrator de condominiu în organigrama subscrisei, sarcina colaționării, înregistrării și a plăților fiind preluată de funcționarul economic.^
In ceea ce privește studiile solicitate pentru ocuparea unui post, legea prevede minimul solicitat, însă existența unor calificări care exced postului ocupat nu implică automat exercitarea lor, ci trebuie să se probeze o asemenea susținere. In cazul apelantei, deși funcționarul economic are studiile solicitate pentru ocuparea postului de administrator de condominiu, nu s-a făcut dovada exercitării unei astfel de funcții.
Referitor la susținerea instanței de fond că în notificarea nr. 07 din 9 mai 2013, actul care a stat la baza desființării postului reclamantului-intimat, se menționează că atribuțiile reclamantului-intimat vor fi preluate de lucrătorul financiar-contabil, se învederează că trimiterea nu poate depăși atribuțiile stabilite prin fișa postului și în mod evident viza doar preluarea acelor atribuții compatibile cu această fisă și cu descrierea dată mai sus arătată.
Din cele ce preced, rezultă că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 65 din Codul muncii și că instanța, reținând greșit situația de fapt, a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală cu încălcarea dispozițiilor legale indicate mai sus.
Pentru aceste motive, solicită apelanta admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 24.02.2015,prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimatul D. N.,solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.476 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.65 din Codul muncii:„(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Așadar, textul legal mai sus citat impune nu doar condiția efectivității desființării postului, ci și cerința ca această măsură să aibă o justificare obiectivă, fiind impusă de unul sau mai multe motive are nu au legătură cu persoana salariatului.
Desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia ori în statul de funcții.
Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credință a angajatorului.
Cauza este serioasă când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Cauza serioasă este aceea care face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator, excluzând - se însă plata salariului.
Astfel, dificultățile economice, transformările tehnologice, reorganizarea activității angajatorului în scopul eficientizării, constituie o enumerare exemplificativă a ceea ce, în practica judecătorească și în doctrină, s-a apreciat a fi subsumat sintagmei „cauză reală și serioasă”.
Pornind de la aceste considerații prealabile, Curtea constată, contrar susținerilor apelantei-pârâte, că în cauza supusă judecății nu a existat o cauză reală și serioasă a desființării locului de muncă al intimatului-reclamant, scopul urmărit de intimată fiind exclusiv acela de îndepărtare a acestuia din postul de administrator ocupat.
Astfel, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, deși postul de administrator imobil a fost suprimat formal din structura organizatorică a Asociației, atribuțiile corespunzătoare acestui loc de muncă au fost exercitate, în fapt, de o persoană angajată pe un postul nou înființat de funcționar economic.
Nu a existat o desființare efectivă a postului ocupat de intimatul-reclamant, ci o redenumire a acestuia, postul de funcționar economic nou înființat preluând cu totul atribuțiile specifice postului desființat, fapt ce rezultă din confruntarea fișei postului de funcționar economic (fila 56 dosar fond) cu competențele profesionale dobândite, menționate în Suplimentul descriptiv al Certificatului de calificare profesională pentru funcția de Administrator imobile (fila 65 dosar fond), pe care salariatul C. F., angajat pe funcția de funcționar economic, îl deține.
Sub acest aspect, susținerile apelantei-reclamante conținând descrierile grupei, subgrupei majore, respectiv grupei de bază sau minore din care face parte ocupația de funcționar economic, sunt lipsite de relevanță, esențiale fiind atribuțiile stabilite în concret de angajator pentru salariatul în cauză.
Astfel, calcularea și întocmirea listelor de plată a cotelor de întreținere, încasarea cotelor de întreținere, la fondul de rulment și la fondul de reparații, elaborarea documentelor și evidențelor, asigurarea legăturii cu locatari și furnizorii interni, reprezintă atribuții care se regăsesc în ambele documente sus menționate, iar atribuțiile noi pe care fișa de post le menționează sunt complementare competențelor principale.
De altfel, așa cum a constatat și prima instanță, funcționarul economic angajat a încheiat cu reclamantul-intimat un proces-verbal de predare-primire a cheilor asociației în care a semnat în calitate de „noul administrator", procesul verbal al Adunării Generale Ordinare din data de 04.04.2014 a fost semnat din partea administrației de C. F., iar în apel a fost înfățișat instanței un înscris intitulat „Baza de calcul a cotelor de întreținere pe luna mai 2014” (fila 34 dosar), semnat, în calitate de administrator de salariatul C. F..
Împrejurarea că noul salariat angajat pe postul de funcționar economic are un salariu mai mic decât cel avut de reclamantul-intimat atunci când ocupa funcția de administrator și economiile pe care apelanta-pârâtă susține că le-a făcut prin desființarea postului de administrator, nu sunt de natură a dovedi caracterul real și serios al desființării locului de muncă, ci, dimpotrivă, atestă faptul că desființarea postului s-a întemeiat exclusiv pe considerentul unor costuri prea mari pe care salarizarea și celelalte obligații financiare către intimatul-contestator le impuneau.
Or, situația în care un salariat este îndepărtat din funcție numai pentru înființarea unui alt post și angajarea unui salariat care, în fapt, exercită aceleași atribuții, dar este retribuit la un nivel inferior, excede condițiilor în care concedierea poate legal interveni, potrivit art.65 in Codul muncii.
Angajatorul are atributul exclusiv de a-și organiza activitatea, în scopul reducerii cheltuielilor și eficientizării activității, așa cum se arată în decizia de concediere contestată în cauză, însă exercitarea acestuia trebuie să se facă cu respectarea condițiilor impuse de Codul muncii pentru concedierea individuală, ceea ce în cazul de față nu s-a realizat.
Pentru considerentele arătate, constatând că motivele de apel invocate nu pot fi primite, Curtea, în baza art.480 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondat.
În temeiul art.453 din Codul de procedură civilă, apelanta-pârâtă va fi obligată să plătească intimatului-reclamant suma de 1240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea apelului, respectiv onorariul pentru plata avocatului, dovedit cu factura și chitanțele de plată depuse la filele 32,33 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta ASOCIAȚIA DE P. „UNIREA”, CUI_, cu sediul în București, .. 5, . împotriva sentinței civile nr.9800 din 21.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. N. CNP_, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură la Cabinet de Avocat „R. O.”, cu sediul în București, .-41, ., ..
Obligă apelanta la plata sumei de 1240 lei cheltuieli de judecată către intimat,reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. G. P. I. N.
GREFIER,
S. Ș.
Red. Jud.PIN
Dact: Z.G./4 ex/13.07.2015
Jud.fond. I.Ș.B.
← Despăgubire. Decizia nr. 102/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2718/2015.... → |
---|