Conflict de competenţă. Sentința nr. 39/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 39/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 3648/2/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3051/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința civilă nr. 39
Ședința din Camera de Consiliu din data de 29.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – D. E. B.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Ilfov – Secția Civilă și Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. SPAȚII VERZI, având ca obiect „contestație decizie de concediere”.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA ,
Analizând conflictul de competență, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, în urma disjungerii, sub nr._, reclamantul T. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. SPAȚII VERZI S.R.L., a solicitat anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 108/09.12.2013.
Prin sentința civilă nr. 395/30.01.2015, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, reținând dispozițiile art. 210 alin. 2 din Legea nr. 62/2011 și faptul că domiciliul reclamantului se află pe raza județului Ilfov.
Prin sentința civilă nr.1531/28.05.2015, Tribunalul Ilfov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și a constatat ivit conflictul negativ de competență. S-a reținut în sentința civilă că art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede o competență alternativă, prin urmare nu era posibilă invocarea din oficiu a excepției necompetenței teritoriale. În al doilea rând, a considerat Tribunalul Ilfov că în litigiile având ca obiect anularea deciziei de concediere este competentă teritorial instanța de la fostul loc de muncă.
Curtea reține că domiciliul reclamantului se află în P., Județul Ilfov, iar sediul pârâtei se află în Municipiul București.
Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Așadar, conform acestui text de lege (care are caracterul unei norme speciale față de dispozițiile din Codul muncii, și, prin urmare, se aplică cu prioritate) este stabilită competența materială în soluționarea conflictelor de muncă în favoarea tribunalului și competența teritorială în favoarea tribunalului de domiciliul reclamantului sau de la locul de muncă al acestuia.
Deși, art. 210 din Legea nr. 62/2011, față de prevederile art. 269 alin. 2 din Codul muncii, a extins sfera instanțelor competente teritorial în soluționarea conflictelor de muncă, indicând două instanțe competente, acesta nu a instituit o competență de ordine privată.
Competența teritorială prevăzută de art. 210 din Legea nr. 62/2011, ca și competența prevăzută de art. 269 din Codul muncii, este o competență teritorială absolută. Este adevărat că în cazul competenței teritoriale prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt prevăzute două instanțe competente teritorial, însă regimul este cel al necompetenței de ordine publică, nefiind permisă introducerea unei acțiuni având ca obiect un conflict de muncă la altă instanță decât cea de la domiciliul reclamantului ori cea de la locul de muncă.
În consecință, față de prevederile art. 130 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că prima instanță putea invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.
De asemenea, competența se stabilește la momentul formulării cererii de chemare în judecată, așadar trebuie stabilit dacă la data de 24.12.2013 domiciliul sau locul de muncă al reclamantului se afla în municipiul București., La data introducerii acțiunii, întrucât reclamantul a fost concediat, acesta nu mai avea un loc de muncă, iar domiciliul său era în orașul P., jud. Ilfov.
Față de formularea clară a textului de lege - tribunalul în a cărui circumscripție își are locul de muncă reclamantul – constatăm că nu se poate interpreta că instanța în a cărei circumscripție este fostul loc de muncă este competentă, deși litigiul este determinat tocmai de încetarea calității de angajat.
Prin urmare, instanța în a cărei circumscripție se află locul de muncă al reclamantului este competentă în conflictele de muncă precum plata drepturilor salariale, contestarea sancțiunilor disciplinare, etc., deci atunci când raporturile de muncă nu au încetat.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, conform art. 134 din Codul de procedură civilă, stabilește că instanța competentă teritorial în speță este tribunalul în a cărui circumscripție se află domiciliul reclamantului – Tribunalul Ilfov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. SPAȚII VERZI, în favoarea Tribunalului Ilfov – Secția Civilă.
Definitivă.
Dată în cameră de consiliu, pronunțată în ședință publică, azi, 29.06.2015.
PREȘEDINTE,
E. D. B.
GREFIER,
F. V.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 514/2015.... | Despăgubire. Decizia nr. 102/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
