Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 430/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 430/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 5106/3/2012
Dosar nr._ (6614/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.430
Ședința publică din data de 05 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - E. L. U.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă . TGM SRL împotriva sentinței civile nr.6108 din data de 26 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. R. E., în cauza având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-pârâtă atât . TGM SRL cât și intimata-reclamantă M. R. E. au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă.
Din oficiu, în baza art. 3021 alineatul 1 lit. c și art. 306 Cod procedură civilă, Curtea invocă excepția nulității recursului întrucât în motivarea acestuia nu se exprimă critici concrete în legătură cu sentința atacată, critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile prev. de art. 304 Cod procedură civilă; recurenta nu combate în vreun fel argumentele de fapt și de drept avute în vedere de Tribunal atunci când a soluționat pricina și nu face nicio referire la aceste argumente ce sunt redate pe larg în considerentele hotărârii; recurenta-pârâtă reproduce fidel aspectele de fapt și de drept din întâmpinarea depusă în cursul judecății fond, reluând practic aceleași motive.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea conform art. 242 alineatul ultim Cod procedură civilă, Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 6108 din 26.05.2014 pronunțată în Dosarul nr._ de către Tribunalul București – secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale s-au următoarele:
Admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată de reclamanta M. R. E. în contradictoriu cu pârâta S.C. S. H. RESOURCES TGM S.R.L.
Obligă pârâta la plata sumei de 10.532 lei, reprezentând drepturi salariale restante, aferente perioadei 01.10.2011 – 03.02.2012, în baza actului adițional nr. 02/31.05.2011 la CIM 39/12.04.2011, actualizată cu dobânda legală, de la data introducerii acțiunii, până la data plății efective.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a compensației în bani aferentă unui număr de 18 zile din concediul de odihnă pentru anul 2011 și 1,75 zile pentru anul 2012.
Respinge restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. (onorariu avocat parțial).
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut în esență următoarele:
În ceea ce privește pretențiile având ca obiect plata drepturilor salariale restante, aferente perioadei 01.10._12, ce izvorăsc din CIM nr.40/30.04.2011 încheiat în cadrul Proiectului POSDRU/90/2/1/S/ID62920, instanța le apreciază neîntemeiate și, în consecință, le va respinge ca atare, având în vedere decizia de suspendare a raporturilor de muncă nr. 477 din 26.09.2011 emisă de intimată.
Or, potrivit art. 49 alin 2 din Codul Muncii, „suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator.”
Afirmația reclamantei în sensul că decizia nr. 477 din 26.09.2011 emisă de pârâtă ar fi fost întocmită pro–cauza nu a fost dovedită. Instanța nu poate socoti probate pretențiile reclamantei cu privire la registrul de intrări - ieșiri a societății din luna septembrie 2011, întrucât nu s-a dovedit că societatea, care gestionează fonduri europene, deține acest înscris și a refuzat să-l înfățișeze.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamantă a compensației în bani a zilelor de concediu de odihnă aferente anului 2011 și 2012 neefectuate, este întemeiat.
Potrivit art. 146 alin 4 din C.M. „compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă”.
Or, întrucât în speță relațiile de muncă dintre părți au încetat în luna februarie 2012, iar potrivit adresei nr. 536 din 26.01.2012 care emană de la societatea angajatoare, reclamanta are 18 zile de concediu de odihnă neefectuat pentru anul 2011 (f 21), și 1,75 zile pentru anul 2012, pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a compensației în bani aferentă unui număr de 18 zile din concediul de odihnă pentru anul 2011 și 1,75 zile pentru anul 2012.
In ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect daune morale, fundamentate pe răspunderea patrimonială – art. 253 c. pr. civ, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 253 Codul Muncii „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Daunele morale sunt despăgubirile care se acordă pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial suferit de angajat, fiind necesar a fi întrunite cumulativ condițiile raspunderii patrimoniale respectiv fapta ilicita a angajatorului, vinovăția acestuia, prejudiciul suferit de cel vătămat, și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Față de circumstanțele speței, Tribunalul apreciază că reclamanta nu dovedit prejudiciul moral suferit.
Neplata salariului pe o perioadă de patru luni produce fără îndoială un disconfort oricărui angajat, însă pentru a se putea pretinde o reparație, este necesar ca prejudiciul afectiv să fi avut o anumită intensitate, ceea ce nu s-a probat în cauză.
Pentru aceste motive, Tribunalul va respinge capătul de cerere având ca obiect daune morale ca neîntemeiat.
In temeiul art. 274 c. pr. civ. reținând în parte culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga la plata către reclamantă, proporțional cu admiterea pretențiilor, a sumei de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat parțial), dovedit cu chitanța de la dosar.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Intimata nu a depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
La termenul de judecată din data de 05.02.2015, s-a luat în discuție excepția nulității recursului invocată de către intimată, în temeiul art. 302/1 alineatul 1 lit. c) și art. 306 Cod procedură civilă.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 C. pr. civ., excepția invocată, Curtea pentru motivele ce se vor arăta, urmează să constate nulitatea recursului, în baza art. 306 și 302/1 alin. (1) lit. c) C. pr. civ.
Sub acest aspect, Curtea reține că nulitatea recursului este cauzată de faptul că în motivarea acestuia nu se exprimă critici concrete în legătură cu sentința atacată, critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă; recurenta nu combate în vreun fel argumentele de fapt și de drept avute în vedere de Tribunal atunci când a soluționat pricina, argumente ce sunt redate pe larg în considerentele hotărârii; autorul căii de atac nu arată care sunt greșelile de judecată ale primei instanțe ori elementele de nelegalitate și/sau netemeinicie ale sentinței recurate.
Potrivit art. 306 alin. (1) teza I, „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal…”, iar în conformitate cu art. 306 alin. (3), „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304”.
Art. 302/1 alineatul (1) lit. c) C. pr. civ., prevede că „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a textelor de lege precitate rezultă că orice persoană care exercită calea de atac a recursului are obligația de a prezenta motivele de nelegalitate ale hotărârii pe care înțelege să o atace, adică să arate în concret criticile sale în legătură cu aceasta, de așa natură sau într-o asemenea manieră încât ele să se circumscrie sau să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Însă, în cauza de față, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitatea pe care se întemeiază, recurentul-pârât nu a arăta în fapt și în drept pentru car motive sentința recurată este nelegală.
Practic prin recursul formulat pârâta nu aduce nicio critică sentinței recurate, rezumându-se să repete apărările pe care le-a formulat în fața instanței de fond prin întâmpinare cu privire la nedepunerea de către reclamantă a unui raport lunar de activitate.
Or, dispozițiile art. 304 alin. (1) din codul de procedură civilă prevăd că „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate”. Motivele de nelegalitate fiind enumerate de la pct. 1. la punctul 9. ale Codului de procedură civilă.
Cererea de recurs formulată în cauză nu se întemeiază pe nici unul dintre aceste motive și nu arată în concret nicio critică de nelegalitate ori de netemeinice, așa cum cer dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. pr. civ.
Prin urmare, mențiunile în cauză nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 1.-9. Cod procedură civilă.
Curtea pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., urmează să constate nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului formulat de recurenta-pârâtă . TGM SRL împotriva sentinței civile nr.6108 din data de 26 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. R. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 05.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. C. Dobraniște E. L. U. P. A.
GREFIER,
F. V.
Red: P.A.
Dact: D.A.M.
2ex./25.02.2015
Jud.fond:F. I. V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 946/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 303/2015.... → |
|---|
