Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 613/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 613/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 4765/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 4487/2013)
DECIZIE Nr. 613/2015
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. F.
Judecător A. D. Ș.
Judecător R. G.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă S.C. O. P. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5796/04.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât K. A., având ca obiect: acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au fost citate în vederea discutării perimării, având în vedere că prin încheierea de la data de 28.01.2014 s-a dispus suspendarea cauzei în raport de prevederile art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea cauzei, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția de perimare a cererii de recurs și în raport de prevederile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare asupra excepției privind perimarea prezentului recurs, invocată din oficiu.
CURTEA,
Prin rezoluția din data de 29.01.2015, Curtea a dispus, în dosarul nr._, din oficiu, citarea părților cu mențiunea discutării excepției perimării pentru termenul de judecată din 17.02.2015, termen la care a fost invocată excepția perimării, asupra căreia se rețin următoarele:
La termenul de judecată din 28.01.2014, Curtea a suspendat judecata recursului, pentru lipsa nejustificată a părților de la judecată.
Ulterior acestui termen, niciuna dintre părți nu a stăruit în scopul continuării judecății recursului, cauza rămânând în nelucrare, context în care sunt incidente dispozițiile art.248 alin.1 din codul de procedură civilă în vigoare până la data de 15.02.2013.
Pe cale de consecință, Curtea, în baza art.252 alin.1 din Codul de procedură civilă în vigoare până la data de 15.02.2013, va constata perimată cererea de recurs formulată de recurenta . în contradictoriu cu intimatul K. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. O. P. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5796/04.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât K. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015.
Președinte, A. F. | Judecător, A. D. Ș. | Judecător, R. G. |
Grefier, Ș. T. |
Red:A.F.
Dact.: D.A.M.
2ex./26.02.2015
Jud.fond:P. A.
Ș.T. 20 Februarie 2015
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1966/2015. Curtea de Apel... → |
---|