Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 241/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 241/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 5808/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7188/2014)
Decizia civilă nr.241
Ședința publică din data de la 21 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
JUDECĂTOR: C. C. G.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află, în recurs după casare cu reținere, cererea de recurs formulată de recurenta-intimată S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar CENTU SPRL împotriva sentinței civile nr.6589 din data de 19.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimatul-contestator R. D., cauza având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: intimatul-contestator R. D., prin avocat A. C. F., cu împuternicire avocațială depusă la dosar-fila 19, emisă în baza contractului de asistență juridică nr._ din data de 15.10.2014, lipsind recurenta-intimată S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar CENTU SPRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții faptul că, la data de 13.01.2015, s-a depus la dosar prin serviciul „registratură” al acestei secții din partea recurentei-intimate S.C. R. M. S.A., în insolvență, cerere prin care solicită introducerea în cauză a noului administrator judiciar CENTU SPRL, cu sediul în ., județ B. și la care a fost atașat certificatul de grefă eliberat de Tribunalul București –Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._/3/2011, cu privire la schimbarea administratorului judiciar, solicitare asupra căreia instanța de recurs s-a pronunțat la termenul anterior de judecată.
Nefiind cereri de formulat și incidente de soluționat, Curtea declară cauza în stare de judecată și acordă părții intimate cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs deduse judecății.
Intimatul-contestator R. D., prin avocat, solicită a se avea în vedere că în cauza de față angajatorul nu a respectat prevederile legale referitoare la convocarea salariatului la momentul efectuării cercetării disciplinare prealabile și așa cum a arătat prin întâmpinarea formulată, intimatul-contestator a adus la cunoștința societății angajatoare faptul că și-a schimbat domiciliul, în fapt, cu ocazia deschiderii procedurii de insolvență și aici face referire la notificarea întocmită în luna octombrie 2011 aflată la filele 73 și 74 dosar fond, pe de o parte, iar pe de alta, salariatul și-a schimbat cartea de identitate cu un alt domiciliu, respectiv cel din București, ..89, sector 5 la data de 03.07.2012, deci ulterior convocării. Însă, trecând peste acest aspect, solicită a se avea în vedere faptul că salariatul din prezenta cauză putea fi înștiințat de această cercetarea prealabilă și telefonic, întrucât acesta își desfășura activitatea în cadrul societății recurente și astfel, consideră că este evidentă reaua credință a angajatorului în ceea ce privește convocarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă.
Referitor la înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către recurenta-intimată cu privire la dovada îndeplinirii procedurii de convocare (filele 61-65 dosar fond), solicită a se observa că din cuprinsul acestor documente rezultă clar că angajatorul a expediat un înscris către salariat la data de 02.03.2012, respectiv după data stabilită în vederea convocării și anume data de 28.02.2012, precum și fila 47 dosar recurs ce reprezintă comunicarea efectuată de angajator la data de 21.02.2012 către salariat și care rezultă că aceasta a fost restituită destinatarului la data de 05.03.2012, deci ulterior datei convocării salariatului în vederea cercetării disciplinare.
Având în vedere cele susținute, solicită respingerea recursului declarat de recurenta-intimată S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar CENTU SPRL ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, depunând la dosar concluzii scrise.
Cu cheltuieli de judecată ce vor fi solicitate pe cale separată.
Curtea declară închise dezbaterile, potrivit dispozițiilor art.150 din Codul de procedură civilă, și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6589/19.06.2013, pronunțată în dosarul nr._/3/2012, Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost admisă acțiunea formulată de contestatorul R. D., în contradictoriu cu intimata, ., a fost anulată decizia de sancționare nr.78/02.03.2012, emisă de pârâtă și s-a dispus repunerea părțile în situația anterioară în sensul reintegrării reclamantului pe postul deținut anterior concedierii.
Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii, respectiv 02.03.2012, până la reintegrarea efectivă pe post, precum și la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în temeiul contractului individual de muncă înregistrat sub nr.8062/30.08.2010, reclamantul a ocupat funcția de inginer sunet în cadrul Departamentului Tehnic-Engineering&Maintenance al societății pârâte, începând cu data de 25.08.2010.
Prin decizia nr.78/02.03.2012, pârâta a dispus sancționarea reclamantului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în temeiul art.61 lit.a Codul Muncii, pentru îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.
În fapt, s-a reținut că în data de 09.02.2012, acesta a părăsit mini-studioul de la Parlament, în jurul orei 15.30, înainte de terminarea live-ului, a programului său de lucru și, mai ales, fără să aibă înlocuitor sau acceptul șefului său ierarhic superior.
Art.252 alin.1 și 2 Codul Muncii prevede că “angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contract colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.”
Dispozițiile art.251 Codul Muncii prevăd că (1) Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art.248 alin.1 lit.a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin.(2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
În speța concretă dedusă judecății, se constată că procedura cercetării disciplinare prealabile a avut loc fără participarea reclamantului. Astfel, din cuprinsul procesului verbal nr.251/28.02.2012, reiese că acesta nu s-a prezentat la data menționată în convocarea nr.209/20.02.2012, astfel încât nu a fost posibilă ascultarea salariatului cu privire la constatările cuprinse în referatul de sesizare nr.208/17.02.2012. Deși în cuprinsul procesului verbal, a fost menționat faptul că respectiva convocare a fost comunicată salariatului prin curier, cu cinci zile înainte de cercetarea prealabilă, reclamantul susține că aceasta i-a fost înmânată, împreună cu decizia de sancționare, în data de 22.03.2012, la solicitarea sa expresă.
Într-adevăr, în data de 22.03.2012, reclamantul a solicitat comunicarea acestor documente, având în vedere ca au fost comunicate la o adresă unde nu mai locuia din luna august 2011.
Plicul poștal și confirmarea de primire depuse la dosarul cauzei (filele 61-65) relevă faptul că decizia de sancționare și convocarea nr.209/20.02.2012 au fost transmise prin poștă reclamantului la adresa din ., ., sector 6, București în data de 02.03.2012.
În această privință, Tribunalul a constatat, în primul rând, că notificarea a fost comunicată ulterior datei de 28.02.2012 când trebuia să se desfășoare cercetarea prealabilă disciplinară.
În al doilea rând, s-a mai constatat că notificarea nu a fost transmisă la reședința salariatului, ci la o altă adresa, reclamantul fiind în imposibilitate de a lua cunoștință de declanșarea procedurii cercetării prealabile disciplinare.
Nu a fost acceptat punctul de vedere al pârâtei referitor la necomunicarea acestei adrese de reședință câtă vreme în octombrie 2011, pârâta a comunicat acestuia la adresa de reședință, notificarea privind deschiderea procedurii de insolvență (filele 73-74).
Rațiunea pentru care legiuitorul a inserat cerința notificării a fost aceea de a da posibilitatea salariatului de a-și pregăti apărarea și probele de care înțelege să se folosească. Dacă salariatul nu este înștiințat că urmează să fie cercetat disciplinar, el este lipsit de posibilitatea de a-și susține punctul de vedere, fiind încălcat astfel dreptul la apărare.
În cauza de față, de vreme ce reclamantul a fost notificat după data programată pentru cercetarea prealabilă disciplinară și la o altă adresa, nu se poate reține că cercetarea prealabilă disciplinară a respectat cerințele impuse de dispozițiile art.251 alin.2 și 4 Codul Muncii, aceasta desfășurându-se fără participarea salariatului. Acesta a fost înștiințat că este cercetat disciplinar după ce sancțiunea a fost aplicată, angajatorul neacordându-i nicio șansă de a se apăra sau de a-și expune propria versiune referitor la faptele reținute în sarcina sa.
Prin urmare, chiar dacă formal cercetarea prealabilă a avut loc, nu se poate reține, față de situația de fapt expusă, că angajatorul, prin comisia de disciplină, a realizat o cercetare efectivă și în acord cu dispozițiile legale sus enunțate.
În aceste condiții, decizia de sancționare emisă în lipsa procedurii prealabile disciplinare, este lovită de nulitate absolută, fiind incidente dispozițiile art.251 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal și motivat, recurenta ..
Prin decizia civilă nr.1192/28.02.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2012, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ., împotriva sentinței civile nr.6589 din data de19.06.2013, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimatul D. R..
Prin aceeași decizie, a fost obligată recurenta la plata sumei de 2.000 lei către intimat, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță și o justă apreciere a materialului probator administrat, iar Curtea și-a însușit în întregime considerentele ample și explicite ale tribunalului.
Din desfășurarea evenimentelor și din cuprinsul deciziei contestate a rezultat încălcarea de către recurenta intimată, atât pe parcursul desfășurării cercetării prealabile, cât și la momentul emiterii deciziei de sancționare disciplinară, a dispozițiilor legale imperative referitoare la realizarea cercetării disciplinare prealabile și la respectarea dreptului la apărare al salariatului, ceea ce are drept consecință nulitatea absolută a deciziei în condițiile art.251 alin.1 și 2 Codul muncii.
Instanța de recurs a susținut că instanța de fond a reținut în mod corect ca neprezentarea contestatorului la cercetarea disciplinară prealabilă a fost determinată de motive obiective, generate chiar de către angajator, care a încălcat prevederile legale referitoare la convocarea salariatului la efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Curtea notează că una din condițiile necesare pentru că angajatorul să poată aprecia că salariatul absentează nejustificat la efectuarea cercetării disciplinare prealabile o reprezintă asigurarea că salariatul în cauză a primit convocarea prevăzută de lege, ceea ce presupune fie comunicarea acesteia personal salariatului sub semnătură de primire, fie transmiterea acesteia prin poștă cu confirmare de primire, în cauză fiind aplicabile prevederile Codului muncii referitoare la comunicarea unor acte către salariat.
Din analiza actelor dosarului, a susținerilor părților și având în vedere întreaga desfășurare a evenimentelor, Curtea a constatat că în cauză, convocarea salariatului la efectuarea cercetării disciplinare prealabile s-a făcut fără a se asigura primirea de către salariat a acestei convocări.
Cercetarea prealabilă ce a avut loc la data de 28.02.2012, la ora 15.00, s-a desfășurat în lipsa convocării salariatului, întrucât, la data stabilită pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, salariatul cercetat disciplinar nu primise vreo convocare în acest sens. Singurele înscrisuri prezentate de angajator la fond în dovedirea îndeplinirii procedurii de convocare sunt cele de la filele 61-65 fond, din cuprinsul cărora rezulta că angajatorul a expediat un înscris către salariat abia la data de 02.03.2012, după ziua stabilită pentru efectuarea cercetării.
În recurs s-a depus un nou înscris, reprezentând un tichet care atestă expedierea unei corespondente către salariat, sub formă de recomandata cu confirmare de primire, la data de 21.02.2012. Din cuprinsul acestuia rezulta că destinatarul nu a intrat în posesia corespondentei, ca la data de 05.03.2012 a fost restituita expeditorului cu mențiunea „expirat termen de păstrare” și ca adresa la care s-a făcut avizarea este București, sector 6, ., . recurs).
Intimatul contestator a făcut dovada că nu mai locuia la această adresă, ca apartamentul a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.909 din 03.08.2011 la BNPA „NOTAREX” (f. 70) și că a înștiințat și pe angajator cu privire la această schimbare de domiciliu. Dovada înștiințării rezulta din corespondenta purtată intre salariat și societate prin administrator judiciar, în legătură cu deschiderea procedurii de insolvență. Salariatul a fost notificat în octombrie 2011 la adresa sa actuală din București, ..89, sector 5 (f. 73-74 fond).
Din cele mai sus expuse a rezultat nerespectarea de către angajator, cu ocazia efectuării cercetării disciplinare prealabile, a garanțiilor respectării dreptului la apărare al salariatului anterior sancționării sale, reglementate în favoarea salariatului și în scopul de a limita puterea absolută a angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare.
S-a reținut în mod corect nelegalitatea deciziei de sancționare disciplinară prin prisma art.251 alin.1 Codul muncii, tribunalul dispunând în mod corect anularea deciziei contestate.
Având în vedere concluzia la care a ajuns cu privire la nelegalitatea deciziei pentru lipsa cercetării disciplinare prealabile, Curtea a constatat că nu se mai impune analizarea temeiniciei deciziei, dat fiind că analiza condițiilor de legalitate prevalează asupra temeiniciei.
Nu a fost reținută susținerea recurentei pârâte în sensul că salariatul ar fi primit convocarea în timp util și ca o dovadă în acest sens ar fi mențiunea făcută de contestator pe convocare, însoțită de semnătura acestuia. Curtea a constatat că mențiunea nu conține și data primirii înscrisului respectiv, salariatul afirmând că a intrat în posesia acestei convocări abia la data de 22 martie 2012, când i-a fost înmânată odată cu decizia de concediere. În raport de aceste susțineri, s-a solicitat angajatorului să facă dovada comunicării convocării la cercetare disciplinară, iar înscrisurile înfățișate care dovedesc expedierea unei corespondente către salariat sunt insuficiente, adresa destinatarului fiind eronată.
De asemenea, nu a fost reținută susținerea potrivit căreia schimbarea de domiciliu ar fi fost adusă numai la cunoștința administratorului judiciar Rovigo SPRL și ca între acesta și recurenta . în insolvență nu ar exista nicio obligație de comunicare de informații. Salariatul contestator a depus singura corespondența care i-a fost adresată de către societate, în perioada premergătoare sancționării sale, care provine de la administratorul judiciar al societății recurente, aflate în insolvență și care a fost expediată la adresa actuală, cea corectă. Proba este suficientă pentru a face dovada susținerilor intimatului contestator, în sensul că și-a îndeplinit obligația de comunicare a schimbării de domiciliu, din perspectiva salariatului fiind lipsită de relevanță împrejurarea ca cele două entități nu își comunică reciproc astfel de informații.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, recurenta ..
Prin decizia civilă nr.4923/15.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul_ (7188/2014), a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatoarea ., societate aflată în insolvență, prin administrator special B. F. și administrator judiciar ROVIGO SPRL, împotriva deciziei civile nr.1192/28.02.2014, pronunțată în dosarul nr._/3/2012, de către Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în contradictoriu cu intimatul D. R., a anulat decizia civilă nr.1192/28.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului la 03.12.2014.
Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că reținut că, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi promovată exclusiv pentru cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor.
Potrivit art.317 alin.1 pct.1 din C.pr.civ. invocat de către contestatoarea ., o hotărâre irevocabilă poate fi atacată pe calea contestației în anulare atunci când procedura de citare cu partea nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Așadar, pentru a exista acest motiv de contestație în anulare este necesar ca în dosarul nr._/3/2012 înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, procedura de chemare pentru termenul de judecată din data de 28.02.2014, când a avut loc judecata pricinii în recurs și a fost pronunțată decizia civilă nr.1192/28.02.2014 împotriva căreia s-a exercitat prezenta cale extraordinară de atac, să nu fi fost legal îndeplinită față de contestatoarea ..
Potrivit informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului aflate în dosarul de fond (fila 35), Tribunalul București Secția a VII-a Civilă a admis prin încheierea de ședință pronunțată la termenul de judecată din 7.09.2011 în dosarul nr._/3/2011, cererea formulată de debitoarei . și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva acesteia, în temeiul art.32 alin.1 din Legea privind procedura de insolvență, fiind numit ca administrator judiciar Rovigo SPRL, în baza art.34 din același act normativ.
De altfel, intimatul contestator D. R. avea cunoștință de faptul că . se afla în insolvență, astfel cum rezultă din cuprinsul contestației introductive, înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a sub nr._/3/2012, prin care a indicat lichidator judiciar desemnat - Rovigo SPRL și sediul acestuia - București, . (fostă ., sector 1.
Prin încheierea pronunțată la data de 26.07.2012 în dosarul nr._/3/2011, Tribunalul București Secția a VII - a Civilă a luat act de renunțarea la mandat a administratorului judiciar Rovigo SPRL și a desemnat administratorul judiciar provizoriu Expert Insolvență SPRL – Filiala București.
Prin cererea precizatoare depusă la termenul de judecată din 13.02.2013 (fila 25 din dosarul nr._/3/2012 al Tribunalului București Secția a VIII – a), contestatorul R. D. a înștiințat prima instanță că reprezentantul legal al intimatei ., în insolvență, este F. B. – administrator special, precum și că activitatea acestei societăți se desfășoară sub supravegherea HM Expert IPURL, cu adresa . nr.15, . București, în calitate de administrator judiciar, conform încheierii din 14.11.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011.
Prin încheierea de ședință din 27.03.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2012 Tribunalul București Secția a VIII – a a luat act de faptul că . este reprezentată de administrator judiciar HM Expert IPURL (fila 49 dosar fond).
Cererea de recurs formulată de ., în insolvență, împotriva sentinței civile nr.6589/19.06.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2012 de Tribunalul București Secția a VIII – a, a fost semnată și depusă la data de 5.08.2013 de către avocatul ales A. Taru, care a indicat sediul social al recurentei ca fiind cel din Șoseaua București Ploiești, Clădirea Wilbrook nr.172-176, Corp A, ., sector 1, București (fila 24 dosar recurs).
., reprezentată de SCA Taru și asociații prin avocat Taru A., a formulat la data de 2.08.2013 și cerere de suspendare a executării sentinței recurate, prin care a indicat același sediu social, respectiv Șoseaua București Ploiești, Clădirea Wilbrook nr.172-176, Corp A, ., sector 1, București.
Din împuternicirile avocațiale nr._/30.07.2013 și nr._/2.08.2013 depuse la dosarul de recurs (filele 18 și 23) rezultă că . a împuternicit pe avocații A. Taru și A. Taru pentru redactare și semnare, asistență și reprezentare, orice alte activități prevăzute de Legea nr.51/1995 pentru Tribunalul București, respectiv Curtea de Apel București.
Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu partea recurentă R. M. SA, (fila 53 din dosarul de recurs), întocmită la data de 27.08.2013 de persoana însărcinată cu efectuarea actelor de procedură, Curtea reține că pentru termenul de judecată din 28.02.2014, când a avut loc judecata pe fond a recursului și s-a pronunțat decizia civilă nr.1192/28.02.2014, atacată cu prezenta cale extraordinară de atac, citația a fost primită de serviciul de registratură al societății R. M. SA, la sediul social din Șoseaua București Ploiești – Clădirea Wilbrook nr.172-176, Corp A, ., sector 1.
Așadar, cum pentru termenul de judecată din 28.02.2014, când a avut loc judecarea cauzei în recurs, partea recurentă ., deși aflată în insolvență, nu a fost legal citată, respectiv prin administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, în conformitate cu prevederile imperative prevăzute de art. 87 pct.5 C.pr.civ., Curtea reține incidența motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art.317 alin.1 pct.1 din C.pr.civ.
Este lipsit de relevanță juridică faptul că . nu a depus o cerere de renunțare la serviciile profesionale ale SCA Taru și asociații, de vreme ce această societate de avocatură nu a fost împuternicită de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar să reprezinte societatea în insolvență în fața instanței de recurs.
Prin urmare, având în vedere că pentru termenul de judecată din 28.02.2014, când a avut loc judecata pricinii în recurs, procedura de citare cu societatea recurentă, aflată în insolvență, nu a fost legal îndeplinită, Curtea a constatat ca fiind fondată contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art.317 alin.1 pct.1 din C.pr.civ., motiv pentru care a anulat decizia civilă nr.1192/28.02.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/2012 de Curtea de Apel București-Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 03.12.2014.
Rejudecând recursul formulat,prin prisma motivelor de recurs formulate,Curtea reține că,astfel cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat sub nr.8062/30.08.2010, reclamantul D. R. a ocupat funcția de inginer sunet în cadrul Departamentului Tehnic-Engineering&Maintenance al societății pârâte, începând cu data de 25.08.2010 iar prin decizia nr.78/02.03.2012, pârâta a dispus sancționarea reclamantului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în temeiul art.61 lit.a Codul Muncii, pentru îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.
S-a reținut că la data de 09.02.2012, reclamantul a părăsit mini-studioul de la Parlament, în jurul orei 15.30, înainte de terminarea live-ului, a programului său de lucru și fără să aibă înlocuitor sau acceptul șefului său ierarhic superior.
La pronunțarea sentinței atacate,prima instanță a avut în vedere faptul că notificarea privind procedura cercetării disciplinare i-a fost comunicată contestatorului ulterior datei de 28.02.2012 când trebuia să se desfășoare cercetarea prealabilă disciplinară.
În al doilea rând, s-a mai constatat că notificarea nu a fost transmisă la reședința salariatului, ci la o altă adresa, plicul poștal și confirmarea de primire depuse la dosarul cauzei (filele 61-65) relevând faptul că decizia de sancționare și convocarea nr.209/20.02.2012 au fost transmise prin poștă reclamantului la adresa din ., ., ., sector 6, București în data de 02.03.2012,reclamantul fiind astfel în imposibilitate de a lua cunoștință de declanșarea procedurii cercetării prealabile disciplinare.
Însă,astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la fila 46 din dosarul nr._/3/2012 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, data expedierii convocării la cercetarea disciplinară a contestatorului este cea de 21.02.2013, convocarea la cercetarea disciplinară nr.209/20.02.2012 fiind comunicată în termenul legal, prin corespondența cu confirmare de primire, la adresa din actul de identitate pe care reclamantul o avea declarata la momentul angajării în cadrul societății R. M. SĂ, respectiv București, sector 6, . ..88.
Cât privește împrejurarea reținută de către prima instanță,potrivit căreia societatea angajatoare cunoștea noul domiciliu al contestatorului,din moment ce în octombrie 2011, pârâta i-a comunicat acestuia la adresa de reședință, notificarea privind deschiderea procedurii de insolvență (filele 73-74),este de observat faptul că,înscrisurile reținute de către prima instanță reprezintă adresa de înștiințare, în legătura cu . a .,adresă emisă de . judiciar al . numit la data deschiderii procedurii insolvenței,în speță nefăcându-se dovada obligației administratorului judiciar al . de a transmite societății . schimbările legate de datele personale ale angajaților, această obligație revenindu-i angajatului.
Aceasta deoarece părțile unui raport de muncă sunt angajatorul și salariatul iar în baza modificării intervenite cu privire la schimbarea domiciliului,intimatul reclamant avea obligația de a notifica angajatorul cu privire la această modificare atașând și dovezi în acest sens,pentru a se opera modificările corespunzătoare în documentele emise de angajator ce îl vizau pe salariat și în registrul de evidență al salariaților.
Potrivit actului adițional nr.2 din 29.04.2011 la contractul individual de muncă înregistrat sub nr.8062/IIT/_ la ITM BUCUREȘTI,reclamantului îi revenea obligația de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul de ordine interioară,capitolul 6 din Regulamentul intern al societății,prevăzând expres faptul că este datoria fiecărui angajat să informeze Departamentul Resurse Umane și șeful direct despre orice schimbare intervenită în datele personale,cum ar fi schimbarea de nume,de adresă sau de stare civilă și să prezinte documentele care atestă aceste schimbări în maximum 15 zile calendaristice.
Cum reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a înștiința angajatorul cu privire la schimbarea de adresă intervenită,această obligație revenindu-i astfel cum s-a arătat mai sus,salariatul fiind convocat la adresa de domiciliu pe care a indicat-o la momentul angajării,în mod corect s-a procedat la efectuarea cercetării disciplinare în lipsa acestuia,fiind emisă decizia de încetare a contractului individual de muncă nr.78/02.03.2012.
Totodată,se constată faptul că în ceea ce privește temeinicia deciziei de concediere,reclamantul nu a formulat critici,susținerile sale vizând doar încălcarea dispozițiilor legale imperative referitoare la realizarea cercetării disciplinare prealabile și la respectarea dreptului la apărare al salariatului, orice analiză de legalitate și temeinicie operând astfel,numai în limitele criticilor dezvoltate în actul de sesizare a instanței.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge contestația ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat recurenta-intimată S.C. R. M. S.A., prin administrator judiciar CENTU SPRL împotriva sentinței civile nr.6589 din data de 19.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimatul-contestator R. D..
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge contestația ca fiind neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. G. A. C. C. G.
R. B. C.
GREFIER
M. B.
Red.: C.G.C.
Dact.: A.C./2ex.
26.01.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1966/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
