Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia nr. 1254/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1254/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 11898/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (158/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1254
Ședința publică de la 17.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- M. V. D.
JUDECĂTOR - N. R. I.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul B. V. împotriva sentinței civile nr.8560/19.09.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul personal, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității apelantului, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Curtea califică calea de atac exercitată în cauză ca fiind apel și nu recurs, cum greșit a fost intitulat, față de dispozițiile art.24 și 27 Cod procedură civilă, având în vedere că data introducerii acțiunii introductive este ulterioară intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă.
Totodată, Curtea pune în discuție excepția tardivității formulării căii de atac a apelului, având în vedere data comunicării sentinței-08.12.2014 și data declarării căii de atac a apelului-05.01.2015 și acordă cuvântul pe excepție.
Apelantul susține că a atacat sentința potrivit termenului de 30 de zile, dat de instanța de fond.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității declarării apelului.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ contestatorul B. V., în contradictoriu cu intimata B. Națională a României a formulat contestație împotriva Deciziei de reîncadrare nr. 32 din data de 05.02.2013, emisă de B. Națională a României solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună încadrarea corectă a contestatorului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 284/2010, art. 33 și Anexa I capitolul II lit. C ..b) pct.2, de la data prevăzuta la art. 46 și să fie obligat angajatorul la plata diferențelor salariale de care nu a beneficiat datorită încadrării greșite a majorării cu 15% a cuantumului brut a salariului care trebuia aplicata conform art. 1 din Legea 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. De asemenea, solicită obligarea angajatorului să-i plătească cheltuielile de judecată.
Prin sentința nr.8560 din data de 19 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București a fost respinsă acțiunea privind pe contestatorul B. V., în contradictoriu cu intimata B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, ca nefondată.
Prin aceeași sentință în baza art. 187 C. proc. civ. a fost obligat reclamantul la plata amenzii judiciare în cuantum de 1000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul este salariat al paratei B. Națională a României.
Prin decizia cu nr. 27/08.02.2011 s-a realizat reîncadrarea contestatorului, in baza Legii cadru nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010, acte normative prin care s-a stabilit ca salarizarea să se efectueze aferent lunii decembrie 2009, după aplicarea Legii cadru nr. 330/2009 și a O.U.G. nr.1/2010 - ambele acte normative în prezent fiind abrogate.
Astfel, conform deciziei nr.18/09.02.2010 contestatorul a fost reîncadrat pe funcția de șef birou gradul II, cu un salariu de bază lunar de 993 lei, la care se adaugă sporuri peste 100% din salariul de bază, ajungându-se la 2605 lei, începând cu 1.01.2010.
La data de 01.01.2011 salariul a crescut la 2816 lei prin decizia nr. 27/09.02.2011.
Ulterior, salariul contestatorului a suferit modificări, majorându-se cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 in baza OUG nr.19/2012, si ulterior cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, in baza aceluiași act normativ.
In urma demersului efectuat către reprezentantul Sindicatului Bibliotecii Naționale a României către, Ministerul Muncii cu privire la clarificarea situației încadrării salariaților BNR începând cu anul 2010 conform Legii 330/2009, a Legii nr.284/2010 a Legii nr.284/2010, prin adresa cu nr._/IG/_/RG, Ministerul Muncii comunică paratei modalitatea de reîncadrare atât pentru personalul aflat în funcție la 31.12.2009, cat si pentru personalul nou încadrat pe funcții.
Acest punct de vedere a fost prezentat în Consiliul de Administrație al Bibliotecii Naționale a României, care, in ședința Consiliului de Administrație din data d 16.01.2013 a decis reîncadrarea referenților de specialitate începând cu 01.01.2013
In cazul contestatorului a fost emisă decizia cu nr. 32/05.02.2013 prin care s-a stabilit ca începând cu data de 1.01.2013 este reîncadrat pe postul șef birou gradul II gradația 5 vechime clasa de salarizare 81 cu un salariu de 3498 lei compus din salariul de bază 1382 lei și sporuri în procent de 200 %.
Obiectul prezentei contestații l-a constituit anularea parțiala a deciziei susmenționate sub aspectul datei producerii efectelor acestei decizii, în sensul că solicita ca aceasta sa-si producă efectele începând cu 1.01.2011, data de când i-au fost calculate greșit drepturile salariale ca urmare a greșitei reîncadrări fata de dispozițiile ce reglementau salarizarea personalului bugetar.
Deși nu a contestat explicit deciziile de încadrare emise în 2011 și 2012 scopul acțiunii este realizarea încadrării începând cu 01.01.2011 și plata drepturilor astfel cum au fost stabilite începând cu 01.01.2013, astfel că acțiunea reprezintă o contestare implicită a respectivelor decizii.
Potrivit art. 7 din Lg.285/2010 (1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite. (2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. (3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile. (4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.
S-a reținut că reclamantul nu a contestat deciziile de încadrare, acestea nemaiputând fi atacate ulterior.
Din analiza deciziilor de încadrare, a fluturașilor de salariu și statului nominal de funcții s-a constatat că pârâta a efectuat încadrarea greșită a tuturor salariaților.
Astfel în anul 2011 a aplicat greșit majorarea de 15 % asupra salariului brut și nu separat asupra salariului de bază brut și sporurilor așa cum prevede expres art. 1 din Lg. 285/2010, rezultând un cuantum mai mare al salariului decât cel cuvenit conform legii.
Atât în legea 330/2009 cât și în legea 284/2010 se prevede expres că sporurile acordate personalului plătit din fonduri publice nu poate depăși procentul de 30 % din salariul de bază, dispoziții legală ignorată de pârâtă la momentul efectuării reîncadrării personalului, sporurile fiind cuprinse între 100% și 200%, rezultând astfel un cuantum cel puțin dublu al salariului față de cel cuvenit conform legii. Salariul de bază este definit clar în secțiunea a2a din Lg.284/2010.
În concret, în ce îl privește pe contestator acesta a beneficiat de încadrarea eronată efectuată de intimată, salariul său fiind stabilit la o valoare mai mare decât cea legal cuvenită, atât pentru anul 2011 cât și ulterior în 2012 și 2013, menținându-se greșeala de a fi considerat salariu de bază cuantumul format din salariul de bază și absolut toate sporurile – vechime, fidelitate, neuropsihic, importanță națională, condiții vătămătoare, din care numai sporul de vechime se include în salariul de bază acesta fiind un element al încadrării în clasa de salarizare.
Instanța a reținut că emiterea deciziei de reîncadrare contestată s-a făcut cu aplicarea greșită a legii în favoarea contestatorului, singurul prejudiciat prin stabilirea și plata drepturilor salariale la nivelul unității pârâte fiind statul.
S-a reținut de asemenea că pârâta a aplicat majorările salariale de 15%, 8 % și 7,5% cuvenite reclamantului în raport de salariul avut în luna octombrie 2010, valorile majorării rezultă din statul de funcții și fluturașii de salariu.
Susținerea contestatorului potrivit căreia la data de 01.01.2011 i se cuvenea un salariu de bază mai mare întrucât funcția pe care era încadrat nu se mai regăsea ca atare în grila de funcții și prin urmare trebuia încadrat și salarizat conform unei funcții superioare deși continua să facă aceeași muncă ca și în anul 2010 este nefondată, scopul legii unice de salarizare și reducerea cu 25 % nu a fost de a majora într-un final salariile plătite din fonduri publice, ci tocmai menținerea salariilor în valori sustenabile față de posibilitățile bugetare, dovadă și faptul că salariul nu se calculează nici în anul 2014 conform art.10 din Lg.284/210 cu aplicarea coeficienților de ierarhizare.
Pentru motivele arătate acțiunea contestatorului este nefondată și a fost respinsă ca atare.
Așa cum a fost menționat, dispozițiile legale aplicabile în cazul de față sunt clare și nu lasă loc de interpretare, drepturile reclamantului nu au fost încălcate, cum pentru soluționarea nemulțumirii exprimată prin acțiune în justiție statul a alocat fonduri materiale și financiare care în speță au fost pierdute în loc să fie folosite pentru rezolvarea unei probleme reale, instanța a apreciat că cererea este formulată cu rea credință și evident nefondată, motiv pentru care a aplicat reclamantului amenda judiciară prevăzută de art.187 C.proc.civ., în cuantum de 1000 lei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs contestatorul B. V., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile din Codul de procedură civilă, recurentul solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Se arată în fapt că susținerile instanței sunt total eronate in ceea ce privește scopul legii unice de salarizare.
Astfel, daca a absolvit studii superioare legea unica de salarizare impunea ca acestea sa poată fi luate in calcul obligatoriu fără a lăsa loc de interpretare.
In acest sens, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 32/05.02.2013 solicitând îndreptarea erorii de încadrare prin recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2010 si pe cale de consecința plata diferențelor salariate de care nu a beneficiat de la momentul producerii erorii.
De asemenea, menționează ca reîncadrarea sa ca persoana cu studii superioare trebuia sa se facă începând cu data de 01.01.2010 prin trecerea de la studii medii Ia studii superioare conform legislației in vigoare la momentul respectiv si anume Legea 330/2009.
Astfel, in baza deciziei luate de Consiliul de Administrație al Bibliotecii Naționale a României din data de 01.01.2013 când s-a adus la cunoștința membrilor acesteia, aceștia au decis îndreptarea erorii de încadrare a salariaților din data de 01.01.2011 cu funcția de referent de specialitate. Prin Decizia nr.32/05.02.2013 emisa de către B. Naționala a României s-a dispus reîncadrarea recurentului pe postul de Referent de Specialitate S II, gradația 5 vechime clasa de salarizare 81, funcția de baza Referent de Specialitate SII. F. de aceasta decizie, a formulat o contestație adresata Bibliotecii Naționala a României care si-a recunoscut greșeala de încadrare din data de 01.01.2011, greșeala de care face vorbire chiar in cuprinsul soluționării acesteia.
Ca urmare a acesteia s-a dispus îndreptarea erorii prin reîncadrarea sa pe funcția de Referent de Specialitate SII, dar de la data de 01.01.2013, perioada in care recurentul a fost prejudiciat fără a avea vreo vina.
Pentru aceasta eroare a formulat si o solicitare in care a arătat ca dorește cu aceasta ocazie sa i se restituie retroactiv drepturile sale salariale de care a fost prejudiciat, arătând in același timp ca nu a fost vina sa ca angajat deoarece recurentul avea calificarea necesara pentru funcția de referent de specialitate. De asemenea, a arătat ca Legea 53/2003 prevede posibilitatea ca cel ce comite vreo greșeala si constata acea greșeala poate sa o remedieze, oferind astfel posibilitatea de a o remedia cu durata de timp sau chiar remediere - returnare de drepturi bănești în termen de 3 ani cu specificarea clara a perioadei de timp de la care începe si la care se termina.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
În ședința publică din data de 17.04.2015, Curtea a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind apel, față de data introducerii cererii introductive la 25.03.2013, ulterioară intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a invocat din oficiu excepția tardivității declarării apelului formulat în cauză.
Examinând înscrisurile de la dosar prin prisma excepției invocate, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecința respingerii apelului ca tardiv declarat, pentru următoarele considerente:
Din procesul-verbal de comunicare din dosarul de fond (fila nr.67) rezultă ca sentința apelată a fost comunicata apelantului contestator la data de 18.12.2014, în timp ce calea de atac a fost declarată la data de 05.01.2015, conform vizei de înregistrare (fila nr.3 apel).
Potrivit art. 468 alin. 1 teza a II-a coroborat cu art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, termenul de apel este de 10 zile de la data comunicării hotărârii. Textul art.215 din Legea nr.62/2011 nu a fost abrogat și nici modificat sub aspectul termenului instituit, o dată cu . noului Cod de procedură civilă, ci, dimpotrivă, pentru adaptarea exactă la prevederile acestuia cât privește calea de atac de care hotărârea în primă instanță este susceptibilă, Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind codul de procedură civilă a stabilit, prin art.73 pct.21, că art.215 va avea următorul cuprins: „Termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.”
Raportând dispozițiile legale menționate la situația de fapt din speță, se constată că apelul a fost declarat cu depășirea termenului de 10 zile de la comunicare, calculat pe zile libere. Termenul s-a împlinit la data de 19.12.2014, zi lucrătoare, astfel că apelul declarat la data de 05.01.2015 este tardiv.
Faptul că în dispozitivul hotărârii apelate în prezenta cauză este menționat un termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii în cadrul căruia poate fi exercitată calea de atac a apelului nu poate determina o altă soluție decât aceea a admiterii excepției tardivității, deoarece calea de atac este prevăzută de lege și nu stabilită de judecător și nimeni nu poate invoca necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem).
Cum în cauză apelul a fost formulat cu depășirea termenului legal, cu toate că hotărârea apelată i-a fost comunicată apelantului contestator la domiciliul indicat în dosar, nu a formulat cerere de repunere în termenul de apel conform art.186 Cod pr. Civilă și nu a produs probe prin care să dovedească faptul că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa să declare apelul în termen, excepția va fi admisă și, în baza art.480 alin.1 Cod pr. civilă, apelul va fi respins ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul B. V., CNP_, domiciliat în București, . nr.12, ., . și cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocat „C. L.”, din București, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.8560/19.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, cu sediul în București, ., sector 3, ca tardiv declarat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 aprilie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
M. V. D. N. R. I.
GREFIER,
E. D. C.
Tehnored.: M.V.D.
Dact: S.Ș./4 ex./28.04.2015
Jud. fond: M. S. V. C.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 241/2015. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
