Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1238/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1238/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 2871/93/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 5819/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1238/2015
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A. C.
Judecător D. G. E.
Judecător M. P.
Grefier I. R. M.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de recurenta H. E.-A. împotriva sentinței civile nr.2462 din data de 19.09.2013 pronunțate de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata R. A. COMPANIA ROMÂNĂ DE AVIAȚIE ROMAVIA, M. A. NAȚIONALE și M. FINANȚELOR PUBLICE, cauza având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, prin încheierea de ședință din data de 10.03.2014 s-a dispus suspendarea cauzei conform disp.art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, iar în baza rezoluției judecătorului din 12.03.2015, s-a acordat termen pentru astăzi 20.04.2015, cu citarea părților, în vederea repunerii cauzei pe rol pentru discutarea incidentului procedural al perimării, în compunerea de la data suspendării.
Curtea dispune repunerea cauzei pe rol și, din oficiu, invocă excepția de perimare a recursului, având în vedere că aceasta a stat în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția de perimare a cererii de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2462 din data de 19.09.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în dosarul nr._, s-a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a pârâtului M. A. NAȚIONALE și s-a respins cererea de chemare în garanție a acestuia, ca inadmisibilă.
S-a admis cererea așa cum a fost precizată de reclamanta H. E. A. formulată împotriva pârâtei R.A. COMPANIA ROMÂNĂ DE AVIAȚIE ROMAVIA.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de_ lei, reprezentând drepturi salariale restante și norma de hrană aferente perioadei octombrie 2012- aprilie 2013, precum și echivalentul a 6 salarii medii, stabilite în raport cu media veniturilor salariale realizate, calculate pe ultimele 3 luni anterioare concedierii, precum și la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
A fost respinsă cererea formulată împotriva pârâtului chemat în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat reclamanta H. E. A., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 22.10.2013, sub nr._ (Număr în format vechi 5819/2013), solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererilor de chemare în garanție, odată cu acțiunea principală.
Cauza a fost repartizată aleatoriu completului 2R AS-LM, primind primul termen de judecată la data de 10.03.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de prevederile art. 248 și urm. Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Din verificarea actelor aflate la dosar, Curtea constată că, prin încheierea de ședință din data de 10.03.2014 s-a dispus suspendarea cauzei conform disp.art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, iar în baza rezoluției judecătorului din 12.03.2015, s-a acordat termen pentru astăzi 20.04.2015, cu citarea părților, în vederea repunerii cauzei pe rol pentru discutarea incidentului procedural al perimării, în compunerea de la data suspendării.
La termenul din data de 20.04.2015, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol și, din oficiu, a invocat excepția de perimare a recursului având în vedere că aceasta a stat în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”.
Având în vedere că prezenta cauză a rămas în nelucrare în timpul stabilit de lege, că această situație este imputabilă recurentei, precum și faptul că nu a intervenit o cauză de suspendare a cursului termenului de perimare în condițiile art. 250 Cod procedură civilă și nu s-a efectuat un act întrerupător de perimare, în conformitate cu 249 Cod procedură civilă, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.248 coroborat cu art.252 Cod procedură civilă și va constata perimată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenta H. E.-A. împotriva sentinței civile nr.2462 din data de 19.09.2013 pronunțate de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata R. A. COMPANIA ROMÂNĂ DE AVIAȚIE ROMAVIA, M. A. NAȚIONALE și M. FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Președinte, D. A. C. | Judecător, D. G. E. | Judecător, M. P. |
Grefier, I. R. M. |
I.M. 24 Aprilie 2015/2 ex
Jud.red.PM
Jud.fond G. N.
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1701/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 613/2015.... → |
---|