Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2499/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2499/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 3501/87/2014
ROMÂNIA
C. DE A. BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1744/2015)
DECIZIE Nr. 2499/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. Ș.
Judecător A. F.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 192/10.02.2015, pronunțată de T. T. – Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal – complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții S. C., V. F., V. S., B. F., B. V., și intimații-pârâți C. DE A. BUCUREȘTI, T. T., având ca obiect: drepturi bănești - dobânzi.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelantul a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, precum și că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate reclamanților la data de 14.04.2015, iar pârâților la data de 08.04.2015, după care:
C., față de lipsa părților la strigarea cauzei, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
C., având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 192/10 februarie 2015 pronunțată de T. T. Secția Conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal în dosarul cu nr._ a fost respinsă ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților invocată de pârâtul M. Justiției. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S. C., V. S., B. F., V. F., B. V., împotriva pârâților M. JUSTIȚIEI, C. DE A. BUCUREȘTI și T. T.. Au fost obligați pârâții M. Justiției ,C. de A. București și T. T. la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite în baza sentinței civile nr. 1795/04.04.2008 pronunțată de T. T., începând cu data pronunțării acestor sentințe, până la plata lor efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Prin acțiunea civilă formulată la data de 28.03.2014 reclamanții, au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. București, și T. T., obligarea pârâților la plata dobînzii legale aferente sumelor datorate de fiecare dintre pârâți, cu titlu de spor de confidențialitate în procent de 15% pentru perioada 25 10 2007 /04 04 2008, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânda legală aferntă sumelor datorate, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data pronunțării hotăriri judecătorești ce constituie titlu executoriu -04. 04. 2008 –sentința civilă nr 1795/04 04 2008 a Tribunalului T. ,potrivit dispozițiilor art 274 cm, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de spor de risc.
Au solicitat reclamanții și cheltuieli de judecată.
Prioritar, instanța a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, invocată de pârâtul M. Justiției prin întîmpinare reținînd obligația pârâților de a plăti reclamanților salariul este o obligație continuă, ce trebuie îndeplinită într-un timp determinat ce debitorul l-a lăsat să treacă.
În ambele situații, debitorii pârâți sunt de drept în întârziere, astfel încât dobânda trebuia acordată de la data scadenței lunare a fiecărui spor.
Pârâții din cauzele pentru care s-au acordat reclamațiilor beneficiile unor drepturi salariale, au recunoscut plata acestor titluri executorii, însă acestea în temeiul dispozițiilor OUG 71/2009 au fost reeșalonate la plată, această reeșalonare putând fi considerată ca o forma de executare succesivă, în condițiile în care această măsură este dublată de suspendarea de drept a executării silite.
Pentru aceste considerente T. a apreciat ca fiind neîntemeiate susținerile pârâtului M. Justiției privind acordarea dobânzilor numai pe ultimii 3 ani anteriori introducerii prezentei acțiuni.
Prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte in privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadentei acestora. Creanțele recunoscute în favoarea reclamanților, fiind certe, lichide si exigibile, obligația de plata este cu execuție imediata, chiar de la data pronunțării hotărârilor in prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă ca plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultata din aceste titluri executorii nefiind afectata de vreun termen.
De reținut că prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, modificata și completată nu s-a negat existenta și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora in executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonata a obligațiilor de plata conținute in aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent daca a acționat cu intenție sau din culpa. Răspunderea sa civila va fi atrasa ori de cate ori nu se dovedește existenta unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentata fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Or, eșalonarea plății instituita prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, modificata si completata nu este o cauza exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat masuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
Astfel că în aceste considerente ,instanța apreciază ca nefondată excepția invocată de pârâtul M. Justiției, fiind respinsă ca atare.
Pe fondul cauzei s-a reținut
În interpretarea dispozițiilor art. 1073, art. 1082 si art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv art. 1531 si art. 1535 din Noul Cod Civil, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor – interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii începând cu data nașterii creanței până la plata efectivă.
De asemenea, referitor la momentul de la care curge această dobândă, T. a mai reținut că, într-adevăr potrivit regulii în materie prevăzută la art. 1088 alin. 2 partea I a tezei finale Cod civil, dobânda se acordă de la data introducerii acțiunii, numai că, de la această regulă există anumite excepții și anume: „afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept” - art. 1088 alin. 2 Partea a II-a a tezei finale Cod civil.
Ori, potrivit art. 1079 alin. 2 pct. 3 Cod civil, debitorul este de drept în întârziere când obligația nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
Totodată, potrivit art. 166 alin. 1 și 4 din Codul muncii, salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, după caz. Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Obligația pârâților de a plăti reclamanților salariul este o obligație continuă, ce trebuie îndeplinită într-un timp determinat ce debitorul l-a lăsat să treacă.
În ambele situații, debitorii pârâți sunt de drept în întârziere, astfel încât dobânda trebuia acordată de la data scadenței lunare a fiecărui spor.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a reținut că în cauză nu s-au făcut dovada efectuării lor.
Pentru considerentele mai sus expuse, T. a constatat că acțiunea reclamanților este fondată și a admis-o conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâtul M. Justiției.
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelantul a solicitat să se procedeze la rejudecarea cauzei, să fie admisă cererea de apel astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, să se dispună schimbarea în parte a sentinței pronunțate de T. T., în sensul respingerii, pe fondul cauzei, a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Susține că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere și dispozițiile art. 6 alin. 4 din NCC, respectiv ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
În acest sens, sunt și cele reținute de ÎCCJ prin Decizia nr. 1/2014, pronunțată în dosarul nr. 20/2013 - Complet RiL și publicată în M. Of. nr. 283 din 17 aprilie 2014: "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art. 201, art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil și ale art.6 alin. (4), art.2512, art.2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011".
Potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr 167/1958: „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune...".
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, învederează aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care: „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea art. 12 din Decretul sus menționat, solicită să se constate că în speță dreptul la acțiune este prescris.
Învederează instanței că prin Decizia nr. 304/04.02.2009, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul celor de mai sus, astfel: "termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii.
Faptul că executarea obligației a fost eșalonată de către legiuitor nu întrerupe termenul de prescripție privind cererea de plată a dobânzilor conform Decretului nr. 167/1958, ci întrerupe termenul de prescripție a cererii de executare silită conform art. 405 al.1 Codul de procedură civilă.
Nu ar fi putut interveni oricum întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere, întrucât recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală. Or, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și expres obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
Mai mult decât atât, OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin. (3) că: „Sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgentă se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rață inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, deoarece s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Potrivit art. 1088 din Codul civil: „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu a putut fi reținut.
Obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune, „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată)", astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
Pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres că doar în materie comercială (astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții) este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acordă cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii...". per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.
În ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, este urmată o procedură specială de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, și de OUG nr. 74/2014 privind rectificarea bugetară pentru anul 2014.
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele:.. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinare.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, C. reține următoarele:
Potrivit art. 1073 din vechiul Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.
Potrivit dispozițiilor art. 1082 cod civil anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Aceste dispoziții au fost preluate de art. 1535 din Noul Cod civil - „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadența până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune - interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Prin urmare, in temeiul prevederilor legale mai sus citate, intimații –reclamanti au dreptul la plata de dobânzi pentru neexecutarea de către pârâți a obligației de plata la data scadenței a salariului in cuantumul prevăzut de legislația in materie .
Susținerea apelantului in sensul că nu sunt întrunite in cauză condițiile răspunderii civile nu poate fi primită de către Curte întrucât, după cum s-a dispus prin actele normative mai sus citate, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadența până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Prin urmare, in cazul executării unei obligații ce are ca obiect plata unei sume de bani prejudiciul rezultat din neexecutarea la termen se prezumă și nu trebuie dovedită de creditor nici culpa debitorului .
In motivarea cererii de apel se pornește de la susținerea eronată in sensul că, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. Susține apelantul că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinire termenului.
C. subliniază faptul că, potrivit dispozițiilor art. 662 alin 4 ) NCpc: Creanța este exigibilă atunci când obligația creditorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Obligația de plată a drepturilor salariale cuvenite intimaților-reclamanți a ajuns la scadență la datele la care acestora trebuia să li se plătească salariile lunare . Prin urmare nu se poate aprecia, astfel cum susține apelantul, că prin . O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, creanța este afectată de un termen suspensiv si, pe cale de consecință, nu ar fi incă exigibilă.
În realitate O.U.G nr. 71/2009 stabilește doar termene de plată eșalonată a sumelor de bani datorate creditorilor, astfel cum instanțele de judecată au dispus, in considerarea situației economice dificile, pentru a nu fi afectate resursele bugetare prin executarea imediată tuturor creantelor. Acest lucru nu echivalează cu neajungerea la scadență a creanțelor ci doar cu instituirea unei modalități de executare a debitelor . Executarea este o etapă ce intervine ulterior stabilirii caracterului cert, lichid si exigibili al creanței, precum si a obligației debitorului de plată a drepturilor . Cu alte cuvinte nu există temei pentru a se emite un act normativ de stabilire termene de executare eșalonată a obligației de plată dacă nu se stabilise anterior, de către instanțele de judecată care au pronunțat hotărârile judecătorești care constituie titluri executorii, caracterul exigibil al creanței . Atâta timp cât există titlurile executorii a căror executare eșalonată s-a stabilit prin O.U.G nr. 71/2009, nu se mai poate pune in discuție caracterul exigibil al creanței .
Creanțele recunoscute în favoarea reclamanților, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plata este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii.
Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
A mai invocat apelantul in mod neîntemeiat că . O.U.G nr. 71/2009 nu reprezintă o recunoaștere a drepturilor pe care reclamanții le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat.
În fapt ,prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonata a obligațiilor de plata conținute în aceste titluri. Recunoașterea drepturilor nu trebuie să se facă prin mențiune expresă in cuprinsul O.U.G nr. 71/2009, astfel cum sugerează apelantul, drepturile fiind stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile care au caracter de titluri executorii .
De altfel prin Decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014 pronunțată in soluționarea unui recurs in interesul legii s-a stabilit: „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drept uri salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.”
Pe cale de consecință s-a stabilit, cu putere obligatorie pentru instanțele de judecată, că se pot acorda daunele ce fac obiectul acțiunii de față, în ciuda faptului că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-au stabilit termene de plata eșalonată a drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar stabilite prin hotărâri judecătorești . Prin urmare acțiunea intimaților –reclamanți este admisibilă și întemeiată iar susținerile apelantului în sensul că ne-am afla în fața unei duble reparații a prejudiciului nu pot fi primite, față de dispozițiile Deciziei Inaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014.
A susținut apelantul că instanța de fond a lipsit de sens dispozițiile art. 8 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut să trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".Având în vedere că prin acțiunea de față intimații-reclamanți au solicitat noi pretenții referitoare la dobânda care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, în mod nefondat instanța de fond a admis acțiunea chiar și numai în parte. Daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării.
In ceea ce privește prescripția dreptului de a cere dobânda legală si a datei de la care aceasta poate fi acordată, C. reține următoarele:
Obiectul acțiunii de față îl reprezintă obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care ni le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea reclamanților respectiv titlurile executorii atașate prezentei cereri, menționate mai jos".
Titlurile executorii invocate de reclamanți au fost emise în anul 2008, iar cererea de chemare in judecată de față a fost înregistrată pe rolul tribunalului la data de 12 12 2014.
în cauza de față solicitarea intimaților-reclamanți are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește,astfel cum invocă apelantul .
Cu toate acestea C. apreciază că nu sunt incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Astfel, se constată că potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, "Prescripția se întrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare.
Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea. "
Art.17 din același act normativ dispune in sensul că: "Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o.După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție. În cazul cînd prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare sau printr-un act începător de executare, noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare. "
Prin Decizia nr. 7/2015 ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de C. de A. Pitești – Secția I civilă, prin Încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, și, în consecință, a stabilit următoarele: ” Plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.” Această modalitate de dezlegare a chestiunilor de drept puse în discuție este obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit art. 521 Noul C..
Prin urmare nu se poate reține că plățile efectuate de pârâtii din cauză potrivit dispozițiilor legale în materie ar întrerupe cursul prescripției .
Instanța de fond a reținut deci în mod eronat că, urmare a întreruperii succesive a termenului de prescripție, excepția prescripției dreptului la acțiune ar fi neîntemeiată .
Rezultă astfel, în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale de către Inalta Curte de Casație și Justiție, că singura modalitate de aplicare în cauză a prevederilor in materie de prescripție extinctivă este prin raportare la un termen de 3 ani anteriori datei formulării cererii de chemare în judecată, respectiv începând cu data de 12 12 2011 .
De altfel Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat că se pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 . Cu alte cuvinte daunele sunt datorate tocmai in considerarea plății eșalonate a sumelor datorate creditorilor si prejudicierii acestora prin alegerea stabilirea acestei modalități de executare .
Prin urmare nu se poate afirma că reclamanții aveau obligația de a solicita plata de dobânzi la momentul formulării cererilor de chemare in judecată ce aveau ca obiect plata drepturilor salariale sau in termen de 3 ani de la data pronunțării sentințelor ce reprezintă titluri executorii, atâta timp cât prejudiciul lor s-a produs ulterior, prin refuzul instituțiilor debitoare de executare si mai apoi prin emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 prin care s-a stabilit plata eșalonată, până in anul 2016 a creanțelor ( deci la mai mult de 8 ani de la data emiterii titlurilor executorii) .
Pentru considerentele arătate, C., în baza art.480 C.pr.civ., va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune de 3 ani și va respinge ca prescrise pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 12.12. 2011,.C. va obliga pârâții la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite potrivit sentinței civile nr. 1795/04.04.2008 pronunțată de T. T., începând cu data de 12.12.2011, până la plata lor efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 192/10.02.2015, pronunțată de T. T. – Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal – complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții S. C., V. F., V. S., B. F., B. V., și intimații-pârâți C. DE A. BUCUREȘTI, T. T..
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune de 3 ani.
Respinge ca prescrise pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 12.12. 2011.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite potrivit sentinței civile nr. 1795/04 04 2008 pronunțată de T. T., începând cu data de 12.12.2011, până la plata lor efectivă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2015.
Președinte, A. D. Ș. | Judecător, A. F. | |
Grefier, Ș. T. |
Red. ADȘ/20 iulie 2015
Ș.T. /D.A.M/26 Iunie 2015/10ex.
Jud. fond: M. M.
| ← Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
