Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1689/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1689/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 45339/3/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (2720/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1689
Ședința publică de la 26.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- N. R. I.
JUDECĂTOR - M. V. D.
JUDECĂTOR - I. P. N.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE împotriva sentinței civile nr.1496/23.02.2015, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal, lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 18.06.2015, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității intimatului, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Intimatul arată că nu are alte cereri de formulat, care să conducă la amânarea dezbaterilor.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1496/23.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE în contradictoriu cu pârâtul S. I., ca neîntemeiată.
În considerente a reținut că prin adresa nr. 1943/07.02.2014 (fila 37 dosar), comunicată la solicitarea instanței de a arăta modalitatea de calcul al pretențiilor solicitate prin acțiune, reclamanta a precizat că a împărțit valoarea prejudiciului la numărul de persoane stabilite ca fiind vinovate în raportul de control.
În drept, Tribunalul a reținut că potrivit art. 254 alin. 1 Codul muncii „Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”, iar art. 255 din Codul muncii prevede următoarele „(1) Când paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. (2) Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei și, atunci când este cazul, și în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar”.
Pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat a pârâtului; fapta ilicită și personală a acestuia, săvârșita în legătura cu munca sa; prejudiciul produs angajatorului; legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția pârâtului.
În speța de față, din probele administrate, tribunalul a constatat că nu sunt întrunite în mod cumulativ aceste condiții imperative, respectiv reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite și personale a pârâtului, respectiv a culpei pârâtului în săvârșirea faptei.
În acest sens, Tribunalul a reținut că din procesul verbal de constatare a contravențiilor și aplicarea sancțiunilor . nr._/14.12.2010 rezultă că ANIF a fost sancționată pentru încheierea actului adițional nr.2/21.10.2009, prin care s-a majorat valoarea contractului de la 3.566.665 lei la 3.650.665 lei, fără aplicarea unei proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice (fapta 1 descrisă în anexă).
Lecturând actul adițional nr. 2/21.10.2009 (fila 28 dosar) se poate observa că acesta este semnat, din partea ANIF, de un număr de 5 persoane, printre care însă nu se regăsește și pârâtul. De altfel, nici dispoziția de șantier nr. 2/21.10.2009 (fila 18 dosar), antemăsurătoarea (fila 19 dosar), nota de comandă suplimentară (fila 20 dosar) sau fișa de analiză a actului adițional (fila 33 dosar), acte care au stat la baza întocmirii actului adițional, nu poartă semnătura pârâtului.
Este adevărat că pârâtul, în calitate de șef birou licitații, avea atribuții în ceea ce privește încheierea contractelor de achiziții publice, aspect ce rezultă din fișa postului din data de 01.02.2008 (fila 38 dosar), însă pentru a-și exercita aceste atribuții, pârâtul trebuia să fie anunțat de către departamentul corespunzător că urmează a se efectua o procedură de achiziție publică, pentru a putea supraveghea derularea procedurii. Or, nu există nicio probă la dosar din care să rezulte că pârâtul a avut cunoștință anterior încheierii actului adițional nr. 2/21.10.2009 că urmează a se încheia acest act adițional fără aplicarea unei proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite și personale a pârâtului, respectiv a culpei pârâtului în săvârșirea faptei.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că pârâtul este răspunzător în parte de prejudiciul suferit de ANIF prin plata amenzii contravenționale aplicate de ANRMAP, în condițiile în care reclamanta nu ar fi putut stabili măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei, ar fi devenit incidente dispozițiile art. 255 alin. 2 Codul muncii, potrivit cărora prejudiciul trebuie recuperat de la salariații vinovați proporțional cu salariul fiecăruia, și nicidecum prin împărțirea în mod egal a prejudiciului, astfel cum a pretins reclamanta prin acțiune și precizat prin adresa nr. 1943/07.02.2014.
În consecință, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 254 și 255 Codul muncii, pentru a se atrage răspunderea patrimonială a pârâtului, Tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs motivat în termen legal apelanta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele formulate a arătat că prin acțiunea formulată a solicitat obligarea numitului S. I., șeful Serviciului Licitații din cadrul fostei Sucursalei Teritoriale O. - Argeș din cadrul ANIF RA, la plata sumei de 5,900 Iei, reprezentând prejudiciul adus instituției noastre ca urmare a aplicării unei amenzi în valoare de 70.000 lei de către Autoritatea Naționala pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice pentru nerespectarea prevederilor art. 18 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
Instanța învestită cu soluționarea cauzei în fond, prin sentința civilă nr. 1496, pronunțată la data de 23.02.2015 a respins acțiunea Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare ca fiind neîntemeiata, motivând că Agenția:
- „nu a făcut dovada faptei ilicite și personale a paratului, respectiv a culpei paratului în săvârșirea faptei;
- precum și faptul că nu a respectat dispozițiile art. 255 din Codul muncii pentru determinarea cuantumul prejudiciului de care paratul este culpabil”.
Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare considera că instanța de fond „a interpretat greșit actul juridic dedus judecații ".
Reclamantul este culpabil de prejudiciul adus Agenției, iar cuantumul sumei la care a cerut obligarea paratului a fost legal determinat.
Astfel, numitul S. I. în calitatea sa, de Șef Serviciu Licitații din cadrul fostei Sucursale Teritoriale O. - Argeș a ANIF RA este culpabil alături de celelalte persoane stabilite ca fiind vinovate pentru încheierea Actului Adițional nr. 2/11.12.2009 la contractului nr. 090._/2009 cu . fără respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă clar că acesta nu și-a respectat atribuțiile prevăzute în fișa postului, fapt ce condus la încheierea actului adițional menționat mai sus.
Prin Actul Adițional nr. 2/21.10.2009 s-a majorat în mod nelegal valoarea contractului de execuție lucrări nr.090._/2009 de la 3.566.665 lei la suma de 3.650.665 lei.
În ceea ce privește, calculul sumei solicitate paratului, consideră ca pretențiile au fost calculate în mod legal, conform dispozițiilor art. 255 din Codul muncii.
În consecința, recurenta consideră că se întrunesc toate condițiile pentru antrenarea răspunderi patrimoniale prevăzute la art. 254 din Codul muncii pentru prejudiciul creat, întrucât au fost stabilite clar fapta ilicită - culpa angajatului, caracterul cert al acesteia - nerespectarea dispozițiilor legale și a fișei postului, precum și cuantumul individual al răspunderii pentru fiecare angajat în parte.
În consecința, recurenta a solicitat instanței să constate că sentința civilă nr. 1496, pronunțată la data de 23.02.2015, de către Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale este neîntemeiată, să admită recursul așa cum a fost formulat și să dispună casarea hotărârii criticate.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Într-adevăr, potrivit art.254 alin.1 dinCodul muncii (270 alin.(1) în redactarea anterioară), salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Din textul menționat rezultă că pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția salariatului.
În speță, prejudiciul a fost justificat prin amenda în valoare de 70.000 lei, aplicată instituției recurente de către Autoritatea Naționala pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, pentru nerespectarea prevederilor art. 18 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică. Însă, precum a reținut și prima instanță, angajatorul căruia, în condițiile art.272 din Codul muncii, îi revenea sarcina probei tuturor elementelor răspunderii, nu a demonstrat în ce constă acțiunea de nesocotire ori omisiunea de îndeplinire a obligațiilor de serviciu, cu alte cuvinte, ce trebuia să facă salariatul și în mod culpabil nu a făcut sau a defectuos. Atribuțiile postului, invocate, sunt pertinente, dar neconcludente dacă nu se dovedește în concret felul în care, în speță, au fost nesocotite. Astfel, dat fiind că intimatul nu este semnatarul contractului, nici nu s-a susținut că ar fi fost sesizat sau ar fi cunoscut faptul încheierii acestuia, caz în care s-ar fi impus să intervină din oficiu, pentru a asigura supravegherea derulării procedurii, care-i revenea în calitate de șef birou achiziții.
Răspunderea materială a salariatului nu poate fi atrasă dincolo de aprecierea asupra modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, presupunând îndeplinită condiția de a fi fost pus în situația de a le exercita. În caz contrar, ar însemna să răspundă în abstract, întemeiat pe o prezumție de culpă, pe care legea substanțială nu o consacră, ceea ce, pe plan procedural, s-ar solda cu o răsturnare a sarcinii probei, plasând-o la salariat, deși nu i se poate stabili nicio culpă în exercitarea obligațiilor, de vreme ce angajatorul nu a argumentat mai întâi în ce constă fapta ilicită față de care atitudinea subiectivă a autorului să se manifeste sub forma vinovăției. Reclamantul-recurent a dovedit numai producerea prejudiciului, care însă, în lipsa constatării unui act de încălcare a atribuțiilor de serviciu, nu poate constitui izvor al răspunderii materiale.
Conchidem așadar, în acord cu statuările primei instanțe, că nu s-a dovedit existența unei fapte de omisiune ori îndeplinire necorespunzătoare de către intimat, a obligațiilor în legătură cu munca sa, pentru a fi angajată răspunderea în baza art. 254 din Codul muncii, recursul declarat fiind nefondat și de respins, în aplicarea art.312 alin.(1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, împotriva sentinței civile nr.1496/23.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu intimatul-pârât S. I., ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2015
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR,
N. R. I. V. M. D. P. I. N.
GREFIER,
E. D. C.
Red.: INR/10.07.2015
Tehnored.:C.C./2 ex/06.07.2015
Jud.fond: B. D. C.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 2086/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1801/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
