Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 207/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 207/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 9266/3/2014

Dosar nr._ (Număr în format vechi 6272/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 207/2015

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A. C.

Judecător D. G. E.

Judecător E. D. B.

Grefier I. R. M.

Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA - PRIN SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C. împotriva sentinței civile nr.6006 din data de 22.05.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata FEDERAȚIA S. TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA - SINDICATUL CĂLĂTORI FEROVIARI V. în numele membrilor de sindicat: A. N. N., A. D. C., B. I. V., B. I. F., B. V. V., B. I. E., C. A. M., C. I. M.-L., D. M. A., D. P. I., D. M. I., G. N. I., G. M. I., G. A. A., N. P. C., P. D. M., P. M. M., P. P. N., R. C. C., S. I. V., S. I. I., S. D. V., U. I. I., V. M. M., D. V. D.-D., M. E. E.-E., T. I. I., P. C. C., C. V., D. I., D. A., E. O. N., cauza având ca obiect – drepturi bănești disjuns din dosar nr._/3/2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, prin împuternicit M. Rodrigo G., ce depune delegație la dosar, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că la data de 15.01.2015 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, depusă în 3 exemplare, la care a atașat un set de înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, prin împuternicit, în combaterea recursului.

Intimata Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, prin împuternicit, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică pentru drepturile salariale individuale prevăzute pentru anul 2010 pentru salariul suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie 2010, ajutorul material de Ziua Ceferistului și pentru ajutorul material de Paști și C. 2010, pentru toți membrii de sindicat, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării, pe care o susține pe scurt.

În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._/3/2012 reclamanta Federația S. Transportatorilor Feroviari din România a chemat în judecată pe pârâta S. Naționala de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători S.A. (S.N.T.F.C. "CFR CĂLĂTORI SA), solicitând ca fiecărui membru de sindicat al Federației S. Transportatorilor Feroviari din România salariat al societății S.N.T.F.C. "CFR CĂLĂTORI S.A."), membrii de sindicat care își însușesc acțiunea în instanță sub semnătură pe Tabelele Nominale anexate la acțiune și care împuternicesc Federația S. Transportatorilor Feroviari din România pentru a introduce acțiune în instanță (pe cale judecătorească) și pentru a-i reprezenta în instanță pentru obligarea SNTFC CFR CALATORI SA la acordarea si achitarea de drepturi bănești pentru anul 2010, reprezentând un salariu suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariu de bază de încadrare din decembrie, actualizat cu rata inflației la data plății efective, în baza art. 30 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat la MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12._08 și a actului adițional la acesta pentru perioada 29.12.2008--"28.12.2010 înregistrat la MMFPS sub nr. 70/20.06.2008, precum si la acordarea și achitarea drepturilor salariate suplimentare individuale neacordate în anul 2010, reprezentând prima Feroviarului pe anul 2010 conform art. 71 a doua liniuță si prima de Paste si prima de C. pentru anul 2010 conform art.71 prima liniuță din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar între MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12._08 și adițional la acesta pentru perioada 29.12._10 înregistrat la MMFPS 370/20.06.2008 coroborate cu actul SNTFC CFR CALATORI. SA nr. 1/644/04.03.2009 în care se precizează că prima Feroviarului pe anul 2010, Salariul suplimentar pe anul2010, prima de P. pentru anul 2010 și Prima de C. pentru anul 2010 fac parte din „Adaosurile la salariul de bază" si coroborate cu actul SNTFC CFR CALATORI SA nr. A2/b/8033/12 septembrie 2012 în care se arată că aceste drepturi salariate pe anul 2010, respectiv prima Feroviarului pe anul 2010, Salariul suplimentar pe anul 2010, prima pentru anul 2010 și Prima de C. pentru anul 2010, au fost câștigate în instanțe în toată țara și se solicită formelor organizatorice teritoriale ale SNTFC"CFR Călători" SA să transmită la "SNTFC, CFR Călători" SA situația din care să rezulte numărul de salariați care au acționat în instanță pentru aceste drepturi salariate pentru a le cuantifica și a le pentru a le plăti.

Prin sentința civilă nr.6006 din data de 22.05.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă ca neîntemeiata excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la acordarea premierii anuale acordate de "Ziua Ceferistului" pe anul 2010, a ajutorului material pentru Paste si C. pe anul 2010, precum si a salariului suplimentar aferent anului 2010 invocata de parata; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. N. N., A. D. C., B. I. V., B. I. F., B. V. V., B. I. E., C. A. M., C. I. M.-L., D. M. A., D. P. I., D. M. I., G. N. I., G. M. I., G. A. A., N. P. C., P. D. M., P. M. M., P. P. N., R. C. C., S. I. V., S. I. I., Ș. D. V., U. I. I., V. M. M., D. V. D.-D., M. E. E.-E., T. I. I., P. C. C., C. V., D. I., D. A., E. O. N., membrii ai Sindicatului Călători Feroviari V.» prin Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA.

Prin aceiași sentință a fost obligată parata sa plătească reclamantului P. M. ajutorul material de Paste aferent anului 2100, ajutorul material de C. aferent anului 2010, Premiera pentru Ziua Feroviarului aferent anului 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective; a fost obligată parata sa plătească celorlalți reclamanți ajutorul material de Paste aferent anului 2010, ajutorul material de C. aferent anului 2010, Premiera pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010 si salariul suplimentar aferent anului 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației Ia data plații efective.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în considerarea prevederilor art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă, Tribunalul va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, invocată de pârâtă.

Tribunalul a deliberat cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e din codul muncii (art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii în forma în vigoare la data pretinsei împliniri a termenului prescripției pentru pretențiile reclamanților având ca obiect plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și premierea pentru Ziua feroviarului pentru anul_), Tribunalul a respins această excepție, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ci, drepturile pretinse de reclamanți respectiv acordarea unor drepturi individuale, care chiar dacă se regăsesc in contractul colectiv de muncă fac parte din categoria drepturilor bănești suplimentare respectiv drepturi individuale ale salariaților si nu au caracter de drepturi colective astfel încât nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni, ci termenului de prescripție prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c și art. 268 alin. 2 și art. 171 din codul muncii după republicare, referitor la litigii în legătură cu drepturi și obligații pentru care nu s-a defipt de legiuitor un termen special, neavând relevanta ca drepturile in discuție au luat naștere în urma negocierilor colective.

Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul că Prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 și Ajutor material de P. și C. pentru anul 2010, respectiv, salariului suplimentar pentru anul 2010, nu sunt drepturi salariale astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 155 din Codul Muncii și nici venituri din salariu, astfel cum acestea sunt prevăzute de art.55 alin.(l)-(3) din Codul Fiscal și pe cale de consecință, nu sunt aplicabile prevederile art.268 alin.1 lit. c) din Codul Muncii, întrucât, aceste venituri se acordă din fondul de salarii.

Și dacă s-ar considera că Prima pentru Ziua Feroviarului și Ajutorul material de P. și C. acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu prevederile contractuale nu sunt drepturi salariale negociate individual acestea fac totuși parte din categoria unor drepturi individuale a salariaților ce iau naștere în temeiul existenței și executării contractelor individuale de muncă, drepturi reglementate ca si cadru general de lege chiar dacă sunt preluate în contractul colectiv de muncă sub aspectul condițiilor concrete de acordare, astfel încât, nu le este aplicabil sub aspectul prescripției extinctive textul 268 alin. 2 lit. c din codul muncii (după republicare) referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ci prevederile art. 268 alin. 2 din codul muncii pentru Ajutorul material de P. și C. pentru anul 2010 și prevederile art. 268 alin. 1 lit. c, pentru drepturile reprezentând Prima pentru Ziua Feroviarului și salariul suplimentar pentru anul 2010 (care are natura juridică a unui adaos în sensul prevederilor art. 160 din codul muncii (prevederile art. 155 din Codul Muncii anterior republicării).

Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele;

1. Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței la data plății, Tribunalul a reținut următoarele:

Acestea sunt solicitate în temeiul prevederilor art. 71 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011. Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

Potrivit art. 71 prima si a doua liniuță din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 (prelungit prin act adițional pana la data de 31 decembrie 2011):

„Cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare... „

„pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei I de salarizare,,.

Tribunalul a analizat pretențiile reclamanților în funcție de prevederile legale si contractuale în vigoare la data nașterii dreptului si a obligației de plată (anul 2010).

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996, în vigoare Ia data nașterii drepturilor rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți.

Mai mult, potrivit art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, se desprinde concluzia clară a producerii efectelor prevederilor cu caracter minimal ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grupuri de angajatori față de toți salariații încadrați la toți angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent de afilierea acestora la o organizație sindicală, câtă vreme contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior nu pot cuprinde clauze care să cuprindă drepturi mai puțin favorabile salariaților decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă unic la nivel superior, întrucât art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr.130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2009-2010 (prelungit prin act adițional pana la data de 28 decembrie 2010 și ulterior până la 31 ianuarie 2011), să acorde salariaților proprii plata ajutorului material aferent sărbătorilor de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010.

Astfel, parata nu a putut invoca suspendarea prevederilor echivalente din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate prin Actul adițional nr. 1708/21.04.2010, invocate de pârâtă, în ceea ce privește obligația acesteia de a plăti angajaților ajutorul material cuvenit pentru sărbătorile de P. pentru anul 2010, respectiv premierea ocazionata de Ziua Ceferiștilor pe anul 2010, de vreme ce clauza contractuala stabilita in contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior» obliga la plata acestor drepturi salariate.

De altfel în anul 2010 Sărbătoarea Paștelui a fost sărbătorită în perioada 4-6 aprilie 2010, anterior încheierii Actului adițional nr. 1708/21.04.2010, invocat de pârâtă.

Mai mult, parata este membră a Asociației Patronale semnatare a Contractului colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional pana la data de 28 decembrie 2010 (respectiv 31.01.2011).

Totodată, aspectul că prin art. 69 din Contractul Colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat Ia D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, s-a prevăzut că prevederile privind plata ajutorului material de Paste și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică cu 01.01.2010, nu poate fi avută în vedere de instanță ca un argument al neplății acestor drepturi, din cel puțin două considerente.

Astfel, acestea au fost recunoscute prin art. 71 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008, înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si Familiei sub nr. 2836/20 28.12.2006 și prelungit prin act adițional pana la data de 31.01.2011, (contract încheiat la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate si aplicabil intimatei în perioada 01.04._10).

Cu privire la ajutorului material de C. pentru anul 2010 respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor pe anul 2010, Tribunalul a îndepărtat susținerea pârâtei în sensul aspectului necuvenit al acestor drepturi prin invocarea prevederilor art. 69 din Contractul Colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, prin care s-a prevăzut că prevederile privind plata ajutorului material de Paste și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică cu 01.01.2010 și a prevederilor Actului Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, prin care părțile au modificat prevederile art. 69 lit. a și b și au stabilit că prevederile privind plata ajutorului material de P. și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică începând cu 01 ianuarie 2011 și că nu se aplică în perioada 01.04._10.

Astfel, Tribunalul a constatat că reclamanții nu solicită aceste drepturi în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București ci în temeiul prevederilor art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.

Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

In ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011. conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. b și art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (în vigoare la data nașterii drepturilor) și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariate suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr. 130/1996 (acte normative care guvernează executarea raportului contractual), rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea Ia îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept, o normă convențională, negociată, impunându-se părților contractului individual întocmai ca si legea;

In cauză devin aplicabile prevederile art. 238 din codul muncii în conformitate cu care, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, în conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală", respectiv „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte...pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din erupții de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel:"

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurg din lege* din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de muncă".

In conformitate cu prevederile art. 31 și art. 33 alin. 3 din Legii nr. 130/1996 (act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale), modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

In conformitate cu prevederile art. 244 din Codul Muncii (în forma în vigoare la data dreptului si a obligației de plată), contractul colectiv de muncă poate fi modificat pe parcursul executării lui, în condițiile legii, prin acordul părților iar conform art. 246 din Codul Muncii aplicarea contractului colectiv de munca poate fi suspendată prin acordul de voință al părților.

Tribunalul nu reține susținerea pârâtei în sensul că prevederile ar. 71 din acest contract colectiv de muncă „ar fi fost suspendate" prin Procesul Verbal încheiat în data de 25.05.2009 între conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și federațiile sindicale feroviare.

In cuprinsul acestuia se menționează în mod expres că „Măsurile stabilite se referă numai la anul 2009", cu consecința că ar putea fi invocat numai în privința drepturilor aferente anului 2009, iar pe de altă parte Tribunalul constată că acesta nu poate reprezenta în sine un act adițional privind modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia, câtă vreme modificarea contractului colectiv de muncă se poate realiza numai în condițiile legii, sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă, ce se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

Or, modificările aduse Contractului Colectiv de Muncă operează numai dace se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților (art. 31 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale).

Totodată, suspendarea aplicării contractului colectiv de muncă operează dacă este notificată în termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare (art. 33 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 130/1996 act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale).

Devine evident în acest context că, față de împrejurarea că nu a intervenit în forma și cu formalitățile prevăzute de lege modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea acestora nici în anul 2009 și cu atât mai puțin în anul 2010, an neavut în vedere prin Procesul Verbal încheiat în data de 25.05.2009 între conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și federațiile sindicale feroviare, Tribunalul constată că prevederile art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, au fost în vigoare în perioada de referință, fiind obligatorii pentru părțile semnatare, potrivit art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, mai sus redate.

În plus, intimata a invocat în refuzul de a executa clauzele contractului colectiv de muncă prevederile unui act normativ, respectiv ale art. 7 din O.U.G nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici coroborate cu articolul 15 alineatul 1 din OUG. nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, însă Tribunalul a constatat că aceste acte normative nu conțin nici o prevedere care să permită suspendarea unilaterală a executării unor clauze a contractelor colective de muncă.

Potrivit art. 7. din O.U.G nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici „(1) Fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz."

Or, aceste prevederi impun doar fundamentarea bugetelor de venituri și cheltuieli cu respectarea unor indici financiari în ceea ce privește indicele de creștere a câștigului salarial mediu brut tunar, iar nu acordarea drepturilor salariate și a celorlalte drepturi de natură salariată condiționată de asigurarea resurselor financiare pentru plata acestora.

Or, bugetul de venituri si cheltuieli rectificat pe anul 2010 cât și rubrica „cheltuieli de personal" sunt fundamentate la sfârșitul anului 2010 pentru începutul anului următor iar la constituirea acestuia angajatorul are obligația de a lua toate măsurile ca la cheltuielile de personal să prevadă cheltuielile cu toate drepturile salariale prevăzute de lege sau stabilite contractual (atâta vreme cât în acest caz, dreptul în discuție nu face obiectul unor limitări sau restricții instituite prin lege) câtă vreme, potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului, și aceasta indiferent de existența unor limitări cu privire la cheltuielile totale aprobate angajatorului

In acest context nu poate fi primită susținerea pârâtelor în sensul că pârâta are obligația utilizării veniturilor realizate conform prevederilor legale și a clasificației bugetare, câtă vreme potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului, aceasta fiind o obligație legală, expresă, fără ca pentru angajatorul pârât să fie prevăzute derogări.

Plata muncii către salariați și a drepturilor de natură salariala cuvenite ca urmare a desfășurării muncii în condiții negociate legal nu poate fi supusă unei condiții potestative din partea angajatorului cu consecința sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmește corespunzător bugetul astfel încât să fie în măsura să respecte prevederile art. 156 din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligațiilor salariale, iar împrejurarea că sumele respective sunt sume aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli potrivit legii este o garanție a plății drepturilor în discuție, întrucât nu-i poate fi permis angajatorului si nici statului să prevadă acordarea unor drepturi pentru angajați pe care tot acesta să le condiționeze de voința sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare plătii acestora.

Tribunalul nu a putut reține susținerea pârâtei în sensul în care Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, nu ar reprezenta o convenție legal făcută. întrucât ar contraveni unor „acte normative apărute ulterior semnării contractului colectiv de muncă".

Aceasta reprezintă o interpretare total eronată a cauzelor și efectelor nulității în legislația civilă în general și în legislația muncii, în particular.

Pe de o parte, Tribunalul a constatat că nulitatea este o sancțiune juridică ce intervine pentru nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului

Două aspecte relevante pot fi reținute în speța de față:

1.caracterul nulității de sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Cu alte cuvinte nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic (indiferent că este vorba despre condiții de fond sau de formă)

2.momentul în raport de care se apreciază conformitatea actului juridic cu Ieșea este acela al încheierii actului juridic, respectiv cauza nulității este contemporană momentului încheierii actului juridic, conform principiului „ tempus regit actum. "

Cu alte cuvinte cauza de nulitate există în momentul încheierii actului juridic și constă în nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului.

Or, în cazul de față pârâta nu invocă existența unor cauze de nevalabilitate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, care ar fi fost încălcate la data încheierii acestuia (iar nu ulterioare încheierii contractului, cauzele survenite neputând afecta valabilitatea actului încheiat legal la data facerii sale și supus legii de la data întocmirii) și nici nu arată expres care sunt prevederile legale pretins eludate la încheierea actelor adiționale la acesta, respectiv care sunt limitele prevăzute de lege de la care s-a derogat prin convenție și care ar atrage nevalabilitatea acestora sau care ar avea ca efect nulitatea acestora.

În acest context invocarea unei situații survenite ca fiind un aspect de natură a atrage nevalabilitatea convenției colective este nelegală.

In orice caz nu poate fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fără a se solicita constatarea acestui caracter.

In plus, intimata a invocat în refuzul de a executa clauzele contractului colectiv de muncă existența unor dificultăți economice care ar avea efectul unor cauze de exonerare, însă, nu justifică motivul pentru care a negociat, din calitatea de membru al patronatului, drepturi salariale pe care nu le poate onora.

Tribunalul a îndepărtat și apărarea pârâtei întemeiată pe prevederile art.12 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicată, cu modificările ulterioare: în conformitate cu care: „contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale".

Or, aceste prevederi legale sunt norme cu caracter special derogator și se aplică în mod expres salariaților din instituțiile bugetare, finanțate de Ia bugetul de stat și ale căror drepturi salariale nu se negociază ci se stabilesc prin lege în limite precise și ca atare, nu pot constitui obiectul negocierilor colective iar nu și societății pârâte, care este Societate Comercială și care se autofinanțează, indiferent de existența unor prevederi legale referitoare la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art.5 lit. a) din OUG nr.79/2008 coroborate cu art. 15 alin.(l) din O.U.G nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Salariaților care nu fac parte din instituțiile bugetare Ii se aplică reguli proprii, respectiv cele referitoare la caracterul negociat al salarizării, nefiind în prezența unor drepturi a căror acordare și cuantum ar fi prestabilit prin lege, normele speciale neputând fi extinse prin analogie și la cazuri pe care acestea nu le vizează în mod expres.

In acest context, în condițiile în care dreptul reclamanților la plata drepturilor prevăzute de prevederile Art. 71 din contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2010 nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestuia la acordarea sumelor cu acest titlu, reclamantul fiind îndreptățit la acordarea acestuia în perioada în care a fost sistată acordarea în mod unilateral.

Art. 41 alin. 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.

Existența sau inexistența resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Munca.

A recunoaște angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de munca, deci după stabilirea drepturilor si obligațiilor reciproce ale pârtilor, sa fie exonerat de plata salariilor sau a drepturilor asimilate prevalându-se de scuza aprobării unui buget de venituri mult inferior celui necesar pentru respectarea obligațiilor salariale asumate prin contract, sau de faptul ca unitatea face parte din categoria agenților monotorizați conform prevederilor OUG nr. nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată prin Legea nr.203/2009, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de conținut a principiului negocierii salariale.

Întrucât art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 71 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2010 la plata către salariați a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți, în nici un caz neputând fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fără a se solicita constatarea acestui caracter sau pe motivul nesolicitării drepturilor de către reprezentanții salariaților, întrucât executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, angajatorul fiind obligat la acordarea drepturilor negociate și stabilite neechivoc, iar în caz de neexecutare a obligației culpa aparține angajatorului iar nu reprezentanților salariaților cărora nu le revenea nici o obligație contractuală în legătură cu plata acestor drepturi.

Nu s-a putut reține nici susținerea pârâtei în sensul că această premiere nu este posibilă întrucât nu a fost stabilită de Consiliul de Administrație, întrucât, Contractul colectiv de muncă nu prevede că dreptul salariaților la premiul în discuție ar fi condiționat de existența unei hotărâri a Consiliului de Administrație, ci doar poate decide și alte alocări de venituri, însă nu poate decide dacă își execută o obligație necondiționată.

Mai mult, lipsa de preocupare a angajatorului pentru stabilirea cuantumului unor drepturi cuvenite salariaților nu poate duce la anihilarea dreptului acestora ce s-a născut în baza clauzelor contractului colectiv de muncă.

Față de cele mai sus reținute Tribunalul a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți.

Aceste sume urmează să fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piața si prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați in circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.

Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru anul 2010.

Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI" SA la acordarea retroactivă a salariului suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, anul 2010.

Cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2010, Tribunalul a constatat că acesta este solicitat în temeiul prevederilor ort 30 alin. 1 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011. Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta, iar nu în temeiul prevederilor art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate.

In acest context nu au avut relevanță apărările privind suspendarea acestei prevederi din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate prin Actul adițional nr. 1708/21.04.2010, invocate de pârâtă.

Potrivit art. 30 alin. 1 „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."

Așa cum s-a menționat mai sus, aceste prevederi sunt aplicabile în temeiul art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996, în vigoare la data nașterii drepturilor, respectiv, ale art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, analizate la primul capăt de cerere și care se impun pentru aceleași considerații de drept și de fapt, nemaifiind necesară reluarea acestora.

Tribunalul a constatat că reclamanții nu solicită aceste drepturi în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București ci în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.

Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

In ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 ia Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. b și art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (în vigoare la data nașterii drepturilor) și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariate suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996 (acte normative care guvernează executarea raportului contractual), rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept, o normă convențională, negociată, impunându-se părților contractului individual întocmai ca si legea;

In cauză devin aplicabile prevederile art. 238 din codul muncii în conformitate cu care, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, în conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală", respectiv „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte...pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;"

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de muncă".

Întrucât art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul constată că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 Ia Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, la acordarea și plata personalului propriu a sumelor reprezentând plata salariului suplimentar aferent anului 2010, salariaților care îndeplinesc condițiile de acordare, respectiv, „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic", respectiv, au avut o activitate ireproșabilă în cursul anului 2010 și nu au fost sancționați disciplinar cu una din sancțiunile prevăzute de art. 264 alin. 1 lit. c și art. 264 alin. 1 litera f din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, s-au cărora li s-au aplicat repetat sau cumulat în cursul anului calendaristic, sancțiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d) și art. 264 alin. 1 litera e) din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, sau după caz, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, respectiv o tură, sau una din măsurile prevăzute la art. 42 pct. 1 lit. a) și art. 42 pct. 1 lit. b) din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi.

Față de cele mai sus reținute, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare din aceștia în cadrul unității pârâte în perioada de referință și de îndeplinire a condițiilor de acordare a drepturilor solicitate, după cum urmează:

In privința reclamantului P. M. unitatea a fost obligată doar Ia plata ajutorului material de Paste aferent anului 2010, ajutorului material de C. aferent anului 2010 si Premierea pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010 proporțional cu perioada lucrată, iar nu și la plata salariului suplimentar aferent anului 2010, care nu i se cuvine întrucât nu îndeplinește condițiile de acordare, respectiv, a avut o activitate ireproșabilă în cursul anului, întrucât a fost sancționat disciplinar repetat cu sancțiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, prin decizia nr.470/12.04.2010 a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului cu 5% pe o durata de una luna, iar prin decizia nr.722/14.05.2010 a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului cu 5% pe o durata de doua luni, și nu îndeplinește condițiile de acordare prevăzute în anexa 6 la contractul colectiv de muncă al nivel de unitate.

RECURSUL FORMULAT DE S. NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „C.F.R. CĂLĂTORI” S.A.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal și motivat, pârâta S. Națională Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.304¹din Codul de procedură civilă, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Se arată în fapt că, în ceea ce privește considerentele instanței de fond de la pagina 5 ultimul paragraf din sentința recurata in sensul ca „pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul Muncii contra prestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând in raport de prevederile art.160 Codul Muncii salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri", le consideră nefondate pentru următoarele considerente:

Ajutorul material de Paste, C., prima de „Ziua Ceferistului" si salariul suplimentar, deși sunt drepturi stabilite in bani, acestea nu sunt de natura salariala, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de munca, cu un regim juridic distinct. Mai mult, contractul colectiv de munca folosește noțiunea de premiere, respectiv ajutor material echivalenta cu aceea de recompensă si nu aceea de adaos sau spor.

Raportat la prevederile art.154 si art.155 din Codul Muncii „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca" acesta cuprinzând „salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri".

Astfel, norma generala definește salariul, componentele acestuia respectiv: salariul de baza, indemnizațiile sporurile, precum si alte adaosuri, precum si temeiul de drept si totodată izvorul obligațiilor părtilor acesta fiind contractul individual de munca.

Or, ajutorul material de Paste, C., prima de „Ziua Ceferistului" si salariul suplimentar nu pot fi considerate drepturi salariale in sensul definiției de mai sus, pentru ca nu sunt stipulate in contractul individual de munca, nu reprezintă contraprestația muncii depuse de angajați (au caracterul unui drept suplimentar decurgând dintr-un contract colectiv de munca) si nu se plătesc cel puțin o data pe luna, ci au caracter anual.

Mai mult, aceste drepturi echivalează cu o recompensa acordata de angajator, astfel ca prima pentru Ziua Ceferistului se acorda datorita calității de „ceferist", ajutorul material pentru Paste si C. se acorda cu o ocazie prestabilita, iar salariul suplimentar se acorda pentru munca ireproșabila in cursul anului respectiv.

Or, dreptul de a acorda o recompensa, apreciem ca aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia si nu o obligație.

Referitor la ajutorul material de Paste si C., însăși denumirea ei de "ajutor social", dezvăluie caracterul unor venituri de natura sociala si nicidecum de natura salariala.

Așadar fiind drepturi acordate potrivit contractului colectiv de munca, ele au mai degrabă scopul de a oferi protecție sociala celor ce le primesc (in acest sens s-a statuat si prin Deciziile Curții de Apel București, nr.5378/2010, nr.1703/23.11.2011,nr. 8369 și nr. 8370 din 21.12.2011).

Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, in speța de fata sunt incidente prevederile art.283 alineatul (1) lit.e) din Codul Muncii, in conformitate cu care, cererea de chemare in judecata trebuie introdusa „in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".

Prin urmare, avându-se in vedere ca dreptul de a solicita acordarea primei ocazionate de Ziua Ceferistului s-a născut ia data de 23.04.2010, ajutorul material de Paste s-a născut la 04.04.2010, iar cel privind ajutorul material de C. s-a născut ia 25.12.2009, respectiv 25.12.2010, iar dreptul de a solicita acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010 s-a născut la data de 01.01.2011, fata de data introducerii acțiunii, respectiv 19.11.2012, raportat la prevederile art.283 alin. (1) lit e) din Codul Muncii, dreptul material la acțiune privind acordarea acestor drepturi pentru anii 2009-2010 este prescris.

In concluzie solicită admiterea excepția prescripției dreptului material la acțiune si pe cale de consecința, modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca nefondata.

II. Consideră ca sentința recurata, in ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii in sensul acordării salariului suplimentar aferent anului 2010 este data cu aplicarea greșita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedura civila.

Începând cu data de 04.06.2009 a intrat in vigoare CCM la nivelul SNTFC „CFR Calatori"- SA pe anul 2009-2010, unde conform prevederilor art. 32 alin. (1) si (3) din acestea, acordarea salariului suplimentar se aplica începând cu 01.01.2010, iar prin semnarea Actul adițional nr.1708/21.04.2010 la CCM la nivel de unitate, prevederile art.32 alin. (1) si (3) referitoare la acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010, urmează sa se aplice începând cu 01.01.2011.

Este de subliniat si faptul ca prevederile art.32 alin. (1) si (3) din CCM la nivel de unitate nu contravin prevederilor art.71 din CCM la nivel de grup de unități, fata de împrejurarea ca raportat la prevederile art. 247 din Codul Muncii acest CCM il aplicam numai in cazul in care nu exista CCM la nivel de unitate.

Chiar daca in același timp erau in vigoare mai multe contracte colective de munca, cel încheiat la nivel de grup de unități din transporturi si cel la nivel de societate, in care existau aceleași prevederi ce acordau salariul suplimentar si ajutoare materiale, consideram ca trebuie dat eficienta contractului colectiv de munca la nivel de societate, deoarece reprezintă voința pârtilor si, potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) din CCM la nivel de grup de unități din transporturi: „Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum si perioada la care se acorda cota de profit a salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate sau, după caz, instituției.

De asemenea, suspendarea acordării drepturilor bănești reprezentând salariu suplimentar, ajutoare materiale si premii este in concordanta cu situația financiara la nivelul societății, care, la sfârșitul anului 2009 a înregistrat o pierdere cumulata in valoare de 535.423,74 mii lei.

Potrivit art. 32 alin 3 din CCM la nivel de societate, fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar se constituie lunar, in cadrul fondului de salarii, din veniturile realizate de societate, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar."

Astfel, salariul suplimentar pentru munca ireproșabila se acorda fata de criteriile menționate in anexa nr.6 la contracte, sub condiția ca societatea sa fi avut in anul 2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.

Precizează faptul ca aceasta condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate nu a putut fi îndeplinita motivat de faptul ca S. Naționala de Transport Feroviar de Calatori "C.F.R. Calatori" - S.A. fiind o societate cu capital de stat, aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si unul din agenții economici monitorizați in baza prevederilor O.U.G. nr.79/2008 avea obligația respectării prevederilor art.7 alin.(l) din acest act normativ conform cărora: " ...indicele câștigului salariat mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat in unități fizice sau după caz, in unități valorice in condiții comparabile, in funcție de specificul activității...". Deci in conformitate cu aceste prevederi legale, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra in fondul de salarii prevăzut in bugetul de venituri si cheltuieli aferent anului 2010, aprobat prin act normativ, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut si care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.

Conform bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2010, pe anul care face obiectul prezentei cereri, indicele de creștere a salariului mediu brut fata de indicele productivității muncii este inferior celor reglementați prin O.U.G. nr.79/2008.

Având in vedere ca in anul 2010 in execuția bugetara preliminară s-a înregistrat o economie de 1,98% (rând 35 din execuție) Ia cheltuielile cu salariile, iar productivitatea muncii a fost realizata in proporție de 100% (rând 121 din execuție) rezulta ca au fost respectate din O.G. nr.79/2008.

Totodată, din execuția bugetara preliminară pe anul 2010, reiese ca subscrisa a înregistrat o nerealizare a veniturilor cu 17,83%, respectiv 167.018 mii lei (rând 4 din execuție), fata de prevederile din BVC, înregistrând creanțe restante in cuantum de 115.700 mii lei (rând 126 din execuție) ceea ce a determinat insuficienta fondurilor subscrisei, pentru achitarea plaților restante reprezentând arierate către furnizorii de combustibil, reparatori si prestatori de servicii, suma in cuantum de 550.000 mii lei (rând 125 din execuție). In condițiile in care subscrisa nu a putut onora plățile către furnizorii de materiale si servicii necesare desfășurării activității in condiții de operativitate, nu a dispus implicit nici de resurse financiare necesare acordării drepturilor de personal solicitate, respectiv salariul suplimentar pe anul 2010.

F. de cele arătate mai sus, părțile semnatare ale contractului colectiv de munca pe anul 2010 au renegociat prevederile art.32, astfel ca prin actul adițional nr. 1708/21.04.2010 la CCM nivel de unitate au fost de acord ca pentru anul 2010 prevederile privind acordarea salariului suplimentar sa nu se aplice.

III. Considerentele instanței de fond referitoare la faptul ca „contractele colective de munca nu pot cuprinde clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior" sunt lipsite de fundament legal, atâta timp cat la nivelul SNTFC „CFR Calatori" - SA exista încheiat Contract colectiv de munca pe anii 2009/2010 cu valabilitate pana la data de 31.01.2011.

Raportat la prevederile art.247 Codul muncii (in vigoare la acea data), nu puteau fi obligați sa aplice si prevederile Contractului colectiv de munca la nivel de grup de unități, deoarece aveau contracte colective de munca in vigoare care trebuiau respectate, acestea având prioritate fata de Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități.

Consideră ca prevederile art.71 din CCM la nivel de grup de unități nu se aplica raportat la prevederile art.247 din Codul muncii, conform căruia "In cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior".

De asemenea, dispozițiile art.37 din Codul Muncii dispun faptul ca „drepturile si obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc, prin negociere, in cadru! contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca". Ca atare, in situația in care ar fi avut obligația sa aplice un contract colectiv de munca ierarhic superior celui aflat in vigoare s-ar fi încălcat și dreptul la negociere a acestor contracte colective de munca.

Precizează ca s-ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai in situația anularii acestui act, ceea ce nu s-a constatat, ci dimpotrivă acest contract a constituit legea părților producându-și efectele pana in momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.

Totodată, învederează ca in conformitate cu prevederile art.1270 din Codul Civil: "contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante".

Solicită să se observe ca angajatorul a respectat prevederile CCM aplicabil atunci când nu a acordat in perioada menționata de apelant drepturile bănești solicitate, existând acordul partenerilor sociali, care au semnat, depus si înregistrat contractele colective de munca la nivel de unitate pe anii 2010-2012, conform metodologiei in vigoare.

Învederează ca, la nivelul CFR Calatori era in vigoare Contractul Colectiv de Munca pe anii 2009-2010, înregistrat la D.M.I.M.B. sub nr.2572/04.06.2009, modificat si completat cu Actul adițional nr.1708/21.04.2010.

In conformitate cu prevederile art.69 alin.(l) lit. a) si b) din Actul Adițional nr.1708/21.04.2010 din CCM la nivel de unitate CFR Calatori pe anul 2009 - 2010 „in afara ajutoarelor Ia care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de Paști si C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare;

b) pentru „Ziua Ceferiștilor" se va acorda o premiere stabilita de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin Ia nivelul clasei 1 de salarizare;

Aceste prevederi se aplica începând cu 01 ianuarie 2011."

Din prevederea contractului colectiv de munca mai sus enumerat rezulta indubitabil ca, părțile semnatare ale CCM CFR Calatori au fost de acord ca prevederile referitoare la acordarea ajutorului material de Paste, premierea de Ziua Ceferistului si acordarea ajutorului material de C. pe anii 2009 si 2010 sa nu se aplice.

Chiar daca in același timp erau in vigoare mai multe contracte colective de munca, cel încheiat la nivel de grup de unități din transporturi si cel la nivel de societate, in care existau aceleași prevederi ce acordau ajutoare materiale, consideram ca trebuie dat eficienta contractului colectiv de munca la nivel de societate, deoarece reprezintă voința pârtilor si, potrivit prevederilor art.11 alin(3) din CCM la nivel de grup de unități din transporturi: „Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum si perioada la care se acorda cota de profit a salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate sau, după caz, instituției".

Totodată, apreciază ca instanța de fond nu a ținut seama de aceste prevederi si in mod greșit, a avut in vedere dispozițiile art.71 din CCM la nivel de grup de unități feroviare, obligând subscrisa, in mod netemeinic, sa plătească intimaților - reclamanți ajutorul material de Paste si prima de Ziua Ceferistului pe anul 2010 si ajutorul material de C. pe anii 2009 si 2010, atâta timp cat nu exista o prevedere legala aplicabila la nivelul societății, care sa justifice acordarea acestor ajutoare bănești.

In concluzie, intimații nu pot beneficia de ajutorul material de Paste, prima de Ziua Ceferistului pe anul 2010 si ajutorul material de C. pe anii 2009 si 2010, întrucât aceste prevederi nu-si produc aplicabilitate in anii 2009 si 2010.

Solicită ca in cazul in care se va admite recursul in ceea ce privește capătul principal de cerere, respectiv acordarea drepturilor bănești solicitate, să se modifice sentința in sensul respingerii cererii accesorii privind actualizarea sumelor.

Intimata FEDERAȚIA TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat de recurentă.

ANALIZA RECURSULUI

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Curtea constată ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă referitoare la incidența prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.

Astfel, susținerea recurentei potrivit căreia drepturile ce fac obiectul prezentei judecăți sunt prescriptibile în termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, nu este justificată. Drepturile care fac obiectul cauzei de față au caracter salarial, chiar dacă nu și continuu.

Or, din acest punct de vedere, termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune pentru fiecare dintre pretenții, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, incident cu prioritate ori de câte ori este vorba de drepturi salariale sau alte despăgubiri, indiferent de izvorul lor (contract individual de muncă, contract colectiv de muncă ori lege).

Drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar și primele de sărbătorile de Paști și C., precum și pentru Ziua Feroviarului au incontestabil această semnificație, chiar dacă regimul de deducere a contribuțiilor este diferit, fiind drepturi de natură salarială, plătite în executarea unui raport de muncă și contra muncii prestate, indiferent de izvorul lor, deci chiar dacă acesta se află în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru că textul legal anterior enunțat nu cere pentru drepturile pentru care instituie un termen de prescripție de 3 ani ca ele să decurgă din lege, cu excluderea drepturilor salariale de origine contractuală.

Din această perspectivă, termenul de prescripție de 6 luni este stipulat de art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii pentru alte situații de neexecutare a contractului colectiv de muncă decât cele care beneficiază de reglementare expresă prin textele anterioare, cum este cazul drepturilor evaluabile în bani datorate ca echivalent al muncii prestate. Rezultă așadar că în mod corect a fost soluționată prin respingere excepția de fond a prescripției dreptului material la acțiune.

Cu privire la soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării salariului suplimentar aferent anului 2010, a ajutorului de P., a ajutorului de C. și a premierei de Ziua Feroviarului, Curtea constată că aceasta este corectă.

Potrivit art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, contract prelungit succesiv până la data de 31.01.2011, pentru munca ireproșabilă în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Conform art. 71 din același contract colectiv de muncă în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. se afla în concediu fără plată cu o durată de un an; pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei 1 de salarizare.

În Anexa nr 4 la acest contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități se face precizarea expresă că recurentei i se aplică dispozițiile contractului.

În actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al apelantei la art. 32 și art. 69 se specifică faptul că prevederile privind salariul suplimentar nu se aplică în anul 2010, iar prevederile privind ajutorul de C. 2010 nu se aplică în perioada 01.04._10, urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011.

Curtea va avea în vedere și prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 conform cărora „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.”

Prin urmare, contractul colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al apelantei nu poate cuprinde drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unitate sau, mai precis, nu poate suprima total dreptul sau condiționa acordarea dreptului prevăzut prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.

In cauza de fata sunt aplicabile și dispozițiile art. 132 alin 3 din Legea nr. 62/2011 potrivit cu care „ contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior ”. In măsura in care ne aflam in situația in care CCM la nivel de unitate conține clauze mai puțin favorabile decât CCM la nivel de grup de unități (la nivel superior) se va face aplicarea dispozițiilor legale anterior citate si pur si simplu nu se va da eficienta dispozițiilor mai puțin favorabile din CCM la nivel de unitate, făcându-se aplicarea directa a prevederilor din CCM la nivel de grup de unități.

Nu are relevanță faptul ca exista o prevedere in contractul colectiv de munca la nivel de unitate, mai puțin favorabila si care nu a fost niciodată anulata sau că o atare prevedere nu există deloc, atâta timp cât drepturile ce fac obiectul acțiunii sunt prevăzute in contractul colectiv de munca la nivel superior si, implicit direct aplicabile in cauza, fără a fi necesara preluarea lor in contractul colectiv de munca la nivel de unitate .

. colectiv de munca poate fi izvor de drepturi si obligații numai daca se înscrie in limitele legii, însa in cauza de fata nu s-a constatat nicio încălcare a vreunei dispoziții legale prin inserarea in contractul colectiv de munca de la nivel de grup de unități a unor drepturi bănești in favoarea angajaților din unitățile ce aparțin respectivului grup de unități.

Dreptul la plata salariului suplimentar nu este condiționat de situația financiară a angajatorului, ci este prevăzut în mod imperativ, prin sintagma „vor primi” din art. 30 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar. Raportat la dispoziția menționată în contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din transportul feroviar, dispoziție care nu a fost modificată pe parcursul desfășurării contractului, nu pot fi recunoscute sau stabilite drepturi mai restrânse prin contractul încheiat la nivel de unitate.

Conform acestui din urmă contract la nivel de unitate dreptul la plata unui salariu suplimentar este condiționat de acordul angajatorului. În acest sens, sintagma „pot primi” existentă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu poate fi interpretată în sensul în care ar restrânge sau ar condiționa dreptul apelanților la un salariu suplimentar anual, deoarece dreptul a fost clar prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități ca fiind unul cert și el trebuie privit ca un drept salarial minimal și obligatoriu a fi acordat de către angajator.

Curtea apreciază că apărările intimatei potrivit cărora constituirea fondului necesar plății salariului suplimentar depinde de veniturile realizate sunt neîntemeiate, apreciind nerelevantă împrejurarea că fiind sub autoritatea Ministerului Transporturilor nu putea depăși cheltuielile aferente veniturilor aprobate de Guvern, iar toate cheltuielile se fac la propunerea acestui minister și numai cu aprobarea Guvernului.

S-a dat astfel prevederilor din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2006-2008 înregistrat sub nr. 2836/28.12.2006 și care se aplică de la data înregistrării, până la data de 31.01.2011, acte care reglementau dreptul salariaților companiei de a beneficia de salarii suplimentare, prime cu ocazia Zilei Feroviarului și de ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de C. și P., în condițiile în care art.229 alin.4 din Codul muncii prevede caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, arătând că acestea constituie legea părților.

Se mai reține și faptul că prevederile inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar în discuție (deci contractul colectiv la nivel superior) au caracter imperativ în sensul că salariații vor beneficia de salarii suplimentare, prime cu ocazia Zilei Feroviarului și de ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de C. și P., neînscriindu-se, așadar, în acest contracte că salariații „pot” beneficia de drepturile respective, acordarea lor nefiind, prin urmare, condiționată de situația financiară a companiei ori de performanțele economice ale acesteia și, ca atare, în executarea contractelor colective de muncă mai sus arătate, se impune acordarea dreptului în litigiu.

Împrejurarea că printr-un act adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de apelantă, semnat și de reprezentanții sindicali s-a agreat faptul că dispozițiile privind salariul suplimentar,ajutorul de C., de Paști și de Ziua Ceferistului nu s-ar aplica în anul 2010, respectiv în anii 2009 și 2010, nu echivalează cu stingerea dreptului la plata acestor drepturi bănești, ci doar că acestea nu se plătesc efectiv în anul 2010 și 2009, fiind prorogată doar plata lor.

Recurenta a solicitat respingerea capătului de cerere privind actualizarea sumelor, în cazul în care se va admite recursul; cum recursul va fi respins, nu se impune analizarea cererii cu privire la actualizarea sumelor.

Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA - PRIN SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C. împotriva sentinței civile nr.6006 din data de 22.05.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata FEDERAȚIA S. TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA - SINDICATUL CĂLĂTORI FEROVIARI V. în numele membrilor de sindicat: A. N. N., A. D. C., B. I. V., B. I. F., B. V. V., B. I. E., C. A. M., C. I. M.-L., D. M. A., D. P. I., D. M. I., G. N. I., G. M. I., G. A. A., N. P. C., P. D. M., P. M. M., P. P. N., R. C. C., S. I. V., S. I. I., S. D. V., U. I. I., V. M. M., D. V. D.-D., M. E. E.-E., T. I. I., P. C. C., C. V., D. I., D. A., E. O. N., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2015.

Președinte,

D. A. C.

Judecător,

D. G. E.

Judecător,

E. D. B.

Grefier,

I. R. M.

I.M. 20 Ianuarie 2015

Red. B.E.D./18.02.2015

Dact.S.Ș.

11.02.2015/2 ex.

Jud. fond: G. M. A.

← Pretentii. Decizia nr. 1801/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1243/2015.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 207/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 207/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI