Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 251/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 251/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 17183/3/2012
Dosar nr._ (6518/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.251
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - L. H.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-pârâți M. N., V. C. I. și B. C. N. împotriva sentinței civile nr. 3199 din data de 17 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, cauza având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-pârâți M. N., V. C. I., B. C. N., prin avocat Voicilas H., cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/18.07.2014, atașată la fila 32 dosar, lipsind intimatul-reclamant I. Național de Cercetare Dezvoltare Pentru Protecția Mediului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul-reclamant I. Național de Cercetare Dezvoltare Pentru Protecția Mediului a depus la dosar concluzii scrise, prin serviciul registratură al acestei secții, la data de 21.01.2015
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurenților-pârâți M. N., V. C. I., B. C. N. susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate; cu privire la cheltuielile de judecată arată că le va solicita pe cale separată.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 3199 din data de 17 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a respins excepția tardivității precizării acțiunii.
Totodată, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul I. NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâților M. N., V. C. I. și B. C. N. să achite reclamantului suma de 112.033,45 lei, fiecare proporțional cu salariul net avut, potrivit art. 255 alin. 2 din Codul Muncii.
Pârâții au declarat recurs, criticând sentința suscitată, printre altele, sub următoarele aspecte:
Nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale conform art. 254 Cod muncii.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 254 din Codul muncii care reglementează răspunderea patrimonială a salariatului.
Această sancțiune se aplică, conform art. 254 Codul muncii, atunci când salariatul a încălcat una dintre obligațiile prevăzute în contractul individual de muncă. Prima instanță nu a indicat care este obligația din contractul individual de muncă care nu a fost executată.
Problema care trebuie lămurită vizează raportul juridic de muncă pe care-l au cu reclamanta. Între reclamant și pârâți a existat un raport juridic de muncă relevat prin CIM, în care erau precizate elementele definitorii cum sunt: funcția de încadrare, obiectul muncii, locul și timpul de muncă, drepturile și obligațiile părților contractante, salariul, etc.
Activitatea pe care au desfășurat-o în cadrul contractului de finanțare încheiat cu AMPOSDRU nu se circumscrie raportului juridic de muncă propriu-zis, la care au făcut trimitere. Această activitate îmbracă forma juridică a colaborării pentru realizarea proiectului din cadrul AMPOSDRU. Deci, trebuie făcută deosebirea între raportul juridic de muncă în temeiul căruia au dobândit calitatea de salariați și raportul juridic civil de colaborare, la îndeplinirea obiectului altui contract, diferit de CIM. Așa fiind, din perspectiva juridică a situației de fapt, idee coroborată cu lipsa unei clauze contractuale ori legale, de obligare a pârâților la încheierea de acte adiționale la CIM, se ajunge la concluzia inexistenței obligației de a încheia acte adiționale la CIM. În mod corect și legal, legiuitorul și redactorii Contractului de finanțare, în întregul său, nu au prevăzut obligativitatea încheierii actelor adiționale la CIM. În legătura cu această chestiune de drept, este de reținut că un act adițional modifică ori completează CIM atunci când în exercitarea atribuțiilor, care îți revin pentru funcția pe care ai fost angajat, părțile convin modificarea unuia dintre elementele acestui contract. Ori, în situația în care, salariatul, la cererea angajatorului, acceptă să desfășoare o altă activitate, care excede fișei postului, se încheie o convenție civilă.
Chestiunea de drept a obligativității încheierii actelor adiționale la CIM mai trebuie analizată și sub următoarele aspecte:
a) Niciuna dintre fișele postului care le aparțin nu consemnează obligația de a încheia acte adiționale la CIM pentru încasarea sumelor din realizarea proiectului. Nu este menționată expres această obligație. De altfel, potrivit Codului muncii, actele adiționale se întocmesc atunci când se modifica clauze contractuale ale Contractului individual de muncă. Participarea la un Proiect AMPOSDRU, independent de activitatea INDCPM, finanțat din Fonduri europene excede contractului individual de muncă și nu duce la modificarea acestuia. Cu alte cuvinte, au fost plătiți de AMPOSDRU, prin intermediul angajatorului, pentru altă activitate decât cea pentru care aveam CIM.
b) Mai mult, din examinarea Ghidului solicitantului emis de AMPOSDRU, rezultă că sunt două proceduri de implementare a unor astfel de proiecte europene:
- o modalitate de executare a acestor proiecte este cea realizată de persoanele fizice autorizate în acest scop, care acționează în mod independent,
- cealaltă modalitate de implementare este cea realizată de instituțiile de regulă instituții de învățământ de stat și private. La acest proiect participa angajații cu contract individual de muncă la o unitate beneficiara a unui astfel de proiect. Contractul de muncă este suficient pentru ca angajată ca parte în contractul de finanțare este instituția (în speță, INCDPM), iar fondurile primite de către institut pentru realizarea acestui proiect nu sunt de la bugetul statului, ci sunt venituri obținute de la Instituțiile Uniunii Europene care finanțează astfel de proiecte.
În această situație trebuie lămurit raportul juridic de muncă a celor care sunt angajați ai Institutului, dar care participa la Proiecte AMPOSDRU, activitate care nu face obiectul contractului individual de muncă și care este remunerata din fonduri extrabugetare ale statului. Condiția de a fi salariat al unei unități beneficiara a unui astfel de proiect îți da doar calitatea, cerută de Ghidul solicitantului, de a executa astfel de proiecte. Cu alte cuvinte, înlocuiește doar forma de organizare a persoanei fizice autorizată care preia astfel de proiecte cu „formă de organizare a salariatului" în executarea unor astfel de proiecte. Deci este doar o condiție de forma care-ți permite să participi la astfel de proiecte. Raportul de muncă al participanților la acest proiect, ca executanți ai acestuia, va îmbrăca forma raportului juridic stabilit între INDCPM și AMPOSDRU, adică raporturile de muncă ale salariaților sunt supuse imperativ condițiilor, drepturilor și obligațiilor contractului de finanțare și nu CIM. Aceste argumente se găsesc explicit în Contractul de finanțare depus la dosar. INDCPM nu-și poate executa acest contract personal decât prin intermediul angajaților al căror raport de muncă pentru acest proiect va intra în sfera contractului de finanțare. Cu alte cuvinte, reclamanții au prestat muncă în baza unui contract de finanțare pentru un Proiect AMPOSDRU susținut din fonduri europene. munca prestată în aceste condiții este reglementată exclusiv de contractul de finanțare și de legislația aferentă, iar nu de contractul individuală de muncă.
c) Lecturând Contractul POSDRU/63/3.2/S/_ și anexă - Condiții generale nu rezultă că, pentru personalul angajat în implementarea acestui proiect este necesară încheierea de acte adiționale la CIM pentru justificarea sumelor rambursabile.
În primul rând, la art.9 pct. A, alin.9 și alin.11 din Condiții generale se menționează necesitatea încheierii unui Contract de prestării servicii, cu un expert contabil și cu un expert cu studii juridice pentru participarea la Proiect, numai dacă I. nu are departamente speciale și personal contabil și juridic angajați. Din aceste norme de drept rezultă în mod direct că pentru cei care lucrează în departamentul juridic și în departamentul contabil al Institutului, este suficientă existența unui CIM, pentru a face dovada raporturilor juridice de muncă cu reclamantul. Deci, nu există în contract o clauză în care să se menționeze condiția încheierii de Acte adiționale la CIM pentru personalul deja angajat al Institutului, care participa la desfășurarea proiectului. Aceste dispoziții se regăsesc și în Ghidul solicitantului emis de AMPOSDRU.
Conform Contractului POSDRU, singura reglementare privind existența unui act adițional, se regăsește în art. 9 pct. A alin. 16, art.12 alin.1, dar această reglementare are în vedere numai modificarea clauzelor contractuale ale contractului de finanțare nu și modificarea clauzelor unui Contract individual de muncă.
Prin urmare, nici instanța de fond și nici reclamantul nu au precizat temeiul de drept sau în concret unde apare stipulata obligația încheierii de acte adiționale. Prima instanța își întemeiază susținerile doar pe generalități din Fișa postului.
Instanța a făcut trimitere la HGR nr. 759/2007 privind cheltuielile exigibile în cadrul POSDRU în sensul că acestea ar prevedea necesitatea încheierii unui act adițional. Pârâții au lecturat această HG și nu au găsit o astfel de reglementare.
Mai mult instanța susține că: „pârâții nu au fost chemați în judecată pentru faptul că ar fi fost remunerați pentru activitatea depusă în proiect fără a avea acte adiționale încheiate, ci pentru neîndeplinirea atribuțiilor de manager, expert cu studii juridice și responsabil financiar în cadrul Proiectului, fapt care a condus la producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului”.
d) Lecturând cerere de chemare în judecată, toată motivarea acesteia se referă la lipsa încheierii unor acte adiționale la CIM.
În ceea ce privește neîndeplinirea atribuțiilor în proiect, instanța nu a lecturat Procesul verbal din data de 20.08.2010 de unde rezultă că activitatea pârâților (a celor 3) nu a avut nicio obiecțiune. De altfel nici nu a menționat care sunt atribuțiile neîndeplinite.
Prin urmare, legislația, Ghidul solicitantului AMPOSDRU, fișa postului și contractul de finanțare din prezența cauză sunt temeiuri de care instanța de fond nu a ținut seama.
Pentru aceste argumente, nu se poate vorbi despre existența unei răspunderi contractuale, condiție esențială pentru atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului, motiv pentru care se impunea ca prima instanța să-și verifice și competența. Dacă nu exista o clauză contractuală încălcată din CIM, pentru o eventuală obligație extracontractuală, răspunderea nu poate fi patrimonială, întemeiată pe Codul muncii.
Dacă se admite ideea instanței de fond în sensul că a existat o pagubă în bugetul INDCPM, buget care este alimentat din bugetul de stat și din fonduri europene, trebuie avut în vedere că în executarea corespunzătoare a contractului, culpa aparține pe de o parte INDCPM și AMPOSDRU, ambele fiind vinovate de faptul că au rambursat și au primit sumele de banii fără a face verificarea prealabilă a documentelor justificative.
Conform art. 7 din contractul de finanțare, beneficiarul și-a asumat obligații ca pentru fiecare rambursare să întocmească și raport de către un auditor independent. Acest Raport nu a fost întocmit și nici nu s-a depus la AMPOSDRU. Această obligație nu revenea echipei de management deoarece:
- beneficiarul și-a asumat obligații în nume propriu;
- nu este prevăzută obligația pârâților de a întocmi acest raport; atragerea auditorului în proiect se făcea de către INDCPM;
- acest raport reprezintă o verificarea superioară a echipei de management și a documentelor justificative
Potrivit dispozițiilor contractului de finanțare nr.63/3.2/_ și a susținerilor din cererea de chemare în judecată, reclamantul urma să beneficieze, în cadrul acestui contract de finanțare, de rambursarea cheltuielilor efectuate pentru acest proiect, conform procedurii contractuale, în baza unei documentații aferente, stabilite.
Ca beneficiar al acestui proiect, institutul poate nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile sale contractuale cu AMPOSDRU (Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale) și încearcă atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților ca executanți parțiali ai unui contract.
În raport de clauzele Contractului POSDRU/63/3.2/S/_ și Condițiile generale ale acestuia, singurii culpabili și responsabili de această situație sunt: I. și AMPOSDRU, deoarece aceștia în procedura rambursării cheltuielilor efectuate nu au respectat clauzele contractuale și dispozițiile HGR nr.759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțare prin programe operaționale, cu referire specială la actele adiționale la CIM. Cu alte cuvinte, reclamantul a invocat propria turpitudine pentru a se apăra de culpă.
De altfel, din acest text de lege (HGR nr. 759/2007) din Contractul POSRDU și din Condiții generale, rezultă că AMPOSDRU trebuia să ramburseze aceste cheltuieli Institutului numai după constatarea depunerii tuturor documentelor justificate, a graficul de activități, a Graficului estimativ, a Previziunilor, a Raportului de verificare a cheltuielilor emis de auditorul financiar, precum și a Raportul tehnico-financiar, toate obligatorii conform art.1 alin 2, art. 7 alin. 1, art. 7 alin. 8, art. 9 pct. A alin. 8 din Contractul POSRDU.
f) Cel mai important document justificativ care trebuia depus este raportul de audit, întocmit de un auditor independent, din afara echipei de management, așa cum prevăd dispozițiile art. 7 din Contractul de finanțare. Reclamantul și AMPOSDRU au virat și acceptat aceste sume de bani, fără acest raport de audit care trebuia întocmit la ordinul beneficiarului.
Prin urmare, ar rezulta culpa AMPOSDRU care a rambursat cheltuielile înainte de verificarea actelor contabile și a documentelor justificative. În acest caz, I. trebuia să se apere față de AMPOSDRU, atunci când a primit Nota de debit - 06.09.2010, invocând culpa AMPOSDRU în executarea obligațiilor contractuale.
De altfel, partea din bani care a fost rambursată Institutului, fără documente justificative, așa cum afirmă acesta în cererea de chemare în judecată, i-a fost reținută acestuia din finanțările ulterioare. Nu s-a depus nicio dovadă din care să rezulte că reclamantul a contestat în vreun fel Nota de debit, Procesul Verbal din data de 20.08.2010 emise de către AMPOSDRU. Cu alte cuvinte, prin lipsa diligentelor, I. a recunoscut culpa sa în executarea necorespunzătorare a contractului încheiat cu AMPOSDRU și urmărește prin prezenta acțiune să-și repare propria greșeala.
Referitor la existența unei culpe, angajatorul trebuia să facă dovada acesteia. Simplă afirmație și arătarea atribuțiilor generale din Fișa postului nu face dovada culpei pârâților în executarea contractului, contract în care sunt doar executanți. Cu atât mai mult cu cât în Fișa postului și Anexă la aceasta nu se prevede obligația de a încheia act adițional la CIM. Reclamantul nu a făcut dovada că pârâții au cunoscut obligația de a încheia actul adițional la CIM și temeiul de drept pentru fiecare remunerație, obligație pe care nu ar fi respectat-o, fie prin refuz, fie prin omisiune. În al doilea rând, după constatarea culpei pârâților, reclamantul mai trebuia să probeze că executarea obligațiilor sale contractuale, dintr-un contract în care pârâții nu sunt parte, s-a datorat culpei acestora.
g) Așa cum s-a menționat, este probabil ca reclamantul să nu fi depus în termen la AMPOSDRU actele justificate sau chiar să nu le fi depus deloc, motiv pentru care sumele rambursate nu au mai putut fi justificate. I. ar fi în culpă pentru că nu și-a verificat temeinicia și legitimitatea sumelor pe care le-a primit pentru executarea contractului. Cert este că acest Proiect a fost început și executat de către pârâți, fără nicio abatere pe fondul activității, așa cum rezultă din Procesul verbal din data de 20.08.2010. Deci practic aceste sume au fost încasate legal, pârâții au prestat activitatea aferenta proiectului. Dacă AMPOSRDU a greșit și a rambursat sumele de bani, fără verificarea documentelor sale, este corect să-și asume aceasta culpă.
h) Una dintre condițiile esențiale ale atragerii răspunderii patrimoniale ale salariatului, conform art. 254 alin.1 Codul muncii, este calitatea de salariat al angajatorului păgubit a celui care a produs paguba. În cauză paguba pretinsă nu s-a creat în calitatea pârâților de salariați ai reclamantului și în exercitarea obligațiilor din contractul individual de muncă. Aici este vorba despre un raport extracontractual, un raport de colaborare creat în baza unui Contract de finanțare încheiat cu AMPOSDRU, pentru aplicarea unui Proiect independent activității de salariat al INDCPM, proiect finanțat și susținut din fondurile Uniunii Europene. Executarea Proiectelor ce țin de fondurile europene nu au legătura cu raportul de muncă contractual dintre salariat și angajator. Deci, nu s-a creat o pagubă în bugetul INCDPM, buget care este alimentat din Bugetul de stat.
i) O altă condiție esențială este aceea ca prejudiciul să fie cauzat direct angajatorului. Or, este vorba despre un Proiect AMPOSDRU care este finanțat din alte surse - Fonduri europene, deci surse ce exced bugetului unității de învățământ. Ca atare, nu s-a creat o pagubă în bugetului INCDPM.
Acestea sunt și motivele pentru care au susținut că nu trebuia să încheie Acte adiționale Ia CIM, deoarece Contractul de finanțare -AMPOSDRU, prin lege, exclude raportul juridic al salariatului cu INCDPM iar aceste sume nu pot fi considerate venituri de muncă, ci venituri externe. De aceea nu se poate vorbi despre atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului în temeiul art.254 Codul muncii.
De asemenea, era esențial ca INCDPM trebuia să conteste Nota de debit primită de la AMPOSDRU, nu să accepte cu ușurința suma propusă a pentru a fi restituita. Nota de debit nu a fost comunicată și pe cale de consecință nu au avut posibilitatea să o conteste. Singura posibilitate de contestare a acestei Note de debit aparținea INDCPM, în calitate de parte a contractul de finanțare prin noul său manager. Reclamantul nu a contestat Nota de debit, dar nici nu a comunicat-o pentru a da pârâților posibilitatea exercitării dreptului la apărare
Trebuie avut în vedere și faptul că reclamantul a recunoscut că pârâții au prestat activitatea pentru care au fost remunerați, iar în Procesul verbal din data de 20.08.2010 s-a menționat că activitatea nu a avut nicio obiecțiune.
În concluzie, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, conform art. 254 Codul muncă iar culpa în neexecutarea corespunzătoare a Contractului de finanțare aparține INDCPM, pe cale de consecință hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.
Intimatul-reclamant a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În temeiul art. 312 alineatul 1 teza I și art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă, văzând și prevederile art. 304/1 din același cod (ce permit examinarea pricinii sub toate aspectele de către instanța de control judiciar), Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul prezentei decizii pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este nelegală și netemeinică soluția Tribunalului de admitere a acțiunii precizate și de obligarea a recurenților-pârâți la plata către intimatul-reclamant a sumei de 112.033,45 lei, fiecare proporțional cu salariul net avut, potrivit art. 255 alin. 2 din Codul Muncii.
Prima instanță a reținut că în cauză sunt îndeplinite cerințele legale pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariaților (recurenții-pârâți) față de angajator (intimatul-reclamant), cerințe ce decurg din conținutul art. 254 din Codul Muncii.
Sub acest aspect, s-a arătat că fapta ilicită și personală a pârâților-recurenți, săvârșită în legătură cu munca lor, derivă din aceea că deși cunoșteau atribuțiile ce le reveneau (M. N. în calitate de manager de proiect, V. C. I. în calitate de expert cu studii juridice, B. C. N. în calitate de responsabil financiar), aceștia au încălcat atribuțiile stabilite conform fișei postului și nu au depus toate diligențele necesare pentru respectarea tuturor normelor legale incidente pentru rambursarea cheltuielilor de salarizare, fapt ce a condus la crearea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului în valoare de 112.033,45 lei.
Mai precis, având în vedere dispozițiile art. 4 din contractul de finanțare nerambursabilă POSDRU/63/3.2/S/_, cele ale HGR nr. 759/2007, ale Ordinului comun al Ministrului Muncii și Ministrului Finanțelor nr._ (Anexa nr. 3 și Anexa nr. 7), precum și ale art. 16 și 17 din Codul Muncii, recurenții-pârâți nu și-au îndeplinit obligația de a încheia acte adiționale la contractele lor individuale de muncă, acte care să stabilească modalitatea de remunerare a muncii prestate în cadrul proiectului. Această obligație le revenea atât în calitate de salariați, cât și ca responsabili cu buna executare a proiectului din punct de vedere managerial, juridic și financiar.
Concluzia la care a ajuns instanța de fond este eronată, neavând sprijin în vreo normă juridică.
Niciuna dintre normele la care a făcut referire Tribunalul (norme din contractul de finanțare nerambursabilă POSDRU/63/3.2/S/_, din HGR nr. 759/2007 sau din Ordinul comun al Ministrului Muncii și Ministrului Finanțelor nr._ și care au fost reproduse în considerentele hotărârii atacate) nu prevede, în mod expres și explicit, obligația pentru persoanele din categoria din care fac parte recurenții-pârâți – salariați ai unei instituții implicate în derularea unui proiect finanțat din Fondul Social European prin POSDRU – de a încheia acte adiționale la contractul lor individual de muncă, acte prin care să se stabilească modalitatea de remunerare a muncii prestate în cadrul proiectului.
Cât privește dispozițiile art. 16 și 17 din Codul Muncii, nici acestea nu pot constitui un temei pentru angajarea răspunderii patrimoniale a recurenților față de autorul acțiunii.
Art. 16 alin. 1 din Codul Muncii statuează:
„Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului”.
Iar art. 17 reglementează obligația angajatorului de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice.
Așa cum s-a arătat mai sus, prima instanță a reținut existența unei îndatoriri a recurenților de a încheia acte adiționale la contractul lor individual de muncă.
Prin intermediul acestor acte adiționale ar fi trebuit să se aducă modificări unor clauze ale contractelor individuale de muncă, contracte de care beneficiau recurenții în calitate de salariați ai reclamantului-intimat.
Or, din coroborarea dispozițiilor art. 41 și urm. din Codul Muncii (privitoare la modificarea contractului individual de muncă) cu cele ale art. 16 și 17 din același cod – la care a făcut trimitere Tribunalul – nu rezultă în nici un caz obligația pentru salariați de perfectare a actelor adiționale, oricare ar trebui să fie conținutul acestora.
Obligația de perfectare a unui act adițional revine angajatorului, în primul rând și înainte de toate. Câtă vreme el are îndatorirea de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă, așa cum cere imperativ art. 16 alin. 1 din Codul Muncii, precum și pe aceea de a informa salariatul cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le modifice (a se vedea art. 17 alin. 1 din Legea nr. 53/2003), în speță nu se poate susține teza avansată de prima instanță, și anume aceea că recurenții-pârâți, în calitate de salariați ai intimatului-reclamant, aveau obligația de a încheia acte adiționale la contractul lor individual de muncă, acte prin care să se stabilească modalitatea de remunerare a muncii prestate în cadrul proiectului.
Art. 16 alin. 1 și art. 17 alin. 1 din Codul Muncii contrazic flagrant o asemenea ipoteză, concluzie care se impune și prin aplicarea regulii simetriei formei actelor juridice.
Astfel, în condițiile în care îndatorirea de încheiere în formă scrisă a contractului individual de muncă revine angajatorului potrivit art. 16 alin. 1 din Codul Muncii, modificarea oricăror clauze ale acestui contract, prin act adițional, revine ca obligație tot angajatorului, el trebuind să încheie acest act în formă scrisă.
Mai mult, orice act adițional este în realitate un contract, presupune prin definiție un acord de voințe provenind de la cel puțin două persoane. Or, dacă recurenții aveau obligația de încheiere a actului adițional, se pune problema cu cine (cu ce persoană) trebuiau să perfecteze acest act, în condițiile în care normele de care se prevalează prima instanță nu lămuresc acest aspect.
Așa fiind, este evident că recurenților-pârâți nu li se poate imputa săvârșirea faptei ilicite despre care se vorbește în considerentele hotărârii atacate și în motivarea acțiunii, faptă constând în neîncheierea de acte adiționale la contractul lor individual de muncă, acte prin care să se stabilească modalitatea de remunerare a muncii prestate în cadrul proiectului.
Prin urmare, lipsește temeiul pentru a se angaja răspunderea lor patrimonială (reglementată prin prevederile art. 254 din Codul Muncii) față de angajator, adică față de intimatul-reclamant.
În raport de toate cele ce preced, este necesară admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat recurenții-pârâți M. N., V. C. I. și B. C. N. împotriva sentinței civile nr. 3199 din data de 17 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. A. L. H. L. C.
Dobraniște
GREFIER
F. V.
Red.:C.D.
Dact.: A.C./2ex.
04.02.2015
Jud. fond: D. C. B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 623/2015. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 2086/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
