Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 1058/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1058/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 1465/116/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8720/2014)
Decizia civilă nr.1058
Ședința publică din data de la 1 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A. C.
JUDECĂTOR: R. F. G.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelantul-reclamant S. L. din Învățământ Călărași, în numele membrilor de sindicat N. G. și I. V., împotriva sentinței civile nr.997 din data de 04.11.2014 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Școala G. „A. D. G.” Oltenița, cauza având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții că apelantul-reclamant, prin cererea de apel dedusă judecății, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.411 din Codul de procedură civilă.
Curtea în temeiul dispozițiilor art.394 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării, dată fiind solicitarea părții apelante de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA,
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul S. L. din Învățământ Călărași, în numele membrilor de sindicat N. G. și I. V. a solicitat obligarea pârâtei Școala G. "A. D. G." Oltenița la: calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte; calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamantelor, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr. 1 pe o perioadă de trei ani anterior introducerii prezentei cereri și până Ia data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru personalul administrativ sau nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II și muncitor necalificat; calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr. 2, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte; plata diferențelor de drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariate încasate și cele cuvenite conform capetelor 1-4 ale cererii de chemare în judecată, pe o perioadă de 3 ani anteriori introducerii prezentei cereri sau, după caz, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite, pentru aceeași perioadă.
Prin sentința civilă nr.997/04.11.2014 Tribunalul Călărași-Secția Civilă a respins cererea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ Călărași.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Membrii de sindicat N. G. și I. V., care au mandatat S. liber din învățământ să îi reprezinte în cauză, au calitatea de personal nedidactic la unitatea pârâtă, fiind angajați anterior anului 2012, după cum rezultă din contractele individuale de muncă anexate la dosar.
Pentru personalul nedidactic semnatar al prezentei acțiuni au fost emise decizii de stabilire a salariilor începând cu data de 01.01.2012 (decizii anexate la dosar de către angajator), pentru care nu s-a dovedit că ar fi fost contestate ori modificate.
Prin prezenta acțiune, reclamanții susțin că începând cu data de 01.01.2012 salariile de bază de care au beneficiat s-au situat sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și că în mod greșit angajatorul a inclus în acest salariu și sporul de vechime.
Tribunalul a reținut că prin HG nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, ce a fost abrogată prin HG nr.23/2013, se prevedea că „Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.”.
Prin art. 2 se dispune în mod clar că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1.”
Prin HG nr. 23/22 ianuarie 2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, ce a fost abrogată prin HG nr.871/2013, s-a prevăzut, la art. 1 că „(1) Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.” și „(2) Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.”
Art. 2 stabilea că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.”
De asemenea, prin HG nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată se prevede, la art. 1, că „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră” și „(2) Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.”
Prin art. 2 se dispune că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1.”
Așadar, prin aceste acte normative se interzice plata efectivă a unui salariu de bază inferior celui minim impus prin lege, ori începând cu data de 01.01.2012 reclamanții nu s-au aflat în această situație, după cum reiese din actele adiționale la contractele individuale de muncă și deciziile de salariu depuse la dosar.
Potrivit art. 88 din Legea nr.1/2011 a educației naționale, „(1) Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic, personal didactic auxiliar și personal administrativ sau nedidactic. (4) Personalul administrativ își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.”
Rezultă deci că personalul administrativ, categorie din care fac parte și reclamanții, este salarizat în baza legii salarizării în domeniul bugetar.
Astfel, potrivit art. 30 alin (5) din Legea nr.330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel încât noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la lege. De asemenea, sporurile prevăzute în anexele la lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
La nota de la anexă nr. II/2 din Legea nr.330/2009 se precizează faptul că în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse: sporul de vechime în muncă, salariul de merit, sporul de prevenție și cuantumul lunar aferent primelor de stabilitate, pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar care au beneficiat în anul 2009 de acestea.
Conform art. 5 alin (1) din OUG nr.1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
În ceea ce privește sporurile și indemnizațiile care se introduc în salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, la lit. a) a articolului sus indicat se arată că se adaugă numai în cazul personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Ulterior, prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit foarte clar care este baza de calcul pentru majorarea salarială prevăzută de lege pentru anul 2011, și anume, „cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/ indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010”- pentru salariul de bază și respectiv, ”cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010”- pentru sporuri, indemnizații și alte compensații.
Apoi, Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a prevăzut la ART. II următoarele:“Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: ART.1:(1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011; (2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții; (3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții; (4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011; (5) În anul 2012, prevederile art. 12 din anexa nr. ÎI, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.”
Așadar, față de prevederile legale aflate în vigoare și aplicabile personalului bugetar, salariul de bază al reclamanților este constituit din salariul de încadrare plus sporul de vechime, modalitate de calcul ce a fost aplicată de către angajator, cuantumul rezultat respectând condiția de a nu fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioada în litigiu.
Cum capetele de cerere privind includerea sporului de vechime în salariul de bază și acordarea salariului de baza la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată au caracter de cereri principale, în condițiile în care aceste petite s-au dovedit a fi neîntemeiate și au fost respinse, cererile privind acordarea diferențelor de salariu, actualizarea cu rata inflației de la data scadenței la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate, fiind accesorii, nu pot primi o altă rezolvare, fiind respinse de asemenea.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelantul S. L. din Învățământ Călărași în numele membrilor de sindicat semnatari ai împuternicirii, pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Instanța de fond a reținut că salariile acestor angajați au fost calculate conform Anexei Nr. V/2b din O.G. nr.10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - alte funcții comune din sectorul bugetar - salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat - administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - funcții de execuție pe trepte profesionale.
Conform anexei nr. V/2b la O.G. nr.10/2008 salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat au fost stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), fiind sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei .
Instanța de judecată a încălcat prevederile art. 425 alin.1 lit.. b) din C.pr.civ., conform cărora hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
De asemenea, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 14 alin. 5 civilă și art. 22 alin. 2 din Codul de procedură, care prevăd că instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, judecătorul având îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire Ia situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Față de aceste aspecte, apreciază apelantul că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de fond nu făcut o analiză proprie a probatoriului administrat în cauză, respectiv susținerile angajatorului care arată că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat au fost stabilite între limite minime și maxime, respectiv 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), fiind sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei".
În ce privește salariul de bază potrivit încadrării, apelantul precizează că în art. 1 din H.G. nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 922/ 27.12.2011) prevede: „începând cu 01.01.2012 salariului de bază minim brut garantat pe țară se stabilește Ia 700 Iei, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012”, iar art. 2 din aceeași hotărâre statuează: „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art 1".
Conform art. 1 din H. G. nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 52/23.01.2013:„(1) începând cu data de 1 februarie 2013. salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește Ia 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013. (2) începând cu data de 1 iulie 2013. salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește Ia 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013", iar potrivit art. 2 din aceeași hotărâre de guvern: „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut Ia art. 1."
Hotărârea nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 703/ 15.11.2013): Art 1. - (1) începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește ia 850 Iei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 Iei/oră;(2) începând cu data de 1 iulie 2014. salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 Iei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.
Art. 2. Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art 1."
Actele normative în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar au fost următoarele: H.G.nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare,prevedea:„Art. 2.-(l) Salariile personalului din unitățile prevăzute la art. 1 cuprind:salariul de bază, care se stabilește în raport cu răspunderea și complexitatea sarcinilor, precum și cu nivelul de pregătire necesar funcției ocupate;sporuri la salariul de bază: pentru vechimea în muncă și în funcție de rezultatele obținute; pentru condițiile în care se desfășoară activitatea; pentru munca desfășurată peste programul normal de lucru; pentru munca în timpul nopții; pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază;premii pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea individuală, precum și un premiu anual pentru contribuția la realizările pe ansamblul unității;premii speciale stabilite în valoare fixă, pe 2-3 mărimi de premii, în raport cu valoarea sau cu importanța realizărilor obținute."H.G. nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată, începând cu data de 01.01.2010, prin art. 48 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 330/2009, cu excepția art. 21, 22, 23 și 30.
Ordonanța de urgență nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar:
Art.1 (1) Pentru activitatea desfășurată personalul contractual din sectorul bugetar primește un salariu de bază stabilit potrivit anexelor nr. l-V la prezența ordonanță de urgență, precum și celelalte drepturi salariate prevăzute prin dispozițiile legale în vigoare, corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate;(2) în sensul prevederilor alin. (1), prin expresia personal contractual din sectorul bugetar, denumit în continuare personal contractual, se înțelege personalul angajat în acest sector în funcții de conducere sau în funcții de execuție, pe bază de contract individual de muncă încheiat în condițiile legii.
Art. 2. - Salariile de bază pentru flecare funcție de execuție, pe grade profesionale sau trepte profesionale, ocupate de personalul contractual, se stabilesc între limita minimă și cea maximă prevăzute în anexele nr. l-V care fac parte integrantă din prezența ordonanță de urgență.".
Ordonanța de urgență nr. 24/2000 a fost abrogată prin art. 48 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 330/2009, începând cu 01.01.2010.
O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. ÎI și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale
Art. 1. - în anul 2008, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. ÎI și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, avute la data de 31 decembrie 2007, se majorează în două etape, astfel: cu 4,5%, începând cu data de 1 aprilie 2008, față de nivelul din lună martie 2008;cu 5,5%, începând cu data de 1 octombrie 2008, față de nivelul din luna septembrie 2008."
O.G. nr. 10/2008, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 177/2008, a fost abrogată prin art. 48 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 330/2009.
Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009 prevedea la art. 7 că aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezența lege, stabilite anual prin legi speciale. (2) Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezenței legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări".
Art. 30 alin. (5): în anul 2010 stipula că personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, solda funcției de baza sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege;sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009;(6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezența lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcpilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora."
Art. 31: Pentru personalul nou-încadrat pe funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare.
Art 32: Pentru personalul promovat în funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare."
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010.
O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar prevede la art. 4. - (1) începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) din legea-cadru nr. 330/2009 va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009. (2) La funcțiile de execuție unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, reîncadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul său treapta profesională imediat următoare celei eliminate, iar salarizarea se face cu menținerea salariilor avute la 31 decembrie 2009.
Art. 5.-(l) începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează:Ia salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele Ia anexele Ia Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții;sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salaríale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Art. 6. - (1) în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezența ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoană își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salaríala care se stabilesc în funcție de acestea."
O.U.G. nr. 1/2010 a fost abrogată prin art. 39 lit. x) din Legea nr. 284/2010.
Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.284/2010, art 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare. (2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „Art 1. - [1] începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (l)și (2) se va stabili în anul 2011 punându-se seama de gradul său treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr.330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezența lege.
Art. 2. - în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat fn aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat".
O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale:Art. l.alin. (1) „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de baza/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: a)cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012; b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
Art. 1. ,,În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012".
O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
Art. 1. „(1) în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) în anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."
Din dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă faptul că salariul de bază stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit încadrării (la care se face referire în articolul 2 din hotărârile de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) sunt identice.
Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, membrii de sindicat -personal nedidactic - erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile anexei nr. V/2b din O.G. nr.10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - alte funcții comune din sectorul bugetar -Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat -administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - Funcții de execuție pe trepte profesionale.
Deși O.G. nr. 10/2008 a fost abrogată de la 01.01.2010, prin Legea nr. 330/2009, totuși, în raport de dispozițiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, dar și de cele ale art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, în anul 2010 personalul nedidactic aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Cu alte cuvinte, salariul de bază potrivit încadrării, la 1 ianuarie 2010, era cel prevăzut de Anexa nr. V/ 2b la O.G. nr. 10/2008.
De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2011, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, majorare care s-a aplicat tot la salariile de bază prevăzute în Anexa nr.. V/2 b la O.G. nr. 10/2008.
Totodată, majorările salariale acordate în anul 2012 s-au calculat tot în raport de salariile de bază prevăzute de Anexa nr. v/2 b la OG. nr. 10/2008 (art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012), situația fiind identică pentru anul 2013 ( art. 1 din OUG nr. 84/2012), dar și pentru 2014 (art. 1 din O.U.G. nr.103/2013).
Din anexa nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008 rezultă, fară putință de tăgadă, că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalifîcat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), deci sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei.
De asemenea, pentru celelalte categorii de salariați personal nedidactic, de la data de 01.01.2012 - când salariul minim brut pe țară garantat în plată a devenit 700 de Iei -salariile de bază potrivit încadrării erau sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acestea fiind stabilite tot prin anexa nr. V/2 b) Ia O.G. nr. 15/2008.
Faptul că salariile de bază ale membrilor de sindicat au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată rezultă și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, dar și din statele de plată a salariilor.
Sporul de vechime în muncă a fost calculat, până la data de 01.01.2010, conform art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993. cu modificările și completările ulterioare:(1) Persoanele salarizate potrivit prezentei hotărâri beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până Ia 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru; între 3 și 5 ani-5%; de la 5 la 10 ani-10%; dela 10 la 15 ani-15%; dela 15 la 20 de ani-20%; peste 20 de ani-25%.
De asemenea, art. 22 din O.G. nr. 10/2008 stipula: (1) Pentru acordarea sporului de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare. (2) Pensionarii pentru limită de vârstă care se angajează pe baza unui contract individual de muncă în sectorul bugetar, potrivit legii, beneficiază de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă dobândite în întreaga activitate." sporul de vechime, calculându-se la acel moment în conformitate cu dispozițiile art 7 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare."
Legea Cadru nr. 330/2009 prevedea: ..Art. 16 (1) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații, sunt următoarele: -de la 3 la 5 ani;de la 5 ia 10 ani;de la 10 Ia 15 ani; -de la 15 la 20 ani;peste 20 ani. (2) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă prevăzută la tranșa respectivă. Art. 29 alin. (1): „Aplicarea prevederilor prezentei legi în ceea ce privește nivelul de salarizare pentru funcțiile prevăzute în anexele prezentei legi se realizează etapizat. prin modificarea succesivă a salariilor de bază în plată, a soldelor funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare."
Art. 30 alin. (1) "începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezența lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere. Art. 30 alin. (5): anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 (și va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege; sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009."
Începând cu 01.01.2010, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 1/2010: În salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009. în situația în care în cursul anului personalul de conducere și execuție îndeplinește condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime, se acordă tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de bază aferent funcției din luna decembrie 2009.
Legea Cadru nr. 284/2010: art. 7. alin. (1) „Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice." Art. 11 alin. (21-(4):„(2) Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți fn anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă. Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele: gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții;gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1;gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2; gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3;gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4.
Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3)."
Art. 33 alin. (1) „la data intrării în vigoare a prezenței legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".
Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Art. 1. „(1) începând cu 1 ianuarie 2011. cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010. se majorează cu 15%.
Art. 2. - „În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat."
Art. 4. alin. (2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru. (3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010"
Art. 6 alin. (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin.(5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare"
O.U.G. nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale: Art. l.alin. (1) „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012."
O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fîscal-bugetare
Art. 1. „în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012."
O.U.G. nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 1. (1) în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) în anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."
Atât Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învățământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.A.I.P.), înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (actualmente Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) sub nr._/02.11.2012, cât și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. învățământ (C.C.M.U.N.R.I.), înregistrat sub nr. 596/12.11.2007 (aplicabil până la data de 02.11.2012) prevăd - la art. 36 alin. (1) lit. a) - acordarea sporului de vechime după cum urmează: Tranșă de vechime 3-5 ani- spor de vechime la salariul de bază de 5%;Tranșă de vechime 5-10 ani- spor de vechime la salariul de bază de 10%; Tranșă de vechime 10-15 ani- spor de vechime la salariul de bază de 15%; Tranșă de vechime 15-20 ani- spor de vechime Ia salariul de bază de
20%; Tranșă de vechime peste 20 de ani - spor de vechime la salariul de bază de 25%.
În teza finală a literei a) a art. 36 alin. (1) din C.C.M.U.N.S.A.I.P., ca și în art. 36 alin. (1) lit. a) din C.C.M.U.N.R.I.. se prevede expres că „sporul corespunzător vechimii în muncă calculat conform prevederilor de mai sus, se plătește începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea".
Obligativitatea dispozițiilor contractelor colective de muncă este de netăgăduit, în conformitate cu prevederile art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare până la data de 13.05.2011), cele ale art. 133 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și în raport de dispozițiile art. 229 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".
Solicită apelantul să se aibă în vedere și prevederile art. 41 alin. (2) și (5) din Constituția României; legea fundamentală - la art. 41 alin. (5) - garantează nu numai dreptul la negocieri colective, ci și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, iar art. 41 alin. (2) din Constituție, consacră dreptul tuturor salariaților la măsuri de protecție socială (ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională etc).
În sensul obligativității clauzelor contractelor colective de muncă este și practica instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal, dintre care se amintesc: Deciziile civile nr.3201/25.06.2008 (dosar nr._/2/2006) și nr. 260/24.01.2008 (dosar nr._ ), prin care s-a dispus anularea art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 tocmai pe considerentul că încălcau dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. învățământ;Decizia nr.3126/05.06.2009 (dosar nr._ ), prin care înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal s-a pronunțat în sensul respingerii recursului declarat de Guvernul României împotriva sentinței Curții de Apel București nr. 2843/28.10.2008, prin care s-a anulat art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 297/2008, tot pe considerentul că încălcau dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. învățământ; Sentința civilă nr. 4200/27.10.2010, pronunțată de Curtea de Apel București -Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, prin care s-a dispus, în contradictoriu cu Ministerul Educației, anularea dispozițiilor art. 1 și 2 din Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr. 4838/26.08.2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal din învățământ, între considerentele reținute de instanță se regăsește și acela potrivit căruia: ,În privința consultării federațiilor sindicale, au fost încălcate și prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, art .4 alin.2".
Sentința respectivă a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal, care, prin Decizia nr. 5101/01.11.2011, a respins ca nefondat recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva hotărârii Curții de Apel mai sus menționate. Practic, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat, din nou, nu numai obligativitatea clauzelor contractului colectiv de muncă, ci și valabilitatea Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. învățământ.
Mai mult, conform Codului muncii, art. 160 „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri". De asemenea, art. 162 alin. 3 din Codul muncii prevede că .. Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative ".
În acest caz, legea o reprezintă actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, hotărârile de guvern prin care s-a stabilit nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată și contractul colectiv de muncă aplicabil. Tot Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prevede, în art. 40 alin. 2 lit. c, obligația angajatorului “să acorde salariaților toate drepturile ce decurs din lese, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".
Așa cum reiese și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, cât și din statele de plată, nici sporul de vechime nu a fost corect calculat.
Chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor nu este corect calculat, fiind aplicat la un salariul de bază calculat greșit, așa cum s-a demonstrat, mai sus, la pct. I.
Mai mult, din statele de plată a salariilor rezultă fără putință de tăgadă că nu există nici o diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu r-i beneficiază de spor de vechime. acestea fiind identice.
Potrivit art. 161 alin.4 din Codul muncii (actualmente art. 166 alin. (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare) „întârzierea nejustiflcată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", iar conform potrivit art.156 (actualmente art. 161), „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor". Același act normativ prevedea, la art. 295 alin. (1), următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile" ( actualmente art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile").
În consecință, apreciază apelantul că, și în privința daunelor - interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil, și anume:
Art. 1088 din Codul civil, promulgat la 4 decembrie 1864 și pus în aplicare la 1 decembrie 1865, cu modificările și completările ulterioare prevede: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.Aceste daune-interese se cuvin să facă ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
Noul Cod Civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu modificările și completările ulterioare stipulează în art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.
Art. 1535 în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fară a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
În egală măsură, sunt incidente dispozițiile art.l din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești", coroborate cu cele ale art. 2 din același act normativ conform căruia: „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală".
De asemenea sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2011, potrivit cărora: În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."
Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele - interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. Pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.
Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.
Solicită apelantul să se aibă în vedere și faptul că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație, concomitent cu acordarea dobânzii legale, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de unitatea de învățământ pârâtă, deoarece fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plătii efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.
Definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile Legii nr.53/2003, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese, respectiv, art.1088 Cod civil, art.1530 din NCC. În sprijinul capătului de cerere privind obligarea unității de învățământ pârâte la plata dobânzii legale s-a invocat și Decizia nr.2. pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii. în ședința publică din data de 17 februarie 2014. în dosarul nr. 21/2013. prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și justiție, în sensul că: în aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(l), alin.(2) teza Își art.1535 alin.(l) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare."
În condițiile în care, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că daunele moratorii sub forma dobânzii legale pot fi acordate pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.l și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009, cu atât mai mult, având în vedere și argumentul «a fortiori" de interpretare logică a legii civile. Daunele interese sub forma dobânzii legale trebuie acordate, dacă au fost solicitate, în cazul în care se solicită plata unor diferențe de drepturi salariale, ca urmare a calculului greșit al acestor drepturi.
Analizând actele doarului prin prisma criticilor invocate de apelantul S. L. din Învâțământ Călărași, în conformitate cu prevederile art.477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile legale cu privire la salariului minim brut garantat în plată pe țară atunci când a constatat că salariile de bază cuvenite reclamantelor au fost calculate în mod corect de către intimată pe perioada în litigiu, în cuprinsul sentinței apelate fiind indicate pe larg considerentele de fapt și de drept avute în vedere la soluționarea cauzei, cu respectarea prevederilor art. 425 alin.1 lit.. b) din C.pr.civ.
Apelantul a susținut în mod generic că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 14 alin. 5 civilă și art. 22 alin. 2 din Codul de procedură, fără a arăta însă în concret și care sunt acele împrejurări care trebuiau puse în discuție de prima instanță.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 164 din Codul muncii, republicat, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, angajatorul neputând negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. Totodată, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Potrivit art. 1 din H. G. nr. 1193/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011, reprezentând 3,94 lei/oră.
Conform art. 1 din H.G. nr. 1225/2011, începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 23/2013 începând cu data 01.02.2013 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră, iar din 1.07.2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucuru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.
Aceste act normative au fost adoptate față de necesitatea respectării art. 41 alin.2 din Constituția României, prin care s-a recunoscut salariaților dreptul la măsuri de protecție socială, respectiv instituirea unui salariu minim brut pe țară, precum și a art. 164 alin.3 C.muncii, prin care angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.
Așadar, potrivit dispozițiilor legale enunțate, angajatorul este obligat să stabilească, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, salarii de bază cel puțin egale cu salariul de bază minim brut pe țară, în caz contrar, riscând să plătească o amendă cuprinsă între 1.000 lei și 2.000 lei, așa cum prevede art. 3 din hotărârile de Guvern.
Însă, nici Codul muncii și nici hotărârile de Guvern care stabilesc valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată mai sus enunțate nu prevăd că angajatorii trebuie să folosească la stabilirea drepturilor salariale ca valoare de referință salariul minim brut pe țară garantat în plată.
Personalul nedidactic, cum este și cazul reclamantelor, este salarizat potrivit actelor normative privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, iar nu prin prisma dispozițiilor care reglementează salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar.
Apelantul confirmă faptul că personalul nedidactic a fost încadrat la alte funcții comune din sectorul bugetar salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat - administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - funcții de execuție pe trepte profesionale, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 10/2008 Anexa V2b poziția nr. 25.
Potrivit acestor dispoziții, salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat, erau stabilite între limitele minime și maxime, respectiv 641 lei minim și 657 lei maxim, la care sunt adăugate și alte sporuri prevăzute de lege (spor de vechime și spor condiții grele), rezultând un salariu brut peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei.
Începând cu data de 1.01.2010, salarizarea personalului plătit fonduri publice a fost reglementată unitar prin Legea nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010, din art. 30 alin. (3) și (5) din Legea nr. 330/2009, rezultând că reîncadrarea personalului s-a făcut corespunzător tranșelor de vechime muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009, iar pentru personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 s-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, având în vedere că dispoziții privind menținerea cuantumului salariului avut de personalul plătit din fonduri publice în luna decembrie 2009, se regăsesc și în actele normative ulterioare legii cadru de salarizare și anume în O.U.G. nr. 1/2010.
De asemenea, prin Legea cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010 s-a stabilit valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011, iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a dispus majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 15%, pentru reîntregirea salariilor diminuate.
Astfel, din dispozițiile O.U.G. nr. 19/2012 prin care s-au aprobat măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale și O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, rezultă că s-au dispus măsuri de majorare a salariului de bază, respectiv de menținere în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 a drepturilor prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.
În acest sens, începând cu data de 01.06.2012, prin art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 19/2012, s-a prevăzut majorarea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 și cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, iar prin O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, s-a prevăzut că în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010.
În speță, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Curtea reține că reclamantele au beneficiat în perioada în litigiu (2012 – 2014) de salarii brute (compuse din salariul de încadrare, spor de vechime, spor condiții grele) care depășesc salariile minime brute pe țară garantate în plată, prevăzute de actele normative invocate.
Astfel, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.20/1.10.2007 I. V. a fost angajată ca îngrijitor I, cu începere din 1.10.2007, având un salariu de bază brut de 665 lei, salariul de încadrare fiind de 512 lei, la care se adăuga sporul de vechime de 20%, respectiv 102 lei, precum și alte adaosuri, respectiv spor condiții grele de10%, anume 51 lei.
Prin decizia nr.4/9.02.2011 emisă de unitatea școlară pârâtă s-a decis reîncadrarea reclamantei I. V. în funcția de îngrijitor, gradația 4, clasa de salarizare 20, cu începere din 1.01.2011, în conformitate cu prevederile art.11 și 33 din Legea nr.284/2010. Cu aceeași dată, potrivit art.1 și 6 din legea nr.285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază, sporurilor și indemnizațiilor, astfel cum au fost acordate pentru luna octmbrie 2010, s-a majorat cu 15%, fiind stabilit un salariu de bază de 699 lei, format din salariul din grilă de 582 lei, spor de vechime de 117 lei, spor de condiții grele de 59 lei.
Totodată, potrivit deciziei nr.15/3.06.2012 emisă de unitatea școlară pârâtă, în conformitate cu prevederile OUG nr.19/2012, s-a dispus că reclamantei I. V. i se majorează cu 8% cuantumul brut al salariului de bază, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, la fel ca și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, începând cu 1.01.2012, fiind stabilit un salariul brut aferent 819 lei, format din salariul de bază brut 756 lei și spor condiții grele de 10% de 63 lei.
Conform deciziei nr.63/3.12.2012 emisă de unitatea școlară pârâtă, în conformitate cu prevederile OUG nr.19/2012, s-a dispus că reclamantei I. V. i se majorează cu 7,4/ cuantumul brut al salariului de bază, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, la fel ca și cuantum brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, începând cu 1.12.2012, fiind stabilit un salariul brut aferent 880 lei, format din salariul de bază brut 812 lei și spor condiții grele de 10% de 68 lei.
Conform deciziei nr.9/25.02.2013 s-a încetat acordarea sporului de condiții grele și vătămătoare și stabilirea unui salariu brut lunar de 812 lei, cu începere din 1.02.2013.
Prin decizia nr.23/3.06.2013 s-a stabilit că I. V. va beneficia de un salariu de bază brut de 836 lei, fiindu-i acordată gradația 5 și o clasă de salarizare la împlinirea a 20 de ani vechime în muncă, iar prin decizia nr.80/30.12.2013 s-a stabilit acesteia un salariu de bază brut de 850 lei, cu începere din 1.01.2014, în temeiul legii nr.284/2010, Legii nr.285/2010 și HG nr.871/2013.
Potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.18/12.09.2007 N. G. a fost angajată ca îngrijitor I, cu începere din 12.09.2007, având un salariu de bază brut de 622 lei, salariul de încadrare fiind de 461 lei, la care s-a adăugat sporul de vechime de 25%, respectiv 115 lei, precum și alte adaosuri, respectiv spor condiții grele de10%, anume 46 lei.
Prin decizia nr.4/9.02.2011 emisă de unitatea școlară pârâtă s-a decis reîncadrarea reclamantei N. G. în funcția de îngrijitor I, gradația 5, clasa de salarizare 21, cu începere din 1.01.2011, în conformitate cu prevederile art.11 și 33 din Legea nr.284/2010. Cu aceeași dată, potrivit art.1 și 6 din legea nr.285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază, sporurilor și indemnizațiilor, astfel cum au fost acordate pentru luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%, fiind stabilit un salariu de bază de 728 lei, format din salariul din grilă de 582 lei, spor de vechime de 146 lei, spor de condiții grele de 59 lei.
Tototdată, potrivit deciziei nr.15/3.06.2012 emisă de unitatea școlară pârâtă, în conformitate cu prevederile OUG nr.19/2012, s-a dispus că reclamantei N. G. i se majorează cu 8% cuantumul brut al salariului de bază, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, la fel ca și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, începând cu 1.01.2012, fiind stabilit un salariul brut aferent 850 lei, format din salariul de bază brut 787 lei și spor condiții grele de 10% de 63 lei.
Conform deciziei nr.63/3.12.2012 emisă de unitatea școlară pârâtă, în conformitate cu prevederile OUG nr.19/2012, s-a dispus că reclamantei N. G. i se majorează cu 7,4% cuantumul brut al salariului de bază, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, la fel ca și cuantum brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, începând cu 1.12.2012, fiind stabilit un salariul brut aferent 914 lei, format din salariul de bază brut 846 lei și spor condiții grele de 10% de 68 lei.
Conform deciziei nr.9/25.02.2013 s-a încetat acordarea sporului de condiții grele și vătămătoare și stabilirea unui salariu brut lunar de 846 lei, cu începere din 1.02.2013.
Prin decizia nr.80/30.12.2013 s-a stabilit acesteia un salariu de bază brut de 850 lei, cu începere din 1.01.2014, în temeiul legii nr.284/2010, Legii nr.285/2010 și HG nr.871/2013.
Totodată, din adeverința nr.486/19.05.2013 emisă de pârâta unitatea școlară rezultă că reclamantele au fost angajate pe funcții nedidactice, îngrijitor, din anul 2007, având la data de 1.05.2011 un salariu de bază în cuantum de 728 lei, respectiv 700 lei, în care a fost inclus și sporul de vechime în muncă (25%, respectiv 20%), conform art.5 alin.3 din OUG nr.1/2010, salariul de încadrare fără spor de vechime la data de 1.05.2011 fiind de 675 lei. De asemenea, prin același înscris se reține același salariu și la data de 1.01.2012.
Prin urmare, având în vedere actele mai sus amintite, Curtea reține ca fiind nefondată susținerea reclamantelor conform căreia unitatea școlară intimată a acordat salarii brute sub minimul prevăzut de actele normative mai sus enunțate, în fapt acestea având în fapt un salariu de bază brut lunar mai mare în perioada în litigu, respectiv peste 700 lei în anul 2012, 750 lei din 1.02.2013 și 850 lei din 1.07.2013.
În lipsa unei prevederi legale care să dispună ca la stabilirea drepturilor salariale angajatorul să utilizeze ca valoare de referință salariului minim brut pe țară garantat în plată, Curtea apreciază ca fiind eronat argumentul expus de reclamante. În fapt, prin hotărârile de guvern invocate nu se prevăde un mod de calcul al salariului, ci se instituie doar un nivel minim al salariului de bază brut cuvenit salariaților (sector public sau privat), cerință îndeplinită în prezenta cauză.
Așadar, Curtea reține faptul că angajatorul și-a îndeplinit în cauză obligația instituită în art. 164 C.muncii, care vizează numai garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
În ceea ce privește sporul de vechime în muncă, Curtea constată că reclamantele au beneficiat de un astfel de spor, care inițial a fost calculat separat, după care a fost inclus în salariul de bază, alături de salariul de încadrare din grilă, astfel cum rezultă din deciziile de reîncadrare emise în 9.02.2011, cât și din adeverința nr.486/19.05.2013 emisă de pârâta unitatea școlară, cu referire la art.5 alin.3 din OUG nr.1/2010, care prevede în mod imperativ că „în salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009.”
Cererea de calcul a sporului de vechime ca procent din salariul de bază calculat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, precum și cererea de obligare a pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, la data plății, au fost corect respinse de prima instanță, de vreme ce a fost respins primul capăt de cerere, accesoriul urmând soarta principalului.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea reține ca fiind nefondate criticile aduse sentinței apelate, motiv pentru care va respinge ca nefondat apelul dedus judecății, în baza art.480 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant S. L. din Învățământ Călărași, având CF_, cont ROCECECL0131RON0054436 deschis la C.E.C. Călărași și sediul în Călărași, ., județ Călărași, în numele membrilor de sindicat N. G. și I. V., împotriva sentinței civile nr.997 din data de 04.11.2014 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Școala G. „A. D. G.” Oltenița, cu sediul în Oltenița, ..17, județ Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
B. A. C. R. F. G.
Grefier,
B. M.
Red. Jud. RFG
Dact: Z.G./4 ex,
Jud.fond: S.S.
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Despăgubire. Decizia nr. 2202/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|