Despăgubire. Decizia nr. 664/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 664/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 16192/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7653/2014)
Decizia civilă nr.664
Ședința publică din data de la 4 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A. C.
JUDECĂTOR: R. F. G.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererile de apel formulate de apelantul-reclamant D. D. și de apelanta-pârâtă S. Națională Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. împotriva sentinței civile nr.6120 din data de 26.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții faptul că părțile apelante, prin cererile formulate, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.223 alin.(3) și art. 411 din Codul de procedură civilă.
Curtea în temeiul dispozițiilor art.394 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării, dată fiind solicitarea părților apelante de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată cu nr._ pe rolul Tribunalului București, numitul D. D., a solicitat obligarea pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă”SA, să-i plătească pentru perioada 18 aprilie 2010-31 decembrie 2011 diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare stabilit prin art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, diferența ce rezulta din salariul minim brut de 700 lei, stabilit de textul de lege mai sus amintit și cel minim de baza de încadrare al reclamantului la suma de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr.1 la Actul adițional nr.1713/2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul paratei; obligarea paratei la plata de daune interese constând în actualizarea sumei pe care o datorează cu rata inflației și la care se adaugă dobânda legală și plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.6120/26.05.2014,Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția nulității cererii, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea, formulată de reclamantul D. D., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SĂ; a obligat pârâta să plătească diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare și drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada 18.04.2010 – 31.12.2010 conform Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi; a respins cererile privind plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare și drepturile salariale efectiv încasate pentru anul 2011 și daunele interese, ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Cu privire la excepția nulității cererii pentru lipsa calității de reprezentant al reclamantului, invocata de către pârâta, instanță de fond a observat din delegația de apărător depusă la dosarul cauzei ca acesta are dreptul să-l reprezinte pe reclamant în cauză, apreciind că motivul de nulitate invocat este neîntemeiat.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamantul este salariat al paratei, conform carnetului de muncă atașat la dosarul cauzei, având în perioada 18 aprilie 2010-31 decembrie 2010 un salariul de încadrare corespunzător clasei de salarizare avute în suma de 600 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr.1 din Actul adițional nr. 1713 din data de 21 aprilie 2010 la CCM pe anii 2009-2010, încheiat la nivel de ramură de transport feroviar.
Art. 41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură de transport pe anii 2008-2010 stabilește că salariul de bază minim brut la nivel de ramură, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program de lucru complet de 170 ore/lună este de 700 lei, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse.
Instanță de fond a reținut că în perioada 18 aprilie-31 decembrie 2010, reclamantul avea salariu de bază minim brut de 600 lei, cu încălcarea imperativă a prevederilor art. 41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură pe anii 2008-2010. Astfel, deși prevederile art. 2 alin.1 din HG nr.532/2008 prevede ca toate cheltuielile aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor, nu înseamnă că trebuie acordate drepturi salariale față de reclamant, cu luarea în considerare a salariului de bază minim brut sub cel stabilit de art. 41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură pe anii 2008-2010, atâta timp cât la acel moment era valabil acest contract colectiv ce reprezintă legea părților.
A reținut instanța de fond că nu are relevanță nici faptul că au fost reduceri salariale în anul 2010, cu tăieri de salariu în procent de 25%, atâta timp cât prevederile Legii nr.118/2010 nu face referire la aplicarea unui salariu de baza minim brut de 600 lei, cum se susține de către pârâta prin întâmpinare.
Susținerea conform căreia acel contract colectiv de muncă la nivel de ramură nu a fost denunțat, cu mențiunea ca respectiva adresa emisă de Ministerul Muncii sunt simple afirmații ale unui terț și nu are valoare probatorie, deoarece aceasta instituție nu poate interpreta contractul colectiv de muncă, nu a fost primită deoarece prin respectiva Adresa cu nr. 868/2011 emisă de acest minister se aduce la cunoștința pârâtei că respectivul CCM la nivel de ramură de transport a fost denunțat de către Confederația Națională a Patronatului R., ce a notificat Alianța Sindicatelor din Transporturi la data de 17 noiembrie 2010, ce menționează că acel contract colectiv de muncă a expirat la data de 31 decembrie 2010, fiind doar un răspuns trimis paratei.
În această situație, solicitarea reclamantului de a se acorda aceste diferențe de drepturi salariale până la data de 31 decembrie 2011 a apărut ca fiind neîntemeiată, în lipsa unui nou contract colectiv de muncă la nivel de ramura, încheiat între pârâtă și sindicat.
În ceea ce privește plata de daune, așa cum au fost solicitate, instanța de fond a reținut că prin CCM la nivel de ramură nu s-a prevăzut că în cazul în care nu se respectă prevederile contractuale se vor achita și daune, așa cum prevede art.253 alin.1 din Codul muncii, fiind respinsă această solicitare ca neîntemeiată.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au formulat cereri de apel ambele părți.
Prin cererea de apel formulată, apelanta-pârâtă S. Națională Transport Feroviar Marfă „CFR Marfă" SA a criticat sentința civilă atacată pentru următoarele motive:
Instanța de fond în mod eronat a acordat reclamantului diferențe salariale pentru perioada 18.04._10, în care contractul individual de muncă al acestuia, precum și actele adiționale la acesta au fost negociate și încheiate la mai puțin de 50%, ceea ce a culminat cu ., respectiv cu restructurarea societății și efectuarea de concedieri colective masive, pentru a dimensiona numărul de personal, în vederea eficientizării activității, astfel încât societatea să încheie anul în echilibru financiar.
Ca dovadă a faptului că societatea apelantă a înregistrat pierderi în ultimii ani au fost anexate extrase de pe potralul Ministerului Finanțelor Publice.
Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, a stat la baza încheierii CCM al SNTFM „CFR Marfă" pentru anii 2009/2010.
În vederea respectării legislației în vigoare cu privire la încheierea contractului colectiv de muncă, în anul 2010 au avut loc întâlniri intre administrație și sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă, unde a fost pus în discuție acest aspect (salarizarea), întâlniri care au condus în urma dezbaterilor la incheiarea unor acorduri.
Aceste acorduri au fost concretizate prin încheierea Actului Adițional la CCM al SNTFM CFR Marfă SA pe anul 2009, semnat și aprobat de reprezentanții administrației și reprezentanții sindicatelor reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă, din care reiese în mod clar și indubitabil faptul că părțile semnatare ale contractelor colective de muncă încheiate la nivelul CFR Marfă nu au înțeles să folosească ca sistem de referință valoarea de 700 lei, ci valoarea de 600 lei pentru salariul minim de bază.
Aceste aspecte au fost consfințite și de către fiecare salariat, prin semnarea contractelor individuale de muncă și a actelor sale adiționale, care constituie legea părților și care au fost respectate întocmai, contracte individuale de muncă care au ca fundament Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM CFR Marfă SA.
Atât timp cât la nivel de angajator s-a încheiat un contract colectiv de muncă necontestat de părțile semnatare, acesta este în vigoare și se aplică tuturor salariaților care au fost reprezentați la negocierea acestuia. De asemenea, prin aplicarea modului de calcul prevăzut în acest contract, potrivit grilei de salarizare, nu s-a ajuns la un salariu mai mic decât cel minim pe economie sau decât cel prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, ba chiar mai mare.
Intimatul reclamant a fost remunerat în anul 2010 cu un salariu de 1431 lei superior salariului minim stabilit de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, la care se adaugă și alate sporuri.
Concret intimatul reclamant a beneficiat de toate drepturile salariale conform Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM „CFR Marfa" SA și a Actelor adiționale înregistrate la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București.
Prin cererea sa de apel, apelantul-reclamant D. D. a susținut următoarele:
Prima instanța a dispus greșit respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata diferenței de drepturi salariale pentru perioada 01.01._11 pe motiv că Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010 și-a încetat valabilitatea, fiind denunțat de părțile semnatare.
Cu privire la prelungirea valabilității prevederilor Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, până la data de 31.12.2011, prima instanța nu a luat în considerare înscrisurile depuse de apelantul-reclamant la dosarul cauzei și de prevederile art.4 alin.1 și 2, art. 5, art. 6, art.7, din Anexa nr. 2 la CCM la Nivel de Ramura Transporturi, art.33 alin.1 și 4 din Legea nr.130/1996 (în vigoare la acea dată), pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.
Adresa nr.141/DDS/10.03.2011 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu poate fi luată în considerare deoarece reprezintă simple afirmații ale unui terț, despre conținutul unui înscris și nu reprezintă valoare probatorie, deoarece acest minister nu are calitatea de a interpreta contractul colectiv de muncă, ci doar să ia la cunoștință de documentele puse la dispoziție.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale este un terț, deoarece nu este semnatar al acestui contract și are atribuții clare stabilite de legiuitor cu privire la înregistrarea contractelor colective de muncă, conform prevederilor art.25 alin.2 și 3, art.26 alin.1 și 2, art.27 alin.1 și 2, art.29 și cu privire la încetarea contractelor colective de muncă, conform prevederilor art.33 alin.1 și 4 din Legea nr.130/1996 (în vigoare la acea dată).
Potrivit art. 1 lit.m din Legea nr.62/2011 a dialogului social, depozitar al contractului colectiv de muncă - autoritatea publică competentă să înregistreze contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 4 alin.1 prezentuI Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi se aplică de la 1 ianuarie 2008 până Ia 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic. A..2 din același articol prevede că dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic”.
Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 a fost semnat din partea patronatelor de Confederația Națională a Patronatului Român, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România.
Prima instanța n-a înțeles că aceasta este una dintre părțile semnatare ale contractului - partea patronatelor.
Așadar, contractul a fost denunțat numai de către Confederația Națională a Patronatului Român prin Președinte Profesor Dr, M. M., însă Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România n-a fost înștiințată de așa-zisa denunțare.
Din partea reprezentanților salariaților din activitățile de transporturi și conexe, a fost semnat de Convenția Sindicală Națională a Transportatorilor din România, Federația Mecanicilor de Locomotivă din România, Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial.
Prima instanța n-a înțeles că aceasta este cealaltă parte semnatară a contractului -reprezentanții salariaților.
Au fost notificate de denunțare Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România și Convenția Sindicală Națională a Transportatorilor din România.
Clauză prevăzută de art.4 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 (prelungirea valabilității contractului colectiv de muncă) este afectată de două modalități: de o condiție rezolutorie, potestativă pură, negativă și de un termen extictiv, cert, voluntar.
Prin Adresa nr,141/DDS/10.03,2011 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale comunica pârâtei următoarele: Contractul Colectiv de munca Ia Nivel de R. Transporturi a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român, parte semnatară a contractului și notificați de denunțare în data de 17.10.2010 Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România, respectiv Convenția Sindicală Națională a Transportatorilor din România.
Din Adresa nr.141/DSS/02.03.2011 nu rezultă că a fost notificat Ministerul Muncii, Familiei ai Protecției Sociale ci rezultă fără echivoc că acesta a fost denunțat numai de către Confederația Națională a Patronatului R. și notificați de denunțare în data de 17.10.2010 Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România respectiv Convenția Sindicală Naționala a Transportatorilor din România.
Art.6 din CCM RT stabilește că suspendarea și încetarea contractului au loc potrivit legii. Dispozițiile art.6 din CCM RT trebuie coroborate cu dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.130/1996 (în vigoare la acea dată) conform cărora Contractul colectiv de munca încetează la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia; la data dizolvării sau lichidării judiciare a unității; prin acordul părților.
Art. 33 alin.4 din Legea nr.130/1996 (în vigoare la acea dată) prevede că "încetarea sau suspendarea contractului colectiv de muncă va fi notificată în termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare."
Potrivit art.152 din Legea nr.62/2011 a Dialogului Social, Contractul Colectiv de Munca nu poate fi denunțat unilateral.
Potrivit art.236 alin.4 vechea reglementare și art. 229 alin.4 noua reglementare, din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Prin urmare, nefiind denuțat în mod legal, Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi este aplicabil până la 31 decembrie 2011, așa cum prevăd și dispozițiile tranzitorii din art.2 ale Legii nr. 40/2011, de modificare a Codului muncii și produce efectele prevăzute de art.241 din Codul muncii, sub imperiul căruia au fost încheiate.
Prevederile acestui contract colectiv de muncă sunt aplicabile în cauza în baza dispozițiilor art.40 alin.2 lit.c, art.236, art.238(l), art.241 (1) lit.c, art.243 din Codul muncii, art.ll lit.c și art.8 alin.1 și 2, art. 21 din Legea nr.130/1996 (în vigoare la data încheierii și înregistrării contractelor colective de muncă).
La poziția 2 din anexa 5 la acest contract colectiv de muncă, care nominalizează unitățile la care se aplică acest contract colectiv de muncă, se afla societatea parată SNTFM CFR Marfă SA București.
Pe de altă parte, apelantul susține că prima instanță a respins greșit cererea sa de obligare a pârâtei la actualizarea sumei pe care o datorează cu rata inflației și plata dobânzii legale.
S-a solicitat obligarea pârâtei la actualizarea sumei pe care o datorează pârâta, în raport cu rata inflației, care are ca temei juridic art.988 alin.1 vechiul cod civil și constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării și urmărește păstrarea reală a obligației bănești.
S-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale ca dauna moratorie, care are ca temei juridic art.1088 alin.1 vechiul Cod Civil, combinat cu art.1082 vechiul Cod civil și este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea în raport cu rata inflației, care are ca temei juridic art.988 alin.1 vechiul Cod Civil, și constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării și urmărește păstrarea reală a obligației bănești.
Reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plații efective, chiar dacă, sub raport strict nominal, aceeași valoare poate însemna mai multe bancnote, în realitate, este vorba despre aceeași valoare, față de faptul că salariul se raportează mai ales la puterea de cumpărare a salariatului și mai puțin la valoarea nominală a sumelor primite cu acest titlu.
Salariatul care nu își primește la data scadentă salariul integral este prejudiciat sub mai multe forme: mai întâi de toate se vede lipsit de plată muncii sale și suportă diminuarea nelegală a salariului. Mai mult decât atât, chiar în ipoteza în care ulterior își recuperează partea neplătită din salariu, fenomenul economic inflaționist îi reduce în termeni economici reali, valoarea salariului în posesia căreia reintră. Din acest motiv, reactualizarea reprezintă o modalitate de acoperire a prejudiciului suferit.
Potrivit dispozițiilor art.1088 Cod civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, salariul reprezentând suma de bani pe care angajatorul este obligat să o plătească salariatului cu titlu de contraprestație specifică și necesară pentru prestarea muncii, daunele-interese, la care se referă generic dispozițiile art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003, nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Prin urmare, reținând că salariul reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani, că există posibilitatea legală de acordare a unor daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata drepturilor salariate, conform dispozițiilor art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003, chiar dacă art.1088 Cod civil reglementează explicit în ce constau daunele-interese pentru neexecutare (neplata salariului integral echivalând din punct de vedere al efectelor juridice cu o neexecutare, chiar dacă parțială, a obligațiilor), nu există niciun impediment legal pentru acordarea dobânzii legale civile în cuantumul reglementat de dispozițiile OG nr.9/2000.
La datele de 12.11.2014 și 19.11.2014 prin Serviciul Registratură al Curții,au depus întâmpinări ambii apelanți, solicitând fiecare respingerea cererii de apel a părții adverse.
La datele de 08.12.2014 și 17.12.2014, ambii apelanți au formulat răspunsuri la întâmpinare, în combaterea apărărilor formulate prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele dosarului prin prisma criticilor formulate de apelata pârâtă, în conformitate cu prevederile art.477 C.pr.civ, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010 indicat drept temei juridic al acțiunii deduse judecății, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, potrivit salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Părțile implicate în negocierile colective la nivel de de grup de unități și unitate, în conformitate cu prevederile art.41 alin.3 lit.b din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, au obligația de a lua ca bază de la care pornesc negocierile pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul nivel de grup de unități și unitate, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi.
Apelanta pârâtă a confirmat faptul că a folosit un algoritm de calcul diferit, stabilit prin CCM la nivel de grup de unități, fără a utiliza la stabilirea salariilor minime brute din unitate ca sistem de referință valoarea de 700 lei, susținând că dispozițiile CCM la nivel de ramură nu i se aplică, întrucât CCM la nivel de unitate, ca rezultat al negocierii între partenerii sociali, a înlăturat de la aplicare prevederile CCM la nivel de ramură.
În ceea ce privește Contractul colectiv de muncă pe anii 2009 – 2010 încheiat la nivelul pârâtei, Curtea constată că urmare a acțiunii promovate de Sindicatul Mecanicilor și Reparatorilor de Locomotivă din Depoul CF B. în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, în perioada de valabilitate a CCM la nivel de unitate, prin sentința civilă nr.652/M din data de 08.05.2012 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a I-a civilă – Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, depusă în recurs chiar de recurenta pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă București s-a constatat nulitatea absolută a anexei nr.1 la Contractul colectiv de muncă pe anii 2009 – 2010 încheiat la nivelul pârâtei.
Tribunalul B. a avut în vedere la pronunțarea acestei hotărâri următoarele considerente: „Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, societatea pârâtă a negociat pentru salariații săi un salariu minim pentru clasa 1 de salarizare, în cuantum de 570 lei. Potrivit dispozițiilor din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi este începând cu luna ianuarie 2008 de 700 lei, iar părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unități, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile, valoare salariului de baă minim brut la nivel de ramură transporturi, astfel cum a fost stabilit la art.41 pct.3 lit.a.
Faptul că salariul negociat a fost sub minimul stabilit prin aceste dispoziții obligatorii pentru negocierile părților privitoare la stabilirea minimului salarial brut de la care vor pleca stabilirea celorlalte salarii de la nivel de ramură, conduce la incidența în cauză a dispozițiilor art.238 alin.1 C.muncii, în reglementarea în vigoare la data formulării acțiunii în constatarea nulității.
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale în materie, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Întrucât din anexa ce face parte integrantă din Contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 rezultă că salariul minim stabilit pentru clasa 1 de salarizare este sub nivelul de 700, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițile art.24 alin.1 din Legea nr.130/1996, potrivit cărora clauzele cuprinse în contractul colectiv de muncă negociate cu încălcarea art.8, sunt lovite de nulitate.
Nulitatea anexei 1 la Contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 în ce privește stabilirea cuantumului salariului minim corespunzător clasei 1 de salarizare, atrage în mod evident modificări în ce privește cuantumul salariilor brute corespunzătoare claselor de salarizare subsecvente, având în vedere coeficienții de ierarhizare indicați în Anexa 1.”
După pronunțarea sentinței amintite, părțile nu mai puteau proceda la renegocierea clauzelor a căror nulitate a fost constatată (Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010), fiind împlinit termenul de valabilitate al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Prin urmare, Curtea, dând eficiență juridică dispozițiilor art.24 alin.4 din Legea nr.130/1996, va constata că aceste clauze nule sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Nu s-ar putea susține că CCM la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010 nu constituie legea părții, în sensul avut în vedere de art.229 alin.4 C.muncii, întrucât a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv a art.12 din Legea nr.130/1996, în condițiile în care aceste aspecte nu au fost invocate în cadrul unei acțiuni formulate în termenul prevăzut de art.268 alin.1 lit.d C.muncii, respectiv pe toată durata existenței acestui contract, ci în cadrul prezentei acțiuni formulată ulterior datei de 31.12.2010, dată la care a încetat valabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Lipsa fondurilor necesare nu poate fi considerată drept cauză imprevizibilă și exoneratoare de răspundere, deoarece apelanta avea același statut de companie monitorizată și la data semnării contractului, fiind de presupus că acceptarea clauzei în discuție s-a făcut în considerarea unor venituri financiare.
Limitarea acordării drepturilor prevăzute de Contractul colectiv de muncă, în raport de bugetul aprobat, presupune încălcarea dispozițiilor legale care garantează respectarea convențiilor colective dintre părți și obligațiile salariale între angajați; totodată, în acest fel, s-ar accepta în mod nelegal posibilitatea cenzurării pe cale administrativă, prin aprobarea de bugete de venituri și cheltuieli, a drepturilor prevăzute expres în Contractul colectiv de muncă, contrar principiilor dreptului muncii.
În ceea ce privește algoritmul de calcul al salariului invocat de apelantă este de necontestat faptul că dispozițiile art.41 alin.3 lit.b din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 impun părților implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate să adopte coeficienții minimi de ierarhizare, stabiliți la art.41 alin.1 din același contract colectiv de muncă (A. – muncitori necalificați =1 ,0; muncitori calificați = 1,5; B. –personal administrativ încadrat pe funcții, pentru care condiția de pregătire este liceală = 1,4, respectiv postliceală = 1,45; C. – personal de specialitate încadrat pe funcții, pentru care condiția de pregătire este postliceală = 1,5, respectiv școala de maiștri = 1,6; D. – personal cu studii superioare, încadrat pe funcții, pentru care condiția de pregătire studii superioare: subinginer = 1,8; studii superioare: inginer debutant, primele 6 luni de activitate, = 1,8; studii superioare: inginer = 2,0), la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați.
Însă, obligația de a utiliza astfel de coeficienții minimi de ierarhizare la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați nu exclude posibilitatea ca în cadrul negocierii părțile să convină aplicarea unor coeficienți de ierarhizare mai favorabili.
Împrejurarea că același sindicat a negociat atât Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, cât și ulterior cel de unitate, în care a convenit un nivel inferior al salariului minim brut pe unitate de la care se pleacă în aplicarea grilelor de salarizare, nu poate fi interpretată în sensul renunțării la plafonul convenit anterior, dat fiind că sindicatul nu poate tranzacționa cu angajatorul pentru limitarea drepturilor salariale ale membrilor săi.
Aceasta întrucât acordul invocat de angajator are caracterul unei tranzacții ce contravine dispozițiilor art. 38 ultima teză din Codul muncii, conform cărora „orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.
Prin urmare, Curtea consideră că în cauză se aplică cu prioritate dispozițiile mai favorabile din contractele colective de muncă la nivel superior, respectiv prevederile art. 41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010, în intervalul în care acest contract de muncă a fost valabil.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge apelul formulat de apelanta pârâtă ca nefondat, în baza art.480 C.pr.civ.
Examinând actele dosarului prin prisma apelului formulat de apelantul reclamant, Curtea reține următoarele:
Prima instanță a constat în mod corect faptul că acel Contractul colectiv de muncă Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008, invocat drept temei al acțiunii deduse judecății, a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român, parte semnatară a contractului, Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România, respectiv Convenția Sindicală Națională a Transportatorilor din România fiind notificate de denunțare la data de 17.11.2010, astfel cum rezultă din adresa nr.141/10.03.2011 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
De asemenea, potrivit adresei nr.307/2.02.2011, înregistrată sub nr.77/2.03.2011 la MMFPS – SDS, Confederația Națională a Patronatului Român a comunicat faptul că prin scrisorile nr.284/16.11.2010 și nr.283/16.11.2010 a notificat celor doi parteneri sindicali la negocieri, respectiv Convenției Sindicale Naționale a Transportatorilor din România și Alianței Sindicatelor Transporturi din România faptul că denunță aplicarea contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 -2010, după data de 31.12.2010, în conformitate cu prevederile art.4 alin.2 din contract.
Prin urmare, având în vedere că dispozițiile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nr.722/24.01.2008, în baza căruia reclamantul și-a întemeiat pretențiile dedusă judecății, nu mai erau în vigoare ulterior datei de 31.12.2010, fiind denunțat de cel puțin una din părți, cu aducerea la cunoștință a acestei denunțări partenerilor sociali, Curtea apreciază ca fiind nefondată cererea de obligare a pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariu de bază minim brut în cuantum de 700 lei prevăzut de dispozițiile art. 41 alin 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2011 și sumele efectiv primite de reclamant pentru anul 2011.
În ceea ce privește actualizarea sumelor acordate cu rata inflației, începând cu data nașterii drepturilor, Curtea reține ca fiind întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la actualizarea diferențelor salariale acordate cu rata inflației de la data scadenței lunare până la data introducerii acțiunii (17.04.2013), având în vedere dispozițiile art.1073 din vechiul Cod civil, aplicabil în speță, care stabilește dreptul creditorului la îndeplinirea exactă a obligației, adică integrală, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață si prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.
Totodată, Curtea apreciază ca fiind întemeiată și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale pentru acoperirea integrală a prejudiciului încercat de acest salariat, de la data formulării acțiunii, 18.04.2013, la data plății efective, în temeiul art.166 C.muncii, art. 1088 și art.1084 din Codul civil în vigoare pentru perioada în litigiu.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va admite apelul formulat de apelantul-reclamant, în baza art.480 C.pr.civ., va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va obliga pârâta la actualizarea diferențelor salariale acordate cu rata inflației de la data scadenței lunare până la data introducerii acțiunii (17.04.2013) și la plata dobânzii legale de la 18.04.2013 la data plății efective, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă S. Națională Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J_, având CUI_ și sediul procesual ales la Centrul Zonal de Marfă București, . Nord nr.1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.6120 din data de 26.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ .
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant D. D., având CNP_ și domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat M. D., cu sediul în B., ..13, județ B., împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Obligă pârâta la actualizarea diferențelor salariale acordate cu rata inflației de la data scadenței lunare până la data introducerii acțiunii (17.04.2013) și la plata dobânzii legale de la 18.04.2013 la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 martie 2015.
Președinte, Judecător,
B. A. C. R. F. G.
Grefier,
B. M.
Red.Jud. RFG
Dact: Z.G./4 ex
Jud.fond: C.A.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 2201/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 597/2015. Curtea... → |
|---|
