Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1510/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1510/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 7354/3/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2205/2015)
Decizia civilă nr.1510
Ședința publică din data de 28.05.2015
Curtea compusă din:
Președinte: D. A. T.
Judecător: A. I. C.
Judecător: M. C.
Grefier: I. L. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ”C.F.R.MARFĂ”SA împotriva sentinței civile nr.8163/08.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL în numele membrilor săi de sindicat reclamanții A. M., A. I., B. F., B. A., B. M. I., B. V., B. C., B. Ș., B. I., B. S., C. N., C. Ș., C. I., C. I., C. A., C. D., C. V., C. M., C. F., D. F., D. M., D. A., D. I., D. I. L., D. M., G. F., G. I., G. I., G. M., G. I., I. C., I. M., L. D., M. L., M. M., M. I., M. F., O. F., P. I., P. N., Petcuța A., P. M., P. V., Randașu E., R. I., Ș. V., S. F., S. P., S. C., S. D., S. S., T. F., Tananau V., T. A., V. V., V. A. și V. G. , cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recurenta s-a conformat dispozițiilor stabilite de instanță prin rezoluția de fixare a termenului de judecată, în sensul că a depus la dosar bilanțul contabil și cont profit pierderi pentru anii 2008-2009, iar la data de 19.05.2015, intimatul a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul registratură întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului.
De asemenea, se învederează că prin cererea de recurs dedusă judecății, recurenta solicită ca judecarea cauzei să se facă și în lipsa părților, conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, în ceea ce privește excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată prin întâmpinare, o respinge ca nefondată, având în vedere că din actele dosarului rezultă că hotărârea a fost comunicată pe data de 15.12.2014, iar recursul a fost motivat în termenpe data de 23.12.2014 potrivit art.303 Cod procedură civilă.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8163 din data de 08 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat în privința reclamantului B. M. I.. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare Comercial București, în numele și pentru membrii săi de sindicat în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA. A fost obligată pârâta la plata către reclamanții reprezentați de sindicat, a salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă și a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști, C. și premierea de Ziua Feroviarilor pentru anul 2009, echivalente fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, în funcție de perioada efectiv lucrată de către fiecare reclamant și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare Comercial București, în numele și pentru membrii de sindicat B. C., I. Gh, Ș. M. și S. M., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că demersul procesual de față inițiat de organizația sindicală are drept scop valorificarea pentru membrii de sindicat reclamanți a drepturilor bănești constând în salariul suplimentar pentru anii 2008 – 2009 precum și primele aferente Zilei Feroviarului și Zilei de P. și de C. pentru anul 2009.
In ceea ce privește membrii de sindicat reclamanți, având în vedere ultima precizare a sindicatului în acest sens, aceștia sunt enumerați la filele 39 – 40 din dos._, în număr de 61 de persoane.
Asupra excepției autorității de lucru judecat privind pe reclamantul B. Ghe. I., instanța a respins-o, având în vedere că din tabelul cu membrii de sindicat reclamanți, depus la fila 39, rezultă că parte în prezenta cauză este B. M. I., CNP_, domiciliat în Teleorman, . de manevrant de vagoane, în timp ce decizia civilă nr. 3371 din 10 mai 2012 a Curții de Apel București, în raport de existența căreia s-a invocat autoritatea de lucru judecat, privește pe membrul de sindicat B. G. I., CNP_, domiciliat în ., așa cum a învederat reclamanta la ultimul termen de judecată în fața instanței de recurs. (f 310 – 315 – vol II dos nr._, f 49 verso – Decizia civilă nr. 3706 din 06.06.2014 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a)
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art. 30 (1) din contractele colective de muncă la nivel de S.N.T.F.M CFR Marfă SA, valabile pe anii 2007 – 2008 (prelungit prin acte adiționale) si 2009-2010 încheiate la nivelul S.N.T.F.M CFR Marfa S.A. și înregistrate la Direcția de munca si Protecție sociala a Municipiului București sub nr. 1632/29.03.2007 si 2584/04.06.2009 „Pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.”
Acest drept salarial este prevăzut și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, înregistrat la MMSS sub nr. 2836 din 28.12.2006, prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 370 din 20.06.2008 la M.M.F. E.S.
Astfel, potrivit art. 30 din acest contract colectiv încheiat la nivel superior „(1) Pentru munca ireproșabilă desfășurată in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2) Salariul suplimentar se poate acorda si trimestrial, in baza hotărârii Consiliului deAdministrație, luata cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anualal salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de baza mediu lunar realizat.(3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunarin cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.(4) Pentru evitarea evenimentelor de cale ferata, preîntâmpinarea producerii pagubelor etc.,din fondul astfel constituit, pana la 5 la suta poate fi utilizat pentru acordarea de salariisuplimentare in suma de cel mult zece salarii de baza lunare corespunzătoare clasei 1 desalarizare. Aceste salarii suplimentare se acorda la propunerea subunității, cu aprobareaConsiliului de Administrație al unităților din cadrul grupului.(5) Sumele constituite si neconsumate pentru plata salariilor suplimentare prevăzute la art. 30vor fi repartizate salariaților proporțional cu salariul de baza al fiecăruia.Sumele se vor plăti odată cu acordarea salariului suplimentar aferente trimestrului I al anuluiurmător.
S-a reținut totodată că prin Contractul colectiv de muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 – 2008, înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 s-au convenit următoarele: „art. 71 – In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care. in cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum si salariații unitățile componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se afla in concediu fără plata cu durata de un an. - Pentru Ziua Feroviarilor se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare."
Aplicabilitatea acestui contract colectiv de muncă la nivelul SNTFM CFR Marfă SA este indiscutabilă, având în vedere dispozițiile art. 127 din CCM și anexa 4 în care printre unitățile enumerate, la poziția 3 este trecută societatea pârâtă. (disponibil pe internet).
Contractul colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 – 2008 și-a prelungit valabilitatea până la data de 31 ianuarie 2011, prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010.
S-a reținut totodată că, în ciuda dispozițiilor art. 8 alin 2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, prinart. 64 din contractul colectiv de muncă 2009 – 2010 al SNTFM „CFR MARFĂ SA”, înregistrat sub nr. 2584/04.06.2009 (ulterior Sărbătorii Paștelui și Zilei Feroviarului din anul 2009), s-a limitat perioada de acordare a acestor drepturi stipulându-se expres „ aceste drepturi se aplică cu 01.01.2010”.
Față de dispozițiile art. 30 din CCM la nivel de unitate, care nu pot fi interpretate, având în vedere prevederile art. 8 din Legea 130/1996, decât în sensul prevăzut de art. 30 din Contractul colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 – 2008, respectiv asumarea unei obligații (și nu a unei facultăți) de către unitatea angajatoare de a plăti salariul suplimentar angajaților, pretențiile reclamanților reprezentați de sindicat, de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sunt întemeiate.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 71 din Contractul colectiv de muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 – 2008, înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006, aplicabil unității pârâte, și teoria cercurilor concentrice care leagă legea, contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă, în temeiul prevederile art. 229 alin 4 din Codul Muncii și art. 57 alin 4 Codul Muncii și art. 38 Codul Muncii, reclamanții au dreptul la ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști, C. și premierea de Ziua Feroviarilor pentru anul 2009, echivalente fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, în funcție de perioada efectiv lucrată de către fiecare reclamant.
. negocierilor purtate la nivel de grup de unități, între federațiile sindicale feroviare și patronate s-a încheiat procesul – verbal din data de 25.05.2009, prin care s-a convenit suspendarea acordării pe anul 2009 a mai multor drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă, printre care și a ajutoarelor materiale acordate salariaților cu ocazia Paștelui și a Crăciunului, a primei acordate pentru Ziua Feroviarului. (f 73 – dos_ )
Pârâta nu a putut fi însă exonerată de obligația de plată către salariați a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști, C. și Premierea de Ziua Feroviarilor pentru anul 2009, întrucât, suspendarea presupune o plată ulterioară și nicidecum o renunțare totală la drept.
De altfel, o interpretare în sensul că prin procesul – verbal din data de 25.05.2009 s-ar fi renunțat la drepturile negociate ale salariaților, reglementate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, nu au putut fi primite față de dispozițiile art. 38 Codul Muncii potrivit cărora orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Pentru aceste motive, Tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanta în numele și pentru membrii săi de sindicat A. M., A. I., B. F., B. A., B. M. I., B. V., B. C., B. Ș., B. I., B. S., C. N., C. Ș., C. I., C. I., C. A., C. D., C. V., C. M., C. F., D. F., D. M., D. A., D. I., D. I. L., D. M., G. F., G. I., G. I., G. M., G. I., I. C., I. M., L. D., M. L., M. M., M. I., M. F., O. F., P. I., P. N., Petcuța A., P. M., P. V., Randașu E., R. I., Ș. V., S. F., S. P., S. C., S. D., S. S., T. F., Tananau V., T. A., V. V., V. A. și V. G. și a obligat pârâta la plata către aceștia, a salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă și a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Paști, C. și premierea de Ziua Feroviarilor pentru anul 2009, echivalente fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, în funcție de perioada efectiv lucrată de către fiecare reclamant. (Din adeverința depusă la dosar se reține că membrului de sindicat P. V. i-a încetat contractul individual de muncă cu societatea pârâtă la data de 08.03.2010. (f 49 - 50 dos_ )
In ceea ce privește membrii de sindicat B. C., I. Gh, Ș. M. și S. M., instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată, având în vedere că potrivit adeverinței nr. C22.1/2012/118 emisă de SNTFM „CFR Marfă” SA București (f 54 dos_ ), aceștia nu figurează ca salariați ai SNTFM în perioadele care fac obiectul acțiunii introductive de instanță, aspect relevat și de pârâtă la termenul de judecată din 18.11.2013, reținut în practica sentinței civile nr._ din 18.11.2013 a Tribunalului București – Secția a VIII-a.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal și motivat, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR- Marfă” S.A.,, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și art.3041 din Codul de procedură civilă, art. 969, 977 și următoarele Cod Civil, prevederile Legii 62/2011 - Codul Muncii, Contractele Colective de Muncă ale SNTFM CFR Marfă SA valabile în perioada 2007-2010, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacată, admiterea excepțiilor și pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată și nefondată.
Se arată în fapt că în mod greșit instanța de fond la pronunțarea soluției nu a avut în vedere acordul al părților semnatare exprimat prin Procesul Verbal încheiat la data de 03.06.2009 ce a condus la încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă al SNTFM CFR Marfa S.A. pentru anul 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București sub nr. 2584/04.06.2009. În conformitate cu prevederile art. 977 Cod Civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
În sprijinul recunoașterii puterii unei legi a convențiilor părților - procesele verbale încheiate în luna mai 2009, vin si dispozițiile art.153 din Legea 62 / 2011, potrivit căruia orice organizație sindicala poate încheia cu angajatorul sau cu organizația patronală orice alte tivuri de acorduri, convenții, înțelegeri, în formă scrisă, care reprezintă Ieșea părților și ale căror prevederi sunt aplicabile părților semnatare.
Au fost invocate dispozițiile art. 229 alin. 4 din Codul Muncii, republicat, art. 149 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, art. 24. alin. (2) din Legea 130/1996.
Ori, în cazul de față, reclamanții prin organizația sindicală, semnatara actului adițional, solicită acordarea unor drepturi suspendate prin voința părților, deși nu a solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care însuși reprezentanții salariaților au fost de acord.
In acest context, menționează că înțelegerea părților la data semnării CCM 2009/2010, a fost în sensul renunțării la posibilitatea acordării ajutoarelor materiale și stabilirii cuantumului acestora la nivelul clasei 1 de salarizare.
Reclamanții au fost reprezentanți de organizațiile sindicale la care aceștia au aderat și sunt opozabile părților semnatare.
Față de cele prezentate, solicită să se constate că pentru anul 2009 salariații, prin reprezentanții lor, au fost de acord și au semnat documentul prin care nu se acordă ajutoare materiale salariaților cu sărbătorilor de P., C., Ziua Feroviarului și salariul suplimentar.
Astfel, având în vedere cele de - mai sus prezentate, consideră că instanța de fond trebuia să aibă în vedere voința părților, exprimată în procesele verbale și actul adițional Ia CCM 2009/2010, prin care art. 64 alin. 1 și 2 și art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009/2010 a fost modificat, iar drepturile pe care le solicită reclamanții sunt suspendate pentru anul 2009 și întrerupte pe anul 2010.
Menționează că un contractul colectiv de muncă, indiferent de nivelul la care este încheiat are forța unei legi între părțile contractante și este important ca acest act să fie interpretat prin prisma termenilor în care a fost redactat, deoarece aceștia sunt cei care pun în evidență voința reală a părților.
Instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de SNTFM CFR Marfa.
Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Uniunii S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București a fost motivată în raport de prevederile art. 28 și art.41 alin. 4 din Legea nr.62/2011, privind dialogul social, la al căror conținut face trimitere.
Potrivit dispozițiilor Legii 62/2011 și Codului Muncii, organizațiile sindicale, ca forme de organizare voluntară a angajaților, apără drepturile și interesele sociale, economice și profesionale în relația cu angajatorul.
În situația în care legiuitorul ar fi dorit ca organizațiile sindicale să poată îndeplini aceste activități și după încetarea raporturilor de muncă cu angajatorul și implicit a calității de membru de sindicat ar fi făcut o astfel de mențiune.
Or, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor legale, organizația sindicală are acest drept numai în situația în care reclamanții sunt membri activi ai organizației sindicale și există raporturi juridice cu angajatorul la momentul formulării cererii, persoanele ce nu îndeplinesc cumulativ aceste două condiții putându-se adresa organelor jurisdicționale pe calea unor acțiuni separate.
La soluționarea cererii solicită să se aibă în vedere faptul că, deși U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București menționează că formulează cererea în numele membrilor săi de sindicat, aceasta a formulat cererea și în numele unor persoane care nu mai aveau calitatea de salariat și implicit membru de sindicat la data formulării cererii.
Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar reclamantul P. V. și-a încetat raporturile de muncă cu SNTFM CFR Marfa la data de 08.03.2010.
Cum dispozițiile art.28 alin 2 Legea 68/2011 sunt de strictă interpretare, solicităm să constatați că pentru reclamantul PISCA V., organizația sindicală nu poate avea calitate de reprezentant, situație față de care solicităm anularea cererii formulate în numele acestuia ca fiind formulată de o persoană fără calitate.
Art.41 din Legea nr.62/2011 intitulat (Forme de asociere: criterii), stipulează în mod expres că Sindicatele legal constituite se pot asocia după criteriul sectoarelor de activitate, iar la alin. 4 se prevede că „federațiile sau confederațiile sindicale pot constitui din sindicatele componente uniuni sindicale teritoriale."
Prin urmare, membrii uniunii teritoriale sunt federațiile și confederațiile, iar nu angajații( ce pot fi membri ai unora din sindicatele componente). În prezenta cauza acțiunea este formulată de U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București iar potrivit art.216 din Codul Muncii republicat" ( Libertatea de asociere) Sindicatele se pot asocia în mod liber, în condițiile legii, în federații, confederații sau uniuni teritoriale." Concluzia care se desprinde din articolul invocat mai sus este că U. teritorială, federațiile și confederațiile sindicale au ca membrii, sindicate și nu angajați - persoane fizice.
În acest sens, art. 43 din Legea nr.62 stipulează în mod expres că „Uniunile sindicale teritoriale, constituite potrivit art.41 alin.4, dobândesc personalitate juridică la cererea federațiilor sau confederațiilor sindicale care au hotărât constituirea acestora.{...)
Având în vedere cele de mai sus rezultă U. S. Libere Feroviare Mișcare-Comercial București nu îndeplinește condițiile de reprezentare prevăzute de articolele menționate mai sus, întrucât această organizație nu poate avea ca membri decât sindicatele -„persoane" distincte de angajați.
În concluzie, un angajat poate fi membru al unui singur sindicat, astfel că angajații nu pot fi reprezentați decât de sindicatul din care fac parte și doar acel sindicat poate introduce acțiune.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material și aplicabilitatea termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit.e din Codul Muncii a arătat că ajutoarele materiale solicitate de reclamanți își au fundamentul juridic în clauzele contractelor colectiv de muncă Ia nivel de unitate și/sau ramură.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv „trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil", îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție, CCM-urile produc efecte numai pe perioada pentru care au fost încheiate, astfel că. acestea fiind expirate, nu mai pot produce efecte juridice.
Contractul colectiv de muncă este un contract cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată, de un an. Astfel, orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect.
Pentru a determina normele aplicabile sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune, este evident că instanța de fond trebuie să analizeze izvorul drepturilor solicitate de reclamanți.
Codul muncii prin art. 159 definește în mod expres noțiunea de salariu ca fiind raportul între efortul depus și câștigul obținut ca determinare a utilității muncii, "Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat, în baza contractului individual de muncă." .
Conform art. 166 alineatul 1 din Codul Muncii, republicat "Salariatul se plătește in bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern după caz."
Este evident, că nu orice sumă de bani pe care un salariat o primește din partea angajatorului său constituie un drept salarial.
Sintagma "drepturi salariale" trebuie interpretată prin prisma art. 160 Codul Muncii republicat respectiv Componentele salariului "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și orice alte adaosuri".
Prin urmare, ajutoarele materiale nu pot fi asimilate unui drept de natură salariala, iar simpla cuantificare prin raportare cel puțin la nivelul clasei I de salarizare, nu îi poate conferi natura juridică a unui drept salarial.
In acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel București prin mai multe decizii printre care menționăm Decizia civilă nr. 5265/R/2010, "drepturile bănești pretinse de reclamanții nu au caracter salarial, întrucât nici bonusul (premiul) nici stimulentele nu se includ între elementele componente ale salariului prevăzute de art.155 Codul Muncii, ele urmând a fi plătite nu ca o contraprestație a muncii depuse de angajat în baza contractului individual de muncă, ci în temeiul unor clauze din CCM la nivel de unitate."
Față de cele arătate mai sus, solicită să se constate că ajutoarele materiale de Paști, C., Ziua feroviarului, salariul suplimentar, nu sunt de natură salariala drept pentru care și pentru acestea aplicabil este termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 268 alin.l lit. e din Codul Muncii.
Prin Deciziile nr. 194/2004 și nr. 351/2006 pronunțate de Curtea Constituțională s-a statuat că „atunci când obiectul recursului îl constituie o hotărâre care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, art. 3041 din același cod lasă instanței de recurs posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, altfel spus și dincolo de limitele amintite. Recursul constituie, în această ipoteză, o cale de atac cu caracter devolutiv, în care, ca și în cazul apelului, instanța de recurs judecă însăși cauza atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, nelimitându-se să judece doar hotărârea pronunțată de prima instanță, exclusiv pentru motivele de casare prevăzute în art. 304 din Codul de procedură civilă"
Astfel că, solicită instanței de recurs analizarea legalității și temeiniciei pentru toate aspectele fondului cauzei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru cele arătate mai sus, completate de următoarele considerente:
În ceea ce privește salariul suplimentar 2008-2009, este eronată susținerea reclamanților potrivit căreia pentru munca desfășurată salariații vor primi un salariu suplimentar.
Conform art. 30(1) din Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM CFR Marfă SA, "pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv ".
Așa cum este prevăzută în CCM această clauză este sub condiție, respectiv aceea a înregistrării de profit.
Din redactarea textului rezultă tară nici o îndoială că nu a fost creată o obligație în sarcina angajatorului ci, un beneficiu sub condiția muncii ireproșabile, a aprobării A. și a realizării de venituri suplimentare. Așadar, părțile au prevăzut posibilitatea (și nu obligativitatea) acordării unui salariu suplimentar (alin. 1, la alin. 3), specificându-se una dintre condițiile în care posibilitatea primirii salariului suplimentar devine drept efectiv, respectiv obținerea unor venituri și constituirea din acestea a unui procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Dreptul salarial este dat de măsura prestației muncii și se plătește numai cu respectarea singurei condiții de a fi fost prestată munca si nu în baza altor criterii ce pot fi: sociale, organizatorice, pentru maximizarea profitului sau pentru cointeresarea materială/disciplinar a salariaților.
Față de cele mai sus arătate, învederează instanței că în lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariate ale angajatului.
De asemenea, menționează că veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, si începând cu anul 2007 profitul contabil nerepartizat a fost preluat în contul 117, fiind repartizat pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți, conform art. 1, litera c din OG nr. 64/2001- privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale si societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome.
De asemenea solicită să se constate că, nivelul salarizării la calea ferată, valorile claselor de salarizare și modalitățile concrete de stimulare a salariaților se stabilesc de comun acord cu sindicatele reprezentative, ținând seama de faptul că nivelul salariilor se raportează la posibilitățile financiare ale societății și la prevederile legale.
Față de aceste dispoziții și având în vedere situația economică pe care a traversat-o societatea în ultimii ani, părțile ( sindicat - patronate) au convenit la suspendarea/neacordarea ajutoarelor materiale precum și orice alte bonificații.
Învederează instanței de asemenea că fondul de salarii al SNTFM CFR MARFĂ SA este limitat la suma aprobată prin Hotărâri de Guvern
Astfel, potrivit art.2 (1) din HG nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010 dispun imperativ următoarele: "Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii."
Cum acordarea acestor sume de bani este condiționată de beneficiile societății, pentru salariații ce au prestat munca în tot cursul anului calendaristic, beneficii care nu numai că nu au existat în perioada pentru care se solicită acordarea acestora ci, SNTFM CFR Marfa SA a avut înregistrate pierderi așa cum rezultă din declarațiile fiscale ale societății, în lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure drepturi ocazionale în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile si obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
În subsidiar, solicită respingerea cererii pentru reclamanții, D. F., D. I. M., Porlea I. L., M. C. F., S. Gh. S., Trisac V. A. care au fost sancționați pentru abateri disciplinare, sancțiuni ce conduc la neacordarea salariului suplimentar potrivit art.30 CCM coroborat cu dispozițiile anexei 5 la CCM încheiat la nivel de unitate.
Ajutoarele materiale prevăzute de art.64 din CCM (ajutoarele materiale de Paști, Ziua feroviarului si C.) conform Contractelor Colective de muncă încheiate, vorbim de un ajutor social (art. 64 din Cap. VI Protecția salariatului), fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.
Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, a fi acordat în anumite condiții, stabilite de consiliul de administrație al societății prin negociere cu organizațiile sindicale.
Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă. El poate fi acordat numai în anumite condiții negociate de părți.
Existența aprobării și stabilirea cuantumului de către Consiliul de Administrație al societății este o condiție obligatorie, neîndeplinirea acesteia atrăgând inexistența dreptului însuși.
Dreptul solicitat nu este un drept stabilit de părți în contractul individual de muncă pe care societatea nu I-a acordat reclamanților ci, reprezintă un ajutor social, de care salariatul poate beneficia din partea societății, cu condiția ca societatea să poată, din punct de vedere financiar, să-l suporte.
Dacă aceste sume s-ar asimila veniturilor salariale; în conformitate cu art. 154 alin. 1 din Codul muncii, ele trebuie să reprezinte contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, bazat pe principiul reciprocității și echivalenței prestațiilor, or, am arătat că acestea nu fac obiectul contractelor individuale de muncă.
În lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
In concluzie solicită respingerea ajutorului material de Paști, Ziua feroviarului, C. pe anul 2009 ca neîntemeiat și nefondat.
De asemenea, precizează că veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anii 2009 și 2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât exercițiile financiare în cauză au fost încheiate în pierdere.
CFR Marfa este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar.
În aplicarea acestor prevederi legale, subscrisei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009 și 2010 aprobate prin HG nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010.
Acest argument este susținut și de art. 2 (1) din HG nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010 care dispun imperativ următoarele: "Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii."
Mai mult, prin legea 329/2009 s-au reglementat „măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrativ teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora." (art.1, lit. d)
Potrivit art. 27 din aceeași lege „anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar, precum si ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici. "
Iar, potrivit art. 30 "contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete. "
Față de cele arătate este evident că CFR Marfa a calculat și a plătit în mod corect drepturile salariaților, respectând fondul de salarii aferent personalului angajat, fond ce a fost stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâri de guvern.
În ceea ce privește susținerile reclamanților referitor la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior arată că, deși există o legislație unitara, aceeași pe întreg cuprinsul țării, aplicarea acesteia datorită contractului colectiv de muncă, dar și a celui individual, comportă un specific, se creează diferențieri de la o ramură de activitate la alta, de la un grup de angajatori la altul, de la un angajator la altul și uneori în aceeași unitate de la o perioadă la alta, în funcție de situația sa economică.
Concluzia care se desprinde din cuprinsul articolului mai sus menționat este că prioritate are contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, acesta fiind negociat cu partenerii sociali conform specificului activității din fiecare unitate în parte.
D. în cazul în care în care nu era încheiat un contract colectiv de muncă la nivel de unitate se aplica contractul de muncă la nivel superior. Aceasta își are considerentul în dispozițiile art. 247 din Codul Muncii vechi potrivit cărora „în cazul în care la nivel de angajator ... nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior."
Recurenta a invocat prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii, art. 24. alin. (2) din Legea nr. 130/1996 (act normativ valabil în perioada de aplicabilitate a CCM la nivel de unitate, respectiv perioada 2009/2010) ".
Or, în cazul de față, reclamanții, fie prin reprezentant, fie individual, nu au solicitat vreunei instanțe judecătorești, pe perioada de valabilitate a CCM Ia nivel de unitate, obligarea CFR Marfa de a modifica vreo clauză prevăzută în CCM, astfel că, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au fost aplicabile doar pe perioada de valabilitate a acestuia, conform acordului de voință al părților semnatare.
Față de cele arătate, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile, admiterea excepțiilor și, pe fondul cauzei, respingerea acțiuniia ca neîntemeiată și nefondată.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica referitoare la lipsa dovezii calității de reprezentant a organizației sindicale, Curtea reține incidența în cauză a dispozițiilor art.28 (2) din Legea 62/2011, invocate și de recurentă, potrivit cărora în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin.1, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiuni injustiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.
La fila 39-40 din dosarul nr._ există împuternicirea prin care U. Sidicatelor Libere Feroviare Mișcare – Comercial București a fost mandatată de reclamanții în prezenta cauză să introducă acțiunea.
În aceste condiții, în cauză s-a făcut dovada calității de reprezentant a organizației sindicale, în condițiile Legii dialogului social, motiv pentru care nu pot fi reținute susținerile recurentei. Trebuie precizat că art.28 din Legea 62/2011 se referă la organizațiile sindicale, calitate pe care o are și U. din prezenta cauză, reclamanții fiind membrii acesteia, motiv pentru care nu pot fi reținute susținerile recurentei. Legea conferă calitate procesuală activă și calitate de reprezentant oricărei organizații sindicale pentru apărarea membrilor de sindicat din cadrul acesteia, indiferent de forma de asociere a sindicatelor componente și nu doar sindicatului membru din care face parte salariatul.
Referitor la susținerea recurentei în sensul că U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București a formulat cererea și în numele unor persoane care nu mai aveau calitatea de salariat și implicit membru de sindicat la data formulării cererii, fiind nominalizat reclamantul P. V. care și-a încetat raporturile de muncă cu SNTFM CFR Marfa la data de 08.03.2010, Curtea nu o poate reține. Chiar dacă salariatul respectiv și-a încetat raporturile de muncă cu SNTFM CFR Marfa la data de 08.03.2010, la data formulării acțiunii era membru într-un sindicat ce făcea parte din U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București, fiind angajat în cadrul SNTFC CFR Călători SA- Sucursala București.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, Curtea constată că acest aspect a fost soluționat irevocabil prin decizia de casare nr.3706/6.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București prin care s-a reținut cu putere de lucru judecat că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, raportat la care, prezenta acțiune, introdusă la 22.12.2011, prin care se solicită suplimentările salariale prevăzute pentru anii 2008,2009 a fost formulată în termen, aceleași considerente fiind menționate și pentru plata ajutoarelor materiale aferente anului 2009. În aceste condiții, în cauză erau aplicabile dispozițiile art.315 Cod procedură civilă, potrivit căroraîn caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Astfel, prima instanță nu putea ignora soluționarea dată de instanța de casare pe excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune.
În ceea ce privește aspectele de fond invocate de recurenta-pârâtă referitoare la pretențiile cu titlu de ajutor material pentru P., ajutor material pentru C., prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2009 acordate de prima instanță, criticile acesteia nu sunt fondate, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei-pârâte în sensul că nu s-a avut în vedere procesul-verbal din 3.06.2009 ce condus la încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate pentru 2009/2010, prin care părțile au convenit suspendarea drepturilor respective pentru anul 2009 și neacordarea acestora în 2010, deoarece pretențiile reclamanților erau întemeiate pe convenția colectivă la nivel de grup de unități, drept pentru care prevederile contractului colectiv la nivel de unitate sub acest aspect nu afectează dreptul salariatului derivat din convenția la nivel superior.
Potrivit art. 8 alin.(2) din Legea nr. 130/1996, text de lege aplicabil având în vedere perioada de referință a pretențiilor reclamanților, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Prevederi asemănătoare se regăseau și în art.238 din Codul muncii, în varianta aplicabilă anterior republicării.
Mai mult, dispoziții referitoare la caracterul minimal al drepturilor prevăzute în favoarea salariaților se regăsesc și în convenția colectivă la nivel de grup de unități. Astfel, potrivit art.127 al.2, drepturile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă sunt considerate minime și constituie baza de negociere pentru contractele colective de muncă la nivel de unități. Alineatul 3 prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Aceste dispoziții trebuiau să fie avute în vedere și în cazul negocierii contractului colectiv la nivel de unitate, fără a se putea invoca neaplicabilitatea convenției încheiate la nivel superior pe motivul existenței celei la nivel de unitate sau încălcarea dreptului la negociere.
Nu pot fi reținute nici susținerile recurente-pârâte referitoare la aplicabilitatea convenției colective la nivel superior doar în cazul anulării celei la nivel de unitate, deoarece salariatul se poate bucura de prevederile și drepturile mai favorabile consacrate de contractul la nivel superior, care i se cuvin oricum, ca nivel minim imperativ, actul bilateral fiind direct aplicabil și putând fi invocat nemediat pentru valorificarea beneficiilor pe care le recunoaște.
Conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte, ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la nivelul următor conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, contrar aprecierii recurentei, nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior.
În privința efectelor clauzelor mai favorabile din convenția colectivă la nivel superior este irelevant că salariații unității au consimțit, prin reprezentanții lor, drepturi sub cele prevăzute de contractul colectiv la nivel de ramură, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute în contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.
În ceea ce privește ajutorul material pentru P., ajutorul material pentru C. și prima pentru Ziua Feroviarului aferente anului 2009, Curtea nu poate reține nici susținerea recurentei-pârâte privind dificultățile financiare cu care s-ar fi confruntat, acest aspect neputând exonera angajatorul de obligația de plată a drepturilor salariale cuvenite salariaților săi, asumate prin contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, care, în cazul acestor adaosuri, nu erau condiționate de venituri, cum este situația altor drepturi prevăzute de convenția colectivă.
Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanții menționați în hotărâre a drepturilor bănești reprezentând ajutorul material pentru P., ajutorul material pentru C. și prima pentru Ziua Feroviarului aferente anului 2009, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare salariat.
Curtea constata ca fiind întemeiate criticile privind soluția de admitere a pretențiilor cu titlu de salariu suplimentar, prima instanța făcând o greșita aplicare a legii.
In ceea ce privește pretențiile cu acest titlu aferente anului 2008 și 2009, Curtea retine ca societatea recurenta este o societate cu capital de stat, aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si unul din agenții economici monitorizați in baza OUG nr.79/2001.
Conform acestui act normativ, „...indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat in unități fizice sau după caz, in unități valorice in condiții comparabile, in funcție de specificul activități..." Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, societății i-a revenit obligația de a se încadra in fondul de salarii prevăzut in bugete de venituri si cheltuieli aferente anului 2010, iar fundamentarea fondului de salarii s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului mediu brut si care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Intimata a depus la dosar situația conturilor de venituri și cheltuieli pe anii 2008 și 2009 din care reiese faptul ca societatea s-a aflat in imposibilitate legala de constituire a fondului necesar salariului suplimentar, întrucât in toata aceasta perioada indicele câștigului mediu a fost mai mare decât indicele de productivitate.
Totodată, potrivit OUG nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare, salariații nu pot beneficia de primele prevăzute in Contractul colectiv de munca daca societatea înregistrează pierderi salariale.
Din analiza bugetului de venituri si cheltuieli pe anii 2008 și 2009 si a execuției bugetare pe acești ani, depuse in copie la dosar, reiese ca societatea nu a înregistrat profit, ci pierderi.
Mai mult, dispozițiile art.30 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, nu pot fi analizate separat, ci prin prisma tuturor reglementărilor cuprinse în convenția invocată de reclamant în sprijinul pretențiilor sale.
În acest sens, potrivit art.30 al.3, plata salariului suplimentar se face din veniturile realizate, din care se constituie un procent de 10 % din fondul de salarii.
Deci, potrivit convenției colective invocate, fondurile necesare pentru acordarea salariului suplimentar se constituie din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă etc. În aceste condiții, acordarea salariilor suplimentare este condiționată și de existența veniturilor realizate, astfel încât nu se pot reține susținerile în sensul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între neplata acestor pretenții și situația financiară a societății.
Art.30 alin3 din convenția menționată precizează o condiție pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Or, in contextul in care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi in anii 2008-2009, precum si plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., consideram ca nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamanți.
Această clauză contractuală - din veniturile realizate- a fost pusă în acord cu disp. OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plații premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care de regula, se acorda la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plati, la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natura suportate din fondul de salarii.
Raportând dispoziția legala menționata la situația de fapt din speța, se constata ca societatea recurenta in mod legal nu a achitat salariul suplimentar solicitat pentru anii 2008 și 2009, întrucât in aceasta perioada nu a înregistrat profit, care sa poată fi repartizat pentru constituirea fondului de cointeresare prin sistemul premial.
Având în vedere aceste aspect, Curtea nu va mai analiza crticile recurentei privind existența unor sancțiuni disciplinare pentru anumiți salariați, care ar fi determinat neacordarea salariului suplimentar.
F. de considerentele expuse, Curtea, in baza art. 312 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica in parte sentința recurata, in sensul ca va respinge, ca neîntemeiate, pretențiile reclamanților privind salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009 si va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR-MARFĂ” S.A., împotriva sentinței civile nr.8163 din data de 08.09.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă U. SIDICATELOR LIBERE FEROVIARE MIȘCARE – COMERCIAL BUCUREȘTI în numele și pentru membrii de sindicat A. M., A. I., B. F., B. A., B. M. I., B. V., B. C., B. Ș., B. I., B. S., C. N., C. Ș., C. I., C. I., C. A., C. D., C. V., C. M., C. F., D. F., D. M., D. A., D. I., D. I. L., D. M., G. F., G. I., G. I., G. M., G. I., I. C., I. M., L. D., M. L., M. M., M. I., M. F., O. F., P. I., P. N., Petcuța A., P. M., P. V., Randașu E., R. I., Ș. V., S. F., S. P., S. C., S. D., S. S., T. F., Tananau V., T. A., V. V., V. A. și V. G. .
Modifică în parte sentința în sensul că:
Respinge pretențiile reclamanților având ca obiect salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009, ca neîntemeiate.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. A. A. I. M. C.
T. C.
Grefier
I. L. B.
red.: M.C.
tehnored.: S.Ș./2 ex./03.06.2015
Jud. fond: I. V. F.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
