Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 2470/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2470/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 1910/116/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1594/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2470/2015
Ședința publică de la 22 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A. C.
Judecător D. G. E.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI în numele membrilor de sindicat: A. M., A. M., I. F., I. T., M. P.-S., S. M., S. C. împotriva sentinței civile nr.132 din data de 05.02.2015 pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ȘCOALA G. NR.1 FRĂSINET, cauza având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, înainte de stabilire a primului termen de judecată, în faza procedurii prealabile, au fost comunicate motivele de apel intimatei, iar aceasta nu a formulat întâmpinare.
Având în vedere că părțile au lipsit la termenul de astăzi, dar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de apel, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 132 din data de 05.02.2015 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ în numele membrilor săi de sindicat A. M., A. M., I. F., I. T., M. P.-S., S. M. și S. C. împotriva pârâtei ȘCOALA G. NR.1 FRĂSINET.
În considerentele hotărârii judecătorești, instanța de fond a reținut că membrii de sindicat A. M., A. M., I. F., I. T., M. P.-S., S. M. și S. C., care au mandatat S. L. din Invățământ să îi reprezinte în prezenta cauză, au calitatea de personal nedidactic la unitatea pârâtă ȘCOALA G. NR.1 FRĂSINET, fiind angajați anterior anului 2012, după cum rezultă din contractele individuale de muncă anexate la dosar.
Prin prezenta acțiune, reclamanții susțin că, începând cu data de 01.01.2012, salariile de bază de care au beneficiat s-au situat sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și că, în mod greșit, angajatorul a inclus în acest salariu și sporul de vechime.
Tribunalul a reținut că prin HG nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, ce a fost abrogată prin HG 23/2013, se prevedea că „Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.”.
Prin art. 2 se dispune în mod clar că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1.”
Prin HG nr. 23/22 ianuarie 2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, ce a fost abrogată prin HG 871/2013, s-a prevăzut, la art. 1 că „(1) Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.” și „(2) Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.”
Art. 2 stabilea că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.”
De asemenea, prin HG nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată se prevede, la art. 1, că „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră” și „(2) Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.”
Prin art. 2 se dispune că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1.”
Așadar, prin aceste acte normative se interzice plata efectivă a unui salariu de bază inferior celui minim impus prin lege, ori începând cu data de 01.01.2012 reclamanții nu s-au aflat în această situație, după cum reiese din statele de plată a salariului depuse la dosar.
Potrivit art. 88 din Legea 1/2011 a educației naționale, „(1) Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic, personal didactic auxiliar și personal administrativ sau nedidactic.
(4) Personalul administrativ își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.”
Rezultă că personalul administrativ, categorie din care fac parte și reclamanții, este salarizat în baza legii salarizării în domeniul bugetar.
Astfel, potrivit art. 30 alin (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel încât noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la lege. De asemenea, sporurile prevăzute în anexele la lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
La nota de la anexa nr. II/2 din Legea nr. 330/2009 se precizează faptul că în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse: sporul de vechime în muncă, salariul de merit, sporul de prevenție și cuantumul lunar aferent primelor de stabilitate, pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar care au beneficiat în anul 2009 de acestea.
Conform art. 5 alin (1) din OUG nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
În ceea ce privește sporurile și indemnizațiile care se introduc în salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, la lit. a) a articolului sus indicat se arată că se adaugă numai în cazul personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Ulterior, prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit foarte clar care este baza de calcul pentru majorarea salarială prevăzută de lege pentru anul 2011, și anume, „cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/ indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010”- pentru salariul de bază și respectiv, ”cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010”- pentru sporuri, indemnizații și alte compensații.
Apoi, Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a prevăzut la ART. II următoarele:
“Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:
ART. 1
(1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.
(5) În anul 2012, prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.”
Așadar, față de prevederile legale aflate în vigoare și aplicabile personalului bugetar, salariul de bază al reclamanților este constituit din salariul de încadrare plus sporul de vechime, modalitate de calcul ce a fost aplicată de către angajator, cuantumul rezultat respectând condiția de a nu fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioada in litigiu.
Cum capetele de cerere privind includerea sporului de vechime în salariul de bază și acordarea salariului de baza la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată au caracter de cereri principale, în condițiile în care aceste capete de cerere s-au dovedit a fi neîntemeiate și urmează a fi respinse, cererile privind acordarea diferențelor de salariu, actualizarea cu rata inflației de la data scadenței la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate, fiind accesorii, nu pot primi o altă rezolvare, urmând a fi respinse de asemenea.
Pentru considerentele expuse, va fi respinsă în totalitate cererea.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI în numele membrilor de sindicat A. M., A. M., I. F., I. T., M. P.-S., S. M. și S. C., cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ (Număr în format vechi 1594/2015), solicitând să se dispună schimbarea sentinței și admiterea cererii.
În motivare, s-a arătat, în ce privește salariul de bază potrivit încadrării, următoarele:
1. Potrivit art. 1 din H. G. nr. 1193/ 2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 .
2. Art. 1 din H.G. nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 922/27.12.2011) prevede: „începând cu 01.01.2012 salariului de bază minim brut garantat pe țara se stabilește Ia 700 Iei, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, ….", iar art.2 din aceeași hotărâre statuează: „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1"
3. Conform art. 1 din H. G. nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 52/23.01.2013:
„(1) începând cu data de 1 februarie 2013. salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 Iei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013.....
(2) începând cu data de 1 iulie 2013. salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013 iar potrivit art. 2 din aceeași hotărâre de guvern: „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 2."
4. Hotărârea nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 703/15.11.2013):
„Art. 1. - (1) începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră.
(2) Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește Ia 900 Iei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.
Art. 2. - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art.1".
Actele normative în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar au fost următoarele:
1) H.G. nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, prevedea:
„Art. 2. -(1) Salariile personalului din unitățile prevăzute la art. 1 cuprind:
- salariul de bază, care se stabilește în raport cu răspunderea și complexitatea sarcinilor, precum și cu nivelul de pregătire necesar funcției ocupate;
- sporuri la salariul de bază: pentru vechimea în muncă și în funcție de rezultatele obținute; pentru condițiile în care se desfășoară activitatea; pentru munca desfășurată peste programul normal de lucru; pentru munca în timpul nopții; pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază;
- premii pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea individuală, precum și un premiu anual pentru contribuția la realizările pe ansamblul unității;
- premii speciale stabilite în valoare fixă, pe 2-3 mărimi de premii, în raport cu valoarea sau cu importanța realizărilor obținute".
H.G. nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată, începând cu data de 01.01.2010, prin art. 48 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 330/2009, cu excepția art. 21, 22, 23 și 30.
2) Ordonanța de urgentă nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar:
„Art.1. - (1) Pentru activitatea desfășurată personalul contractual din sectorul bugetar primește un salariu de bază stabilit potrivit anexelor nr. I-V la prezenta ordonanță de urgență, precum și celelalte drepturi salariale prevăzute prin dispozițiile legale în vigoare, corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate.
(2) în sensul prevederilor alin. (1), prin expresia personal contractual din sectorul bugetar, denumit în continuare personal contractual, se înțelege personalul angajat în acest sector în funcții de conducere sau în funcții de execuție, pe bază de contract individual de muncă încheiat în condițiile legii.
Art.2. - Salariile de bază pentru fiecare funcție de execuție, pe grade profesionale sau trepte profesionale, ocupate de personalul contractual, se stabilesc între limita minimă și cea maximă prevăzute în anexele nr. I-V care fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".
Ordonanța de urgență nr. 24/2000 a fost abrogată prin art. 48 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 330/2009, începând cu 01.01.2010.
3) O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
„Art. 1. - în anul 2008, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică; stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, avute la data de 31 decembrie 2007, se majorează în două etape, astfel:
a) cu 4,5%, începând cu data de 1 aprilie 2008, față de nivelul din luna martie 2008;
b) cu 5,5%, începând cu data de 1 octombrie 2008, față de nivelul din luna septembrie 2008”.
O.G. nr. 10/2008, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 177/2008, a fost abrogată prin art. 48 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 330/2009.
4) Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009
„Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale.
(2) Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări..."
Art.30 alin. (5): ..în anul 2010. personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
(6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora."
Art. 31: Pentru personalul nou-încadrat pe funcții în perioada de aplicare etapizată salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare.
Art. 32: Pentru personalul promovat în funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare".
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010.
5) O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar:
„Art. 4. - (1) începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art.2 alin. (1) și (3) din Legea-cadru nr. 330/2009 va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în munca și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009.
(2) La funcțiile de execuție unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, reîncadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul sau treapta profesională imediat următoare celei eliminate, iar salarizarea se face cu menținerea salariilor avute la 31 decembrie 2009.
Art. 5.-(1) începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute Ia această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art.10 din Legea nr.329/2009, care se calculează după cum urmează:
a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții;
b) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariate prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art.23 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Art. 6. - (1) în cazul în care drepturile salariate determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salariată care se stabilesc în funcție de acestea.”
O.U.G. nr. 1/2010 a fost abrogată prin art. 39 lit. x) din Legea nr. 284/2010.
6) Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.284/2010:
„Art.7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată Ia reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
7) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
„Art. 1. - (1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
(4) Cuantumulsoldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă Ia creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
Art. 2. - în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat".
8. O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale:
Art. 1, alin. (1) „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în doua etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.”
9. O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
Art. 1. „În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012".
10. O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
Art. 1. „(1) în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
(2) în anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
Din dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă faptul că salariul de bază stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit încadrării (la care se face referire în articolul 2 din hotărârile de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) sunt identice.
Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, membrii de sindicat ai reclamantului - personal nedidactic - erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile Anexei Nr. V/2b DIN O.G. Nr. 10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - Alte funcții comune din sectorul bugetar - Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat - administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - Funcții de execuție pe trepte profesionale.
Deși O.G. nr. 10/2008 a fost abrogată de la 01.01.2010, prin Legea nr. 330/_, totuși, în raport de dispozițiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, dar și de cele ale art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, în anul 2010 personalul nedidactic aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Cu alte cuvinte, salariul de bază potrivit încadrării, la 1 ianuarie 2010, era cel prevăzut de Anexa nr. V/ 2b la O.G. nr. 10/2008.
De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2011, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, majorare care s-a aplicat tot la salariile de bază prevăzute în Anexa nr. V/2 b la O.G. nr. 10/2008.
Totodată, majorările salariale acordate în anul 2012 s-au calculat tot în raport de salariile de bază prevăzute de Anexa nr. V/2 b la O.G. nr. 10/2008 (art.1 din O.U.G. nr.19/2012), situația fiind identică pentru anul 2013 (art.1 din OUG nr.84/2012), dar și pentru 2014 (art.1 din O.U.G. nr.103/2013).
Din anexa nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008 rezultă, fără putință de tăgadă, că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 657lei (maxim), deci sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei.
De asemenea, pentru celelalte categorii de salariați personal nedidactic, de la data de 01.01.2012 - când salariul minim brut pe țară garantat în plată a devenit 700 de lei - salariile de bază potrivit încadrării erau sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acestea fiind stabilite tot prin anexa nr. V/2 b) la O.G. nr. 10/2008.
Faptul că salariile de bază ale membrilor noștri de sindicat au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată rezultă și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, dar și din statele de plată a salariilor.
Sporul de vechime în muncă a fost calculat, până la data de 01.01.2010, conform art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993. cu modificările și completările ulterioare:
„Art. 7.-(1) Persoanele salarizate potrivit prezentei hotărâri beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:
----------------------------------------------------------------------------------
Tranșa de vechime în muncă C. la salariul de bază
----------------------------------------------------------------------------------
între 3 și 5 ani 5%
de la 5 la 10 ani 10%
de la 10 la 15 ani 15%
de la 15 la 20 ani 20%
peste 20 ani 25%
---------------------------------------------------------------------------------”
2. De asemenea, art. 22 din O.G. nr. 10/2008 stipula: „(2) Pentru acordarea sporului de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.
(2) Pensionarii pentru limită de vârstă care se angajează pe baza unui contract individual de muncă în sectorul bugetar, potrivit legii, beneficiază de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă dobândite în întreaga activitate.", sporul de vechime, calculându-se la acel moment în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare”.
3. LEGEA CADRU nr. 330/2009 prevedea: ..Art. 16 (1) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații, sunt următoarele:
- de la 3 la 5 ani;
- de la 5 la 10 ani;
- de la 10 la 15 ani;
- de la 15 la 20 ani;
- peste 20 ani.
(2) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă prevăzută la tranșa respectivă.
Art. 29 alin. (1): „Aplicarea prevederilor prezentei legi în ceea ce privește nivelul de salarizare pentru funcțiile prevăzute în anexele prezentei legi se realizează etapizat. prin modificarea succesivă a salariilor de bază în plată, a soldelor funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare.”
Art. 30 alin. (1) "Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de baza, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.”
Art. 30 alin. (5): „În anul 2010, personajul aflat în funcție Ia 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor Ia prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele Ia prezenta lege râmase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.”
4. Începând cu 01.01.2010, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 1/2010: „În salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009. În situația în care în cursul anului personalul de conducere și execuție îndeplinește condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime, se acordă tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului Ia salariul de bază aferent funcției din luna decembrie 2009.”
5. LEGEA CADRU nr. 284/2010: Art. 7. alin. (1) „Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.”
Art. 11 alin. (2)-(4):
„(2) Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.
(3) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:
- gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții;
- gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare fața de cele deținute pentru gradația 1;
- gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2;
- gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3;
- gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4.
(4) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3)."
Art. 33 alin. (1) „La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia”.
6. LEGEA NR. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
Art. 1. „(1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010. se majorează cu 15% …...
Art. 2. - „În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe juneții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat."
Art. 4. alin. (2) „În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.
(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010”.
Art. 6 alin. (1) „În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art.11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare”.
7. O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale:
Art. 1, alin. (1) „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012."
8. O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
Art. 1. „În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012."
9. O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
„Art. 1. (1) în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
(2) în anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
10. Atât Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învățământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.A.I.P.), înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (actualmente Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) sub nr._/02.11.2012, cât și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. învățământ (C.C.M.U.N.R.I.), înregistrat sub nr. 596/12.11.2007 (aplicabil până la data de 02.11.2012) prevăd - la art. 36 alin. (1) lit. a) - acordarea sporului de vechime după cum urmează:
• Tranșă de vechime 3-5 ani- spor de vechime la salariul de bază de 5%
• Tranșă de vechime 5-10 ani - spor de vechime la salariul de bază de 10%
• Tranșă de vechime 10-15 ani - spor de vechime la salariul de bază de 15%
• Tranșă de vechime 15-20 ani - spor de vechime la salariul de bază de 20%
• Tranșă de vechime peste 20 de ani - spor de vechime la salariul de bază de 25%.
Se mai învederează și faptul că în teza finală a literei a) a art. 36 alin. (1) din C.C.M.U.N.S.A.I.P., ca și în art. 36 alin. (1) lit. a) din C.C.M.U.N.R.I., se prevede expres că „sporul corespunzător vechimii în muncă, calculat conform prevederilor de mai sus, se plătește începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea".
Obligativitatea dispozițiilor contractelor colective de muncă este de netăgăduit, în conformitate cu prevederile art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare până la data de 13.05.2011), cele ale art. 133 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și în raport de dispozițiile art. 229 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”.
Urmează a se avea în vedere și prevederile art. 41 alin. (2) și (5) din Constituția României; legea fundamentală - la art. 41 alin. (5) - garantează nu numai dreptul la negocieri colective, ci și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, iar art. 41 alin. (2) din Constituție, consacră dreptul TUTUROR SALARIAȚILOR la măsuri de protecție socială (ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională etc.).
În sensul obligativității clauzelor contractelor colective de muncă este și practica instanțelor de judecată, inclusiv a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal, dintre care se amintesc:
1. Deciziile civile nr. 3201/25.06.2008 (dosar nr._/2/2006) și nr. 260/24.01.2008 (dosar nr._ ), Decizia nr. 3126/05.06.2009 (dosar nr._ ), Sentința civilă nr. 4200/27.10.2010, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Mai mult, conform Codului Muncii, art. 160, „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”. De asemenea, art. 162 alin. 3 din Codul Muncii prevede că „Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de Ia bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative”.
În acest caz, legea o reprezintă actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, hotărârile de guvern prin care s-a stabilit nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată și contractul colectiv de muncă aplicabil. Tot Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prevede, în art. 40 alin. 2 lit. c, obligația angajatorului „să acorde salariaților toate drepturile ce decurs din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".
Așa cum reiese și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, cât și din statele de plată, nici sporul de vechime nu a fost corect calculat.
Chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor nu este corect calculat, fiind aplicat la un salariul de bază calculat greșit, așa cum am demonstrat, mai sus, la pct. I.
Mai mult, din statele de plată a salariilor, rezultă fără putință de tăgadă că nu există nici o diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime, acestea fiind identice.
Potrivit art. 161 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (actualmente art. 166 alin. (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare) „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului iar conform potrivit art. 156 (actualmente art. 161), „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor. Același act normativ prevedea, la art. 295 alin. (1), următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile" ( actualmente art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile")
În consecință, și în privința daunelor - interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil, și anume:
Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
(3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial
Art. 1535 (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
De asemenea sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2011, potrivit cărora: „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”
Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele - interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. În acest sens s-a pronunțat deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, care, prin sentința nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._, a constatat că „dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art. 1079 (1523NCC) cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective”.
Pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.
Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.
Reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație, concomitent cu acordarea dobânzii legale, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de unitatea de învățământ pârâtă, deoarece fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.
Astfel, trebuie să se aibă în vedere că legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 161 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (actualmente art. 166 alin. (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare) - că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile Legii nr.53/2003, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese, respectiv, art. 1088 Cod civil, art. 1530 ș.u. NCC.
În sprijinul capătului de cerere privind obligarea unității de învățământ pârâte la plata dobânzii legale, apelantul a invocat și Decizia nr.2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în ședința publică din data de 17 februarie 2014, în dosarul nr. 21/2013, prin care, așa cum rezultă din comunicatul biroului de presă: „Admite recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: în aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza își art1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.”
În condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că daunele moratorii sub forma dobânzii legale pot fi acordate pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009, cu atât mai mult, având în vedere și argumentul „a fortiori” de interpretare logică a legii civile, daunele interese sub forma dobânzii legale trebuie acordate, dacă au fost solicitate, în cazul în care se solicită plata unor diferențe de drepturi salariale, ca urmare a calculului greșit al acestor drepturi.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.466, art.480 alin.2 și 3, art.425 alin.1 lit.b din Codul de procedură civilă, art.272 C.Mun., art. 411 N.C.Proc.Civ., H.G. nr.1193/24.11.2010, H.G. nr.1225/14.12.2011, H.G. nr. 23/22.01.2013, H.G. nr.871/14.11.2013, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învățământ Preuniversitar înregistrat sub nr._/02.11.2012, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel e R. învățământ înregistrat sub nr.596/12.11.2007, art.11 și art. 30 din Legea nr.130/1996, republicată, art.41 alin. (2) și (5) din Constituția României, pe dispozițiile H.G. nr. 281/1993, ale Legii-cadru nr. 330/2009, ale O.U.G. nr. 1/2010, ale Legii-cadru nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, ale O.U.G. nr. 19/2012, ale O.U.G. nr. 84/2012 și cele ale O.U.G. nr. 103/2013, dar și pe cele ale art. 156 (actualmente art. 161), art. 161 alin.4 (actualmente art. 166 alin. (4), art. 268 și art. art. 295 alin. (1) -actualmente art. 278 alin. (1) - din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 9/2000, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 1088 Cod civil, art. 1530 ș.u. NCC, art. 40 alin. 2 lit c, art., 162 alin. 3, art. 171, art. 229 alin. (4) și art. 268 alin. (1) lit c) C.Mun., art. 28 corob. cu art. 211 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Nu s-a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 476 și urm.Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
în legătură cu motivul de apel constând în încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit.b Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, întrucât sentința atacată cuprinde toate mențiunile enumerate de textul de lege invocat de apelant, instanța statuând în mod efectiv asupra pretențiilor deduse judecății pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale prezentat în detaliu în considerentele hotărârii, iar considerentele sunt suficiente pentru a răspunde motivelor invocate de părți, nefiind obligată instanța să răspundă fiecărui argument prezentat de acestea.
Motivul de apel constând în încălcarea art. 14 alin. 5 și art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă este, de asemenea, nefondat, dreptul la apărare și la contradictorialitate fiind respectat, iar instanța nu a reținu nici o împrejurare care să trebuiască să fie pusă în discuția părților.
În privința argumentelor expuse de apelant, circumscrise cererii acestuia de a se calcula salariul de bază la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu data de 1 ianuarie 2012, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale. Într-adevăr, conform art. 164 din Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, stabilit prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, constituie un punct de referință în stabilirea salariilor de către angajator în sensul angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Din adeverința depusă la dosarul de fond chiar de către reclamanți (fila 11) reținem că, începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de bază al reclamanților, incluzând sporul de vechime, a fost de 700 lei sau mai mare, iar pentru salariații încadrați cu fracțiune de normă (fila 25 dosar fond) salariul este proporțional cu timpul de muncă și cu salariul unui lucrător cu normă întreagă, conform art. 106 alin. 2 din Codul muncii. Prin urmare, sunt respectate atât dispoziția art. 2 din Hotărârea de Guvern nr. 1225/2011, cât și cea a art. 164 alin. 3 din Codul muncii potrivit cu care angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Faptul că salariul de bază astfel calculat include sporul de vechime reprezintă rezultatul aplicării dispozițiilor legale în materie de salarizare, așa cum se arată chiar în adeverința amintită, și anume 5 alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010.
În acest context, se impune precizarea că sistemul de salarizare aplicabil reclamanților este stabilit prin acte normative de ordine publică atât pentru părțile contractante, cât și pentru instanța de judecată, astfel că nu poate fi primită cererea apelantului de a se considera salariul de bază fără sporurile pe care le include, de vreme ce această includere a fost realizată chiar în temeiul legii, ori de a lăsa neaplicate dispozițiile legale privind salarizarea personalului reclamant.
Potrivit art. 30 din Legea nr. 330/2009, „Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere”.
Cum, la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, reclamanții beneficiau de spor de vechime potrivit Hotărârii de Guvern nr. 281/1993, acesta s-a introdus în salariul de bază, situație confirmată de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010, care prevede la art. 5 alin. 1 lit.a) că „a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții”, iar la art. 5 alin. 3 că „În salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009”. Or, angajatorul a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale.
În consecință, sporul de vechime și salariul de bază nu mai reprezintă două elemente distincte începând cu 1 ianuarie 2010, iar faptul că valoarea concretă a sporului poate fi determinată nu contrazice această afirmație, deoarece este rezultatul modului de stabilire a lui, însă, din perspectiva reglementărilor care vizează salariul de bază, acesta nu poate fi considerat separat de sporul de vechime pe care-l include, afară de excepțiile prevăzute de lege.
Referitor la problema sporului de vechime, reținem că obiectul cererii reclamanților a fost ca acesta să se calculeze ca procent din salariul de bază calculat conform capătului 1 din cerere, adică la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată care pretindeau reclamanții că trebuie să li se aplice. Prin urmare, calculul sporului de vechime este o chestiune accesorie în raport cu primul capăt de cerere formulat. Cum acesta este nefondat, și cererea privind calculul sporului de vechime este nefondată. Din acest motiv, susținerile apelantului în sensul că nu există nici o diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime sunt lipsite de pertinență pentru soluționarea cererii cu care instanța a fost învestită.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul nu este fondat și-l va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI - cod fiscal_ înregistrat în Registrul persoanelor juridice al Judecătoriei Călărași, cu sediul în CĂLĂRAȘI, ., J. CĂLĂRAȘI în numele membrilor de sindicat: A. M., A. M., I. F., I. T., M. P.-S., S. M., S. C. împotriva sentinței civile nr.132 din data de 05.02.2015 pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ȘCOALA G. NR.1 FRĂSINET cu sediul în FRĂSINET, J. CĂLĂRAȘI, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2015.
Președinte, D. A. C. | Judecător, D. G. E. | |
Grefier, I. R. M. |
Red.jud.EDG./25.06.2015/4ex.
Jud.fond: Gh. S..
← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 922/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2473/2015. Curtea de Apel... → |
---|