Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 520/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 520/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 44411/3/2012

Dosar nr._ (Număr în format vechi 6887/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr.520 /2015

Ședința publică de la 11 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G.

Judecător P. I. N.

Judecător F.-G. R.

Grefier M. P.

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții C. L. SECTOR 4, M. B. – SECTOR 4 - P. REPREZENTANT PRIMARUL SECTORULUI 4 – INSTITUTIA PRIMARULUI, împotriva sentinței civile nr.2745 din data de 7.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ȘCOALA G. "A. I.", S. I. DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR SECTOR 4 – în numele membrilor de Sindicat: A. C. D., A. I., B. A. G., A. M. E., B. M., B. M. M., C. A., C. C., C. E., F. A., V. I. P., G. M. M., G. N., M. L., G. M., I. V., G. D. M., I. C. A., L. S., M. C., M. T., MINGHIR F., M. M., N. O. E., OBÂRȘE M., P. I., R. C., S. V., T. D., U. E. D., Ț. V., T. R., V. A., Z. E. V., Z. N., Z. L., O. C., D. A. M., D. C., R. A. E., M. A., P. D. C., G. S., D. C., K. L. având ca obiect – drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Curtea, având în vedere cererea completatoare formulată de intimații M. A., P. D. C., G. S., D. C., K. L. la data de 05.03.2014, în baza art.306 c.pr.civ. invocă din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru aceștia, pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11 și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare pe excepția invocată și pe recurs, dată fiind solicitarea părților de judecare a pricinii în lipsă.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față,constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ la data de 19.11.2012, reclamantul S. Învățământului Preuniversitar din România – Sector 4, în numele membrilor de sindicat A. C. D., A. I., B. A. G., A. M. E., B. M., B. M. M., C. A., C. C., C. E., F. A., V. I. P., G. M. M., G. N., M. L., G. M., I. V., G. D. M., I. C. A., L. S., M. C., M. T., Minghir F., M. M., N. O. E., Obârșe M., P. I., R. C., S. V., T. D., U. E. D., Ț. V., T. R., V. A., Z. E. V., Z. N., Z. L., O. C., D. A. M., D. C., R. A. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtii Școala G. "A. I.", C. L. Sector 4, M. B. – Sector 4 - prin reprezentant Primarul Sectorului 4 – Instituția Primarului obligarea unității școlare Școala G. "A. I." la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanților în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, stabilite conform Legii nr. 221/2008 – prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2010, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, obligarea unității școlare Școala G. "A. I." la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanților în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii octombrie 2010, stabilite conform Legii nr. 221/2008 și a Legii nr. 330/2009 – prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01 ianuarie 2011 – 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.

La data de 05.03.2014, a fost depusă la dosar o cerere precizatoare, prin care cadrul procesual activ este extins de reclamantul S. I. din Învățământul Preuniversitar Sector 4 cu membrii de sindicat M. A., P. D. C., G. S., D. C., K. L..

P. sentința civilă nr.2745/07.03.2014, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea privind pe reclamantul S. I. din Învățământul Preuniversitar Sector 4 în numele membrilor de Sindicat: A. C. D., A. I., B. A. G., A. M. E., B. M., B. M. M., C. A., C. C., C. E., F. A., V. I. P., G. M. M., G. N., M. L., G. M., I. V., G. D. M., I. C. A., L. S., M. C., M. T., Minghir F., M. M., N. O. E., Obârșe M., P. I., R. C., S. V., T. D., U. E. D., Ț. V., T. R., V. A., Z. E. V., Z. N., Z. L., O. C., D. A. M., D. C., R. A. E., M. A., P. D. C., G. S., D. C., K. L., în contradictoriu cu pârâții Școala G. "A. I.", C. L. Sector 4, M. București – Sector 4 - prin reprezentant Primarul Sectorului 4 – Instituția Primarului; a obligat pârâții la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite, stabilite potrivit dispozițiilor Lg. nr.221/2008, Lg. nr.330/2009 și Lg. nr. 285/2010, și drepturile salariale achitate efectiv, pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, în raport de intervalul de timp pentru care aceștia au avut calitatea de salariați, sumele urmând a fi actualizate în funcție de rata inflației până la data plății.

Pentru a se pronunța astfel,instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Membrii de sindicat A. C. D., A. I., B. A. G., A. M. E., B. M., B. M. M., C. A., C. C., C. E., F. A., V. I. P., G. M. M., G. N., M. L., G. M., I. V., G. D. M., I. C. A., L. S., M. C., M. T., Minghir F., M. M., N. O. E., Obârșe M., P. I., R. C., S. V., T. D., U. E. D., Ț. V., T. R., V. A., Z. E. V., Z. N., Z. L., O. C., D. A. M., D. C., R. A. E., în numele carora a fost promovată acțiunea de S. Învățământului Preuniversitar din România - Sector 4 au calitatea de personal didactic la Școala G. "A. I.", potrivit adeverințelorde la dosar emise de unitatile școlare.

Din adeverințe rezultă că la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 330/2009, începând cu data de 01.01.2010, respectiv conform Legii nr. 285/2011, începând cu data de 01.01.2011, reclamantilor nu li s-au aplicat prevederile Legii nr. 221/2008.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că pretențiile deduse judecății sunt întemeiate.

Astfel, prin Legea 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a prevăzut la articolul unic pct. 3, faptul că pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008, de 400 lei, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Din conținutul acestei reglementări, rezultă că, începând cu 1 octombrie 2008, drepturile salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar se impuneau a fi calculate prin utilizarea acestui coeficient de multiplicare.

P. OUG 136/2008, s-a prevăzută că în perioada octombrie-decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ este 299,933 lei, pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

P. decizia nr. 1221/2008 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a constatat că dispozițiile OUG 136/2008 sunt neconstituționale, instanța de contencios constituțional reținând faptul că fundamentul adoptării acestei ordonanțe de urgență l-a reprezentat intenția de contracarare a unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament.

În continuare, prin OUG 151/2008, s-a prevăzut același coeficient de multiplicare de 299,933 lei iar prin decizia nr. 842/2009, Curtea Constituțională a statuat în sensul că dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008 sunt neconstituționale.

P. Decizia nr. 989/2009, au fost declarate neconstituționale și dispozițiile art. 2 și art. 3 din OUG 1/2009, reținându-se că acest din urmă act normativ continuă abordarea cuprinsă în dispozițiile OUG 151/2008, considerentele arătate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 151/2008 fiind aplicabile mutatis mutandis și cu privire la situația creată prin adoptarea art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009.

Subsecvent, au fost adoptate OUG 31/2009 și OUG 41/2009 iar prin deciziile nr. 105/2010 și nr. 124/2010, Curtea Constituțională a respins ca devenite inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 3 din OUG 31/2009, respectiv a art. 2 din OUG 41/2009, pe considerentul că, după sesizarea Curții, OG 15/2008 a fost abrogată expres prin Legea 330/2009, astfel încât OUG 31/2009 și OUG 41/2009, ca acte modificatoare, sunt și ele abrogate. În cuprinsul deciziei 124/2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau niște dispoziții legale declarate neconstituționale prin Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, respectiv, prin Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009. Curtea reamintește considerentele de principiu din Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009, unde a reținut că nici modificarea sau completarea dispoziției legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituționalitatea constatată de către Curtea Constituțională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de același viciu de neconstituționalitate în măsura în care confirmă soluția legislativă declarată neconstituțională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec.

Acest aspect litigios a fost tranșat prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii, conform căreia ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, 151/2008 și 1/2009, dispozițiile OG 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009.

Pretențiile sindicatului reclamant pentru membrii săi, având ca obiect diferențele de drepturi salariale pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, sunt întemeiate, întrucât, deși OUG 15/2008 a fost abrogată începând cu 01.01.2010 prin Legea 330/2009, potrivit art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, noul salariu de bază, fiind cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta, potrivit anexelor la prezenta lege.

Totodată, potrivit art.5 alin.6 din OUG 1/2010, reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.

P. decizia 877/2011, Curtea Constituțională a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG 1/2010, reținând că textul legal criticat a fost abrogat prin dispozițiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate. Însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009 sau Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009).

P. urmare, începând cu 1 ianuarie 2010, reclamanții membri de sindicat au dreptul la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, iar acesta din urmă trebuie stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, deci prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei. Situația este similară pentru anul 2011, art. 1 din Legea nr. 285/2010, stabilind că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile de referință stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, și, implicit cu luarea în considerare și a prevederilor Legii nr. 221/2008.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite, stabilite potrivit dispozițiilor Lg. nr. 221/2008, Lg. nr.330/2009 și Lg. nr. 285/2010, și drepturile salariale achitate efectiv, pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, în raport de intervalul de timp pentru care aceștia au avut calitatea de salariați, sumele urmând a fi actualizate în funcție de rata inflației până la data plății.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termenul legal, C. L. al Sectorului 4 și Sectorul 4 prin Primar, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat,modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, pentru următoarele motive:

Critica recurenții soluția pronunțată, pe motiv că instanța a omis a se pronunța cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al Sectorului 4 si a Sectorului 4, invocată de aceștia prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond.

Având in vedere aceste aspecte, reiterează recurenții excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al Sectorului 4 si a Sectorului 4 prin Primar.

Calitatea procesuală pasivă, condiție esențială pentru a fi parte în proces, presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Potrivit prevederilor art.23 alin. l din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, „Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive".

C. L. al Sectorului 4, care este organ deliberativ, are ca atribuție numai aprobarea bugetului local și nicidecum nu este abilitat de lege să calculeze si sa dispună reîncadrarea personalului didactic si nici sa plătească drepturile salariale datorate personalului didactic.

Potrivit Legii nr.215/2001, republicată, primarul este ordonator principal de credite, iar unitățile de învățământ sunt ordonatori terțiari de credite și prin urmare plata salariilor se repartizează prin alocarea de credite bugetare din bugetul local al sectorului 4 în baza solicitării fundamentate a unității angajatoare prin hotărârea consiliului de administrație in baza art 96 alin 7 lit a din Lg 1/2011.

Potrivit art.167 (1) din Legea nr.84/1995 Legea învățământului (care a fost abrogata la data de 09.02.2011 prin Legea nr.2/2011): „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii; (2) Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde:finanțarea de baza si finanțarea complementara; (3)Finanțarea de baza asigura desfășurarea in condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale; Finanțarea de baza se asigura prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale".

Învederează recurenții că legislația aplicabilă în cauză este următoarea: HG nr. 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, detaliază modul de întocmire a bugetelor unităților de invatamant, obligațiile ce revin instituțiile implicate in procesul de finanțare;Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale

Obligațiile ce revin fiecărui parat in raport de aceste prevederi legale sunt: unitatea școlara cu personalitate juridica sa calculeze salariile personalului angajat si sa întocmească bugetul unității de invatamant si al unităților arondate, sa ii fundamenteze si sa ii prezinte administrației publice locale; primarul să întocmească proiectul bugetului local, având in vedere si bugetele înaintate de către unitățile școlare;consiliul local sa aprobe bugetul local in vederea înaintării spre alocare a

sumelor datorate cu titlu de salarii de la bugetul de stat si, după primirea

sumelor de la bugetul de stat, comunicarea către unitățile de învățământ și

trezoreriile in a căror raza teritoriala își au sediul unităților respective.

Este de notorietate faptul că, față de obiectul cererii de chemare in judecata de obligare la plata a unor drepturi salariale, respectiv a unei părți din salariul lunar, singurul debitor al obligației de plata este unitatea școlara.

Implicarea consiliilor locale si primarilor in procesul de finanțare a unităților de învățământ preuniversitar de stat nu transforma aceste instituții in debitori ai obligației de plata.

Potrivit art.63 al. l lit.c al al 4 din Legea nr. 215/2001, C. L. si Primarul localității îndeplinesc funcția de ordonatori de credite in privința sumelor solicitate de către intimata-reclamanta.

Învederează recurenții faptul ca potrivit dispozițiilor art.38 din Legea nr. 215/2001 republicata, consiliul local aproba la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art.63 alin.l si 4 din Legea nr.215/2001 republicata, primarul îndeplinește atribuții referitoare la bugetul local, are funcția de ordonator principal de credite, întocmind proiectul bugetului local pe care ii supune spre aprobare consiliului local.

Pentru aceste considerente,solicită recurenții admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea in parte a hotărârii atacate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al Sectorului 4 și a Sectorului 4 prin Primar și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

La termenul de judecată din data de 11.02.2015, Curtea, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11, în ceea ce-i privește pe intimații-reclamanți M. A., P. D. C., G. S., D. C., K. L., excepție care urmează a fi admisă de instanță, având în vedere că acești reclamanți au învestit instanța de judecată cu soluționarea acțiunii privind diferențele de drepturi salariale pretinse pentru perioada 01.01._11, prin cererea completatoare înregistrată în data de 05.03.2014 (filele 74-76 dosar fond), ocazie cu care s-a depus și dovada mandatului acordat S. Învățământului Preuniversitar din România – Sector 4 pentru promovarea acțiunii.

Potrivit dispozițiilor art.268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

P. urmare, în raport de data înregistrării cererii completatoare la care s-a făcut mai sus referire, acțiunea formulată de S. I. din Învățământul Preuniversitar Sector 4 în numele membrilor de sindicat M. A., P. D. C., G. S., D. C., K. L. este prescrisă, în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei 01.01._11.

Trecând la examinarea recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

P. recursul declarat, se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. al Sectorului 4 și Sectorul 4 – prin Primar, excepție asupra căreia prima instanță a omis să se pronunțe.

În susținerea excepției, se invocă faptul că recurenții-pârâți nu au calitatea de angajator al intimaților-reclamanți, însă, deși acest lucru este adevărat, recurenții-pârâți asigură, în condițiile legii, finanțarea unităților de învățământ și fundamentează bugetul local cu sumele necesare plății drepturilor.

Potrivit art.267 lit.d din Codul muncii, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, pot fi părți în conflictele de muncă, alături de salariați și angajatori, și alte persoane juridice sau fizice, care au această vocație în temeiul legilor speciale, ipoteză legală în care ne găsim în cauza de față.

Sub acest aspect, se are în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 167, alin.1, 2 3, 4, 20 din Legea nr.84/1995, în vigoare în perioada de referință 01.01._11: „1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

2) Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară.

3) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

4) Finanțarea complementară asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ. Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale și din alte surse, potrivit legii.

Așadar, finanțarea de bază, în care se cuprind și cheltuielile privind plata drepturilor salariale pretinse în prezenta cauză, se suportă de la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, în speță C. L. Sectorul 4.

Acest sistem de finanțare de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat se aplică începând cu anul financiar 2005, potrivit Legii nr.354/2004.

De asemenea, cheltuielile legate de drepturile salariale ale cadrelor didactice nu se înscriu în excepțiile prevăzute de art.XIII alin 1 din OUG nr.32/2001, astfel încât acestea sunt suportate potrivit dreptului comun.

Curtea are în vedere și dispozițiile art. 7 alin.3 din Legea nr.84/1995, care statuează că învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale. Fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat și in bugetele locale.

De asemenea, Curtea reține faptul că prevederi similare sunt cuprinse și în Legea educației naționale nr.1/2011, actul normativ aplicabil începând cu data de 10 februarie 2011, care în art.104 alin.2 prevede că sumele reprezentând cheltuielile cu salariile sunt asigurate prin bugetul unității administrativ-teritoriale, în speță prin bugetul Consiliului L. al Sectorului 4

P. urmare, sumele reprezentând drepturile salariale ale personalului din învățământ se propun de către unitățile de învățământ și se înaintează Primarului, care exercită funcția de ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local (art.63, alin.1 lit.c și alin.4 lit. a și b din Legea nr.215/2001 republicată), care se aprobă de C. L., drepturile salariale fiind asigurate de la bugetul de stat prin bugetele locale.

Rezultă, așadar, că recurenții-pârâți au calitate procesuală pasivă în cauză, cheltuielile cu salariile fiind asigurate, potrivit dispozițiilor legale menționate în cele ce preced, prin bugetul unității administrativ-teritoriale.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea va admite recursul declarat numai prin prisma admiterii excepția prescripției dreptului material la acțiune, urmând ca, în baza art.312 alin.1,2 și 3 Cod procedură civilă, să modifice în parte sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii formulate de S. I. din Învățământul Preuniversitar Sector 4, în numele membrilor de sindicat M. A., P. D. C., G. S., D. C., K. L., pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, privind obligarea pârâților la plata către membrii de sindicat A. C. D., A. I., B. A. G., A. M. E., B. M., B. M. M., C. A., C. C., C. E., F. A., V. I. P., G. M. M., G. N., M. L., G. M., I. V., G. D. M., I. C. A., L. S., M. C., M. T., Minghir F., M. M., N. O. E., Obârșe M., P. I., R. C., S. V., T. D., U. E. D., Ț. V., T. R., V. A., Z. E. V., Z. N., Z. L., O. C., D. A. M., D. C., R. A. E. a diferențelor salariale pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, și la plata către membrii de sindicat M. A., P. D. C., G. S., D. C., K. L. a diferențelor salariale pentru perioada 05.03. 2011– 13.05.2011, în raport de intervalul de timp pentru care aceștia au avut calitatea de salariați, sume actualizate în funcție de rata inflației până la data plății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Admite recursul formulat de recurenții C. L. AL SECTORULUI 4 și SECTORUL 4 P. PRIMAR împotriva sentinței civile nr.2745/07.03.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR DIN ROMÂNIA – SECTOR 4, în numele membrilor de sindicat A. C. D., A. I., B. A. G., A. M. E., B. M., B. M. M., C. A., C. C., C. E., F. A., V. I. P., G. M. M., G. N., M. L., G. M., I. V., G. D. M., I. C. A., L. S., M. C., M. T., MINGHIR F., M. M., N. O. E., OBÂRȘE M., P. I., R. C., S. V., T. D., U. E. D., Ț. V., T. R., V. A., Z. E. V., Z. N., Z. L., O. C., D. A. M., D. C., R. A. E., M. A., P. D. C., G. S., D. C., K. L. și intimata-pârâtă ȘCOALA G. "A. I." .

Modifică în parte sentința recurată:

Respinge acțiunea formulată de S. I. din Învățământul Preuniversitar Sector 4, în numele membrilor de sindicat M. A., P. D. C., G. S., D. C., K. L., ca fiind prescris dreptul material la acțiune.

Menține restul dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. G. P. I. N. F. G. R.

GREFIER

M. P.

Red. Jud. PIN

Dact: Z.G./2 ex/25.02.2015

Jud.fond:M.S.V. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 520/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI