Obligaţie de a face. Decizia nr. 2473/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 2473/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 35831/3/2014

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1638/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2473/2015

Ședința publică de la 22 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A. C.

Judecător D. G. E.

Grefier I. R. M.

Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul C. M. împotriva sentinței civile nr.1012 din data de 09.02.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A., cauza având ca obiect drepturi bănești, disjuns din dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, înainte de stabilirea primului termen de judecată, în faza procedurii prealabile, au fost comunicate motivele de apel intimatei, iar aceasta a formulat și depus întâmpinare, la data de 26.03.2015. Apelantul C. M. a răspuns la întâmpinare, aceasta fiind înregistrată la dosar la data de 10.04.2015.

Având în vedere că părțile au lipsit la termenul de astăzi, dar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către apelantul C. M., Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1012 din data de 09.02.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, respectiv excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă și a fost respins capătul 1 - principal de cerere și capătul 2 de cerere, cu accesoriile privind inflația și dobânda legală, ca fiind intrate sub puterea lucrului judecat.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă, în rest, acțiunea formulată de reclamantul C. M., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă cu privire la capătul 1 - principal de cerere și capătul 2 de cerere, cu accesoriile privind inflația și dobânda legală, că prin capătul unu principal din prezența acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei SNTFM CFR Marfă SA să-i plătească pentru perioada 01.01._11 diferența dintre drepturile salariate calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare stabilit, prin art.41 alin.3 lit.a din Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr.722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, diferența ce rezulta din faptul că în art.41 alin.3 lit.a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr.722 pe anii 2008-2011 valoarea salariului minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 700 lei, iar salariul de încadrare al fiecărui reclamant a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr.l din Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei.

Prin capătul doi de acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească pentru perioada 01.01._11, sporul de 25% la salariul de bază, pentru munca prestată în condiții speciale de muncă, raportat la salariul majorat așa cum rezultă de la punctul 1, în conformitate cu prevederile art.42 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi nr.722 pe anii 2008-2011.

Prin sentința civilă nr.7119/04.07.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2012, s-au dispus următoarele:

„Admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta prin întâmpinare, în privința capetelor de cerere având ca obiect, salariul suplimentar pe anii 2008, 2009 și 2010; ajutorul material de C. pentru anii 2009 și 2010; ajutorul material de P. pentru anul 2010; prima de ziua salariatului pentru anul 2010 și respinge aceste capete ale cererii principale și ale cererii de intervenție în nume propriu, ca fiind prescrise.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, pentru celelalte capete ale cererii principale și ale cererii de intervenție în nume propriu.

Admite, în parte, cererea formulată de reclamanții A. A., A. I., B. D., C. C., C. V., Dinculita D., Facila D., I. V., I. N., I. V., L. S., M. D., M. G., M. I., M. V., Nastaila I., O. C. - G., Necsoi Stelica, P. I. - A., P. A., P. I., S. A., S. C., S. M., Sotir A., S. G., V. M., toți cu domiciliul ales la avocat M. D., cu sediul în B., ..13, județ B., principală modificată și completată și în parte cererea de intervenție în nume propriu, formulată de intervenienții în nume propriu A. M., Cepareanu C., C. M., D. Stelică, G. N., I. G., M. C.- F., M. V., P. M., S. C., toți cu domiciliul ales la avocat M. D., cu sediul în B., ..13, județ B., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” - S.A, cu sediul în București, ..38, sector 1.

Obligă pârâta la calcularea și plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 alin.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 28.08.2009 – 31.12.2011, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plății efective.

Obligă pârâta la calcularea și plata către intervenienți a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 alin.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 15.04.2010 – 31.12.2011, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata către reclamanți și către intervenienți a sporului de 25% pentru munca prestată în condiții speciale de muncă, raportat la salariul majorat, astfel cum se prevede în prezența hotărâre, pentru perioada 15.04.2010 – 31.12.2011, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata către reclamanți și către intervenienți a sporului de 50% pentru munca prestată în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, corespunzător orelor efectuate de fiecare salariat, raportat la salariul majorat, astfel cum se prevede în prezența hotărâre, pentru perioada 15.04.2010 – 31.12.2011 sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plății efective.

Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ce neîntemeiat.”

Prin decizia civilă nr.1015/21.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au dispus următoarele:

„Admite recursurile.

Casează în parte sentința recurată și trimite spre rejudecare la aceeași instanță pretențiile reclamanților pentru salariul suplimentar aferent anilor 2009-2010, Ziua Feroviarului 2010, P. 2010 și C. 2009-2010, precum și pretențiile intervenienților pentru salariul suplimentar aferent anului 2010, Ziua Feroviarului 2010 și C. 2010.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Respinge pretențiile reclamanților și intervenienților pentru sporuri și diferențe salariale solicitate în baza CCM R. Transporturi pe anii 2008-2010, ulterioare datei de 31.12.2010, ca neîntemeiate.

Respinge pretențiile reclamanților și intervenienților pentru diferențe spor noapte, solicitate în temeiul art.42 al.1 lit.g din CCM R. Transporturi pe anii 2008-2010, ca neîntemeiate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă”.

Prin urmare, instanța a constatat în ceea ce privește capătul unu principal de acțiune și capătul doi de acțiune, cu accesoriile privind inflația și dobânda legală, reclamantul beneficiază deja de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv sentința civilă nr.7119/04.07.2013, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.1015/21.02.2014.

Excepția puterii lucrului judecat este o excepție absolută, de ordine publica care, potrivit art.432 NCPC, se poate ridica de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.

Potrivit art.431 NCPC, “(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.

Astfel, pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie să fie îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauza.

În cauza de față, instanța a constatat că există tripla identitate de părți, obiect și cauza, față de sentința civilă nr.7119/04.07.2013, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.1015/21.02.2014.

Prin urmare, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă și, pe cale de consecință, a respins capătul 1 - principal de cerere și capătul 2 de cerere, cu accesoriile privind inflația și dobânda legală, ca fiind intrate sub puterea lucrului judecat.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii¸ pentru lipsa procedurii prealabile, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile art.105 din CCM la nivelul pârâtei pe anul 2011 și art.97 din CCM la nivelul pârâtei pe anul 2012-2014 nu impun obligația de a sesiza comisiile mixte patronate-sindicate cu privire la încălcarea dispozițiilor din CCM, anterior acționării în instanță, prevăzând doar o procedură facultativă și paralelă, fără caracter jurisdicțional.

Referitor la excepția prescrierii dreptului material la acțiune, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că prezența cauză vizează plata unor diferențe de drepturi salariale neacordate, drepturi ce intră sub incidența termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin capetele 1 subsidiar, trei, patru și cinci de acțiune, reclamantul C. M., salariat al SNTFM CRF Marfa SA, a solicitat obligarea angajatorului să-i plătească diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, în raport de valoarea salariului de baza minim brut pe țara garantat în plata de 670 lei (pentru perioada 01.01._11), 700 lei (pentru perioada 01.01._13), 750 lei (pentru perioada 01.02._13) și 800 lei (pentru perioada 01.07._13).

Astfel, potrivit art.7 din CCM pe anul 2011 al SNTFM CFR Marfa S.A., înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, sub nr.8776/16.02.2011, salariul personalului din CFR Marfa S.A. cuprinde: salariul de bază care se stabilește în raport cu pregătirea, competența, răspunderea și complexitatea sarcinilor funcției ocupate; sporuri la salariul de bază; adaosuri; premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală. Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr.1. Aceleași dispoziții legale sunt reluate și în CCM pe anii 2012-2014 al SNTFM CFR Marfa S.A., înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr.108/20.04.2012.

Prin urmare, conform CCM la nivel de unitate pe 2011 și 2012-2014, salariul de baza brut nu se mai obține prin înmulțirea salariului de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, ci se stabilește conform Anexei nr.1 (în care sunt indicate salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare).

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de aplicare a coeficientului de ierarhizare prin raportare la salariul minim brut pe tară aferent anilor 2011, 2012 și 2013 (stabilit prin H.G. nr.1193/2010, H.G. nr.1225/2011, H.G. nr.23/2013 și H.G. nr.871/2013), Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că, astfel cum s-a arătat anterior, în perioada 2011-2013 salariile personalului din CFR Marfa S.A. nu se calculau prin înmulțirea unui coeficient de ierarhizare cu un salariu de bază, salariile de bază fiind cele indicate (în cuantum fix) în Anexa nr.1 a CCM aplicabil la nivel de unitate pe anii 2011 și 2012-2014.

Or, din lecturarea Anexei nr.1 la CCM pe 2011, s-a constatat că salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare încep de la suma de 700 lei, fiind astfel respectat salariul minim brut pe tară de 670 lei stabilit prin H.G. nr.1193/2010.

De altfel, s-a reținut faptul că potrivit actului adițional la CIM nr.CZ 2._ /04.05.2012, cu aplicabilitate de la 20.04.2012, reclamantului i s-a stabilit un salariu de bază brut de 1522 lei, fiind astfel respectat salariul minim brut pe tară de 700 lei stabilit prin H.G. nr.1225/2011 și salariul minim brut pe tară de 750 lei stabilit prin H.G. nr.23/2013.

În consecință, constatând că în perioada 2011 – 2013 salariul de bază cuvenit reclamantului este cel prevăzut de Anexa 1 la CCM corespunzător clasei de salarizare nr.32 în care se încadrează, fără a mai exista vreo formulă de calcul, Tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantului de stabilire a salariului prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei sale de salarizare cu salariul minim brut pe țară, cu accesoriile sale (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală, pretenții ce urmează soarta principalului) sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul C. M..

În motivarea apelului, apelantul a susținut că prima instanța n-a înțeles că pârâta a încălcat prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 și prevederile art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".

În perioada 01.01._13, drepturile reclamanților au fost stabilite prin Anexa 1 la Actul adițional nr.1713/22.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, prin Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat ta nivel de unitate pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2012 și prin Anexa 1 la CCM pe anii2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012.

Pentru perioada 01.01._11 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit la 600 lei prin Anexa 1 Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010.

Pentru perioada 16.02._12 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin Anexa 1 Ia CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011, în mod formal la 700 lei, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.

Pentru perioada 20.04._13 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit în mod formal la 700 lei prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.

Prima instanța n-a sesizat că în realitate salariile angajaților au fost calculate prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare și nu 700 lei așa cum rezultă din formula de calcul S= Sclasa 1xK

Din analiza comparativă a salariilor corespunzătoare claselor de salarizare stabilite conform Anexei nr.1 din Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei, cu salariile corespunzătoare claselor de salarizare stabilite conform Anexei 1 Ia CCM pe anii 2011-2012, rezulta că pârâta a pus în mod formal nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 Ia 700 lei, la clasa 2 de salarizare 701 lei, iar de la clasa 3 la clasa 46 salariile corespunzătoare claselor de salarizare sunt identice cu cele din 2010.

Salariul de bază brut al reclamanților a fost stabilit prin raportare la clasa 1 de salarizare folosindu-se formula de calcul S = Sclasa 1 x k indicată în Anexa 1 la contractul colectiv de muncă la nivel de societate.

Salariul corespunzător fiecărei clase de salarizare se calculează, după formula S = Sclasa 1 x k, care cuprinde și salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care coincide cu salariul de bază minim brut.

Art.7 din CCM încheiat Ia nivelul pârâtei, prevede: "Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și formula de calcul din Anexa nr.l."

Potrivit Anexei 1: Salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare se va calcula după următoarea formula: S = Sclasa 1 x k unde:

S: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare respective;

Sclasa 1: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare;

K: coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.

Prin CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011 și CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012, pârâta nu a modificat și art.7 din CCM, astfel că salariul reclamanților se calculează tot după formula S = Sclasa lxk.

Pârâta nu a respectat aceste prevederi și a stabilit reclamanților un salariu de bază mai mic, așa cum rezultă din copia contractelor individuale de muncă ale acestora.

Prin contractele individuale de muncă parată a stabilit cuantumul salariului, dar și corespondența acestuia cu o clasă de salarizare.

Acest aspect rezulta din Actele adiționale la contractele individuale de muncă încheiate în anii 2011, 2012 și 2013, în care se precizează salariul de bază lunar brut și clasa de salarizare corespunzătoare.

Reclamantul C. M. a avut salariul de bază lunar brut de 1477 lei, corespunzător clasei 31 de salarizare, în anul 2011.

Aplicând formula de calcul Sclasa 1=600 lei x K- 2,461 = 1477 lei salariu de bază lunar brut (2,461 reprezintă coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare 31 pe care reclamantul a avut-o în perioada 2010-2011).

Dacă împărțim salariul de bază lunar brut de 1477 Iei la coeficientul de ierarhizare 2,461 corespunzător clasei de salarizare 31, rezulta un salariu de bază minim de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare și nu 700 lei

1477 salariul de bază lunar brut: 2,461 coeficientul de ierarhizare = 600 lei salariu minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare.

Dacă pârâta lua ca baza de calcul salariul de bază brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare 2,461 corespunzător clasei de salarizare 31 pe care reclamantul a avut-o în perioada 2010-2011, prin aplicarea formulei de calcul din anexa 1 la CCM, pârâta trebuia să-i plătească un salariu de bază brut de 1723 lei/lună, la care se adaugă sporurile corespunzătoare de care a beneficiat în perioada respectivă (spor vechime 25% și spor munca feroviară 7%, etc.).

Aplicând formula de calcul Sclasa 1=700 leix K= 2,461 = 1723 lei salariu de bază lunar brut.

Acest aspect rezulta din Actele adiționale la contractul individual de muncă încheiat de reclamant cu societatea parată în anii 2011, 2012 și 2013 în care se precizează că salariul de bază lunar brut este de 1477 lei, corespunzător clasei 31 de salarizare.

Pentru calculul salariului de bază corespunzător flecarei clase de salarizare parată nu pornește de la salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare prevăzut în anexa 1 din CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014 încheiate la nivelul pârâtei, ci de la o valoare de 600 lei.

Susține că nu trebuie să fii expert contabil să constați că între salariul reclamantului calculat prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei pentru clasa 1 de salarizare înmulțit cu coeficientul de ierarhizare 2,461 corespunzător clasei de salarizare 31 pe care reclamantul a avut-o în perioada 2011-2013, prin aplicarea formulei de calcul din anexa 1 la CCM din care rezultă un salariu de bază brut de 1477 lei/lună și salariul de care trebuia să beneficieze reclamantul dacă pârâta lua ca baza de calcul salariul de bază brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare 2,461 corespunzător clasei de salarizare 31 pe care reclamantul a avut-o în perioada 2011-2013, prin aplicarea formulei de calcul din anexa 1 la CCM, pârâta trebuia să-i plătească un salariu de bază brut de 1723 lei/lună, rezulta o diferența de 246 lei/lună (1723 lei/luna-1477 lei/lună = 246 lei/lună).

Prin urmare, în perioada 01.01._12 reclamantul a fost prejudiciat în fiecare lună de suma de 246 lei, la care se adaugă sporurile corespunzătoare de care a beneficiat în perioada respectivă (spor vechime 25% și spor munca feroviară 7% etc.).

Diferența de salariu rezulta din faptul că pârâta n-a aplicat formula de calcul și coeficientul de ierarhizare existent în Anexa 1 la CCM 2011-2012 încheiat la nivelul pârâtei, la salariul minim brut pe țară de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare.

Așa cum a arătat și rezultă din formula de calcul, salariul de bază minim este un element în stabilirea salariilor de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, obținut ca produs între coeficientul de ierarhizare convenit pentru fiecare clasă și valoarea salariului de bază minim pentru clasa 1 de salarizare.

Valoarea salariului de bază minim pentru clasa 1 de salarizare este importanta la determinarea salariului de bază pentru fiecare clasă de salarizare din cele 46 existente în CCM încheiat la nivelul pârâtei.

Din formula de calcul S = Sclasa Ixk aparent lipsesc coeficienții de ierarhizare, dar în realitate au fost aplicați de către pârâta, însă prin luarea în considerare pentru clasa 1 de salarizare a unei valori de 600 lei și nu 700 lei.

În condițiile în care activitatea salariaților se diferențiază ierarhic, ca și importantă pentru angajator, este firesc ca și salarizarea să fie diferențiata prin aplicarea unor coeficienți de ierarhizare la salariul minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 700 lei, stabilit prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014.

Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și elementul de referința în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, luând în considerare, de regulă, nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanta postului, caracteristicile sarcinilor și competentelor profesionale, sporurile, indemnizațiile, etc., formând partea variabilă a salariului, care se plătește numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat.

Pârâta a recunoscut că n-a aplicat formula de calcul și coeficientul de ierarhizare existent în CCM 2009-2010, Ia salariul minim de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare prevăzut în Anexa 1 din CCM pe anii 2011-2012 încheiat la nivelul pârâtei, așa cum rezultă din Capitolul Xl - Dispoziții finale din CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011, conform cărora: "Părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în CCM 2009-2010", în funcție de situația financiară a societății.

O asemenea condiție este prohibita de art.40 alin.2 Iit.c din Codul muncii, potrivit căruia "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă" și de art.132 alin.4 din Legea nr.62/2011 a dialogului social, care prevede că, „contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile", fiind astfel caduca și inopozabila salariaților.

Având în vedere caracterul sinalagmatic (art.1171 NCC), oneros (art.1172 alin.1 NCC) și comutativ (art.1173 alin.1 NCC) al contractului colectiv de muncă și dispozițiile exprese ale legii (art.1 lit.i din Legea nr.62/2011) potrivit cărora acest contract reglementează "drepturi" și "obligații, " rezultă faptul că prevederile Contractelor colective de muncă nu pot stabili drepturi, a căror existență și întindere să depindă de un element aleatoriu, viitor și incert (în funcție de situația financiară a societății).

Susține că această condiție este ilicită și imorală (art.1237 NCC), deoarece este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unor norme legale imperative (art.40 alin.2 Iit.c din Codul muncii, art.132 alin.4 din Legea nr.62/2011).

Așa cum a arătat, nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit în mod formal la 700 lei prin Anexa 1 Ia CCM pe anii 2011-2012, dar în realitate salariile angajaților pârâtei au fost calculate prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei pentru clasa 1 de salarizare și nu 700 lei, așa cum rezultă din formula de calcul S= Sclasa 1 xK.

În această situație sunt aplicabile prevederile art.1246 NCC.

Pe de altă parte, această clauză este ineficientă, deoarece pârâta n-a modificat și art.7 din CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014, astfel că salariul reclamanților se calculează tot după formula S - Sclasa 1xk.

Dacă s-ar lua în considerare această clauză contractuală, în contractele individuale de muncă ale angajaților pârâtei salariul de încadrare trebuia să fie stabilit în suma fixa fără corespondenta cu o anumită clasa de salarizare.

Acest lucru nu este posibil, deoarece fiecare clasă de salarizare și coeficientul corespunzător acesteia a fost dobândita de fiecare angajat în decursul a 25-30 de ani de activitate prin examen susținut în fața comisiei de încadrare și promovare din subunitate.

Conform art.11 din CCM pe anii 2011-2012: Categoriile de încadrare sau funcții se stabilesc în raport de cunoștințe, nivel de calificare și experiența, pe baza indicatoarelor tarifare de calificare.

Art.12. Fiecărei categorii de încadrare sau funcții îi corespund clase de salarizare, conform Anexei nr.2.

Art.29 din CCM pe anii 2011-2012 prevede: Stabilirea clasei de salarizare în cadrul aceleiași funcții sau alteia echivalente, cu ocazia aplicării noului contract colectiv de muncă sau a unui act adițional care modifică salarizarea, se va face prin negociere individuală între conducătorul unității sau subunității cu competență de angajare și salariat, având în vedere propunerea conducătorului locului de muncă, în prezența reprezentantului salariatului.

Raportat la aceste prevederi legale și contractuale, clasa de salarizare nu poate fi calculată fora un coeficient de ierarhizare deoarece, coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare face diferența între clasele de salarizare în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competentelor profesionale.

Potrivit art.1267 NCC- Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăruia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

Arată că prima instanța n-a sesizat că pârâta a încălcat prevederile Contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 și 2012-2014 și a stabilit reclamanților un salariu de bază mai mic prin luarea în considerare a unei valori de 600 Iei pentru clasa 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr.l din fiecare CCM și nu 700 lei pentru clasa 1 de salarizare.

Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.

Potrivit art.132 alin.3 și 4 din Legea nr.62/2011 a dialogului social: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile "

Conform art.236 alin.4 vechea reglementare și art.229 alin.4 noua reglementare, din Codul muncii: numai "Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".

Pentru aceste motive reclamanții au formulat prezenta cerere de chemare în judecată și au solicitat obligarea pârâtei să recalculeze și plătească drepturile salariate prin luarea în considerare a unei valori de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare și nu 600 lei, cum în mod nelegal a stabilit pârâta prin CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014.

Referitor la capetele de cerere subsidiare prin care a invocat aplicarea prevederilor art.1 din HG.nr.1193/2010 și HG.1225/2011, și HG 23/2013 care stabilesc salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata de 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei și care trebuia avut în vedere la calcularea drepturilor salariale ale reclamanților în perioada respectivă, hotărârea este netemeinica și nelegala, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșita a legii.

În perioada 01.01._13, drepturile reclamanților au fost stabilite prin Anexa 1 la Actul adițional nr.1713/22.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, prin Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2012 și prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012.

Salariul de bază brut al reclamanților a fost stabilit prin raportare la clasa 1 de salarizare folosindu-se formula de calcul S = Sclasa 1 x k indicată în Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă la nivel de societate.

Art.7 din CCM încheiat la nivelul pârâtei, prevede: "Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și formula de calcul din Anexa nr.1."

Potrivit Anexei 1: Salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare se va calcula după următoarea formula: S = Sclasa 1 x k unde:

S: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare respective;

Sclasa 1: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare

K: coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.

Prin CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014, pârâta nu a modificat și art.7 din CCM, astfel că salariul reclamanților se calculează tot după formula S - Sclasa 1xk.

Din Anexa nr.1 care face parte integrantă din Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014, rezulta că salariul brut minim stabilit pentru clasa 1 de salarizare este de 600 lei, sub nivelul de 670 lei, 700 lei, 750 Iei, respectiv 800 Iei.

Odată cu ieșirea din vigoare a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr.722 la data de 31.12.2011, a dispărut temeiul convențional mai favorabil, iar prevederile CCM la nivel de unitate, în lipsa unui CCM la nivel superior, nu au respectat dispozițiile hotărârilor de guvern, dispoziții care, nu au făcut decât să ridice pragul minim al salarizării, pentru toți salariații din țară.

Statul recunoaște existența devalorizării monedei naționale și ia măsuri pentru contracararea acestui fenomen prin indexarea periodică a salariilor.

Periodic, Guvernul dispune indexarea salariilor, ceea ce înseamnă că se urmărește menținerea puterii de cumpărare a salariatului care, nominal, ca urmare a indexării, primește mai multe bancnote, dar valoarea lor economică este aceeași cu cea inițială de la momentul stabilirii salarizării. Guvernul, prin acte normative succesive stabilește salariul minim brut pe țara garantat în plata pentru fiecare an.

Astfel prin H.G. nr. 1051/2008, acesta a fost stabilit la 600 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2009, prin H.G. nr. 1193/2010 acesta a fost stabilit la 670 Iei, prin H.G. nr. 1225/2011 s-a stabilit Ia 700 lei, prin art.1 (1) din H.G. nr. 23/2013 a fost stabilit la 750 lei, iar prin art.1 alin.2 din H.G. nr. 23/2013 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 800 lei.

Prin aceste acte normative statul garantează în plata fiecărui salariat un salar minim brut de 670 Iei în anul 2011, de 700 Iei în anul 2012, de 750 lei și respectiv 800 lei în anul 2013, angajatorii având obligația să asigure salariaților acest salariu minim brut impus de lege, fără a avea posibilitatea stabilirii de salarii de bază mai mici de 670 lei, de 700 Iei, de 750 lei, respectiv de 800 lei.

Prin urmare, indexarea nu reprezintă o valoare economică primită în plus de salariat, ci păstrarea aceleași valori economice a banilor primiți ca salariu.

Pârâta, nu au respectat dispozițiile hotărârilor de guvern, dispoziții care, nu au făcut decât să ridice pragul minim al salarizării, pentru toți salariații din țară.

În perioada 01.01._11 prin H.G. nr. 1193/2010 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 670 lei.

Reclamantul are salariul de bază lunar brut de 1522 lei, corespunzător clasei 32 de salarizare, în perioada 01.01._13.

Aplicând formula de calcul Sclasa 1-670 lei x K= 2,536 = 1699 lei salariu de bază lunar brut.

În perioada 01.01._13 prin H.G. nr.1225/12.12.2011 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 700 lei.

Reclamantul are salariul de bază lunar brut de 1477 lei, corespunzător clasei 31 de salarizare, în perioada 01.01._13. Aplicând formula de calcul Sclasa 1-700 lei x K- 2,461 = 1723 lei salariu de bază lunar brut.

În perioada 01.02._13 prin art.1 (1) din H.G. nr. 23/2013 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită Ia 750 lei.

Reclamantul are salariul de bază lunar brut de 1477 lei, corespunzător clasei 32 de salarizare, în perioada 01.01._13.

Aplicând formula de calcul Sclasa 1-750 lei x K= 2,461=1748 lei salariu de bază lunar brut.

Diferența de salariu rezulta din faptul că pârâta n-a aplicat formula de calcul și coeficientul de ierarhizare existent în Anexa 1 la CCM 2011-2012 încheiat la nivelul pârâtei, la salariul minim brut pe țara de 750 Iei corespunzător clasei 1 de salarizare.

Pentru calculul salariului de bază corespunzător flecarei clase de salarizare parată nu pornește de la salariul de bază minim brut garantat în plata, ci de la o valoare de 600 lei.

Acest cuantum a fost stabilit nelegal în condițiile în care pragul minim de salarizare este impus de Guvern prin act normativ superior contractului colectiv de muncă,

Solicită să se constate că nivelul de 600 lei corespundea la data de 01.04.2010, nivelului salariului minim brut garantat în plata, astfel cum acesta a fost stabilit prin H.G. nr. 1051/2008.

Pârâta a revenit în mod nelegal la salariul minim brut de 600 lei din moment ce prin art.1 din H.G. nr. 1193/2010 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 670 lei, prin art.1 din H.G. nr.1225/12.12.2011 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 700 lei și prin art.1 alin.1 și 2 din H.G. nr. 23/2013 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 750 lei, respectiv 800 Iei.

Aceste cuantumuri au fost stabilite de Guvern cu respectarea condițiilor de consultare a patronatelor și sindicatelor, astfel încât aceste cuantumuri se impun și pârâtei în calitate de angajator.

Pârâta recunoaște că n-a aplicat formula de calcul și coeficientul de ierarhizare existent în CCM 2011-2012, la salariul minim de 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei, așa cum rezultă din Capitolul XI - Dispoziții finale din CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014, conform cărora: "Părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în CCM 2009-2010", în funcție de situația financiară a societății.

Arată că prima instanța nu a înțeles că pârâta condiționează aplicarea prevederilor art.1 din H.G. nr. 1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 670 lei, ale art.1 din H.G. nr. 1225/2011 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 700 lei și ale art.1 și 2 din H.G. nr. 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită Ia 750 lei, respectiv 800 Iei, de situația financiară a societății.

O asemenea condiție este prohibita de art.132 alin.2 din Legea nr.62/2011 a Dialogului social, potrivit cărora la încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legate referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal, fiind astfel caduca și inopozabila salariaților.

Această condiție este ilicita și imorală (art.1237 NCC), deoarece este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unor norme legale imperative (art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, art.132 alin.1 și 2 din Legea nr.62/2011, art.1 din H.G. nr. 1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 670 lei, ale art.1 din H.G. nr. 1225/2011 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită Ia 700 lei și ale art.1 alin. și 2 din H.G. nr. 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 750 lei, respectiv 800 lei).

În această situație surit aplicabile prevederile art.1246 NCC.

Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014 referitoare la nivelul clasei 1 de salarizare, este direct relaționata prin clauze contractuale exprese (art.2 alin.4 teza a II-a, art.2 alin.6 și prin art.8 (1) din CCM) cu nivelul salariului minim brut pe economie garantat în plata și nivelul clasei 1 de salarizare nu putea să se situeze mai jos decât prevedea respectivă garanție ce opera, cu putere de lege, pe tot teritoriul statului român, cu privire Ia toți agenții economici care își desfășoară activitatea între granițele statului român.

În condițiile în care prin Anexa 1 la CCM s-a stabilit un salariu brut de numai 600 lei pentru clasa 1 de salarizate (salariu inferior celui stabilit prin hotărâre de guvern), clasa de salarizare în funcție de care se determina salariul de bază pentru fiecare clasă de salarizare din cele 46 existente în CCM încheiat la nivelul pârâtei, toți salariații pârâtei sunt prejudiciați.

Semnatarii CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014 au stabilit asupra drepturilor salariale cu respectarea pragurilor minime impuse de actele normative superioare prin art.2 alin.4 teza a II-a, prin art.2 alin.6 și prin art.8 (l) din aceleași contracte colective de muncă.

Art.2 alin.4 teza a II- a din Contractele colective de muncă al CFR Marfa SA pe anii 2011-2012 și 2012-2014, potrivit cărora: "În situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale mai favorabile, ele vor face parte de drept din contract în condițiile prevăzute de acestea”.

Art.2 alin.6, din CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014 încheiate Ia nivelul pârâtei, care prevede: „În situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale mai favorabile, ele vor face parte de drept din contract în condițiile prevăzute de acestea".

Art.8 (1) din CCM 2011-2012 și 2012 - 2014, statuează: "Indexarea salariilor și modificarea tarifelor se face conform prevederilor legale".

Prevederile art.1 din HG.1193/2010prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 670 lei, ale art.1 din H.G. nr. 1225/12.12.2011 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 700 lei și ale art.1 și 2 din HG 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită la 750 lei, respectiv 800 lei, trebuie corelate cu:

- prevederile art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora: „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă",

- prevederile art.132 alin.1 din Legea nr.62/2011 potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.

- prevederile art.132 alin.2 din Legea nr.62/2011 a Dialogului social, potrivit cărora;

La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal;

- prevederile art.164 alin.1 și 2 din Codul muncii, care statuează: „(1) salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata, corespunzător programului normal de muncă se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor.

(2) Angajatorul nu poate stabili salarii de bază prin contractul Individual de muncă sub salariul minim brut orar pe țară„

În conformitate cu dispozițiile art.159 din Codul muncii „(1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", dar libertatea părților în stabilirea convenționala a drepturilor salariale este, totuși, limitată de legiuitor care prin art.164 din Codul muncii a statuat: „(1) Salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata, corespunzător programului normal de, munca se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. "(2) Angajatorul nu poate stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul minim brut orar pe țara.”

Prin urmare, prevederea cuprinsă în alin.2 nu poate fi folosită de către angajator pentru a justifica calcularea și acordarea diferențiata a salariilor prin raportare la un salariu minim brut, altul decât cel stabilit prin hotărâre de guvern.

Prevederile art.132 alin.1 și 2 din Legea nr.62/2011 a dialogului social au valoare de principiu în dreptul muncii, raportat la perioada în care se datorau drepturile solicitate, astfel încât nu puteau fi eludate prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, care tindeau a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.

Așadar, raportat Ia dispozițiile legale și contractuale menționate, se impune că salariul corespunzător clasei 1 de salarizare, să fie actualizat ori de câte ori Guvernul emite o hotărâre în acest sens, așa cum este necesar că salariul aflat sub sintagma "clasa 1 de salarizare, coeficientul de ierarhizare 1,000" din art.7 și Anexa 1 la CCM la nivel de unitate să aibă aceeași întindere cu cel impus de Guvern prin hotărâre și Codul muncii prin capitolul II al Titlului IV prin sintagma „salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata”.

Potrivit art.1267 NCC - Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăruia înțelesul ce rezulta din ansamblul contractului.

Prin urmare, pârâta nu putea stabili nivelul celui mai mic salariu (clasa 1) în funcție de care se calculau toate celelalte clase de salarizare) conform formulei de calcul S = Sclasa 1 x k indicată în Anexa 1 din CCM), la un nivel mai mic decât cel minim garantat în plata de statul pe teritoriul căruia își plătea salariații.

În această materie, prioritatea legii este evidentă deoarece potrivit urt.236 alin.4 vechea reglementare și art.229 alin.4 noua reglementare din Codul muncii, numai "Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea parților", iar în cuprinsul art.38 din același cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestor negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariaților.

Prin întâmpinare, pârâta a recunoscut că trebuie să aplice prevederile art.2 alin.4 și 6 din CCM și salariul de bază minim brut garantat în plata stabilit prin art.1 alin.1 și 2 din H.G. nr.23/2013, însă le aplică diferențiat și discreționar fără nici o justificare.

Prin adresele nr.J2.2.1/368/26.02.2013, nr.J2.2.1/l149/26.06.2013, nr.J2.2.1/2249/23.12.2013, Directorul general al pârâtei da ordin Sucursalelor de Marfă, Centrelor Zonale de Marfă, Centrului de întreținere și Reparații Vagoane să respecte prevederile art.2 alin.5 din CCM și să ia măsuri de modificare a tuturor contractelor individuale de muncă ce nu respectă prevederile art.1 alin.1 și 2 din H.G. nr.23/2013, referitoare la salariul minim brut pe țara garantat în plata.

Conform acestor adrese pârâta a aplicat prevederile art.1 alin.1 și 2 din HG. nr.23/2013 și a majorat în mod diferențiat și discriminatoriu numai salariile muncitorilor necalificați încadrați la clasele de salarizare 1-5, la 750 lei pentru perioada 01.02._13, respectiv muncitorilor necalificați încadrați la clasele de salarizare 1-7, la 800 lei pentru perioada 31.07._13, iar de la clasa 10 la clasa 46 salariile celorlalți salariați ai pârâtei au rămas nemodificate din anul 2010.

Pe de altă parte, prin Adresele nr.J2.2.1/368/26.02.2013, nr.J2.2.1/1149/26.06.2013, nr.J2.2.1/2249/23.12.20l3, pârâta a modificat unilateral Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012, inculcând prevederile art.149 din Legea nr.62/2011 a dialogului social, acesta constituind un motiv de nulitate a Anexei 1 la CCM pe anii 2012-2014.

Reclamanții critica cuantumul salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilită prin contract, cu neluarea în considerare a pragului minim impus prin hotărâri de guvern și nu faptul că ar avea un salariu sub acest prag.

Reclamanții au solicitat acordarea drepturilor pornind de la nouă grilă de salarizare și care la nivelul clasei 1 se reflectă în dreptul acordat de actul normativ iar următoarele clase de salarizare în mod evident au o altă valoare prin aplicarea coeficientului de ierarhizare. Ca atare, onorată instanța trebuie să aplice cu prioritate legea, să stabilească faptul că în realitate clasele de salarizare pornesc de la un alt nivel (600 Iei) și nu de la 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei, așa cum au fost stabil te prin hotărâri de guvern.

Așadar pârâta avea obligația să calculeze salariile reclamanților prin luarea în considerare a salariului minim brut pe țara și să înmulțească valoarea acestuia cu coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare, în caz contrar, norma, prin raportare la majoritatea salariaților, ar deveni inaplicabila, lipsită de finalitate și, în consecința căzuta în desuetudine.

Împrejurarea că salariul reclamanților este superior nu poate fi folosită de societatea parată în a limita drepturile acestora rezultate din aplicarea hotărârilor de guvern în condițiile în care, este de notorietate că majoritatea salariaților pe economie nu se constituie din cei cu salarii sub limita impusă de actul normativ (muncitori necalificați).

Dacă în contractul individual de muncă dreptul salariat stipulat contravine unor dispoziții imperative ale legii sau ale unui act cu forța juridică superioară, clauza este inaplicabilă, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicționala, având în vedere următoarele prevederi legale:

Art.57 alin.4 din Codul muncii: În situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuita de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.

Prevederile art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".

Pe de altă parte, art.37 din Codul muncii, consacra principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art.38 din același cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestor negocieri și sancțiunea renunțării Ia unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariaților.

Art.170 din Codul muncii statuează ca: Receptarea fără rezerve a unei parii din drepturile salariate sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariate ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.

Drepturile salariate nu pot fi condiționate sub aspectul protejării lor prin instanța de inițierea unor litigii separate, ci, ineficienta unor prevederi contractuale nelegale poate fi invocată inclusiv pe cale incidentală sau indirect, cum este în prezența cauza.

De altfel și în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr.44/2007, Decizia nr.45/2007, Decizia nr.222/2008, Decizia nr.504/2009) s-a statuat ca: "Este posibil că efectele juridice ale unor clauze contractuale să continue ori să se producă după încetarea existenței contractelor. În asemenea situații pot fi contestate în justiție efectele juridice respective, dacă acestea sunt contrare drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale persoanei".

Astfel, dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil nu sunt îngrădite.

Prevederile oricărui contract colectiv, indiferent de nivelul la care este adoptat nu poate să conțină drepturi mai mici decât cele prevăzute dezlege. Indiferent că există sau nu un contract colectiv de muncă, salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege și nici patronatul nu poate să acorde drepturi inferioare celor recunoscute de lege. D. urmare, legea constituie în primul rând fundamentul acordării drepturilor, iar dacă contractul colectiv de muncă prevede drepturi inferioare trebuie adaptat Ia prevederile legale.

Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate nu pot să prevadă sub sancțiunea neluării în seama drepturi cu caracter inferior celor reglementate prin lege (H.G. nr.1193/2010, H.G. nr.1225/12.12.2011, H.G. nr. 23/2013).

În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare celor legale (H.G.) sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.

Din cele prezentate, rezulta în mod clar că prevederile Contractelor colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014, încalcă flagrant dispozițiile imperative privind salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin art. 1 din cele trei H.G., pentru anii 2011, 2012 și 2013.

Toate aceste aspecte le-a arătat în mod detaliat prin cererea de chemare în judecată, răspunsul la întâmpinare, depuse la dosarul cauzei, însă prima instanța nu a luat în considerare susținerile acestuia pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegala.

Prin întâmpinarea formulată, intimata S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A., a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de apel, Curtea constată că apelul este nefondat.

Prima instanță a realizat o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însușindu-și constatările instanței de fond.

În privința pretențiilor aferente anilor 2012 și 2013, având același obiect, în prealabil, constatăm că, după data de 31.12.2010, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010 nu a mai produs efecte, fiind denunțat anterior împlinirii termenului convenit, astfel că, în cauză pretențiile apelantului nu pot fi analizate în raport de acest contract, care prevedea în art. 41 alin. 3 lit.a) următoarele: „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.

În aplicarea contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2013, intimata a luat în considerare în privința apelantului grila de salarizare prevăzute în anexa nr. 1 la acest contracte. Totodată, potrivit notei de la anexa nr. 1 la acest contracte, intitulată „clasele de salarizare și salariile de bază brute corespunzătoare. Grilă de salarizare”, se arată că „părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în contractul colectiv de muncă 2009-2010”. În consecință, așa cum părțile contractante au convenit, pe durata celor două contracte colective de muncă se aplică salariile de bază brute așa cum au stabilit părțile contractante, iar în cazul apelantului aceste prevederi au fost respectate.

Pe cale de consecință, intimata nu a încălcat convențiile colective care au exprimat voința părților contractante, inclusiv a salariaților, în condițiile în care la nivel superior nu exista o obligație de prevedere a unui salariu de baza minim brut de 700 lei, așa cum prevedea pentru anii 2008-2010 contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Curtea mai reține că formula de calcul menționată în cererea de apel nu apare în anexa nr. 1 la convențiile colective aplicabile în perioada în litigiu, ci a fost menționată doar intenția părților ca în viitor, „la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă”, să se aibă în vedere formula de calcul și coeficienții din contractul colectiv de muncă 2009-2010. Într-adevăr, în capitolul cu dispoziții finale, respectiv la art. 106 alin. 8 și art. 98 alin. 6 din contractele colective de muncă, părțile au indicat formula de calcul la care și apelantul a făcut trimitere, dar aceasta privea o grilă pe care părțile contractante o puteau considera o bază de discuții la negocierile ulterioare, iar nu în perioada de valabilitate a acestor contracte colective.

Apelantul reclamant a solicitat, în subsidiar, plata unor diferențe de drepturi salariale susținând că la calculul salariului trebuie utilizată valoarea salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut de H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și de H.G. nr. 23/2013.

H.G. nr. 1193/2010, invocat ca temei al acestor pretenții, prevede in art.1 ca “începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.” Salariul de baza minim brut a avut apoi cuantumul de 700 lei, prevăzut de H.G. nr.1225/2011, 750 lei prevăzut de H.G. nr. 23/2013 și 850 lei, prevăzut de H.G. nr. 871/2013.

În baza art. 160 din Codul muncii, „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”

Din coroborarea celor doua dispoziții legale menționate, rezulta ca salariul de 670/700/750/850 lei la care fac referire actele normative reprezintă salariul de baza brut, la care se aplica sporurile si adaosurile, legiuitorul interzicând angajatorilor sa stabilească salarii de baza sub acest nivel.

Apelantul pretinde ca acest cuantum de 670/700/750/850 lei ar trebui înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din CCM la nivel de unitate (in locul celui de 600 lei, utilizat de intimatele pârâte la calculul drepturilor salariale), pentru a determina salariul de baza.

Aceasta interpretare este eronata, întrucât cuantumul de 670/700/750/850 lei reprezintă exclusiv un etalon agreat prin CCM, care înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din anexa conduce la stabilirea salariului de baza brut, si care nu trebuie sa fie sub nivelul de 670 lei, reglementat prin H.G. nr. 1193/2010.

Acest cuantum de 670/700/750/850 lei la care fac referire actele normative nu trebuie confundat cu etalonul convenit prin CCM la nivel de unitate, care se înmulțește cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți in aceeași convenție colectiva de munca, pentru determinarea salariului de baza, aceasta interpretare a instanței de fond fiind eronata.

Intimatele pârâte au respectat prevederile H.G. nr. 1190/2010, H.G. nr.1225/201, H.G. nr. 23/2013 și H.G. nr. 871/2013, din actele adiționale la contractele de muncă depuse la dosar rezultând că niciunul dintre reclamanți nu a avut un salariu inferior nivelului stabilit prin actele normative anterior indicate. Deși în cursul anului 2012 salariul de bază minim brut conform H.G. nr. 1125/2011 era stabilit la nivelul de 700 lei, intimata a avut în vedere la acordarea salariilor către angajații săi, începând cu data de 01.01.2011, un salariu de bază minim brut de 700 lei, deci exact în cuantumul celui impus de dispoziția legală.

Că este așa rezultă și din consultarea claselor de salarizare și salariilor de bază brute corespunzătoare ce se regăsesc în anexa nr. 1 la contractele de muncă colective la nivelul intimatei și unde se poate verifica că pentru clasa de salarizare corespunzătoare fiecărui salariat a fost respectat cuantumul prin raportare la un salariu de bată minim brut de 670 lei, respectiv de 700 lei, în timp ce prevederea legală impunea un cuantum minim de 670 lei, respectiv de 700 lei.

Referitor la anul 2013, deși potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul intimatei s-a stabilit un salariu minim brut de bază de 700 lei, în condițiile în care art. 1 din H.G. nr. 23/2013 impunea începând cu 01.02.2013 un salariu minim brut de 750 lei, Curtea constată că potrivit actelor adiționale, coroborate cu grila de salarizare, intimata a procedat la acordarea drepturilor salariale cu respectarea prevederilor H.G. nr. 23/2013, la fel și pentru anul 2014, s-au respectat dispozițiile H.G. nr. 871/2013.

Etalonul de 600 lei, agreat prin CCM, servește la determinarea salariului de baza, numai rezultatul obținut după aplicarea coeficienților de ierarhizare putând fi comparat cu nivelul salariului de baza minim garantat in plata.

Nu pot fi primite susținerile privind greșita calculare a salariilor prin raportare la coeficienții de ierarhizare, deoarece potrivit art. 106 alin. 8 din contractul colectiv de muncă la nivelul intimatei pe anii 2011 părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare. Prin urmare, coeficienții de ierarhizare enumerați în continuare nu erau aplicabili și nu puteau sta la baza calculării salariului intimaților.

Similar, în art. 98 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul apelantei pe anii 2012-2014 se prevede că părțile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou CCM să se negocieze acordarea următoarelor drepturi care, pe durata prezentului CCM, nu se acordă, printre acestea fiind și coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare.

În consecință, H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 și H.G. nr. 871/2013 au stabilit valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care și Codul muncii trimite, însă acesta reprezintă un etalon pentru nivelul de salarizare, în scopul asigurării garantării unor condiții de muncă decente și echitabile, protejând, astfel, salariatul, deoarece angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.

Acesta nu este, însă, un element al algoritmului de calcul al salariului stabilit de fiecare angajator, ci se ia în considerare ca atare pentru a stabili dacă salariul de salariul de bază al unui salariat, rezultat din valorificarea elementelor convenite de părți, respectă nivelul minim impus de lege. Legea nu impune un anumit mod de calcul al salariilor pentru salariații ce nu fac parte din categoria celor plătiți din fonduri publice, așa cum este cazul în speță, prin urmare, nici nu a prevăzut că acest salariu de bază minim brut garantat în plată trebuie să fie calificat într-un anumit fel ori să i se atribuie o anumită valoare în ecuațiile pe baza cărora salariul se calculează. Concret, calculul salariului reclamantului presupunea înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare cu salariul minim convenit de părți. Acest salariu minim nu poate fi confundat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în lipsa unei clauze contractuale. Or, părțile nu au făcut vreo probă că așa au convenit. Dispozițiile art. 2 alin. 6 din contractul colectiv de muncă prevăd că, în situația în care intervin reglementări mai favorabile în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, ele vor face parte de drept din contract. Această dispoziție nu este de natură să conducă la altă soluție de vreme ce părțile nu au convenit că salariul de bază se calculează prin aplicarea coeficientului de ierarhizare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Nu sunt fondate nici susținerile că acest salariu garantat în plată a fost aplicat diferențiat de angajator, numai anumitor categorii de salariați, fiind evident chiar din susținerile acestuia că s-a dispus aplicarea salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată categoriilor profesionale ale căror drepturi salariale se aflau sub valoarea acestuia, ceea ce nu indică o situație discriminatorie, ci aplicarea protecției minime salariale stabilite de legiuitor. Or, nu acesta era și cazul reclamantului apelant, al cărui salariu este peste nivelul celui minim garantat în plată.

Vor fi respinse și susținerile ample formulate de apelantul reclamant privitoare la caducitatea, inopozabilitatea, nulitatea unor clauze contractuale, în raport de dispozițiile legale enumerate de acesta în cererea de apel, deoarece partenerii sociali nu au prevăzut, pentru apelant, drepturi inferioare celor reglementate de lege ori de vreun contract colectiv de muncă perfectat la nivel superior, așa cum s-a arătat și anterior, iar apelantul nu a fost în situația de a renunța la vreun drept prevăzut de lege.

Prin urmare, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul C. M., CNP_, cu domiciliul ales la avocat M. D., B., .. 13, județul B., împotriva sentinței civile nr.1027 din data de 09.02.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2014, în contradictoriu cu intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A., cu sediul ales la Centrul Zonal de Marfă - Piața Gării de Nord nr. 1-3 sector 1, București, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2015.

Președinte,

D. A. C.

Judecător,

D. G. E.

Grefier,

I. R. M.

Red.: D.A.C.

Dact.: A.C./4 ex.

30.06.2015

Jud. fond: D. C. B.

← Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 2470/2015. Curtea de Apel...		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 520/2015.... →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 2473/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 2473/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI