Obligaţie de a face. Decizia nr. 944/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 944/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 19621/3/2013

Dosar nr._ (Număr în format vechi 7422/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 944/2015

Ședința publică de la 23 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. D. B.

Judecător M. P.

Grefier R. N. C.

Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă S.C. S. – S.A., împotriva sentinței civile nr.6976 din data de 13.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. N., cauza având ca obiect: obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant C. N., prin avocat S. C., conform împuternicirii avocațiale nr._/17.10.2014, ce se depune la dosarul cauzei, lipsind apelantul-pârât .>

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că în cadrul procedurii prealabile motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 13.10.2014, care în data de 29.10.2014 a formulat întâmpinare, comunicată apelantului la data de 04.11.2014, care la data de 14.11.2014 a formulat răspunsul la întâmpinare comunicat intimatei împreună cu citația la data de 26.11.2014, după care:

Nefiind cererii de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea apelului.

Intimatul-reclamant C. N., prin avocat, având cuvântul solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală sentința civilă pronunțată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată conform chitanței nr. 1176/19.03.2015 în cuantum de 800 lei, ce o depune la dosarul cauzei. Arată că în întâmpinarea formulată a arătat pe larg motivele pentru care a considerat că măsura dispusă de instanța de fond trebuie păstrată, considerând că este temeinică și legală reținând corect nelegalitatea concedierii și faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.65 din Codul muncii. Deși instanța de fond a reținut că locul de muncă ocupat de intimat a fost desființat, arată că a depus la dosar foi colective de prezență anterioare și după momentul concedierii de unde reiese că în locul ocupat de C. N. este o altă persoană și anume I. C..

Un alt motiv al concedierii este faptul că decizia de concediere a intervenit la data de 27.03.2013, organizarea și reorganizarea cuptorului nr. 3, făcându-se în decembrie 2013. Astfel cu a arătat prin înscrisurile depuse la dosar nu a fost o situație financiară grea a societății care să impună concedierea a două persoane. A arătat în întâmpinare că, locul efectiv de muncă al intimatului nu era legat de cuptorul nr. 3 ci de atelierul de întreținere, respectiv lăcătuș mecanic care întreținea pompele și sistemul de producție.

Artă că în mod corect instanța de fond a admis cererea și a anulat decizia de concediere, dispunând reintegrarea intimatului pe funcția deținută anterior, solicitând pentru cele arătate respingerea apelului ca nefondat.

Curtea în raport de prevederile art. 394 din Codul de procedură civilă, constatând că apelul este în stare de judecată, îl reține în pronunțare.

CURTEA ,

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6976/13.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, s-a admis contestația privind pe contestatorul C. N. în contradictoriu cu intimata S.C. S. S.A.

A anulat decizia nr. 45/27.03.2013 emisă de intimată.

A fost obligată intimata să reintegreze contestatorul în funcția și postul deținut anterior concedierii.

De asemenea, a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.

În considerente prima instanță a arătat că între părți au existat raporturi de muncă în baza contractului individual de muncă, raporturi ce au încetat prin decizia de concediere contestată.

Deși intimata susține legalitatea concedierii, instanță apreciază că nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 65 din C. muncii.

Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Din analiza coroborată a organigramelor și statului de funcții, rezultă că postul ocupat de contestator a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încât, sub aspectul caracterului efectiv al desființării, decizia de concediere este legală.

În ce privește caracterul real și serios al cauzei care a determinat concedierea, în doctrină și jurisprudență s-a subliniat în mod constant că pentru a se reține îndeplinirea condiției impuse de art. 65 alin. (2) C.muncii este suficient că angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea.

Prin reorganizarea societății, în baza art. 65 C.muncii, se înțelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, singurul îndreptățit să decidă în acest sens fiind angajatorul, care este liber să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune pentru rentabilizarea activității, interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activității sale.

Este demonstrat cu înscrisuri ca la nivelul unității a avut loc implementarea unui program de eficientizare a consumului energetic, dar în fapt, măsura desființării postului contestatorului disimulează realitatea. Astfel, din cele cinci posturi de lăcătuș existente în cadrul Departamentul întreținere Electrică - Locul de muncă Atelier Pompe, a fost desființat unul, și pentru întregirea numărului de oameni necesar în cadrul departamentului a fost adus un lăcătuș din Departamentul Amestec.

Prin măsura luată de intimata, respectiv de a aduce un alt angajat dintr-un alt departament, se demonstrează faptul că nu locul de muncă ocupat de contestator trebuia desființat, ci locul de muncă ocupat de salariatul mutat.

Mai trebuie observat faptul că intimata nu menționează vreun criteriu care să fi stat la baza alegerii postului ce s-a desființat, din cele cinci identice. Chiar dacă legea nu impune angajatorului ca în cazul concedierilor individuale să indice criteriile de selecție a postului ce urmează să fie desființat dintre mai multe posturi identice, aceasta este necesară pentru a demonstra seriozitatea măsurii luată.

Constatând că decizia de concediere a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale conform art. 78 din C. muncii, instanța a dispus anularea deciziei în baza art.80 din C. muncii, a obligat intimata la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, și de asemenea reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, motivat, apelanta-pârâtă S.C. S. – S.A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând, în drept, dispozițiile art. 212 și art. 215 din egea nr .62/2011 a Dialogului social - republicată, ale art. 65 alin. 1 și alin. 2 și ale art. 76 din Codul muncii, precum și pe cele ale art. 461, art .66 alin. 1 și art. 470 alin. 1 lit. a) C. pr. civ.

Prin motivele de apel formulate, a arătat că prin sentința civilă nr. 6976 pronunțată în ședință publică în data de 13.06.2014 de Tribunalul București - Secția a VIII a - Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, instanța, în mod greșit și nelegal, a admis contestația privind pe contestatorul C. N., a anulat Decizia 45/27.03.2013 și a dispus obligarea apelantei să reintegreze contestatorul în funcția și postul deținut anterior concedierii precum și la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.

Apelanta a învederat instanței că în mod greșit instanța de fond a pronunțat sentința mai sus menționată, întrucât:

- deși în considerentele sentinței reține că desființarea locului de muncă este efectivă și are o cauză reală și serioasă, astfel: „din analiza coroborată și statului de funcții, rezultă că postul ocupat de contestator a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încât, sub aspectul caracterului efectiv al desființării, decizia de concediere este legală", „fiind demonstrat cu înscrisuri că la nivelul unității a avut loc implementarea unui program de eficientizare a consumului energetic", iar „în ceea ce privește caracterul real și serios al cauzei care a determinat concedierea, în doctrină și jurisprudență s-a subliniat în mod constant că pentru a reține îndeplinirea condiției impuse de art. 65 alin. 2 Codul muncii este suficient că angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea.

Prin reorganizarea activității, în baza art. 65 Codul muncii, se înțelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, singurul îndreptățit să decidă în acest sens fiind angajatorul, care este liber să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune pentru rentabilizarea activității, interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activității sale."

În dispozitivul sentinței instanța de fond admite contestația și anulează decizia de concediere.

Având în vedere aspectele de mai sus reținute de însăși instanța de fond, aceasta, în mod greșit, concluzionează că „din cele 5 posturi de lăcătuș existente în cadrul Departamentului întreținere electrică - locul de muncă Atelier pompe, a fost desființat unul, și pentru întregirea numărului de oameni necesar în cadrul departamentului a fost adus un lăcătuș din Departamentul amestec."

Apelanta a subliniat, încă o dată, faptul că, așa cum a dovedit și prin înscrisuri, (respectiv organigrama la data de 01.03.2013 și organigrama la 01.03.2014; situația angajărilor în perioada 01.03._14, întocmită pe funcții și departamente, din care rezultă că la departamentul „întreținere Electrică" nu s-a făcut nici o angajare), la locul de muncă ocupat de dl. C. N., la data concedierii acestuia figurau 5 posturii de lăcătuș mecanic, după emiterea Deciziei de concediere, numărul posturilor de lăcătuș mecanic pentru acest loc de muncă s-a redus la 4, rămânând nemodificat până la această dată.

Pornind de la afirmația făcută prin cererea introductivă de către dl. C. N., precum că în locul lui au fost angajați dl. loniță C. și dl. C. G., apelanta a depus înscrisuri, respectiv extrase revisal, din care reiese în mod clar faptul că acești domni au fost angajații S. S.A. în cadrul departamentului Compresoare din data de 16.05.1988, respectiv 01.10.2010, și sunt în continuare angajați ai aceluiași departament Compresoare, încadrarea și atribuțiile acestora stabilite prin fișa postului nu au suferit până în prezent nicio modificare (contestatorul nu a dovedit contrariul prin niciun mijloc de probă).

Totodată, apelanta a solicitat instanței să rețină că nu rezultă din niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar, faptul că a angajat o altă persoană pe postul deținut de contestator.

Încercând să demonstreze că la baza emiterii Deciziei de concediere a stat o cauză reală și serioasă, a fost foarte transparenți și a arătat că, ulterior emiterii Deciziei de Concediere, în cadrul societății a fost angajată o singură persoană pe postul de lăcătuș mecanic - dl. M. E., dar la Departamentul Amestec Cuptoare. Această angajare nu are legătură și relevanță pentru cauza supusă atenției instanței, întrucât este vorbă de un alt loc de muncă și alte atribuții/sarcini/calificări total diferite de cele ale contestatorului, conform fișei de post depusă la dosarul de fond.

Mai mult decât atât, această angajare a fost făcută cu mult timp după data concedierii reclamantului, cu aproape un an ulterior deciziei invocate, respectiv la data de 24 februarie 2014. D. cazul concedierilor colective perioada de timp pentru care angajatorul nu mai poate face angajări pe același loc de muncă este de 45 zile, în cazul apelantei legea nu interzice angajatorului să facă noi angajări. În plus, învederam instanței că este vorba de locuri de muncă total diferite, cu calificări, atribuții și sarcini diferite și de o concediere individuală, iar aceasta restricție nu există/operează.

Un alt aspect pe care în mod greșit l-a reținut instanța de fond este acela că „chiar dacă legea nu impune angajatorului în cazul concedierilor individuale să indice criterii de selecție a postului ce urmează să fie desființat dintre mai multe posturi identice" „intimata nu menționează vreun criteriu care să fi stat la baza alegerii postului care s-a desființat".

Astfel, apelanta a susținut că trebuie avute în vedere în mod expres dispozițiile art. 76 din Codul muncii și ale art. 65 din Codul muncii, care prevăd că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, iar decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:

- unul sau mai multe motive de concediere fără legătură cu persoana salariatului, motivele care determină concedierea;

- durata preavizului;

criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;

- lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.

De asemenea, a mai învederat apelanta că Decizia de concediere 45/27.03.2014 a cărei anulare a solicitat-o contestatorul cuprinde toate aceste elemente obligatorii, menționarea criteriilor de stabilire/selecție a postului ce urmează a fi desființat fiind obligatorie numai în cazul concedierii dispuse în situațiile prevăzute de art. 68 și 69 (concedieri colective), per a contrario, nemenționarea acestor criterii în cazul concedierii pentru situația prevăzută de art. 65 din Codul muncii nu conduce la concluzia nelegalității deciziei și deci nu atrage prin ea însăși nulitatea/desființarea acesteia.

Art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii are caracter de excepție, de strictă interpretare, astfel că orice extindere a sferei situațiilor avute în vedere de art. 69 din Codul muncii în care dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. c) trebuie aplicate este nelegală.

Ca atare, dispozițiile legale înscrise în art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii nu pot fi extinse și la situațiile în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, întrucât legiuitorul nu se referă și la ipoteza concedierii individuale prevăzute de art. 65 din Codul muncii, astfel că, în cazul desființării locului de muncă în această situație, angajatorului nu îi revine obligația de a indica în decizie criteriile de selecție a locului de muncă ce urmează a fi desființat.

În luminată considerentelor enunțate și a dovezilor depuse la dosarul de fond, apelanta a solicitat admiterea apelul și modificarea în totalitate sentința civilă nr. 6976/13.06.2014, în sensul respingerii contestației formulate de C. N. și să păstrării ca temeinică și legală Decizia nr. 45/27.03.2013, emisă de S. S.A.

Analizând apelului declarat, prin prisma motivelor de apel formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin motivele de apel, apelanta-pârâtă susține că, deși prima instanță a reținut că, prin reorganizarea activității, în baza art. 65 Codul muncii, se înțelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, singurul îndreptățit să decidă în acest sens fiind angajatorul, care este liber să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune pentru rentabilizarea activității, interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activității sale, în mod greșit a considerat că decizia de concediere este emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale confirm art.78 din Codul muncii.

Sub acest aspect, susține că însăși instanța de fond, în mod greșit concluzionează că „din cele 5 posturi de lăcătuș existente în cadrul Departamentului întreținere electrică - locul de muncă Atelier pompe, a fost desființat unul, și pentru întregirea numărului de oameni necesar în cadrul departamentului a fost adus un lăcătuș din Departamentul amestec.

Ori, din conținutul în date al deciziei nr.45/27.03.2013 rezultă că, având în vedere măsurile de reorganizare a activității societății, văzând proiectul de oprire a cuptorului nr.3 pentru reconstrucție și noua organigramă a Departamentului Întreținere Electrică, văzând că în societate nu sunt posturi disponibile de natura celui ocupat de salariat sau în conformitate cu pregătirea acestuia, s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al intimatului-reclamant C. N., în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii pentru motive neimputabile salariatului.

Din conținutul carnetului de muncă . nr._ depus în copie la fila 8 a dosarului de fond rezultă că, intimatul-reclamant C. N. a fost angajat al societății apelante în funcția de lăcătuș mecanic.

Față de aceste aspecte, în mod corect a reținut prima instanță că într-adevăr la nivelul unității a avut loc implementarea unui program de eficientizare a consumului energetic, însă măsura desființării postului intimatului-contestator disimulează realitatea. Astfel, din cele cinci posturi de lăcătuș existente în cadrul Departamentul întreținere Electrică - Locul de muncă Atelier Pompe, a fost desființat unul, și pentru întregirea numărului de oameni necesar în cadrul departamentului a fost adus un lăcătuș din Departamentul Amestec.

Chiar dacă, la data concedierii intimatului-reclamant figurau 5 posturii de lăcătuș mecanic, iar după emiterea Deciziei de concediere, numărul posturilor de lăcătuș mecanic pentru acest loc de muncă s-a redus la 4, societatea apelantă nu a menționat criteriile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, iar sub acest aspect, în mod corect a reținut prima instanță că, deși legea nu impune angajatorului ca în cazul concedierilor individuale să indice criteriile de selecție a postului ce urmează să fie desființat dintre mai multe posturi identice, aceasta este necesară pentru a demonstra seriozitatea măsurii luată.

De asemenea, prin măsura luată de intimata, respectiv de a aduce un alt angajat dintr-un alt departament, se demonstrează faptul că nu locul de muncă ocupat de contestator trebuia desființat, ci locul de muncă ocupat de salariatul mutat.

Faptul că la Departamentul Amestec a fost angajat un lăcătuș mecanic „cu alte atribuții” nu are relevanță în speța de față și nu poate atrage caracterul real și serios al desființării locului de muncă al intimatului-reclamant atâta timp cât la luarea acestei măsuri s-a avut în vedere faptul că „în societate nu sunt posturi disponibile de natura celui ocupat de salariat sau în conformitate cu pregătirea acestuia”.

Prin cel de-al doilea motiv de apel formulat, apelanta-pârâtă susține că, trebuie avute în vedere în mod expres dispozițiile art. 76 din Codul muncii și ale art. 65 din Codul muncii, care prevăd că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, iar decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: unul sau mai multe motive de concediere fără legătură cu persoana salariatului, motivele care determină concedierea; durata preavizului; criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.

Nici acest motiv de apel nu este întemeiat și va fi respins.

Într-adevăr, menționarea criteriilor de stabilire/selecție a postului ce urmează a fi desființat sunt obligatorii numai în cazul concedierii dispuse în situațiile prevăzute de art. 68 și 69 (concedieri colective), însă pe de o parte, chiar apelanta-pârâtă a menționat în cuprinsul deciziei de concediere că „în societate nu sunt posturi disponibile de natura celui ocupat de salariat sau în conformitate cu pregătirea acestuia”, iar pe de altă parte din moment ce din 5 posturi de lăcătuș mecanic a fost desființat unul, societatea avea obligația să menționeze criteriile de selecție a postului ce urmează să fie desființat dintre mai multe posturi identice, aceasta fiind necesară pentru a demonstra seriozitatea măsurii luată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății și normelor de drept incidente în cauză.

Totodată, apreciind că, urmare a respingerii apelului, apelanta-pârâtă S.C. S. – S.Aa căzut în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea o va obliga pe aceasta, către intimatul-reclamant C. N., la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în etapa apelului, reprezentând onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. S. – S.A.,, cu sediul în București, .. 45, sector 3, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, împotriva sentinței civile nr.6976 din data de 13.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. N.,CNP_, domiciliat în București, .. 96, sector 5.

Obligă apelanta-pârâtă S.C. S. – S.A. la plata, către intimatul-reclamant C. N.,, a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 martie 2015.

Președinte,

E. D. B.

Judecător,

M. P.

Grefier,

R. N. C.

R.C. 31 Martie 2015

Red.: M.P. /06.07.2015

Dact.: C.C./4 ex./11.06.2015

Jud. fond: V.-C. M.-S.

← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2718/2015....		Despăgubire. Decizia nr. 2513/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 944/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 944/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI