Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2791/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă apelantele prin apărător ales P. G., conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/2015, aflată la fila 8 dosar, intimatul reprezentat de apărător ales V. I. C., conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/21.04.2015, aflată la fila 21 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelantele, prin apărător, depun la dosar practică judiciară, respectiv decizia nr.2738/09.06.2015 a Curții de Apel C., precum și copia deciziei de sancționare disciplină nr.591/14.08.2014, privind o cauză similară, decizii pe care le comunică și intimatului, prin apărător.

Apărătorul intimatei arată că nu se opune primirii înscrisurilor la dosar, urmând a formula concluzii și cu privire la acestea.

Curtea ia act de înscrisurile depuse, respectiv decizia Curții de Apel C., precum și copie a deciziei de sancționare disciplină privind o cauză similară, învederează legătura cu prezenta cauză și le reține la dosar ca practică judiciară.

Curtea, în raport de prevederile art.392 Cod procedură civilă, nefiind cereri sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelantelor în susținerea cererii.

Apelantele, prin apărător, învederează că intimatul a fost concediat pentru o faptă cu caracter continuu. Astfel, G. C., șef de secție producție industrială nu a cunoscut procedeul de raportare și înregistrare a producției industriale de agregate minerale și nu a verificat documentele ce stau la baza înregistrării producției industriale așa cum au fost întocmite. Deși a fost informat cu privire la existența unor diferențe cantitative în minus la agregatele minerale, nu a înștiințat conducerea sucursalei în vederea luării măsurilor necesare. În mod greșit Tribunalul a reținut că salariatul a fost sancționat numai pentru o singură faptă, ce constituie abatere disciplinară, vizând existența unor lipsuri în gestiunea numitului B. V., în condițiile în care măsura de sancționare s-a dispus și pentru participarea, în data de 18.07.2014, la ședința de compensare a datoriilor reciproce, la serviciul de compensare IMI București, ca reprezentant al ., deși în acea zi a fost pontat ca prezent pe foaia colectivă de prezență. Caracterul continuu al primei fapte rezultă din aceea că, deși a fost informat verbal despre diferențele dintre cantitățile faptice și cele scriptice de agregate minerale din gestiunea 56, acesta nu și-a înștiințat superiorii ierarhici imediat ce a luat cunoștință de existența acestor lipsuri, abatere săvârșită până la efectuarea inventarierii faptice la gestiunea 56 Slătioara din 02-03 iunie 2014. Or, așa cum rezultă din fișa postului, conform regulamentului intern al societății, avea obligația să raporteze imediat superiorului său direct. Reprezentantul apelantelor solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii contestației, ca neîntemeiată, depunând și concluzii scrise. Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței. Arată că nu sunt dovezi noi, iar lipsurile deciziei de concediere nu pot fi completate cu alte acte din dosar, având în vedere caracterul formal al acesteia.

Față excepția de tardivitate, consideră că nu pot fi primite susținerile privind săvârșirea abaterii în mod continuu, până la data efectuării inventarierii din 02.03.2014, dată în raport de care instanța să verifice respectarea de către angajator a termenului de prescripție a răspunderii disciplinare. Arată că fapta susceptibilă a fi abatere disciplinară gravă, respectiv neînștiințarea superiorilor ierarhici despre un aspect asupra căruia contestatorul a fost informat verbal de doi colegi a avut loc în august 2013, iar decizia de sancționare a fost emisă în data de 03.09.2014, cu depășirea termenului de 6 luni.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei, se arată că aceasta nu cuprinde cert motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile; în decizie nu există nici o mențiune referitoare la punctul de vedere ala salariatului exprimat prin nota explicativă și nici o motivare a respingerii apărărilor, instanța de fond reținând în mod legal și temeinic acest motiv de nulitate absolută.

Referitor la practica judiciară depusă, precizează că nu este relevantă, întrucât privește alte părți, care erau angajate la atelierul mecanic, iar intimatul a fost șef de secție producție industrială. În plus, hotărârea nu este definitivă. În consecință, solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței. Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

Curtea în temeiul art.394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterii și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.194/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G. I. C., în contradictoriu cu pârâții . . Muntenia; a fost anulată decizia de concediere nr.658/02.09.2014, emisă de pârâta S.C. Hidroconstrucția S.A., prin Sucursala Muntenia; a fost dispusă reintegrarea salariatului G. I. C. în postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere și au fost obligați pârâții la plata unei despăgubiri egale cu salariile neîncasate, indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit reclamantul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:

Prin decizia nr.658/02.09.2014, pârâta S.C. Hidroconstrucția S.A. - Sucursala Muntenia a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului G. I. C., începând cu data de 3 septembrie 2014, pe motiv că nu a informat șefii ierarhici superiori despre existența unor diferențe cantitative semnificative între stocurile faptice și cele scriptice la agregatele minerale din gestiunea 56-Balsanu V., Șantier O. Inferior, diferențe constatate în urma efectuării inventarierii faptice la gestiunea nr.56 Slătioara din 02-03.06.2014, ce a confirmat Raportul de analiza economico-financiară și control gestionar intern, precum și pe motiv că a absentat nemotivat de la serviciu în data de 18.07.2014, când a fost prezent la ședința de compensare a datoriilor reciproce, la Serviciul de compensare IMI București, ca reprezentant al ..

S-a reținut că aceste fapte constituie abateri disciplinare prevăzute de dispozițiile Regulamentul de Ordine Interioară, respectiv, pct.64 „neefectuarea controlului economico-financiar (inclusiv gestiunea, favorizarea prejudicierii patrimoniului), pct.75 „nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă și prin actele adiționale la acesta, art.27 lit. a) pct.1 „să respecte cu strictețe programul de lucru stabilit", art.27 lit. a) pct.2 „să apere patrimoniul societății și să contribuie la dezvoltarea sa. Să prevină orice faptă care ar putea conduce la pierderi sau deteriorări de bunuri, să înlăture operativ orice situație care ar putea constitui o sursă de pericol pe integritatea patrimoniului"; pct.11 „să nu efectueze alte activități în timpul programului de lucru sau afară, care ar putea prejudicia societatea", după care s-a concluzionat că, abaterea disciplinară săvârșită de salariatul G. I. C. a constat în aceea că deși a fost informat verbal de d-nii Balsanu V. și H. V. despre diferențele nete între stocurile faptice și cele scriptice de agregate minerale din gestiunea 56 acesta nu și-a înștiințat superiorii ierarhici imediat ce a luat cunoștință de existența acestor lipsuri, necontribuind astfel la apărarea patrimoniului societății.

Reclamantul a criticat decizia de concediere atât pe motive de nulitate și tardivitate cât și pe motive de netemeinicie.

În decizia de concediere, s-a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea a două fapte ce constituie abatere disciplinară, însă a fost sancționat numai pentru una dintre acestea, constând în neînștiințarea superiorilor ierarhici despre existența unor lipsuri în gestiunea numitului Bălsescu V., după ce a fost informat verbal de d-nii Balsescu V. și H. V. despre diferențele nete între stocurile faptice și cele scriptice de agregate minerale din gestiunea 56. Așa fiind, tardivitatea emiterii deciziei de sancționare a fost analizată numai raport de data săvârșirii acestei fapte.

Potrivit dispozițiilor art.252 alin.1 din Codul muncii, termenul de 6 luni începe să curgă de la data săvârșirii faptei.

Pârâții au susținut că fapta a fost săvârșită la data constatării prin referatul nr.10.364 din 18.07.2014, având la baza nota de constatare din data de 09.06.2014 privitoare la rezultatele analizei și reverificării inventarierii gestiunii nr.56 – Slătioara, întocmită de comisia de control din cadrul S.C. Hidroconstrucția S.A., acesta fiind momentul în care s-a adus la cunoștința conducerii unității că la gestiunea nr.56 - gestionar Balșescu V., s-a înregistrat un prejudiciu de 1.076.580 lei (fără TVA).

Au mai susținut că abaterea disciplinară săvârșită de reclamant a fost una continuă, întrucât, deși a fost informat verbal în repetate rânduri despre diferențele nete între stocurile faptice și cele scriptice din gestiunea 56, acesta nu și-a înștiințat superiorii ierarhici imediat ce a luat cunoștința de existența lipsurilor, fapta prelungindu-se în timp până la efectuarea inventarierii faptice la gestiunea nr.56 Slătioara din 02-03 iunie 2014.

Procedând în acest mod, pârâții fac confuzie între data producerii faptei și data constatării săvârșirii acesteia, relevanță având nu data apariției efectelor, ci data comiterii faptei generatoare de efecte.

Termenul de 6 luni are ca efect decăderea unității din dreptul de a mai emite o asemenea decizie, iar o decizie emisă cu nerespectarea acestui termen este lovită de nulitate.

În luna august 2012, comisia de inventariere desemnată de angajator a procedat la inventarierea gestiunii nr.56 Slătioara, gestiune ce nu aparținea reclamantului ci numitului Bălșescu V.. Ca urmare a acestei inventarieri a fost întocmit Procesul-verbal nr.2075/05.10.2012, potrivit căruia, la data de 31.08.2012, nu sunt constatate diferențe între stocul scriptic și cel faptic, nefiind necesară luarea de măsuri suplimentare.

În luna august 2013, a fost informat verbal responsabilul gestiunii 56, angajatul Bălșescu V. că, vizual, par a exista diferențe cantitativ materiale, datorate în mod cert scăderii în timp a densității materialelor. Acesta a transmis informația, tot verbal, Directorului Direcției Mecanică, știind că urmează ca o comisie să efectueze inventarul anual.

În luna septembrie 2013, gestiunea 56 a fost inventariată, ocazie cu care comisia externă independentă nu a constatat diferențe între stocul scriptic și cel faptic, iar în luna iunie 2014, s-a dispus inventarierea aceleiași gestiuni 56, ocazie cu care s-au constatat diferențe în minus în valoare de 1.076.580 lei, fapt pentru care gestionarul a fost sancționat, disciplinar.

Chiar dacă reclamantul ar fi săvârșit vreo faptă, aceasta nu a fost săvârșită în anul 2014, ci constatată în anul 2014, cu ocazia efectuării inventarierii.

Termenul de 6 luni este un termen înăuntrul căruia angajatorul e obligat să ia la cunoștință de fapta săvârșită de salariat, să desfășoare acțiunea disciplinară și să aplice sancțiunea disciplinară, o perioadă legală, cu durată maximală imperativă, a cărei depășire atrage imposibilitatea pentru angajator de a aplica sancțiunea disciplinară și, implicit, de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă.

Fapta susceptibilă a fi abatere disciplinară, respectiv neînștiințarea superiorilor ierarhici despre un aspect asupra căruia reclamantul a fost informat verbal a avut loc în luna august a anului 2013, data emiterii deciziei de sancționare fiind 03.09.2014.

În concluzie, decizia a fost emisă cu nerespectarea termenului de 6 luni, prevăzut de dispozițiile art.252 alin.1 din Codul muncii, termen ce începe să curgă de la data săvârșirii faptei.

Decizia nr.658/02.09.2014, a fost emisă și cu încălcarea art.252 alin.2 lit. a) și c) din Codul muncii, emitentul nespecificând data săvârșirii faptei și motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei.

Lipsa din cuprinsul deciziei a unor elemente obligatorii nu poate fi complinită ulterior sau prin acte anterioare și concomitente emiterii deciziei sau prin apărări făcute în fața instanței.

Totodată, din probele administrate nu reiese că reclamantul ar fi lipsit de la serviciu la data de 18.07.2014, ci faptul că acesta s-a retras din societatea în numele căreia i s-a imputat că a participat la o ședință de compensare în București, încă din anul 2012, retragere înscrisă la Registrul Comerțului (de altfel, pentru această faptă nici nu a fost sancționat), iar raportat la atribuțiile de serviciu ce îi reveneau, potrivit fișei postului, nu rezultă că a avut atribuții de efectuare a controlului gestiunii numitului Bălșescu V., faptele reținute de angajator în decizia contestată neregăsindu-se în sarcinile de serviciu ce-i reveneau conform fișei postului.

Indiferent dacă reclamantul ar fi săvârșit abaterile disciplinare reținute în sarcina sa, concluzia la care a ajuns Tribunalul cu privire la nelegalitatea deciziei pentru lipsa mențiunilor obligatorii și pentru tardivitate face de prisos analiza temeiniciei sale, întrucât nu exista posibilitatea menținerii deciziei de concediere nelegală chiar și în condițiile în care s-ar putea dovedi temeinicia măsurii.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, în termenul legal și motivat, . . Muntenia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, acestea au susținut că le-a fost îngrădit dreptul la apărare prin respingerea probelor solicitate (martori și interogatoriu) și că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aprecierea eronată a probelor administrate la dosar.

În primul rând, instanța de fond în mod greșit a reținut cum că prin decizia nr.658/02.09.2014 privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, intimatul - contestator a fost sancționat numai pentru una din faptele ce constituie abatere disciplinară, mai precis pentru existența unor lipsuri în gestiunea numitului Balsanu V., în condițiile în care din decizia atacată rezulta cu certitudine că pentru luarea măsurii de sancționare s-a luat în calcul și fapta privind participarea în data de 18.07.2014 la ședința de compensare a datoriilor reciproce, la serviciul de compensare IMI București, ca reprezentant al ., fiind pontat în aceeași zi în foaia colectivă de prezența pentru luna iulie, cu 8 ore.

Instanța de fond a făcut o confuzie cu privire la una din faptele săvârșite de intimatul – contestator; astfel, în loc de fapta constând în neaducerea la cunoștința superiorilor ierarhici a existenței unor probleme la gestiunea 56, a analizat cu totul altă faptă și anume existența unor lipsuri în gestiunea numitului Balsanu V..

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art.252 alin.1 din Codul muncii, de asemenea instanța de fond a constatat în mod greșit ca decizia nr.658/02.09.2014 privind sancționarea disciplinară a contestatorului cu desfacerea contractului individual de muncă, a fost emisă cu nerespectarea termenului de 6 luni, prevăzut de dispozițiile art.252 alin.1 din Codul muncii, în condițiile în care abaterea disciplinară săvârșită a fost una continuă. Deși a fost informat verbal în repetate rânduri de către Balsanu V. și H. V. despre diferențele nete între stocurile faptice și cele scriptice de agregate minerale din gestiunea 56, intimatul nu și-a înștiințat superiorii ierarhici imediat ce a luat cunoștință de existența acestor lipsuri, așa încât abaterea disciplinară a fost săvârșită în mod continuu, până la efectuarea inventarierii faptice la gestiunea nr.56 Slătioara din 02-03 iunie 2014.

Mai mult decât atât, una dintre faptele săvârșite de intimatul-contestator s-a produs în data de 18.07.2014, când acesta a participat la ședința de compensare a datoriilor reciproce, la serviciul de compensare IMI București, ca reprezentant al ., dar a fost pontat cu 8 ore în foaia colectivă de prezență. Or, între data de 18.07.2014 și data emiterii deciziei de sancționare, respectiv 02.09.2014 nu sunt 6 luni, așa încât în mod greșit instanța de fond a admis excepția de tardivitate.

Tribunalul, fără o motivare pertinentă, nu a analizat și alte aspecte, inclusiv fondul cauzei.

Nu se poate reține nici că decizia nr.658/02.09.2014 a fost emisă cu încălcarea art.252 alin.2 lit. a) și c) din Codul muncii.

Prin decizia de sancționare au fost descrise faptele imputate intimatului-contestator, iar instanța de fond avea posibilitatea verificării, prin administrarea unui probatoriu complet, dacă respectivele fapte, în conținutul lor concret și prin modul de săvârșire, reprezintă sau nu abatere disciplinară, având în vedere încălcarea atribuțiilor de serviciu, normelor legale sau regulamentului intern.

Prin decizia de sancționare nu s-a făcut trimitere doar la atribuții generale, ci și la atribuții concrete ale salariatului, care sunt fapte efectiv săvârșite de acesta: nu a înștiințat șeful direct imediat ce a luat cunoștință de existența unor nereguli, abateri, greutăți sau lipsuri în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Descriere este complinită prin trimiterea la raportul de analiza economico-financiară și control gestionar intern din 14.05.2014, nota de constatare din data de 09.06.2014 privind rezultatele analizei și reverificării inventarierii gestiunii nr.56 - Slătioara, la care s-a făcut trimitere prin decizia de sancționare, fiind posibilă completarea deciziei în cauză.

Cu privire la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de intimatul-contestator în timpul cercetării disciplinare prealabile, așa cum s-a susținut și în fața instanței de fond, prin răspunsurile date și prin nota explicativă aflată la dosar, intimatul-contestator și-a recunoscut vinovăția, susținând că nu cunoaște procedeul de raportare și înregistrare a producției industriale de agregate minerale, că nu a verificat documentele ce stau la baza înregistrării producției industriale și modul cum au fost întocmite. Deși a fost informat cu privire la existența unor diferențe cantitative în minus la agregatele minerale nu a înștiințat conducerea sucursalei în vederea luării masurilor necesare.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul G. I. C., a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 79 din Codul muncii, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele invocate în decizia de concediere.

Nu poate fi primită susținerea apelantelor potrivit căreia Tribunalul le-a îngrădit dreptul la apărare, prin respingerea probelor cu martori și cu interogatoriul salariatului concediat, cu atât mai mult cu cât probele au fost solicitate pentru dovedirea temeiniciei sancțiunii disciplinare aplicate, iar decizia de concediere a fost criticată în primul rând sub aspectul nelegalității pentru vicii de formă, critici reținute ca întemeiate de prima instanță.

Pentru a fi încuviințate, probele trebuie să îndeplinească toate condițiile cerute de art. 255 din Codul de procedură civilă, adică să fie admisibile potrivit legii și să poată conduce la soluționarea procesului (să fie pertinente și concludente). Judecătorul poate aprecia dacă administrarea unei anumite probe este necesară sau nu, cu obligația însă de a-și motiva măsura. În cauză se constată că această cerință a fost îndeplinită, astfel cum rezultă din practicaua sentinței nr. 194 din 11.02.2015, prima instanță încuviințând pentru angajator numai proba cu înscrisurile care au stat la baza deciziei de concediere contestate.

În ce privește decizia de sancționare disciplinară, dispozițiile legale sunt și mai stricte, stabilind, sub sancțiunea nulității, elementele pe care decizia angajatorului trebuie să le conțină. Decizia de concediere are, deci, un caracter formal, neputând fi completată cu elemente extrinseci.

În ce privește mențiunea de lit. a) a art. 252 alin. 2 din Codul muncii, se reține că fapta/faptele cu privire la care angajatorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară și pentru care a aplicat sancțiunea trebuie să fie descrisă/descrise concret și detaliat, prin aceasta înțelegându-se că angajatorul trebuie să arate în cuprinsul deciziei de sancționare disciplinară modalitatea comiterii, data săvârșirii și orice alte elemente necesare atât pentru formularea unei apărări eficiente, cât și pentru realizarea controlului judecătoresc asupra legalității și temeiniciei sancțiunii aplicate. Lipsa din decizie a mențiunilor relevante sub aspectul descrierii faptei, cu rezonanță juridică, care să permită decelarea elementelor răspunderii disciplinare, nu poate fi suplinită prin trimiterea la înscrisuri exterioare deciziei, astfel cum se susține prin motivele de apel.

Data săvârșirii faptei constituie un element esențial ce trebuie precizat în cuprinsul descrierii faptei, întrucât numai prin raportare la această dată judecătorul poate verifica dacă angajatorul a respectat dispozițiile Codului muncii privind termenul de aplicare a sancțiunii, care începe să curgă de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Omisiunea de a menționa în decizia de sancționare nr. 658/2.09.2014 data săvârșirii faptei calificată ca abatere disciplinară, lipsa detaliilor care individualizează în timp fapta, împiedică instanța să verifice respectarea termenelor prevăzute de art. 252 alin. 1 din Codul muncii.

Modul defectuos și ambiguu în care a fost redactată decizia de concediere este ilustrat chiar de îndoielile cărora le-a dat naștere cu privire la numărul abaterilor disciplinare reținute și sancționate de angajator.

Concediere disciplinară este posibilă, în condițiile prevăzute de art. 61 lit. a) din Codul muncii, dacă salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern. Din decizia de concediere trebuie să reiasă cu claritate că salariatul concediat s-a aflat în una sau alta dintre situațiile prevăzute de textul legal menționat, adică angajatorul trebuie să arate fără echivoc pentru ce faptă sau fapte a aplicat sancțiunea, în ce au constat acțiunile sau inacțiunile imputate, în ce condiții au fost săvârșite faptele și de ce s-a apreciat că acestea reprezintă încălcări ale normelor de disciplină a muncii în legătură cu munca salariatului, săvârșite cu vinovăție și atât de grave încât pot justifica aplicarea celei mai ferme dintre sancțiunile disciplinare.

Or, în speță, după expunerea situației constatate de angajator, cu referire la două fapte, se arată explicit, la pct. 1 că este vorba despre „fapta salariatului” care „constituie abatere disciplinară”, și care încalcă dispozițiile Regulamentului intern, contractului colectiv de muncă și contractului individual de muncă indicate.

La punctul 2 se întărește ideea că sancțiunea s-a aplicat pentru o singură faptă, arătându-se că: „abaterea disciplinară săvârșită de salariatul G. I. C. a constat în aceea că, deși a fost informat verbal de dl. Balsanu V. despre diferențele nete între stocurile faptice și cele scriptice de agregate minerale din gestiunea 56, acesta nu și-a înștiințat superiorii ierarhici imediat ce a luat cunoștință de existența acestor lipsuri, nereguli, necontribuind astfel la apărarea patrimoniului societății.”

Niciunde în decizie nu se indică data ori datele când salariatul sancționat ar fi fost informat verbal despre diferențele privind stocurile din gestiunea 56 și de când ar fi avut obligația înștiințării superiorilor ierarhici.

Aceeași concluzie, că este vorba despre o singură faptă, se desprinde și din mențiunile înscrise la pct. 4 lit. a), b) și c).

Astfel, în decizie se arată următoarele: „a) împrejurările săvârșirii abaterii disciplinare cercetate Circumstanțele săvârșirii faptei, descrise anterior, relevă o conduită necorespunzătoare a salariatului, prin faptul că, deși a fost informat verbal de dl. Balsanu V. și H. V. despre diferențele nete între stocurile faptice și cele scriptice de agregate minerale din gestiunea 56, acesta nu și-a înștiințat superiorii ierarhici imediat ce a luat la cunoștință de existența acestor lipsuri, nereguli, necontribuind astfel la apărarea patrimoniului societății, aceste fapte constituind o încălcare gravă a disciplinei în muncă. b) gradul de vinovăție al salariatului Fapta salariatului a fost săvârșită cu vinovăție (intenție), având în vedere că acesta nu și-a înștiințat superiorii ierarhici imediat ce a luat cunoștință de existența neregulilor și a lipsurilor la gestiunea 56, precum și faptul că la data de 18.07.2014 a participat la ședința de compensare a datoriilor reciproce, la serviciul de compensare IMI București, ca reprezentant al ., iar în acea zi apare în foaia colectivă de prezență pentru luna iulie ca pontat pentru 8 ore. c) consecințele abaterii disciplinare Încălcarea de către salariatul în cauză a obligațiilor ce îi reveneau a condus la crearea unui prejudiciu semnificativ în patrimoniul societății, respectiv 1.076.580 lei (fără TVA)”.

Menționarea faptei din 18.07.2014 exclusiv la pct. 4b) – gradul de vinovăție al salariatului face să se nască îndoieli asupra reținerii acesteia ca abatere disciplinară distinctă, aptă ea însăși să conducă la antrenarea răspunderii disciplinare, sau doar ca element în cadrul criteriilor de individualizare a sancțiunii aplicate pentru fapta omisivă constând în neînștiințarea superiorilor ierarhici, față de dispozițiile art. 250 din Codul muncii.

Neîndeplinirea condiției de formă cerute de art. 252 alin. 2 lit. a) din Codul muncii atrage sancțiunea nulității deciziei de concediere și, astfel cum s-a arătat anterior, în lipsa unor elemente clar indicate în decizie privind data săvârșirii faptei, nu se poate stabili dacă termenul de 6 luni a fost sau nu respectat, indiferent care ar fi modalitatea de calcul a termenului.

În orice caz, chiar acceptând că sancțiunea ar fi fost aplicată pentru două abateri disciplinare, astfel cum se susține prin motivele de apel și că a doua faptă (absența salariatului de la serviciu în data de 18.07.2014, când a fost pontat prezent pentru 8 ore) este suficient descrisă și a fost sancționată în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii, rămân pe deplin valabile concluziile Tribunalului privind nelegalitatea deciziei pentru neindicarea motivelor înlăturării apărărilor salariatului.

Cum decizia de sancționare nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 252 alin. 2 lit. a) din Codul muncii în privința faptei omisive reținute, așa cum s-a arătat anterior, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze dacă cea de a doua faptă întrunea elementele abaterii disciplinare și era ea singură suficient de gravă pentru a justifica aplicarea sancțiunii concedierii numai dacă ar fi trecut de criticile referitoare la nelegalitatea deciziei pentru vicii de formă și ar fi ajuns să analizeze fondul și temeinicia deciziei.

Or, așa cum în mod just a stabilit Tribunalul, față de dispozițiile art. 252 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, este nulă decizia de sancționare disciplinară care nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, chiar în condițiile în care se menționează că salariatul a dat notă explicativă în fața comisiei de cercetare disciplinară.

Numai prin indicarea în decizia de sancționare a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului sancționat se asigură în mod real dreptul acestuia la apărare. Menționarea în cuprinsul deciziei a acestor motive este obligatorie, iar dispoziția legală este imperativă, inderogabilă. Nesocotirea sa de către angajator se sancționează cu nulitatea absolută, orice justificare a omisiunii fiind lipsită de relevanță. Cu alte cuvinte, nulitatea nu poate fi acoperită în nici un fel.

De altfel, contrar susținerilor apelantei, așa cum rezultă din „chestionarul” aflat la filele 91-93 din dosarul de fond, salariatul a formulat apărări atât cu privire le prima faptă (nu a fost înștiințat în scris asupra diferențelor cantitative în minus între evidența faptică și cea scriptică; nu a fost instruit că efectuarea inventarierii faptice a stocurilor de agregate minerale trebuie efectuată lunar, nu numai anual; s-a efectuat inventarierea anuală, iar verificarea activității comisiilor de inventariere s-a realizat în modalitatea descrisă), cât și cu privire la cea de a doua (arătând că de . se ocupă fratele său, G. L. și că acesta a participat la ședința de compensare, desfășurată în perioada în care salariatul se afla la sediul șantierului).

În cauză, singura mențiune din decizia contestată privitoare la apărările formulate de salariat este înscrisă la pct. 3, unde se arată următoarele: „cercetarea disciplinară prealabilă s-a efectuat, salariatul s-a prezentat la convocarea făcută conform art. 251 alin. 2 din Codul muncii, depunând la dosarul de cercetare disciplinară o notă explicativă – chestionar care conține 3 (trei) pagini”. Prin urmare, nu se poate cunoaște prin simpla lecturare a deciziei de concediere disciplinară dacă și cum s-a apărat salariatul, ce argumente a adus acesta în cadrul cercetării disciplinare în susținerea nevinovăției sale și nici motivele pentru care angajatorul le-a înlăturat, cercetarea disciplinară prealabilă având astfel un caracter pur formal și fiind lăsată fără eficiență în planul asigurării dreptului la apărare al salariatului.

Cum legea dă prevalență analizei legalității deciziei, stabilind cerințele de formă și de fond pe care aceasta trebuie să le îndeplinească pentru a fi valabilă și a putea produce efecte, Curtea constată că în mod corect prima instanță a apreciat că este de prisos analiza temeiniciei sancțiunii aplicate prin decizia contestată, câtă vreme aceasta este nelegală.

În fine, se reține că decizia nr. 2738 din 9.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ se referă la o altă decizie de sancționare disciplinară decât cea contestată în prezenta cauză, respectiv la decizia de concediere a persoanei în gestiunea căreia au fost constatate lipsurile, a cărei legalitate sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă este examinată în concret, având în vedere mențiunile particulare din acea decizie, astfel încât concluziile instanței nu pot fi extrapolate și la alte situații.

Este de observat că în cauza de față se impută șefului de șantier la șantierul O. inferior neinformarea șefilor ierarhici asupra unei situații care i-ar fost adusă la cunoștință verbal de către Balsanu V. cu privire la gestiunea acestuia din urmă, în timp ce salariatului Balsanu V. i se impută tocmai faptul că „nu a solicitat efectuarea de inventarieri lunare pe baza cărora să se facă predarea de produse în gestiune și nu a înștiințat șeful direct imediat ce a luat cunoștință de existența unor lipsuri, nereguli, necontribuind astfel la apărarea patrimoniului societății”.

Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat. apelul formulat de apelantele .> identificată cu Cod fiscal RO_, înmatriculată la Registrul Comerțului București sub nr.J40/1726/12.04.1991, și . MUNTENIA, identificată cu Cod fiscal_, înmatriculată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul V. sub nr.J38/116/28.02.2014, ambele cu sediul ales la Cabinet Avocat P. G., în Rm. V., ..3, ., ., împotriva sentinței civile nr.194/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul G. I. C., CNP_, cu sediul ales la Cabinet Avocat V.-M. C., în București, ..8, sector 1.