Despăgubire. Decizia nr. 1852/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1852/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1852/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi _ )
DECIZIA CIVILĂ NR.1852
Ședința publică de la 24.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- D. A. T.
JUDECĂTOR - A. I. C.
JUDECĂTOR - M. C.
Grefier – I. L. B.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-reclamant M. M. și recurenta-pârâtă . împotriva sentinței civile nr._/06.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție . SA, cauza pe fond având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-chemat în garanție, prin apărător I. A. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Intimatul chemat în garanție, prin apărător, pune concluzii de respingere a recursurilor declarate ca fiind nefondate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, având în vedere că ambele recurente nu contestă soluția primei instanțe sub aspectul nevalabilității poliției de asigurare.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare atât recursurilor formulate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/06.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. P. S.R.L. și chemata în garanție S.C. A. T. Asigurări S.A.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
La data de 2.02.2010 reclamantul, care era salariatul pârâtei S.C. C. P. S.R.L., a fost victima unui accident de circulație ce s-a produs pe DN 13 - E60, pe sensul de mers B. - Târgu M., în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ . La coborârea unei pante, anvelopa stânga față a explodat în două locuri, iar conducătorul auto a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, ciocnindu-se cu un autotractor.
Evenimentul rutier care s-a produs în timpul deplasării reclamantului în interesul serviciului, cu autoturismul aflat în proprietatea . IFN SA, utilizat de pârâtă, a fost cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă B. și a fost înregistrat ca accident de muncă cu invaliditate confirmată, în baza art.32 din Legea nr.319/2006. Procesul verbal de cercetare nr._/18.10.2010 întocmit de ITM B. (filele 3 - 8) a constatat că vehiculul avea inspecția tehnică periodică în termenul de valabilitate, că anvelopa stânga față era în termenul de garanție al producătorului, că în momentul producerii evenimentului reclamantul nu se afla sub influența alcoolului, că societatea a asigurat instruirea de securitate a muncii privind exploatarea autovehiculelor în cadrul instructajului periodic.
În Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr.81/P/29.09.2010 întocmită de P. de pe lângă Judecătoria R. (fila 9) s-a reținut că, în urma impactului, reclamantul M. M. a suferit leziuni corporale vindecabile în 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico - legală, că fapta acestuia nu constituie infracțiune deoarece nu a putut prevedea apariția unei explozii la anvelopa roții stânga față a autoturismului pe care îl conducea, urmată de pierderea controlului volanului și pătrunderea sa pe contrasens.
Potrivit biletelor de ieșire din spital emise de Spitalul Clinic de Urgență București (filele 46 - 53), în perioada 2.02.2010 — 11.04.2013 reclamantul a fost suspus mai multor intervenții chirurgicale, diagnosticul inițial fiind de multiple fracturi humerus stâng, paletă humerală stângă, ulna stângă și radius stâng. Prin decizia nr.2827/27.07.2010 emisă de Casa de Pensii a Municipiului București - Comisia de Expertiză Medicală (fila 67) s-a constatat pierderea totală a capacității de muncă a reclamantului, acesta fiind încadrat în gradul II de invaliditate, grad care a fost păstrat ulterior, urmare revizuirilor anuale la care a fost supus, astfel cum rezultă din deciziile nr.950/17.03.2011, nr.881/16.03.2012, nr.976/18.03.2013 și nr.982/17.03.2014 (filele 63 - 66).
Începând cu data de 2.08.2010, reclamantul s-a pensionat de invaliditate, astfel cum rezultă din decizia nr._/2.02.2012 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4 (fila 42).
Aceasta fiind situația de fapt, instanța apreciază că este dovedit prejudiciul suportat de reclamant ca urmare a vătămării sănătății sale, urmare accidentului de circulație a cărui victimă a fost, suferințele fizice și psihice prin care a trecut fiind consecința traumatismelor pe care le-a suferit, care i-au produs dureri fizice, care pentru vindecare au necesitat mai multe intervenții chirurgicale ce au fost efectuate într-un interval mare de timp, pe parcursul mai multor ani, dar și consecința conștientizării situației dificile în care a ajuns, fiind în incapacitate totală de a mai munci, de a-și întreține familia în standardele avute anterior accidentului de muncă.
Art.253 din codul muncii reglementează răspunderea patrimonială a angajatorului, în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale, pentru prejudiciul moral produs salariatului, din culpa sa, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Potrivit art.55 din Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, răspunderea pentru asigurarea condițiilor de securitate și sănătate la locurile de muncă revine angajatorilor.
De asemenea, art.6 alin.1 și 2 din Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă prevede că angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, în cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nefiind exonerat de responsabilitățile sale în acest domeniu. Art.7 din același act normativ mai stabilește obligația angajatorului, în cadrul responsabilităților sale, de a lua măsurile necesare pentru: asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor (lit.a); prevenirea riscurilor profesionale (lit.b); asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în muncă (lit.d). Art. 13 instituie în sarcina angajatorilor, în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, anumite obligații, printre care se află și aceea constând în asigurarea echipamentelor de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor (lit.q).
Pe baza acestor dispoziții legale, prima instanță a constatat că răspunderea pentru prejudiciul moral suferit de reclamant revine pârâtei, care avea obligația de a asigura calitatea mijloacelor materiale utilizate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, astfel încât să nu fie afectată în niciun fel sănătatea salariatului său.
Cauza accidentului de circulație constă în explozia anvelopei autoturismului pus la dispoziție de angajator pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și nu implică în niciun fel vinovăția salariatului, iar potrivit dispozițiilor legale menționate, angajatorul avea obligația de a asigura echipamentul de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorului său. Împrejurări precum faptul că anvelopa se afla în termenul de garanție, că inspecția tehnică periodică a autoturismului era efectuată în termen nu sunt de natură să exonereze de răspundere societatea pârâtă întrucât, în raport cu salariatul, aceasta avea obligația punerii la dispoziție a unui echipament care să nu-i producă vătămări și, de asemenea, este cea care a contractat serviciile de dotare și de verificare a stării autoturismului, având la îndemână acțiuni în regres, pentru prejudiciile produse datorită precarității serviciilor de care a beneficiat.
În consecință, reținând că vinovăția pârâtei constă în neîndeplinirea obligației prevăzută de art. 13 lit.q din Legea nr.319/2006, având în vedere principiul pe care este fundamentată asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, potrivit căruia riscul profesional este asumat de cel ce beneficiază de rezultatul muncii prestate (art. 3 lit.b din Legea nr.346/2002), având în vedere și faptul că prejudiciul moral suferit de reclamant nu este acoperit prin prestațiile reglementate de Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, nefăcând obiectul asigurării obligatorii pentru accidente de muncă și boli profesionale prevăzută de art.5 lit.a din acest act normativ, potrivit art.4 alin.2, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condiții răspunderii patrimoniale a angajatorului, acesta urmând a plăti fostului salariat contravaloarea prejudiciului moral suportat de acesta, care a fost apreciat la suma de 50.000 lei.
În ceea ce privește cererea de intervenție forțată formulată de pârâtă, aceasta nu a dovedit existența în patrimoniul terțului chemat în garanție a obligației de despăgubire întrucât polița nr._/8.03.2007 încheiată cu acesta (fila 9) are ca obiect un alt autoturism, cu o altă . sașiu față de cea a autoturismului cu care a fost produs accidentul rutier ce a dus la vătămarea corporală a reclamantului.
Pentru aceste motive, cererea de chemare în garanție a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal și motivat, pârâta S.C. C. P. S.R.L.
În motivarea recursului, se solicită admiterea acestuia pentru următoarele motive:
Premisa analizării justeții si temeiniciei pretențiilor formulate de către recurentul reclamant in prezenta cauza o reprezintă existenta si dovedirea culpei angajatorului in producerea prejudiciului a cărui acoperire o reclama angajatul prin cererea introductiva de instanța, condițiile antrenării răspunderii angajatorului fiind menționate de dispozițiile art. 253 din Codul Muncii care menționează in mod expres ca aceasta răspundere reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale grefata pe raporturile specifice unei relații salariat - angajator.
Așadar, este esențial pentru conturarea unei astfel de răspunderi a întrunirii tuturor elementelor juridice ale răspunderii civile contractuale, textul codului muncii prevăzând in mod expres o data in plus necesitatea probării culpei angajatorului in producerea prejudiciului.
In cauza dedusa judecații, nu numai ca in sarcina societatii apelante nu se poate retine nicio culpa in producerea accidentului de circulație care a avut drept consecința rănirea reclamantului, dar nu se poate retine nici măcar neglijenta in asigurarea respectării normelor de securitate in munca, astfel cum rezulta din întreg materialul probator administrat in fata Tribunalului.
Astfel, solicită sa se analizeze documentele întocmite cu ocazia constatării împrejurărilor, cauzelor si condițiilor producerii accidentului rutier, sens in care se apreciază deosebit de relevante urmatoarele concluzii:
In cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 10.02.2010 de inspectorii de securitate si sănătate in munca se menționează la capitolul "Cauza producerii evenimentului" faptul ca "Evenimentul care s-a produs pe drumul public, urmat de accidentarea sus numitului (M. M. nn), nu este urmare a cerințelor de securitate si sanatate in munca, cauza producerii acestuia se va stabili de către organele politiei rutiere". Acest proces verbal nu a fost contestat niciodată.
In cuprinsul procesului - verbal de cercetare nr._/18.10.2010 întocmit de ITM B. se rețin urmatoarele:
In ceea ce privește echipamentul de munca implicat in producerea evenimentului: "autoturismul avea inspecția tehnica periodica efectuata, valabila pana la data de 18.05.2011 (a se vedea Anexele nr. 1, 2, 20, 21, 22, 23 si 24 de la dosarul de cercetare).
In ceea ce privește alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului: "autoturismul Dacia L. cu număr de înmatriculare_ de culoare roșie avea inspecția tehnica in termenul de valabilitate."
"S.C. C. P. S.R.L. a asigurat efectuarea controlului medical periodic - Fisa de aptitudine a lucrătorului M. M.."
"S.C. C. P. S.R.L. a asigurat instruirea de securitatea muncii privind exploatarea autovehiculelor in cadrul instructajului periodic din 11.01.2010, consemnat in Fisa individuala de instructaj a lui M. M.."
"S.C. C. P. S.R.L. a asigurat, prin personalul propriu - ing. Pomaga E., verificarea lucrătorilor M. M. si Ș. C. si a autoturismului Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, la plecarea in cursa."
"S.C. C. P. S.R.L. a asigurat comunicarea operativa a producerii evenimentului la nivelul ierarhic administrativ al societatii";
"S.C. C. P. S.R.L. a asigurat organizarea activității de prevenire si protecție prin lucrător desemnat, M. C.".
In cuprinsul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 29.09.2010 se menționează:
"in cauza urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale, deoarece exista una din cauzele care înlătura caracterul penal al faptei - cazul fortuit".
De asemenea, solicită instanței de judecata sa aibă in vedere si urmatoarele împrejurai de natura sa excludă o data in plus orice culpa sau neglijenta din partea apelantei care sa fi determinat producerea prejudiciului ce se solicita a fi acoperit:
Anvelopele cu care era echipat autoturismul se aflau in perioada de garanție, astfel cum rezulta din factura fiscala nr._/15.02.2008 si certificatul de garanție aferent. Demn de menționat este faptul ca anvelopele au fost achiziționate in stricta conformitate cu prevederile cartii de identitate a autovehiculului, respectiv modelul 185/65/15. Mai mult decât atât, fiind preocupați de siguranța atât a autovehiculului cat si a pasagerilor, aceste anvelope erau modelul de iarna M+S (Mud and Snow), acestea fiind folosite exclusiv pe perioada iernii, inclusiv la data producerii accidentului, precizam ca la acea data nu era in vigoare dispoziția legala care a instituit obligativitatea montării anvelopelor de iarna, aceasta fiind o opțiune lăsata la latitudinea proprietarului autovehiculului.
Cu toate acestea, societatea a apreciat necesara suportarea acestui cost suplimentar, deoarece a fost in permanenta preocupata de siguranța mașinii, a bunurilor transportate si a șoferului sau a pasagerilor, știut fiind ca utilizarea acestor tipuri de anvelope conferă un grad sporit de siguranța traficului rutier, fapt dovedit si de reglementările legislative ulterioare care au instituit obligativitatea utilizării acestor anvelope pe durata anotimpului de iarna.
La echiparea mașinii cu aceste tipuri de anvelope societatea a ținut cont de recomandarea furnizorului si a realizat montajul la un service cu dotări tehnice corespunzătoare si anume, S.C. SIVECO AUTO S.R.L., societate care dispune de echipamente de montaj si echilibrare performante, aspecte care rezulta din site-ul de prezentare al acestei societati.
La momentul achiziționării acestor anvelope a fost emisa factura fiscala nr. 259/15.12.2008 din care rezulta ca in aceeași zi in care a cumpărat anvelopele a beneficiat si de servicii de vulcanizare din partea acestei societati. Mai mult decât atât, pentru a beneficia de garanție de la furnizorii de anvelope, societatea care a asigurat montajul a confirmat si echilibrarea roților după montaj, așa cum rezulta din mențiunea făcuta pe verso-ul facturii de la furnizorul de anvelope.
In cauza sunt pe deplin aplicabile dispozitiile art. 346/2002, dar instanța de fond face o aplicare greșita a respectivului act normativ, fără a avea in vedere ansamblul dispozițiilor sale pe care trebuia sa le coroboreze cu dispoazitiile art. 253 din Codul Muncii.
Astfel, potrivit art. 4 din aceasta lege:
(1) Prin asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale răspunderea civilă a persoanei fizice sau juridice pentru prestațiile prevăzute în prezenta lege și pentru care s-a plătit contribuția de asigurare este preluată de asigurător.
(2) în situația în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt acoperite prin prevederile prezentei legi, în mod subsidiar și complementar, intră în funcțiune răspunderea civilă, potrivit dreptului comun.
Or, in cauza instanța trebuia sa se raporteze la aceste dispoziții, in condițiile in care in cauza nu s-a făcut dovada unor prejudicii care sa nu fie acoperite prin dispozițiile legii.
De asemenea, dispozițiile art. 5 prevăd ca:
(1) Sunt asigurate obligatoriu prin efectul prezentei legi:
A) persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, precum și funcționarii publici;
Or, în cauza dedusa judecații situația premisă era preexistenta unui contract de muncă încheiat intre subscrisa și reclamant, acest contract conferindu-l reclamantului calitatea de asigurat pentru accidente de muncă și boli profesionale ope legis.
Potrivit art. 8, calitatea de asigurator o are Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, denumită în continuare CNPAS care este ținută să acorde reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul suferit care se încadrează în mod cât se poate de clar în ceea ce Legea 319/2006 definește ca fiind accidente de muncă și boli profesionale, iar art. 44 din Legea 346/2002 stabilește cuantumul compensației pentru pentru atingerea integrității.
Având în considerare aceste argumente, în opinia recurentei apare cât se poate de clar faptul că instanța a pronunțat o soluție profund eronată obligând-o la plata unor despăgubiri în condițiile în care nu a făcut aplicabilitatea textelor de lege mai sus enunțate și în condițiile în care nu se poate angaja răspunderea noastră din moment ce nu exista nici fapta ilicită și nici vinovăția acesteia.
Prin recursul declarat la data de 30.06.2015 recurentul reclamant M. M. a apreciat că sentința recurată este netemeinică și nelegală, în mod greșit prima instanță acordând din cuantumul total al daunelor morale solicitate numai suma de 50.000 lei.
Apreciază că prin probatoriul administrat s-au dovedit cu prisosință ca justificate pretențiile de 200.000 lei.
În consecință, a solicitat recurentul admiterea recursului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs, cât și a dispozițiilor art. 3041 Cod proc.civ., Curtea găsește recursurile declarate ca nefiind fondate, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Recurentului reclamant i se cuvin daunele morale stabilite de prima instanta pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 02.02.2010, inregistrat ca accident de munca cu invaliditate confirmata, în care a fost implicat în calitate de angajat al recurentei-pârâte ., Tribunalul făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.
În speță sunt întrunite cumulativ toate condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii civile a angajatorului, potrivit art.253 C.muncii, considerentele detaliate ale instanței de fond fiind corecte și însușite întru totul de Curte pentru a nu mai fi reluate.
Astfel, Curtea reține că răspunderea patrimonială a recurentei-pârâte a fost angajată în temeiul dispozițiilor art. 253 alin. 1 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.
Referitor la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată ca in mod just s-a retinut de catre prima instanta si incidenta dispozitiilor art. 55 din Legea nr. 346/2002, in conformitate cu care angajatorului ii revine raspunderea pentru asigurarea conditiilor de securitate si sanatate la locul de munca, respectiv a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 319/2006, potrivit carora angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, în cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nefiind exonerat de responsabilitățile sale în acest domeniu. De asemenea, in mod corect s-a retinut de catre prima instanta si faptul ca angajatorului ii incumba oblgatiile instituite de art. 7 si 13 din acelasi act normativ, al caror continut nu va mai fi reluat de catre Curte.
Pe baza probatoriului administrat si raportat la dispozitiile legale anterior mentionate, Curtea apreciaza ca in cauza raspunderea recurentei-parate pentru prejudiciul moral suferit de recurentul-reclamant, constand in suferintele fizice si psihice provocate de evenimentul rutier in care a fost implicat acesta si in urma caruia a fost pierduta definitiv capacitatea de munca a salariatului, a fost corect stabilita de catre instanta fondului in baza prevederilor art. 253 C.muncii, in persoana recurentei-parate fiind intrunite toate elementele cerute de lege pentru atragerea raspunderii sale, inclusiv culpa, contrar celor sustinute de catre angajator.
Sub aspectul culpei, se retine ca imprejurarile invocate de recurenta parata in sustinerea recursului nu sunt de natura a o exonera de raspundere, date fiind si prevederile art. 13 lit. q din Legea nr. 319/2006, potrivit carora cel ce beneficiaza de rezultatul muncii prestate de salariat are in sarcina sa riscul profesional.
In plus, desi recurenta parata incearca a acredita lipsa oricarei culpe a sa in desfasurarea raporturilor de munca cu salariatul accidentat, invocand o indeplinire ireprosabila a obligatiilor sale legale din perspectiva normelor de securitate a muncii si lipsa oricarei neglijente, nu pot fi omise cele retinute prin procesul verbal de cercetare intocmit de ITM Brasov nr._/18.10.2010. Potrivit mentiunilor acestuia, desi fisa de identificare a factorilor de risc pofesional cuprinde si cerinta ca salariatul poate conduce masina instituitiei, cerinta nu este cuprinsa si in fisa postului salariatului reclamant M. M., fisa de aptitudini a acestuia neprecizand ca poate conduce masina societatii, aspecte pentru care recurenta parata a fost de altfel sanctionata contraventional de ITM Brasov. Raportat la acestea, Curtea mai retine si imprejurarea ca recurentul parat ocupa la data accidentului functia de lacatus si nu pe aceea de sofer, neavand ca atributii de serviciu si conducerea autovehiculelor angajatorului.
A invocat recurenta parata faptul ca in rezolutia de neincepere a urmaririi penale s-a stabilit ca accidentul de circulatie in care a fost implicat salariatul recurentei parate a fost urmarea cazului fortuit. Aceasta imprejurare nu are insa drept consecinta exonerarea angajatorului de raspunderea patrimoniala pentru prejudiciul moral suferit de salariat in exercitarea indatoririlor de serviciu, cazul fortuit reținut reprezentand doar cauza ce inlatura caracterul penal al faptei autorului accidentului, cu relevanta numai raportat la stabilirea culpei acestuia.
Sunt nefondate si sustinerile recurentei parate potrivit carora instanta de fond a facut o gresita aplicare a prevederilor Legii nr. 346/2002. Desi este real ca intre parti exista incheiat un contract de munca ce ii conferea recurentului reclamant calitatea de asigurat in virtutea legii, potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a, obiectul actiunii deduse judecatii in prezenta cauza, astfel cum a fost precizata, il constituie obligarea angajatorului la plata unor daune morale pentru suferintele fizice si psihice suferite si nu la plata unor daune materiale. Or, avand in vedere prevederile art. 5 lit. a, art. 4 alin. 2 si art. 18 si urm. din Legea nr. 246/2002, Curtea retine ca in privinta daunele morale solicitate in cauza nu are efect asigurarea obligatorie pentru accidente de munca si boli profesionale invocata de recurenta parata, prejudiciul invocat nefiind acoperit prin prevederile acestui act normativ.
Susținerile recurentei-pârâte referitoare la efectuarea inspectiei tehnice periodice a autoturismului implicat in accident, la efectuarea controlului medical periodic privindu-l pe salariat, la asigurarea verificarii autoturismului, la existenta cazului fortuit si la montarea unor anvelope conforme nu sunt de natura a o exonera de raspunderea ce ii revine in temeiul dispozitiilor legale anterior mentionate, constituind insa tot atatea circumstante favorabile acesteia, cu relevanta asupra intinderii prejudiciului de acoperit de catre aceasta.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, Curtea retine ca in cazul prejudiciului de ordin moral nu se poate dovedi în mod direct suferința psihică, durerea internă încercată de o persoană. Aceasta trebuie dedusă, printr-un raționament unanim acceptat, pornind de la elementele externe, cunoscute și dovedite. Prin intermediul acestui raționament instanța reconstituie desfășurarea întregului proces psihic și deduce existența suferinței morale. Acesta este raționamentul utilizat și de către Tribunal, iar Curtea, constatand indeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru repararea prejudiciului moral încercat de recurentul-reclamant, retine ca hotărârea primei instanțe este justă și sub aspectul întinderii prejudiciului ce se impune a fi reparat.
Astfel, cu privire la criticile privind cuantificarea de către Tribunal a întinderii prejudiciului adus recurentului-reclamant, Curtea apreciază că suma stabilită cu titlu de daune morale reprezintă o indemnizare corespunzătoare a suferinței încercate de recurentul reclamant, o reparație de ordin moral suficientă și adecvată, neputand fi omis ca acesta nu a indicat de altfel motive concrete de critica in privinta celor retinute de catre prima instanta si nici nu a produs in recurs dovezi care sa schimbe situatia de fapt rezultata din probatoriul administrat in fata primei instante.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod proc.civ., va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant M. M. și recurenta-pârâtă ., împotriva sentinței civile nr._/06.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție .” SA, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. T. A. I. C. M. C.
GREFIER
I. B.
RED:D.A.T
Dact:I.B/28.09.2015
Tehnored:D.M/30.09.2015/2 ex.
Jud.fond: C. C.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1801/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3437/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
