Obligaţie de a face. Decizia nr. 4495/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4495/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 4495/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
Decizia civilă nr. 4495
Ședința publică din data de 19.11.2015
Curtea compusă din:
Președinte: C. A. I.
Judecător: T. D. A.
Grefier: M. D. A.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta pârâtă C. de Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva încheierii din data de 27.10.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata chemată în garanție L. A. D. și intimata reclamantă B. O., pe fond cauza având ca obiect: ”drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta pârâtă prin avocat D. C., care depune împuternicire avocațială la dosarul de apel și intimata chemată în garanție prin avocat T. F., cu împuternicire avocațială aflată la fila 143 la dosarul de apel, lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 17.11.2015, intimata chemată în garanție a depus la dosarul cauzei înscrisuri reprezentând note de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul pentru dezbateri asupra apelului formulat.
Având cuvântul, apărătorul apelantei pârâte solicită admiterea apelului astfel formulat și pe cale de consecință în temeiul art. 64 alin. 2 din Codul de procedură civilă, să se dispună admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție formulate.
Cererea de chemare în garanție este întemeiată pe dispozițiile art. 74 Cod procedură civilă. Argumentele de drept care au stat la baza acestei cereri de chemare în garanție au fost cele aplicabile răspunderii civile contractuale în cazul executării obligațiilor asumate prin contractele individuale de muncă, dispozițiile art. 254 din Codul Muncii. Prin încheierea din data de 27.10.2015, instanța de fond a motivat cererea de chemare în garanție ca fiind inadmisibilă, deoarece consideră că nu sunt întrunite condițiile art. 74 Cod procedură civilă.
Solicită Curții să aibă în vedere că într-un litigiu de muncă, părțile își discută întinderea drepturilor și obligațiilor ce alcătuiesc raportul de muncă, raport născut prin încheierea contractului de muncă, iar executarea contractului de muncă este guvernată de normele legale stabilite de Codul Muncii. Aflându-ne în materia litigiilor de muncă, cererea de chemare în garanție pentru a fi admisibilă este necesar ca pretențiile formulate prin aceasta cerere să izvorască tot din raporturile de muncă cu persoana juridică care angajează.
Or, în speță, în calitate de pârâtă, apelantă a înțeles să cheme în garanție o altă persoana, având în vedere că între chemata în garanție și apelantă exista tot un raport de muncă, născut din contractul individual încheiat între cele două părți.
În temeiul dispozițiilor art. 254 alin. 1 din Codul Muncii, "salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor."
Din acest motiv, cererea de chemare în garanție este admisibilă numai atunci când ea este introdusă de către angajator și anume atunci când angajatorul pretinde că în cazul în care va cădea în pretenții împotriva angajatului reclamant, să fie obligat la repararea prejudiciului un alt angajat al său. În această situație și raportul dintre apelantă și chemata în garanție este tot un litigiu de muncă, fiind un litigiu între angajator și angajat, prevăzut de răspunderea patrimonială din Codul Muncii.
Prin urmare, cererea de chemare în garanție formulată este admisibilă deoarece cel chemat în garanție este tot angajatul apelantei, și pe cale de consecință este un participant la raporturile de muncă.
Pe cale de consecință, în această situație, consideră cererea de chemare în garanție admisibilă.
În replică, apărătorul intimatei chemate în garanție solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a încheierii apelate.
Încă de la început este de precizat că împrejurarea că există un angajator care cheamă în garanție un alt angajat nu este de natură a justifica admisibilitatea acestui demers. În opinia sa Curtea trebuie să stabilească dacă există o legătură între cererea principală dedusă judecății și cererea care se deduce pe calea chemării în garanție. Astfel se poate face o analiză dintr-o dublă perspectivă. În primul rând, dacă există această legătură juridică care să permită angajatorului în măsura în care va cădea din pretenții să se întoarcă împotriva unui alt salariat și în al doilea rând dacă temeiul de drept este cel corect indicat.
Cu privire la legătura juridică solicită să se aibă în vedere că cererea principală deduce solicitarea de a fi acordate drepturi salariale. Munca prestată de către doamna B. O. nu a fost contestată. În aceste condiții este inadmisibil a i se solicita unui salariat să plătească drepturile salariale ale unui alt salariat, întrucât beneficiarul muncii prestate a fost apelanta reclamantă. Plata salariilor este o obligație personală și exclusivă a angajatorului.
În ceea ce privește art. 254 din Codul Muncii, privind răspunderea patrimonială, nu este vorba de un prejudiciu, obligația angajatorului de a plăti munca prestată nu reprezintă un prejudiciu. Mai mult decât atât, prejudiciul nu există deoarece drepturile salariale nu au fost plătite.
Pentru atragerea răspunderii patrimoniale este necesar ca paguba să fie cauzată din vina și în legătură cu munca salariatului a cărui răspundere se urmărește a fi atrasă. Or, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, doamna L. nu avea în fișa postului obligația de gestionare și verificare a efectuării plăților.
Pentru aceste considerente apreciază că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă. Cu cheltuieli de judecată, potrivit dovezilor pe care le depune la dosar.
Curtea, în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, declarată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra apelului formulat.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 27.10.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă Asigurări Sociale în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de chemare in garanție, formulata de parata C. Comerț si Industrie a Municipiului București, in contradictoriu cu persoana chemata in garanție L. A. D., ca inadmisibila; a fost obligată parata C. de Comerț si Industrie a Municipiului București sa achite chematei in garanție suma de 2738,35 lei cheltuieli de judecata (onorariu avocat); s-a luat act de declarația verbală de apel formulată de pârâtă împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție; a fost suspendată judecata cererii principale până la soluționarea apelului formulat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut în ceea ce privește admisibilitatea în principiu că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 74 NCPC, în sensul că persoana indicată ca și chemată în garanție nu este una față de care pârâta, dacă ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce cu o cerere de despăgubire sau cerere de chemare în garanție, pârâta având la dispoziție alte mecanisme juridice precum răspunderea civilă, disciplinară, patrimonială sau de altă natură, drept pentru care a respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție.
Față de dispozițiile art. 453 NCPC, prima instanță a obligat pârâta C. de Comerț și Industrie a Municipiului București să achite chematei în garanție suma de 2738,35 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Față de soluția pronunțată și declarația pârâtei, prin avocat, referitoare la exercitarea căii de atac, a fost suspendată judecata cererii principale până la soluționarea apelului formulat de către pârâta C. de Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție.
Cererea de apel împotriva încheierii din data de 27.10.2015 a fost formulată și în scris de către pârâta C. de Comerț și Industrie a Municipiului București, la data de 30.10.2011, iar motivele de apel au fost depuse la 09.11.2015.
Prin motivele de apel, întemeiate pe dispozițiile art. 72 și urm., coroborat cu art. 64 Cod procedură civilă, se solicită admiterea apelului si pe cale de consecința in temeiul art. 64 alin. 2 C. sa se dispună admiterea in principiu a cererii de chemare in garanție formulate.
S-a susținut de către apelanta-pârâtă că cererea de chemare in garanție respectă condițiile prevăzute de art. 72 C., fiind depusa in termenul legal prevăzut de art. 73 C., respectiv, in termenul legal prevăzut pentru depunerea întâmpinării.
Argumentele de drept ale cererii de chemare in garanție formulate au fost aplicarea principiilor răspunderii civile contractuale in cazul executării obligațiilor asumate prin contractele individuale de munca si de la dispozițiile art. 254 din Codul Muncii, invocându-se culpa chematei in garanție pentru neexecutarea obligațiilor pârâtei către reclamanta.
Consideră apelanta-pârâtă ca argumentele primei instanțe sunt greșit interpretate in ceea ce privește admisibilitatea a unei cererii de chemare in garanție in domeniul litigiilor de munca, respectiv răspunderea patrimoniala.
. in garanție, care își are sediul in normele dreptului procesual civil (art. 72-74 C.), una dintre părțile din litigiu urmărește ca in cazul in care ar pierde procesul, sa se îndrepte împotriva celui de al treilea pentru a se ajunge astfel la obligarea acestuia de a plati despăgubirile la care ar fi el obligat.
. munca, părțile - angajatorul si angajatul - își discuta întinderea drepturilor si obligațiilor ce alcătuiesc raportul de munca, raport născut din încheierea contactului de munca, iar executarea contractului de munca este guvernata, in cea mai mare parte, de normele legale stabilite in codul muncii.
În materia litigiilor de munca, pentru a fi admisibila cererea de chemare in garanție este necesar ca pretențiile formulate prin aceasta cerere sa izvorască tot din raporturile de munca cu persoana juridica care angajează.
Or, în speță apelanta, care are calitatea de pârâtă, a înțeles să cheme în garanție o altă persoană, având în vedere că între chemata în garanție și instituția pârâtă există tot un raport de muncă, născut din contractul individual dintre cele două, invocând și dispozițiile art. 254 alin. 1 din Codul Muncii.
Din acest motiv, apreciază apelanta că este admisibila cererea de chemare in garanție numai atunci când ea este introdusa de către angajator, si anume atunci când angajatorul pretinde ca in cazul in care va cădea in pretenții împotriva angajatului reclamant, sa fie obligat la repararea prejudiciului un alt angajat al sau. In aceasta situație si raportul dintre instituția pârâtă si chemata in garanție este tot un litigiu de munca, fiind un litigiu intre angajator si angajat, prevăzut de răspunderea patrimoniala din codul muncii.
Prin urmare, în opinia apelantei, cererea de chemare in garanție formulata este admisibila deoarece cel chemat in garanție este tot angajatul său, si pe cale de consecința este un participant la raporturile de munca.
La dosarul de apel a fost înaintat dosarul primei instanțe, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, potrivit art. 74 alin. 2 cu referire la art. 64 alin. 4 Cod procedură civilă.
Examinând apelul declarat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție formulată în cauză, cercetând pricina în limitele prevăzute de art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, se rețin următoarele:
Conflictul individual de muncă declanșat în cauză prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. O. la data de 18.03.2015, în contradictoriu cu pârâta C. de Comerț și Industrie a Municipiului București, are ca obiect drepturile salariale pentru perioada 01.04-31.05.2012, solicitate de către reclamanta salariată de la pârâta angajator pentru activitățile prestate în temeiul actului adițional nr. 34/ 02.04.2012 încheiat între părți, precum și al dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c, art. 166 și 168 Codul muncii.
Prin întâmpinarea depusă în dosarul primei instanțe, pârâta și-a exprimat poziția de recunoaștere a pretențiilor principale formulate, dar a formulat și o cerere de chemare în garanție a salariatei L. A. D., în temeiul art. 72-74 Cod procedură civilă, raportat la art. 1530 Cod civil, art. 254 și urm. Codul muncii, susținând în fapt că neplata sumei datorate reclamantei potrivit actului adițional nr. 34/02.04.2012, privind prestarea unui număr de 80 de ore în cadrul proiectului POSDRU „Creează-ți propriul loc de muncă – ID_”, salarizată cu suma totală brută de 16.000 lei, s-ar datora neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale asumate de chemata în garanție, respectiv neîndeplinirea atribuțiilor specifice postului de manager al respectivului proiect.
Potrivit art. 72 alin. 1 Cod procedură civilă, „partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri”.
În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor în materie, cuprinse în prezent în art. 72 Cod procedură civilă (respectiv, art. 60 din vechiul Cod procedură civilă), s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire, iar pentru admisibilitatea unei atari cereri este necesară și existența unei legături suficiente între cererea principală și cererea de chemare în garanție, în sensul unei legături de dependență și subordonare între aceste cereri. În principiu, în ceea ce privește litigiile de muncă, tocmai față de specificul acestora, chemarea în garanție a altor persoane a fost apreciată ca fiind inadmisibilă, neexistând obligația unui terț de garanție sau de despăgubire față de vreuna dintre părțile raportului juridic de muncă în legătură cu obligațiile reciproce dintre acestea.
Și în speță prima instanță a apreciat corect în sensul inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulate de pârâta angajator, criticile apelantei-pârâte fiind nefondate, între debitorul obligației de plată a drepturilor salariale pretinse de reclamanta salariată în temeiul actului adițional la contractul individual de muncă, respectiv pârâta angajator, și chematul în garanție, respectiv o altă salariată a pârâtei, neexistând o obligație de garanție sau de despăgubire, pentru a putea fi formulată o cerere de chemare în garanție în litigiul respectiv.
Este adevărat că și între chemata în garanție și instituția pârâtă există un raport de muncă, însă doar acest aspect nu este suficient, drepturile salariale pretinse de reclamanta salariată potrivit actului adițional la contractul individual de muncă încheiat cu pârâta și obligația corelativă a pârâtei de plată a acestora, necontestate în cauză, fiind independente de raportul de muncă existent între pârâta angajator și o altă salariată.
Nici dispozițiile art. 254 alin. 1 Codul muncii, invocate de asemenea de către apelanta-pârâtă, nu pot fundamenta chemarea în garanție a persoanei ce a îndeplinit atribuții de manager al proiectului POSDRU în care au fost prestate activitățile pentru care se solicită plata drepturilor salariale stabilite în cadrul raportului de muncă dintre părțile din cererea principală. Aceasta întrucât, sub aspectul admisibilității cererii de chemare în garanție formulate, nu se poate reține ca soluția ce s-ar da pretenției principale, necontestate, să poată influența soluția ce s-ar pronunța asupra reparării pagubei materiale produse angajatorului pentru pretinsa neîndeplinire a atribuțiilor specifice postului de către salariata manager al proiectului.
Față de aceste considerente expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a apelantei pârâte, aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac de intimata chemată în garanție, în sumă de 2751,37 lei, reprezentând onorariul avocațial achitat, dovedite potrivit facturii și extrasului de cont depuse la dosarul de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă C. de Comerț și Industrie a Municipiului București, având nr. de înregistrare fiscală RO_, cu sediul în București, .. 2, sector 3, împotriva încheierii din data de 27.10.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata chemată în garanție L. A. D., CNP_, cu domiciliul în București, . nr. 6, ., . și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul SCA N. N. D. Kingston Petersen, în București, .. 1A, ., sector 1, și intimata reclamantă B. O., CNP_, cu domiciliul în București, .-5, ., ., ca nefondat.
Obligă apelanta să plătească intimatei L. A. D. suma de 2751,37 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.11.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
C. A. I. T. D. A.
GREFIER
M. D. A.
Red.Jud.A.I.C.
Tehnored.D.A.M./27.11.2015
5ex./11.01.2016
Jud.fond:Șt.B.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 4361/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
