Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1859/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1859/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 26514/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8208/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 1859
Ședința publică din data de 21.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant S. S.I.M.C. BUCUREȘTI în numele membrilor de sindicat: A. G., A. M. B., A. A., A. C., A. D., A. M., A. M. C., A. V., A. I., A. G., B. M., B. F., B. M., B. C., B. N., B. G., B. G., B. G., B. C., B. I., B. N., B. G. M., B. D. R., C. M., C. C., C. M., C. L., C. D., C. F., C. G., D. G., D. M., D. G., D. I., D. C., D. N., D. C., D. F., D. G., D. N., D. V., D. V. L., D. N., E. G., E. I., E. M., F. M., F. E., F. M., G. A., G. G., G. M., G. V., G. F., G. I., G. A., G. V., G. S. D., G. F., H. V., H. V., I. L., I. N., I. M., I. M., I. I., I. R., I. I., I. D. Ș., I. V. P., I. I., I. M., I. G., I. N. D., I. A., I. L., J. N., L. I. F., L. A., M. I., M. V., M. G., M. S. V., M. G., M. N., M. G., M. Ș., M. C., M. P., M. M., M. M., M. G., M. M., M. G. C., M. D., M. E., M. M., M. J. D., N. V., N. M., N. NICUȘOR, N. I., N. E., N. F., O. T. M., P. I., P. F., P. N., P. M., P. D., P. I., P. S., P. I., P. P., P. A., P. O., P. D., P. G., P. M. F., P. I., R. M., R. G., R. T., R. F., R. D. M., R. G., R. I., S. C., S. P., S. A., S. I., Ș. I. V., S. A., S. O. M., S. L., S. C., S. M., S. F., S. I., S. Ș., S. A., T. A., T. A., T. M., T. I., T. G., T. M., U. A., V. P., V. M., V. G., V. N., V. M., V. P., V. I., V. I., V. M., V. V., V. L., V. N., V. M., Z. Ș., Z. V., Z. V., A. I., C. V., D. D., M. A., M. V., N. A., V. L., V. M., T. M., P. M., S. I., S. M., S. G., L. G., B. Ș., V. M., C. E. M., C. O. D., S. C., D. C. împotriva sentinței civile nr.9611 din data de 16.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. ÎNTREȚINERE M. A CĂII FERATE S.A. și intervenienta FEDERAȚIA FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, având ca obiect „obligație de a face – despăgubire, drepturi bănești, pretenții, alte cereri”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 21.05.2015 și a dat următoarea decizie.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.9611 din data de 16.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins cererea formulată de S. S.I.M.C București în numele reclamanților: M. V., M. G., N. E., C. V. și D. N., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
A respins cererea formulată de S. S.I.M.C București în numele reclamanților:V. M., D. D. Și M. A. pentru existența autorității de lucru judecat.
A respins, ca neîntemeiată cererea formulată de S.I.M.C București în numele reclamanților:A. G., A. M. B., A. A., A. C., A. D., A. M., A. M. C., A. V., A. I., A. G., B. M., B. F., B. M., B. C., B. N., B. G., B. G., B. G., B. C., B. I., B. N., B. G. M., B. D. R., C. M., C. C., C. M., C. L., C. D., C. F., C. G., D. G., D. M., D. G., D. I., D. C., D. N., D. C., D. F., D. G., D. N., D. V., D. V. L., D. N., E. G., E. I., E. M., F. M., F. E., F. M., G. A., G. G., G. M., G. V., G. F., G. I., G. A., G. V., G. S. D., G. F., H. V., H. V., I. L., I. N., I. M., I. M., I. I., I. Râca, I. I., I. D. Ș., I. V. P., I. I., I. M., I. G., I. N. D., I. A., I. L., J. N., L. I. F., L. A., M. I., M. G., M. S. V., M. G., M. N., M. G., M. Ș., M. C., M. P., M. M., M. M., M. M., M. G. C., M. D., M. E., M. M., M. J. D., N. V., N. M., N. Nicușor, N. I., N. F., O. T. M., P. I., P. F., P. N., P. M., P. D., P. I., P. S., P. I., P. P., P. A., P. O., P. D., P. G., P. M. F., P. I., R. M., R. G., R. T., R. F., R. D. M., R. G., R. I., S. C., S. P., S. A., S. I., Ș. I. V., S. A., S. O. M., S. L., S. C., S. M., S. F., S. I., S. Ș., S. A., T. A., T. A., T. M., T. I., T. G., Ț. M., U. A., V. P., V. M., V. G., V. N., V. M., V. P., V. I., V. I., V. M., V. V., V. L., V. N., V. M., Z. Ș., Z. V., Z. V., A. I., M. V., V. L., T. M., P. M., S. I., S. M., S. G., L. G., B. Ș., V. M., C. E. Marină, C. O. D., S. C., D. C. în contradictoriu cu pârâta . Căii Ferate SA.
A disjuns cererea în ceea ce-l privește pe reclamantul N. A. și a dispus formarea unui dosar separat cu nr._/3/2014 pentru care a fixat termen de judecată la data de 13.11.2014 C14, părțile având termen în cunoștință.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a soluționat cu prioritate excepțiile invocate în întâmpinare.
Raportat la prevederile art. 28 alin. 2 din Legea 62/2011 care dispun în sensul că organizația sindicală are dreptul de a întreprinde acțiuni în numele membrilor de sindicat în baza unei împuterniciri scrise, și prevederilor alin. 3 care dispun că în exercitarea atribuțiilor, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, prima instanță a constatat, în lumina dispozițiilor Legii sindicatului, că dreptul de reprezentare acordat Sindicatului de către membrii de sindicat determină calitatea procesuală activă a Sindicatului.
S-a constatat astfel, că la filele 19-26 dosar fond există tabelele prin care se menționează clar că membrii de sindicat ai Sindicatului S.I.M.C. București împuternicesc acest sindicat să-i reprezinte în promovarea acțiunii în justiție ce are ca obiect plata drepturilor salariale pentru perioada 01.01._13, iar tabelul este semnat de majoritatea membrilor menționați, mai puțin dedl. M. V., dna M. G., dna N. E., dl. C. V..
Tabelul anexă al cererii de chemare în judecată nefiind semnat de aceste 4 persoane,s-a apreciat că, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 3 Legea 62/2011,S. S.I.M.C. București nu are calitate procesuală activă pentru cei 4 salariați, respectiv pentru dl. M. V., d-na M. G., d-na N. E., dl. C. V., ci doar pentru ceilalți membri de sindicat menționați în tabel.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă, prima instanță a respins această excepție, dat fiind faptul că o parte dintre membrii de sindicat au avut contractele de muncă suspendate pe perioada pentru care se solicită plata unor diferențe salariale,aspect ce ține de temeinicia pretențiilor deduse judecății și nu de existența identității dintre reclamanții din proces și titularii drepturilor invocate în cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește cererea de suspendare formulată de pârâtă referitor la reclamanții: V. M., D. D., M. A., N. A., ca urmare a existenței pe rolul Tribunalului București a dosarului nr._/3/2011, având ca obiect acordarea și a diferențelor salariale pentru perioada 01.01._13,s-a constatat că dosarul nr._/3/2012 a fost soluționat în data de 25.09.2014, motiv pentru care, în cazul reclamanților V. M., D. D., M. A., N. A., s-a impus discutarea autorității de lucru judecat.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, tribunalul a apreciat că pentru reclamantul N. A., parte reclamantă în dosarul nr._/3/2012, s-a dispus disjungerea și formarea unui dosar separat cu nr._/3/2014, cu termen de judecată la data de 13.11.2014 motiv pentru care, a dispus și în prezentul dosar disjungerea cererii formulate de către reclamantul N. A. și formarea unui nou dosar, avându-l ca reclamant pe numitul N. A. și pârâtă pe . Căii Ferate SA, dosar ce a fost înaintat la C14, ca fiind prima instanță investită și care soluționează și dosarul nr._/3/2014, în vederea verificării incidentului procedural prevăzut de art. 98 din Regulamentul de organizare și funcționare al instanțelor și al discutării existenței litispendenței.
Cu privire la cererea formulată de reclamanții: V. M., D. D., M. A., văzând cererea modificatoare din dosarul nr._/3/2012, s-a constatat că în ceea ce privește capătul 6, punctele b, c și d din cererea completatoare, acestea sunt identice cu cele ce fac obiectul cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, existând identitate de obiect, cauză și părți, motiv pentru care în cauză operează autoritatea lucru judecat raportat la sentința civilă nr.8768/25.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/2011.
Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Reclamanții susțin în acțiune că pârâta avea obligația să plătească acestora, pentru perioada 01.01._11 salariul calculat la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției ocupate, la o valoare a salariului de bază minim brut de 700 de lei, la care se adaugă sporurile salariale, salariu minim prevăzut de dispozițiile art. 41 alin.3 lit. a din Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_ ce prevedeau că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Prima instanță a reținut corect că,în fapt contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 și-a încetat valabilitatea la data de 31.12.2010, întrucât potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din acest contract, acesta se aplică de la 01.01.2008 și până la data de 31.12.2010, cu posibilitatea prelungirii acestuia doar în situația în care niciuna dintre părți nu denunță contractul cu 30 de zile înaintea expirării acestuia.
S-a reținut astfel,că la data de 17.11.2010, Confederația Națională a Patronatului Român a denunțat acest contract, motiv pentru care valabilitatea acestuia a expirat la data de 31.12.2010.
Reclamanții solicită în subsidiar, în măsura în care instanța apreciază că CCM la nivel de ramură transporturi și-a încetat valabilitatea la data de 31.12.2010 următoarele:
- obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și plătească pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor, cuprinși în anexa 1 la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2010-2011 și anexa 1 la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2011-2012 încheiate la nivelul pârâtei în raport de valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei conform art.1 din HG nr.1193/24.11.2010 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadente și dobândă legală.
- obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și plătească pentru perioada 01.01.2012 – 31.01.2013 în funcție de perioada efectiv lucrată, diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în Anexa 1 la Contractele colective de muncă pe anii 2011 – 2012 și 2012 – 2014 încheiate la nivelul pârâtei în raport de salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată de 700 lei conform art.1 din HG nr.1225/14.12.2011 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă.
- obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să-i plătească pentru perioada 01.02.2013 – 03.04.2013, diferențele lunare dintre salariile rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în anexa 1 la Contractul Colectiv de Muncă pe 2011 – 2012 și 2012-2013 încheiate la nivelul pârâtei în raport de salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată de 570 lei conform art.1(1) din Hg.nr.23/2013 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă.
Analizând însă tabelele depuse de reclamanți la filele 57-62 de la dosarul cauzei, prin care aceștia au precizat valoarea drepturilor salariale plătite cât și valoarea drepturilor salariale pretins cuvenite, prima instanță a constatat că în perioada dedusă judecății 01.01._13, reclamanții au avut un salariu brut de bază net superior chiar și celui mai mare salariu de bază brut pe țară și garantat în plată de 800 lei stabilit de art.1(2) din HG. 23/2013.
S-a reținut că, ceea ce urmăresc de fapt reclamanții este recalcularea drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 01.01.2011 –aprilie 2013, în baza unui algoritm de calcul propriu, respectiv să se înmulțească coeficienții de ierarhizare prevăzuți pentru fiecare clasă de salarizare în grila de salarizare din anexa 1 a CCM pe unitate pe anii_-2012 și 2012-_ cu salariul de bază minim brut pe țară și garantat în plată prevăzut prin hotărâri de guvern.
Acest mod de calcul nu are însă nici un fundament legal.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel motivat, în termenul legal, reclamantul S. S.I.M.C. București în numele membrilor de sindicat menționați, criticând-o pentru nelegalitate, apel întemeiat în drept pe dispozițiile art.456, 457, art.461 alin.2, art.466 alin.1, art.478 alin.2, art.480 alin.2, art.470-482 din Codul de procedură civilă, prevederile Legii nr.130/1996, ale Legii nr.53/2003 - Codul muncii arătate în acțiune, art.2 alin.5 și 6, art.8, art.7 și Anexa nr.1 din CCM nivel unitate pe anii 2010-2011 și 2011-2012, art.132 alin. (2), alin. (3) și (4) din Legea nr.62/2011 a dialogului social, art.2 alin.5 și 6, art.8, art.7 și Anexa nr.1 din CCM nivel unitate pe anii 2009-2010, 2010-2011, 2012-2014, prevederile HG nr.1193/2010, HG nr.1225/2011, prevederile din CCM la Nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2011 arătate prin prezentul apel.
Se arată în dezvoltarea căii de atac formulate, că în mod greșit prima instanță a respins cererea formulată de S. S.I.M.C. București în numele reclamantului D. N. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Din considerentele sentinței civile nr.9611 din 16.10, 2014 și din încheierea de ședință din data de 02.10.2014, nu rezultă din ce motiv prima instanță admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului D. N., hotărârea fiind netemeinică și nelegală.
Cu privire la prelungirea valabilității prevederilor Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, până la data de 31.12.2011, se vor lua în considerare înscrisurile depuse de apelant la dosarul cauzei și prevederile art.4 alin.1 și 2, art. 5, art. 6, art.7, din Anexa nr.2 Ia CCM la Nivel de R. Transporturi, art.33 alin.4 din Legea nr.130/1996 (în vigoare la acea dată).
Potrivit art. 4 alin.1: "Prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.”
A..2: "dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic”.
Clauza prevăzută de art.4 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010 (prelungirea valabilității contractului colectiv de muncă) este afectată de două modalități: de o condiție rezolutorie, potestativă pură, negativă și de un termen extinctiv, cert, voluntar.
Din adresa nr.391/DSS/02.03.2011 nu rezultă că a fost notificat Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ci, rezultă fără echivoc că acesta a fost denunțat numai de către Confederația Națională a Patronatului Român și notificați de denunțare în data de 17.10.2010 Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România respectiv Convenția Sindicală Națională a Transportatorilor din România.
Art.6 din CCMRT stabilește că: Suspendarea și încetarea contractului au loc potrivit legii.
Dispozițiile art. 6 din CCMRT trebuie coroborate cu dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.130/1996 (în vigoare la acea dată) conform cărora:
Contractul colectiv de muncă încetează:
a) la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia;
b) la data dizolvării sau lichidării judiciare a unității;
c) prin acordul părților.
Art. 33 alin.4 din Legea nr.130/1996 (în vigoare la acea dată) prevede: " încetarea sau suspendarea contractului colectiv de muncă va fi notificată, în termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare."
Potrivit art.152 din Legea nr.62/2011 a dialogului social: contractul colectiv de muncă nu poate fi denunțat unilateral.
Potrivit art.236 alin.4 vechea reglementare și art. 229 alin.4 în noua reglementare, din Codul muncii: “Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legate constituie legea părților”.
Față de cele prezentate, se poate constata că,în fapt contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nu a fost denunțat de nici una din părți, astfel cum acestea sunt definite la punctele I și II din preambulul contractului (partea patronală și partea sindicală) și nu a fost notificată încetarea acestuia în termen de 5 zile, organului la care a fost depus pentru înregistrare, așa cum prevăd dispozițiile art.33 alin.4 din Legea nr.130/1996 (în vigoare la acea dată).
Prin urmare acesta este aplicabil până la data de 31 decembrie 2011, așa cum prevăd și dispozițiile tranzitorii din art.2 ale Legii nr. 40/2011, de modificare a Codului muncii și produce efectele prevăzute de art.241 din Codul muncii, sub imperiul căruia au fost încheiate.
Prevederile acestui contract colectiv de muncă sunt aplicabile în cauză în baza dispozițiilor art.40 alin.2 lit.c, art.236, art.238(l), art.241 (1) lit.c, art.243 din Codul muncii, art.11 lit.c și art.8 alin.1 și 2, art. 21 din Legea nr.130/1996 (în vigoare Ia data încheierii și înregistrării contractelor colective de muncă).
La poziția 36 din anexa 5 la acest CCM care nominalizează unitățile la care se aplică acest contract colectiv de muncă, se află societatea pârâtă S.C. "Întreținere M. a Căii Ferate S.A. București.
Referitor la capetele de cerere subsidiare prin care apelantul a invocat aplicarea prevederilor art.1 din HG nr.193/2010 și HG nr.1225/2011 și HG nr. 23/2013 care stabilesc salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei și care trebuia avut în vedere la calcularea drepturilor salariale ale reclamanților și care trebuia avut în vedere la calcularea drepturilor salariale ale reclamanților în perioada respectivă, hotărârea este netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
În mod greșit prima instanță a constatat că în perioada dedusă judecății 01.02._13, reclamanții au avut un salariu brut de bază net superior chiar și celui mai mare salariu de bază brut pe țară și garantat în plata de 800 lei stabilit de art. 1 (2) din HG nr.23/2013.
Prima instanță nu a înțeles obiectul prezentei acțiuni și motivează sentința pe considerente care nu au nicio legătură cu cauza.
Reclamanții critică cuantumul salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilită prin contract cu neluarea în considerare a pragului minim impus prin hotărâri de guvern și nu faptul că ar avea un salariu sub acest prag.
Reclamanții au solicitat acordarea drepturilor pornind de Ia nouă grilă de salarizare și care la nivelul clasei I se reflectă în dreptul acordat de actul normativ, iar următoarele clase de salarizare în mod evident au o altă valoare prin aplicarea coeficientului de ierarhizare. Ca atare, prima instanță trebuia să aplice cu prioritate legea, să stabilească faptul că în realitate clasele de salarizare pornesc de la un alt nivel (600 lei) și nu de la 670 Iei, 700 lei, 750 lei, așa cum au fost stabilite prin hotărâri de guvern.
Este normal ca salariul reclamanților să fie mai mari decât salariul minim de 670 lei, de 700 lei, de 750 lei, deoarece au fost calculate conform formulei calcul S - Sclasa 1 x k din Anexa l prevăzută în CCM fiind obținut ca produs, prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare convenit pentru fiecare clasă de salarizare cu valoarea de referință (reprezentând salariului de bază minim pentru clasa 1 de salarizare).
În perioada 01.01._13, drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite, prin Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 și prin Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2012-2013.
Salariul de bază brut al reclamanților a fost stabilit prin raportare la clasa 1 de salarizare, folosindu-se formula de calcul S = Sclasa 1 x k, indicată în Anexa 1 la contractul colectiv de muncă la nivel de societate.
Salariul corespunzător fiecărei clase de salarizare se calculează, după o formulă care cuprinde și salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care coincide cu salariul de bază minim brut.
Art.7 din CCM încheiat la nivelul pârâtei, prevede: "Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și formula de calcul din Anexa nr.1."
Salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare se va calcula după următoarea formulă: S = Sclasa 1 x k unde:
S: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare respective;
Sclasa 1: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare;
K: coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
Din anexa nr.1 care face parte integrantă din Contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014, rezultă că salariul brut minim stabilit pentru clasa 1 de salarizare este de 600 Iei, sub nivelul de 670 lei, 700 Iei, 750 lei.
În perioada 01.01._11 prin HG nr.1193/2010 valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la suma de 670 Iei.
Ca exemplu: se arată modul de calcul al salariului reclamantului A. G. care are salariul de bază lunar brut de 1391 lei, corespunzător clasei 29 de salarizare, în anii 2011,2012 și 2013.
Aplicând formula de calcul Sclasa 1-600 tei x K- 2,318 -1391 lei salariu de bază lunar brut (2,318 reprezintă coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare 29 pe care reclamantul a avut-o în anul 2011-2013).
Dacă pârâta lua ca bază de calcul salariul de bază brut de 670 Iei corespunzător clasei 1 de salarizare, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare 2,318 corespunzător clasei de salarizare 29, pe care reclamantul a avut-o în perioada 2011-2013, prin aplicarea formulei de calcul din anexa 1 la CCM, pârâta trebuia să-i plătească un salariu de bază brut de 1553 lei/lună, Ia care se adaugă sporurile corespunzătoare de care a beneficiat în perioada respectivă (spor vechime 25%, spor muncă feroviară 7%, spor condiții nocive, spor condiții periculoase, specifice fiecărei funcții).
Aplicând formula de calcul Sclasa 1=670 lei x K= 2,318 = 1553 lei salariu de bază lunar.
Referitor la petitul 2, se arată că:
În perioada 01.01._13 prin HG nr. 1225/12.12.2011, valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la suma de 700 lei.
Ca exemplu, se arată modul de calcul al salariului reclamantului A. G. care are salariul de bază lunar brut de 1391 lei, corespunzător clasei 29 de salarizare, în anii 2011,2012 și 2013.
Aplicând formula de calcul Sclasa 1=700 lei x K= 2,318 = 1623 lei salariu de bază lunar.
Referitor la petitul 3, se arată că:
În perioada 01.02._13 prin art.(1) din HG nr.23/2013, valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la suma de 750 lei.
Ca exemplu, se arată modul de calcul al salariului reclamantului A. G. care are salariul de bază lunar brut de 1391 lei, corespunzător clasei 29 de salarizare, în anii 2011, 2012 și 2013.
Aplicând formula de calcul Sclasa 1=750 lei x K= 2,318 = 1739 lei salariu de bază lunar.
Pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare pârâta nu pornește de la salariul de bază minim brut garantat în plata, ci de la o valoare de 600 lei.
Acest cuantum a fost stabilit nelegal în condițiile în care pragul minim de salarizare este impus de Guvern, prin act normativ superior contractului colectiv de muncă.
În condițiile în care prin Anexa 1 la CCM s-a stabilit un salariu brut de numai 600 lei pentru clasa 1 de salarizare, (salariu inferior celui stabilit prin hotărâre de guvern),clasa de salarizare în funcție de care se determină salariul de bază pentru fiecare clasă de salarizare din cele 46 existente în CCM încheiat la nivelul pârâtei, toți salariații acesteia sunt prejudiciați
Statul recunoaște existența devalorizării monedei naționale și ia măsuri pentru contracararea acestui fenomen prin indexarea periodică a salariilor.
Periodic, Guvernul dispune indexarea salariilor, ceea ce înseamnă că se urmărește menținerea puterii de cumpărare a salariatului care, nominal, ca urmare a indexării, primește mai multe bancnote, dar valoarea lor economică este aceeași cu cea inițială de la momentul stabilirii salarizării.
Prin urmare, indexarea nu reprezintă o valoare economică primită în plus de salariat, ci păstrarea aceleași valori economice a banilor primiți ca salariu.
Guvernul, prin acte normative succesive stabilește salariul minim brut pe țară garantat în plată pentru fiecare an.
Astfel, prin HG nr. 1051/2008, acesta a fost stabilit Ia 600 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2009, prin HG nr. 1193/2010 acesta a fost stabilit Ia 670 lei, prin HG nr. 1225/2011 s-a stabilit Ia 700 lei, prin art.1(1) din HG nr.23/2013 a fost stabilit Ia 750 lei, iar prin art.1 alin.2 din HG nr. 23/2013, valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită Ia suma de 800 lei.
Prin aceste acte normative, statul garantează în plata fiecărui salariat un salar minim brut de 670 lei în anul 2011, de 700 Iei în anul 2012, de 750 lei și respectiv 800 lei în anul 2013, angajatorii având obligația să asigure salariaților acest salariu minim brut impus de lege, fără a avea posibilitatea stabilirii de salarii de bază mai mici de 670 lei, de 700 lei, de 750 Iei, respectiv de 800 lei.
Consideră apelantul că trebuie să se constate că nivelul de 600 lei, corespundea la data de 01.04.2010, nivelului salariului minim brut garantat în plată, astfel cum acesta a fost stabilit prin HG nr. 1051/2008.
Pârâta a revenit în mod nelegal la salariul minim brut de 600 lei, din moment ce prin art.1 din HG nr.1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la suma de 670 lei, ale art.1 din HG nr.1225/12.12.2011, prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la suma de 700 lei și ale art.1 și 2 din HG nr. 23/2013, prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la suma de 750 lei, respectiv 800 lei.
Pârâta recunoaște că nu a aplicat formula de calcul și coeficientul de ierarhizare existent în CCM 2011-2012, la salariul minim de 670 lei, 700 lei, 750 Iei.
Pârâta condiționează aplicarea prevederilor art.1 din HG nr.1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la 670 lei, ale art. 1 din HG nr.1225/12.12.2011 prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la 700 Iei și ale art.1 și 2 din HG nr. 23/2013, prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la 750 lei, respectiv 800 lei, de situația financiară a societății.
Având în vedere caracterul sinalagmatic (art.1171 Noul cod civil ), oneros (art.1172 alin.1 Noul Cod Civil) și comutativ ( art. 1173 alin.1 Noul Cod Civil) al contractului colectiv de muncă și dispozițiile exprese ale legii (art.1 lit.i din Legea nr.62/2011), potrivit cărora acest contract reglementează "drepturi" și "obligații," rezultă faptul că prevederile contractelor colective de muncă nu pot stabili drepturi, a căror existență și întindere să depindă de un element aleatoriu, viitor și incert (în funcție de situația financiară a societății).
O asemenea condiție este prohibită de art.132 alin. (2) din Legea nr.62/2011 a dialogului social, potrivit cărora la încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal, fiind astfel caducă și inopozabilă salariaților.
Această condiție este ilicită și imorală (art.1237 Noul Cod Civil), deoarece este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unor norme legale imperative (art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, art.132 alin.2 din Legea nr.62/2011, art.1 din HG nr.1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la 670 lei, ale art.1 din HG nr.1225/12.12.2011 prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la 700 lei și ale art.1 și 2 din HG nr. 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită Ia 750 lei, respectiv 800 lei). În această situație sunt aplicabile prevederile art.1253 din Noul Cod Civil .
Așa cum s-a arătat și rezultă din formula de calcul, salariul de bază minim este un element în stabilirea salariilor de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, obținut ca produs între coeficientul de ierarhizare convenit pentru fiecare clasă și valoarea salariului de bază minim pentru clasa l de salarizare.
Valoarea salariului de bază minim pentru clasa 1 de salarizare este importantă la determinarea salariului de bază pentru fiecare clasă de salarizare din cele 46 existente în CCM încheiat la nivelul pârâtei.
Fiecare clasă de salarizare și coeficientul corespunzător acesteia a fost dobândită de fiecare reclamant în decursul a 25-30 de ani de activitate,prin examen susținut în fața comisiei de încadrare și promovare din subunitate.
Conform art.12 din CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2013: Categoriile de încadrare sau funcții se stabilesc în raport de cunoștințe, nivel de calificare și experiență, pe baza indicatoarelor tarifare de calificare.
Art.13: Fiecărei categorii de încadrare sau funcții îi corespund clase de salarizare, conform Anexei nr.2.
În condițiile în care activitatea salariaților se diferențiază ierarhic, ca și importanță pentru angajator, este firesc ca și salarizarea să fie diferențiată prin aplicarea unor coeficienți de ierarhizare la salariul minim brut, corespunzător clasei 1 de salarizare, de 700 lei, salarizare de care reclamanții au beneficiat prin prevederile convenționale ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de ramură Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011, iar după ieșirea acestuia din vigoare, prin prevederile hotărârilor de guvern.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și elementul de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, luând în considerare, de regulă, nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențelor profesionale, sporurile; indemnizațiile, etc., formând partea variabilă a salariului, care se plătește numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat.
Coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare face diferența între clasele de salarizare în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențelor profesionale.
În esența, litigiul dedus judecății este grevat pe o chestiune de drept, și anume:
Raportul dintre prevederile art.1 din HG nr.1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la suma de 670 lei, ale art.1 din HG nr. 1225/12.12.2011 prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la suma de 700 lei și ale art.1 și 2 din HG nr. 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la suma de 750 lei, respectiv 800 lei, în corelare cu:
- prevederile art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora: “angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă”;
- în corelare cu prevederile, art.164 alin.1 și 2 din Codul muncii, care statuează: „(1) salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor... (2) angajatorul nu poate stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul minim brut orar pe țară”;
- în corelare cu prevederile art.132 alin.(2) din Legea nr.62/2011 a dialogului social, potrivit cărora:
(2) La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal, și cele convenite prin:
-art.2 alin.6 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2013 al . situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale mai favorabile, ele vor face parte de drept din contract în condițiile prevăzute de acestea";
- art.8(1) din CCM 2011-2012 și 2012 – 2013: “Indexarea salariilor se face conform prevederilor legale”.
În conformitate cu dispozițiile art.59 Codul muncii:„(1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", dar libertatea părților în stabilirea convențională a drepturilor salariale este, totuși, limitată de legiuitor care prin art.164 din Codul muncii ce a statuat că:
- „ (1) salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor...
-(2) angajatorul nu poate stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul minim brut orar pe țară „
Prin urmare, prevederea cuprinsă în alin.(2) nu poate fi folosită de către angajator pentru a justifica calcularea și acordarea diferențiată a salariilor,prin raportare la un salariu minim brut, altul decât cel stabilit prin hotărâre de guvern.
Prevederile art.132 alin. (2) din Legea nr.62/2011 a dialogului social au valoare de principiu în dreptul muncii, raportat la perioada în care se datorau drepturile solicitate, astfel încât nu puteau fi eludate prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, care tindeau a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îi reglementează.
Semnatarii CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2013 au stabilit asupra drepturilor salariale cu respectarea pragurilor minime impuse de actele normative superioare prin art.2 alin 6 și prin art.8(1) din aceleași contracte colective de muncă.
Așadar, raportat la dispozițiile legale și contractuale menționate, se impune ca salariul corespunzător clasei 1 de salarizare, să fie actualizat ori de câte ori guvernul emite o hotărâre în acest sens, așa cum este necesar ca salariul aflat sub sintagma "clasa 1 de salarizare, coeficientul de ierarhizare 1,000" din art.7 și anexă 1 la CCM la nivel de unitate să aibă aceeași întindere cu cel impus de Guvern prin hotărâre și Codul muncii prin capitolul II al Titlului IV prin sintagma "salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată”.
Potrivit art. 1267 din Noul Cod Civil: Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăruia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului.
În această materie, prioritatea legii este evidentă,deoarece potrivit art.236 alin.4 vechea reglementare și art. 229 alin.4 noua reglementare din Codul muncii, numai: “Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
D. urmare,pârâta avea obligația să calculeze salariile reclamanților prin luarea în considerare a salariului minim brut pe țară și să înmulțească valoarea acestuia cu coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare, în caz contrar, norma, prin raportare la majoritatea salariaților, ar deveni inaplicabilă, lipsită de finalitate și, în consecință căzută în desuetudine.
Împrejurarea că salariul reclamanților este superior nu poate fi folosită de societatea pârâtă în a limita drepturile acestora rezultate din aplicarea hotărârilor de guvern în condițiile în care, este de notorietate că majoritatea salariaților din economie nu se constituie din cei cu salarii sub limita impusă de actul normativ (muncitori necalificați).
Dacă în contractul individual de muncă dreptul salariat stipulat contravine unor dispoziții imperative ale legii sau ale unui act cu forța juridică superioară, clauza este inaplicabilă, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicțională, având în vedere următoarele prevederi legale:
Art.57 alin. 4 din Codul muncii: În situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
Prevederile art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, potrivit cărora: „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă”.
Pe de altă parte, art.37 din Codul muncii, consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art.38 din același cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestor negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariaților.
Art.170 din Codul muncii, statuează că: „Acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariate ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale”.
Prevederile oricărui contract colectiv, indiferent de nivelul la care este adoptat nu poate să conțină drepturi mai mici decât cele prevăzute de lege. Indiferent că există sau nu un contract colectiv de muncă, salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege și nici patronatul nu poate să acorde drepturi inferioare celor recunoscute de lege. D. urmare, legea constituie în primul rând fundamentul acordării drepturilor, iar dacă contractul colectiv de muncă prevede drepturi inferioare trebuie adaptat la prevederile legale.
Din cele prezentate, rezultă în mod clar că prevederile Contractelor colective de muncă pe anii 2012-2013 și 2013-2014, încalcă flagrant dispozițiile imperative privind salariul minim brut pe țară garantat în plata stabilit prin art.1 din cele trei HG, pentru anii 2011, 2012 și 2013.
Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate nu pot să prevadă sub sancțiunea neluării în seama drepturi cu caracter inferior celor reglementate prin lege (HG nr. 1193/2010, HG nr.1225/12.12.2011, HG nr. 23/2013).
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare celor legale (H.G.) sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
Drepturile salariale nu pot fi condiționate sub aspectul protejării lor prin instanță de inițierea unor litigii separate, ci, ineficiența unor prevederi contractuale nelegale poate fi invocată inclusiv pe cale incidentală sau indirect.
De altfel și în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr.44/2007, Decizia nr.45/2007, Decizia nr.222/2008, Decizia nr.S04/2009) s-a statuat că: "Este posibil ca efectele juridice ale unor clauze contractuale să continue ori să se producă după încetarea existenței contractelor. În asemenea situații pot fi contestate în justiție efectele juridice respective, dacă acestea sunt contrare drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale persoanei".
Astfel, dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil nu sunt îngrădite.
Susține apelantul că toate aceste aspecte le-a arătat în mod detaliat prin cererea de chemare în judecată, răspunsul la întâmpinare, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, însă prima instanță nu a luat în considerare susținerile acestuia pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.
Prin cererea de intervenție accesorie formulată de Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, în favoarea apelantului-reclamant S. S.I.M.C. București, întemeiată în drept pe dispozițiile art.61 alin.1) și 3) și art.63 din Codul de procedură civilă, se arată că în apelul ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul acestei instanțe, în care figurează ca părți: reclamant - S. S. București și pârât - . Căii Ferate SA, și are ca obiect:
Schimbarea sentinței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, aplicându-se greșit legea motiv pentru care pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtei-intimate să plătească apelanților reclamanți:
-diferențele dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare, cuprinși în Anexa 1 din GGM la nivel de unitate, în raport cu salariul de bază minim brut pe țara de 670 lei/lunar, conform art.1 din HG 1193/2010, și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01.01._11;
-diferențele dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare, cuprinși în Anexa 1 din GGM la nivel de unitate, în raport cu salariul de bază minim brut pe țara de 700 de leii lunar, conform cu art.1 din HG 1225/2011 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01.01._13;
- diferențele dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienți/or de ierarhizare, cuprinși în Anexa 1 din GGM la nivel de unitate, în raport cu salariul de bază minim brut pe țară garantat de 750 de leii lunar, conform cu art.1 din HG_ și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01.02._13, calculul și plata sporurilor aferente acestor diferențe, pentru aceleași perioade, mai sus menționate în petitele 1-3, reactualizarea diferenței drepturilor salariale menționate anterior, cu indicele de inflație la data plății efective la care să se adauge dobânda legală.
De asemenea, solicită admiterea cererii de intervenție, admiterea apelului și pe fond acțiunea formulată de către reclamantul S. S. București, ca fiind întemeiată.
Interesul intervenientei Federația Națională Feroviară Mișcare/Comercial de a solicita admiterea cererii de intervenție este un interes legitim, respectiv împrejurarea că, în situația în care natura raporturilor juridice dintre S. S. București - sindicat care este afiliat la Federația Națională Feroviară Mișcare/Comercial și . Căii Ferate SA nu este lămurită în mod corect, în sensul existenței unui raport juridic, va avea consecințe asupra drepturilor salariale ale membrilor de sindicat, angajați ai pârâtei, pe care pârâta . Căii Ferate SA ignoră și refuză să le plătească, drepturi ce decurg din hotărârile de guvern privind stabilirea salariului minim garanta în plata și Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate pe anii: 2011, 2012 și 2013.
Mai susține că S. S. București s-a afiliat la Federația Națională Feroviară Mișcare/Comercial din data de 28.02.2012.
Rolul Federației Naționale Feroviare Mișcare/Comercial este de a susține, promova și apăra interesele sindicatelor și implicit ai membrilor acestora în ceea ce privește respectarea drepturilor salariale ce decurg din legislația muncii, contractele colective de muncă, contractele individuale de muncă în fața instanțelor de judecată prin apărătorii proprii.
În exercitarea acestor atribuții, Federația are dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula cereri în justiție pentru membrii săi pentru a apăra interesele și drepturile salariaților care au fost încălcate prin nerespectarea prevederilor legale.
Potrivit dispozițiilor legale, conflictele de muncă sunt "conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați, cu privire la interesele cu caracter profesional social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă". Salariații și unitățile au obligația legală de a soluționa aceste conflicte de muncă prin bună înțelegere, în caz contrar dacă aceasta soluționare nu este posibilă, prin procedurile stabilite de lege.
Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații ce decurg din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite conflicte de drepturi.
Interesul urmărit de Federație prin cererea de intervenție accesorie este acela să rezolve conflictele referitoare la drepturile salariaților membrii ai Sindicatului S. București care este afiliat federației.
Mai mult, interesul personal al Federației Naționale Feroviare Mișcare/Comercial este distinct de cel al reclamantului, datorită faptului că drepturile membrilor Federației ar putea să fie afectate prin pronunțarea unei hotărâri defavorabile părții respective.
Cu alte cuvinte, susținând reclamantul S. S. București care s-a afiliat Federației Naționale Feroviare Mișcare/Comercial, se urmărește preîntâmpinarea pronunțării unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situație de natură de a compromite propriile noastre drepturi.
Tocmai de aceea se precizează că în calitate de intervenient accesoriu acesta are un interes preventiv, care se apreciază în funcție de posibila incidență asupra drepturilor acestuia asupra hotărârii ce ar urma să se pronunțe cu privire la cererea principală a reclamantului.
Deși,prejudiciul pe care l-ar putea suferi federația nu este decât eventual, grija de a preveni realizarea acestuia conferă un caracter născut și actual interesului Federației Naționale Feroviare Mișcare/Comercial, deoarece aceasta apără interesele și drepturile tuturor sindicatelor afiliate la aceasta.
Așadar, în cazul cererii de intervenție accesorie formulate de Federația Naționale Feroviare Mișcare/Comercial este vorba de un interes actual pentru a preveni un prejudiciu eventual.
Federația Națională Feroviară Mișcare/Comercial urmărește prin introducerea cererii de intervenție accesorie să obțină un folos practic direct și imediat prin pronunțarea unei hotărâri în favoarea reclamantului S. S. București pe care îl apără, fiind sindicat afiliat la Federație, deoarece pe de o parte hotărârea respectivă va stabili sau va confirma o situație ce conferă certitudinea că drepturile conexe cu această situație juridică, nu sunt cu nimic afectate și pe de altă parte că drepturile membrilor de sindicat sunt respectate și câștigate conform legii.
Potrivit dispozițiilor art. 61 alin 1) și 3) Cod Procedură Civilă: "Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originale." Astfel, dacă se raportează la cele anterior menționate se consideră a se avea interesul de a se solicita admiterea cererii de intervenție accesorie, interesul fiind unul legitim de a apăra drepturile membrilor Sindicatului S. București, sindicat care s-a afiliat Federației Naționale Feroviare Mișcare/Comercial.
Se mai arată că în fapt, având în vedere prevederilor art.40 alin 2 din Codul Muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din CCM aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Raportul juridic dintre S. S. București, prin membrii săi de sindicat care sunt angajații pârâtei și pârâta . Căii Ferate SA are la baza contractele colective de muncă la nivel de unitate ramură pe anii 2011 -2013 în ceea ce privesc drepturilor salariale, precum și dispozițiile legale incidente privind stabilirea salariului minim garantat în plată.
În perioada dedusă judecății, respectiv 01.01._13, salariații membrii de sindicat au avut încheiate contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată.
Potrivit dispozițiilor art.1 din HG nr. 1193/2010: "Începând cu data de 01.01.2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei/lunar, pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră".
Potrivit dispozițiilor art.1 din HG nr. 1225/2011: "Începând cu data de 01.01.2012, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei/lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012 reprezentând 4,13 lei/oră".
Conform dispozițiilor art.1 din HG nr. 23/2013: "Începând cu data de 01.02.2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei/lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013 reprezentând 4,44 lei/oră".
Art.164 din Codul Muncii prevede că: "Salariul de bază minim brut pe țara garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin Hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor ( ... ).
Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariu de bază minim brut pe țară.
Angajatorul este obligat să garanteze în plata un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariu minim brut pe țară".
Având în vedere prevederilor art.40 alin 2 din Codul Muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din CCM aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Prin urmare, în calitate de angajator . a calculat și nu a plătit drepturile salariale, calculate la salariul de bază minim brut stabilit prin hotărâri de guvern în perioada de referință 2011-2013.
Astfel, se apreciază că pârâta nu a plătit drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 670 lei prevăzut de HG nr. 1193/2010 pentru anul 2011, respectiv de 700 de lei prevăzut de HG1225/2011 pentru anul 2012, respectiv 750 prevăzut de HG nr. 23/2013 pentru anul 2013 - mai exact pentru perioadele 01.02._13, încălcând astfel prevederile art.40 alin.2 lit.c. coroborat cu art. 229 alin.4 Codul Muncii.
Salariile membrilor de sindicat, salariați ai pârâtei . Căii Ferate SA, au fost calculate greșit, pornindu-se de la o bază de calcul greșită de 600 de lei în loc de 670 lei, 700 lei și 750 lei așa cum prevăd hotărârile de guvern menționate mai sus. Prin aceste acte normative statul, garantează în plată fiecărui salariat un salariu minim brut de 670 lei pentru anul 2011, 700 lei pentru anul 2012 și 750 lei pentru anul 2013, angajatorii având obligația să asigure salariaților acest salariu minim brut impus de lege, fără a avea posibilitatea stabilirii unor salarii de bază mai mici de 670 lei, 700 lei și 750 lei.
În cazul salariaților de la ., salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de salarizare și de formula de calcul din Anexa 1, așa cum prevede art. 7 alin.2) din CCM la nivel de unitate pe anii 2010-2011, 2011-2012, 2012-2013.
În cazul salariaților de la S. București, salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilește în funcție de coeficienții de salarizare și de formula de calcul din Anexa 1, așa cum prevede art.7 alin.2 din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012; 2012-2013.
Formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea:
S = S ( Clasa 1) x K unde: S - reprezinte salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective; S (Clasa 1) - este salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare și K - este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare - așa cum rezultă din Anexa 1 la CCM unitate.
În atare situație, se constată că pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariu de bază minim garantat în plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare (salariu convenit de partenerii sociali la un anumit cuantum).
Dacă clasa 1 de salarizare este de 600 de lei și nu de 670 lei, 700 de lei sau de 750 de lei, așa cum prevăd HG nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011 și respectiv HG nr. 23/2013, atunci salariile au fost calculate greșit pornindu-se de la o sumă de bază mai mică.
În condițiile în care, potrivit Anexei 1 din CCM, s-a prevăzut în mod nelegal un salariu brut de numai 600 lei clasa 1 de salarizare (salariu inferior celui impus prin Hotărâre de Guvern), clasa de salarizare de care se leagă diferențierile salariale pentru toate celelalte clase, potrivit coeficientului de ierarhizare, întreg personal salariat al pârâtei este prejudiciat, inclusiv reclamanții pentru perioada lucrată.
Totodată, se susțin în totalitate apărările formulate de către reclamantul S. S. București prin acțiunea promovată pentru obținerea drepturilor salariale ale membrilor săi de sindicat, drepturi ce le-au fost încălcate de către parata . Ferate SA cu nerespectarea și aplicarea dispozițiilor legale referitoare la stabilirea salariului minim garantat în plată.
Potrivit dispozițiilor art. 61 alin 1) și 3) Cod Procedură Civilă: "Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originale. Astfel dacă se raportează la cele anterior menționate, intervenienta consideră că are interesul de a solicita admiterea cererii de intervenție accesorie, interesul fiind unul legitim de a apăra drepturile membrilor Sindicatului S. București, sindicat care s-a afliat Federației Naționale Feroviare Mișcare/Comercial, drept pentru care solicită admiterea acesteia.
Susține că a atașat prezentei cereri: dovada de afiliere, extras CCM la nivel de unitate pe anii 2011, 2012 și 2013.
Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu ,în baza art. 61 alin 1) și 3) din Noul Cod de Procedură Civilă.
Curtea, văzând prevederile art. 480 alineatul 1 Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice relevante, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge apelul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la prima critică de apel, constând în nemotivarea admiterii excepției lipsei calității de reprezentant a Sindicatului S. București pentru reclamantul D. N., Curtea constată că soluția admiterii excepției lipsei calității de reprezentant a Sindicatului S. București, pentru reclamantul sus precizat este corectă, insuficiența motivării hotărârii apelate putând fi complinită de instanța de control judiciar.
Nu trebuie neglijat că pârâta a invocat, în fața primei instanței, prin întâmpinare, excepția lipsei calității de reprezentant a Sindicatului S. București pentru reclamantul D. N., în conformitate cu prevederile art.82 Cod procedură civilă coroborat cu art.28 alin.2 și 3 din Legea nr.62/2011, întrucât acesta nu era membru al Sindicatului S. București, așa cum se confirmă conținutul în date al înscrisurilor anexate cauzei.
Reclamantul D. N. a formulat cerere de aderare la S. S. București,la data de 29.04.2014 conform înscrisului anexat la fila 31 volumul II dosar fond ,iar acțiunea a fost formulată la data de 31 iulie 2013.
Ca atare, la data formulării cererii ,reclamantul D. N. nu a dovedit că este membru al Sindicatului S. București.
Având în vedere că legitimarea procesuală se identifică cu calitatea de membru al organizației sindicale, se apreciază că aceasta nu poate să introducă o acțiune pentru persoane care nu au aderat la sindicatul reprezentant în cauză. Nu a fost depus la dosarul de fond totodată,niciun contract de asistență juridică încheiat între dl. D. N. și avocatul care a reprezentat sindicatul în cauză, iar prezentarea în apel a unei împuterniciri avocațiale datate 10.12.2014 nu poate fi luată în considerare, întrucât este ulterioară pronunțării și redactării sentinței atacate, prin care s-a stabilit fără lipsă de echivoc că acesta nu are calitate de reclamant în cauză.
Totodată, nu se poate recurge la soluția „însușirii acțiunii” de către salariatul D. N. în numele căruia a fost promovată acțiunea, deoarece Sindicatului S. București a acționat în calitate de reclamant, în justificarea legitimării procesuale active conferită de art.28 alin.3 din Legea nr.62/2011. Or, în absența unei condiții de exercitare a acțiunii civile, respectiv calitatea procesuală activă, se impunea soluția respingerii acțiunii în consecință.
Având în vedere aceste argumente, prima instanță a admis corect excepția invocată și a respins cererea formulată de S. S. București în numele reclamantului D. N., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cea de-a doua critică de apel vizează valabilitatea CCM la nivel de ramură transporturi până la data de 31.12.2011.Sub acest aspect, se va constata că apelanta nu dezvoltă o critică concretă la sentința atacată,ci reia aceleași argumente din acțiune și răspunsul la întâmpinare, fără a se indica dispozițiile normative încălcate sau aplicate greșit.
Nu trebuie neglijat că temeiul legal invocat de reclamanți, în susținerea pretențiilor formulate este CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 . Ori, CCM la nivelul ramurii transporturi a fost valabil până la data de 31.12.2010, așa cum rezultă din prevederile art.4 alin.1 și 2.
Afirmația că acest CCM este aplicabil până la 31 decembrie 2011, potrivit articolului mai susmenționat și art.2 din Legea nr.40/2011 și produce efectele prevăzute de art.241 din Codul Muncii, este lipsită de temei legal . Conform art.4 alin.2 :"Dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înaintea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni".Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, actul juridic bilateral pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății, și-a încetat efectele în ce o privește pe intimata pârâtă la data de 31.12.2010, urmare a denunțării unilaterale a contractului respectiv de către Confederația Națională a Patronatului Român, confederație al cărei membru este apelanta.
Potrivit art. 4 alin. 2 din respectivul CCM, „dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic".
Or, notificarea de denunțare a CCM a fost transmisă părților contractante la data de 17.11.2010, respectându-se astfel întrutotul cerințele impuse de clauza de la art. 4 alin. 2 din contract. Ca atare, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 a încetat să mai aibă consecințe juridice de la data de 31.12.2010.
De altfel,intimata-pârâtă a anexat cauzei notificările nr.283/16.11.2010 și nr.284/16.11.2010 emise de CNPR, înregistrate la Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România și la Convenția Sindicală Națională a Transportatorilor din România, precum și adresa nr.391/DDS/03.04.2014 a Direcției Dialog Social din C. Ministerului Muncii, care confirmă că CCM la nivelul ramurii transporturi și-a încetat valabilitatea la data de 31.12.2010.
Nu poate fi luată în considerare afirmația potrivit căreia adresa emisă de Ministerul Muncii nu are valoare probatorie, întrucât potrivit dispozițiilor art.33 alin.1 și 3 din Legea nr.130/1996, această instituție este abilitată să înregistreze și să constate încetarea valabilității unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Susținerea reclamantului că denunțarea făcută nu poate produce efecte juridice, deoarece nu a fost făcută de toate părțile semnatare și nu a fost comunicată tuturor părților contractante, este nefondată și lipsită de temei legal, deoarece art.4 alin.2 prevede în mod clar și fără echivoc că "dacă niciuna din părți nu denunță contractul, valabilitatea acestuia se prelungește ... "
Rezultă conform acestei clauze contractuale care reprezintă voința părților, că este suficient ca una din ele să notifice încetarea acestui contract, pentru ca valabilitatea acestuia să nu se prelungească cu încă 12 luni. În conformitate cu dispozițiile art.33 alin.1 și 4 din Legea nr.130/1996 contractul colectiv de muncă încetează la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, încetarea fiind notificată în termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare.
Ultima critică exprimată în motivarea apelului nu va fi primită, Tribunalul procedând corect atunci când a respins acțiunea cu care a fost sesizat.
Așa cum rezultă din analiza susținerilor prezentate în cuprinsul acțiunii și reluate în motivarea căii de atac ce face obiectul prezentului proces, apelantul-reclamant pretinde că intimata-pârâtă, în calitate de angajator, avea obligația de a stabili salariul de bază minim brut la nivel de unitate pentru salariații pe care-i reprezintă (în raport de care se calculează salariul de bază minim brut al fiecărui angajat) prin raportare la prevederile HGR nr. 1193/2010, 1225/2011 și 23/2013.
Potrivit art. 1 din HGR nr. 1193/2010, „începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră”.
Art. 1 din HGR nr. 1225/2010 a statuat că „începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră”.
În sfârșit, art. 1 din HGR nr. 23/2013 prevede:
„(1) Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.
(2) Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră”.
După cum se observă, toate aceste HGR se referă la problematica „salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”, sintagmă menționată în mod expres în cuprinsul art. 1 al acestor acte normative.
Dispozițiile acestor Hotărâri de Guvern trebuie coroborate cu cele ale art. 164 alin. 3 din Codul Muncii, în conformitate cu care „angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară”.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestor norme juridice se desprinde concluzia că în România, orice angajator are obligația să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, astfel cum acest salariu a fost determinat prin hotărârile de guvern menționate mai sus.
Deci, angajatorul are obligația de a asigura plata unui salariu brut lunar care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară stabilit prin HGR, iar nu îndatorirea de care vorbește apelantul-reclamant, anume aceea de a stabili salariul de bază minim brut la nivel de unitate prin raportare la prevederile HGR nr. 1193/2010, 1225/2011 și 23/2013.
Or, așa cum rezultă din analiza materialului probator administrat în cauză (înscrisuri), această obligație a fost respectată în cazul salariaților apelantului-reclamant în toată perioada de timp menționată în petitul acțiunii, intimata-pârâtă achitându-le un salariu brut lunar mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și respectând în acest fel exigențele ce decurg din interpretarea prin coroborare a art. 164 alin. 3 din Codul Muncii și ale art. 1 din HGR nr. 1193/2010, 1225/2011 și 23/2013.
De altfel, în motivarea apelului se recunoaște faptul că salariul brut lunar al salariaților,lideri de sindicat ai reclamantului din perioada dedusă judecații a fost superior salariului de bază minim brut pe țară,stabilit de cele trei hotărâri de guvern,fapt confirmat și de actele adiționale la contractele de muncă ale acestora (a se vedea fillele1-533 volumul I,65-405 volumul II din dosarul de fond).
După cum s-a relevat anterior, HGR nr. 1193/2010, 1225/2011 și 23/2013 reglementează aspectul salariului de bază minim brut pe țară ce trebuie garantat în plată, ceea ce diferă de noțiunea stabilirii salariului de bază minim brut la nivelul fiecărui angajator. Date fiind prevederile acestor acte normative și ale art. 164 din Codul Muncii, angajatorul are doar datoria de a plăti un salariul de bază minim brut egal cu cel fixat prin hotărâre de guvern ca fiind salariul minim brut pe țară.
Este adevărat că potrivit art. 164 alin. 2 din Codul Muncii: „angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară”. Însă, în cauză și această îndatorire este respectată, câtă vreme salariul lunar brut al autorilor acțiunii a fost superior salariului de bază minim brut pe țara stabilit de cele trei hotărâri de guvern, așa cum s-a arătat mai sus.
Oricum, nici art. 164 alin. 2 din Codul Muncii nu impune vreo obligație în sarcina angajatorului privitor la stabilirea salariului bază minim brut la nivel de unitate, ci are în vedere doar ipoteza negocierii și stabilirii salariului de bază prin contractul individual de muncă.
Instanța de fond, contrar afirmațiilor apelanților-reclamanți, a înțeles prin obiectul acțiunii deduse judecății, ceea ce urmăresc de fapt aceștia este să li se recalculeze drepturile salariale cuvenite pentru perioada 1.01.2011-aprilie 2013, în baza unui algoritm de calcul propriu, respectiv să se înmulțească coeficienții de ierarhizare prevăzuți pentru fiecare clasă de salarizare în grila de salarizare din anexa 1 a CCM pe unitate pe anii 2011-2012 și 2012-2013 cu salariul de bază minim brut pe țara și garantat în plata prevăzut prin hotărâri de guvern.
Acest mod de calcul nu are însă niciun fundament legal,cum a statuat Tribunalul București,întrucât nu există niciun act normativ în vigoare pe perioada reclamată care să oblige intimata-pârâtă să prevadă în CCM proprii un salariu minim de 670, 700 și 750 lei la care să se adauge coeficienți de ierarhizare aferenți clasei de salarizare, așa cum eronat pretind apelanții-reclamanți.
Cum, pretențiile principale sunt neîntemeiate, cererile accesorii vizând obligarea pârâtei la daune interese constând în actualizarea sumei pretins a fi datorate cu rata inflației, la care să se adauge și dobânda legală, sunt de asemenea neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate, cererea de apel și în baza art. 61 alin 1) și 3) Cod Procedură Civilă și cererea de intervenție accesorie,având în vedere caracterul nefondat al cererii de apel, evident că este nefondată și cerere de intervenție accesorie pentru aceleași argumente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, cererea de apel și cererea de intervenție accesorie, formulate de apelantul-reclamant S. S.I.M.C. BUCUREȘTI în numele membrilor de sindicat: A. G., A. M. B., A. A., A. C., A. D., A. M., A. M. C., A. V., A. I., A. G., B. M., B. F., B. M., B. C., B. N., B. G., B. G., B. G., B. C., B. I., B. N., B. G. M., B. D. R., C. M., C. C., C. M., C. L., C. D., C. F., C. G., D. G., D. M., D. G., D. I., D. C., D. N., D. C., D. F., D. G., D. N., D. V., D. V. L., D. N., E. G., E. I., E. M., F. M., F. E., F. M., G. A., G. G., G. M., G. V., G. F., G. I., G. A., G. V., G. S. D., G. F., H. V., H. V., I. L., I. N., I. M., I. M., I. I., I. R., I. I., I. D. Ș., I. V. P., I. I., I. M., I. G., I. N. D., I. A., I. L., J. N., L. I. F., L. A., M. I., M. V., M. G., M. S. V., M. G., M. N., M. G., M. Ș., M. C., M. P., M. M., M. M., M. G., M. M., M. G. C., M. D., M. E., M. M., M. J. D., N. V., N. M., N. NICUȘOR, N. I., N. E., N. F., O. T. M., P. I., P. F., P. N., P. M., P. D., P. I., P. S., P. I., P. P., P. A., P. O., P. D., P. G., P. M. F., P. I., R. M., R. G., R. T., R. F., R. D. M., R. G., R. I., S. C., S. P., S. A., S. I., Ș. I. V., S. A., S. O. M., S. L., S. C., S. M., S. F., S. I., S. Ș., S. A., T. A., T. A., T. M., T. I., T. G., T. M., U. A., V. P., V. M., V. G., V. N., V. M., V. P., V. I., V. I., V. M., V. V., V. L., V. N., V. M., Z. Ș., Z. V., Z. V., A. I., C. V., D. D., M. A., M. V., N. A., V. L., V. M., T. M., P. M., S. I., S. M., S. G., L. G., B. Ș., V. M., C. E. M., C. O. D., S. C., D. C., toți cu domiciliul în procesual ales la C.. Avocat M. D., situat în B., .. 13, județul B., împotriva sentinței civile nr.9611 din data de 16.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. ÎNTREȚINERE M. A CĂII FERATE S.A., având CUI_, cu sediul în București, ., sector 1 și intervenienta FEDERAȚIA FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, având CUI_, cu sediul în București, Piața Gării de Nord nr.1-3, Poarta A, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. L. U. L. C. Dobraniște
GREFIER,
F. V.
Tehnored.L.E.U.
Dact. V.N./5 ex./17.06.2015
Jud.fond: B. D. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
